ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2419/2020

Ședința publică din data de 11 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, anularea Dispoziției nr. x/1 din 12.07.2010 a Directorului Direcției Logistice din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (actualmente Direcția Asigurare Logistică Integrată din cadrul Ministerului Afacerilor Interne), anularea Notei - Raport întocmită de Direcția Economico - Administrativă din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, nr. intern x/06.08.2010 și înregistrată la Secretariatul General al Ministerului Administrației și Internelor (actualmente Ministerul Afacerilor Interne) sub nr. x/02.07.2010 și să se constate că regimul juridic al imobilului garsonieră situat în municipiul București, str. x, sector 2 este acela de locuință de serviciu.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1590 din 2 aprilie 2018, a admis excepția tardivității și a respins, în consecință, cererea ca tardiv formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac recurentul a susținut, în esență, contrar celor reținute, că cele două acte administrative contestate au caracter individual și nu normativ, făcând referiri la distincția dintre cele două categorii de acte, cu trimitere la jurisprudența în acest sens.

Potrivit recurentului, prima instanță a omis să observe aplicabilitatea erga omnes a celor două acte atacate, întrucât acestea produc efecte asupra unui număr nedeterminat de subiecți, anume toate persoanele care ocupau la data edictării lor cele 108 spații locative (garsoniere) dar, în egală măsură, și toate persoanele care le-au ocupat ulterior acestei date, dar și cele care la un moment dat vor deveni cadre active în structurile Ministerului Afacerilor Interne și, îndeplinind condițiile legale, pot și vor ocupa unul dintre cele 108 spații locative, adresându-se astfel unui număr nelimitat de subiecți de drept.

Prin urmare, având în vedere caracterul normativ al actelor administrative deduse judecății, a apreciat că acțiunea poate fi formulată oricând, conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, posibilitatea verificării legalității acestora fiind nelimitată în timp deoarece servește unui interes public, acela de asanare a sistemului normativ, de punere în acord a actelor administrative normative cu actele normative primare în baza cărora au fost adoptate.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei în vederea continuării judecății aceleiași instanțe.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Dispoziției nr. x/1 din 12.07.2010 și a Notei - Raport nr. x/06.08.2010 și să se constate că regimul juridic al imobilului garsonieră situat în municipiul București, str. x, sector 2 este acela de locuință de serviciu.

Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamant ca tardiv formulată.

La aceeași concluzie ajunge și instanța de control judiciar.

Susținerile recurentului, în sensul că actele administrative atacate sunt acte cu caracter normativ așa încât acțiunea nu este tardivă, nu pot fi primite.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Criteriile principale, în raport cu care actele administrative se clasifică în acte cu caracter normativ și acte cu caracter individual sunt, pe de o parte, scopul pentru care acestea au fost adoptate sau emise și, pe de altă parte, întinderea efectelor juridice produse.

Potrivit doctrinei, actele administrative cu caracter normativ sunt adoptate/emise în scopul organizării executării legii/dispozițiilor legale, în timp ce actele administrative cu caracter individual se emit întotdeauna exclusiv pentru punerea în aplicare, pentru aplicarea în concret a legii/dispozițiilor legale.

În ceea ce privește întinderea efectelor produse, actele administrative cu caracter normativ conțin reguli/norme cu caracter general, având aplicabilitate într-un număr nedefinit de situații, astfel că produc efecte juridice erga omnes față de un număr nedefinit de persoane, în timp ce actele administrative cu caracter individual urmăresc realizarea unor raporturi juridice într-o situație strict determinată și produc efecte fie față de o singură persoană, fie față de un număr determinat sau determinabil de persoane.

Altfel spus, actele administrative individuale se caracterizează prin aceea că reprezintă manifestări unilaterale de voință care generează, modifică sau sting drepturi și obligații în beneficiul sau în sarcina uneia sau mai multor persoane dinainte determinate, spre deosebire de actele administrative normative, care conțin reglementări cu caracter general, impersonal și obligatoriu.

Așa fiind, se observă că actele contestate (Dispoziția Directorului Direcției Logistice nr. x/12.07.2010 și Nota-raport nr. x/06.08.2010) produc efecte juridice în privința unui număr limitat de persoane, respectiv persoanelor care locuiesc în Căminul din București, Str. x, așa încât nu conțin reglementări cu caracter general care să determine calificarea acestora ca acte administrative cu caracter normativ, cum corect a reținut și prima instanță.

Prin urmare, actele atacate fac parte din categoria actelor administrative individuale, din această perspectivă fiind relevante prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni, termen reglementat pentru situațiile prevăzute la lit. a) - e).

Conform art. 11 alin. (2) din aceeași lege, "pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință,….".

În temeiul art. 11 alin. (5), din aceeași lege, termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.

În cauză, recurentul-reclamant a luat cunoștință de schimbarea destinației Căminului din București str. x în locuință de intervenție în cursul anului 2010, prin

Adresa nr. x/08.07.2010, iar cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat anularea actelor administrative cu consecința constatării regimului juridic al imobilului garsonieră situat în municipiul București, str. x, sector 2 ca fiind acela de locuință de serviciu, a fost înregistrată la data de 11.08.2017, cu depășirea termenelor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004, respectiv a termenului de decădere de un an, cum corect a reținut și judecătorul fondului.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1590 din 2 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2020.