Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
casat

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82720)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82720) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Proprietate indiviză. Revendicare. Regula unanimității. Citarea tuturor coindivizarilor.

Scopul citării Cum un coindivizar nu poate valorifica singur prin justiție un drept asupra căruia nu are decât o cotă parte ideală, abstractă, instanța va pretinde reclamantului să indice numele și adresele tuturor coproprietarilor în vederea introducerii lor în cauză și a se stabili dacă sunt de acord cu acțiunea în revendicare . Secția civilă, decizia nr.5440 din 16 decembrie 2003 Rejudecând cauza, într-un al doilea ciclu procesual, Tribunalul Municipiului București, secția a III-a civilă prin sentința nr. 985 din 28 septembrie 2000 a admis acțiunea prin care o parte din moștenitorii foștilor proprietari au revendicat imobilul ce a fost naționalizat cu nerespectarea dispozițiilor Decretului nr.92/1950, soluție confirmată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr.121 din 6 martie 2002. Recursurile declarate de pârâți sunt întemeiate în sensul ce se va arăta în continuare.

În aplicarea regulii unanimității, jurisprudența a decis că acțiunea în revendicare a unui bun indiviz, îndreptată împotriva terților, nu poate fi exercitată numai de unul (unii) dintre coindivizari întrucât o asemenea acțiune are ca scop recunoașterea dreptului de proprietate pentru toți coproprietarii și readucerea lui la masa indiviză, iar nu simpla recunoaștere a dreptului de proprietate asupra unei cote-părți ideale nedeterminate în materialitatea sa . În speță, imobilul revendicat este un bun indiviz, cuvenit, pe cote părți, moștenitorilor foștilor proprietari, iar acțiunea în revendicare s-a introdus numai de către doi coindivizari.

Cum un coindivizar nu poate valorifica singur prin justiție un drept asupra căruia nu are decât o cotă-parte ideală, abstractă, cu temei, în primul ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 1185 din 5 aprilie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, a îndrumat instanța de trimitere să pună în discuția părților litisconsorțiul necesar existent în cauză și să pretindă reclamantei să indice numele și adresele tuturor coproprietarilor în vederea introducerii lor în cauză, la cerere. Or, instanța de apel a ignorat aceste îndrumări obligatorii, mărginindu-se să examineze neatent litisconsorțiul necesar dedus cauzei și să valideze neregularitatea acțiunii datorată lipsei din instanță a celorlalți coindivizari.

Cum o asemenea greșeală atrage nulitatea, în întregime, a deciziei atacate, aspect care face de prisos examinarea celorlalte motive de casare ori modificare, se impune, pentru motivul arătat, apreciat ca fiind de ordine publică, admiterea tuturor recursurilor și casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru rejudecarea apelurilor.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86454)
drepturile coproprietarilor asupra bunului în discuție nefiind stabilite, ei nu ar putea pretinde un drept exclusiv asupra cotelor-părți pe care le dețin decât după partajul bunului, atunci când fiecare dintre ei va fi obținut o parte în pr
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82292)
E. și G.I. au cumpărat de la vânzătoarea I.C. cota indiviză de 1/2 din imobil, situație în care pârâții-cumpărători au dobândit calitatea de coindivizari asupra imobilului litigios. Ulterior, prin sentința civilă nr. 15899 din 22 decembrie
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82172)
Acțiune în revendicarea imobilului naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 și constatarea nulității contractului prin care statul a vândut chiriașului bunul respectiv. Cuprins pe materii. Drept civil. Dreptul de proprietate. Imobil nați
ÎCCJ 2008-06-12
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3871/2008
multe persoane îndreptățite beneficiază ulterior și ceilalți moștenitori. Prin decizia civilă nr. 254 din 17 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, apelul a fost respins ca nefondat. În motivarea acestei
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82693)
introdusă numai de către unul dintre cei trei moștenitori ai defunctului D.D. (subiectul confiscării speciale) rezultă că, într-adevăr, este inadmisibilă. Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs bazat pe motivul de casare pr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă