ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 740/2020

Ședința publică din data de 3 aprilie 2020

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj în data de 27 mai 2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L., CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA și MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA să numească un lichidator pentru societatea CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L., ca urmare a constatării dizolvării de drept a acestei societăți, prin trecerea timpului stabilit de asociați pentru durata acesteia.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 227, alin. (1), lit. a), art. 233, art. 253, și art. 262 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și cele ale art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 116/2009.

Prin sentința civilă nr. 2090 din 19.10.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Specializat Cluj a admis, în parte, cererea formulată de către reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L., CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA și MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA.

A constatat dizolvată societatea CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L.

Prin încheierea civilă din 25 octombrie 2017 pronunțată în dosar, Tribunalul Specializat Cluj a respins cererea formulată de către pârâtul CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L., având ca obiect lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 2090/19.10.2016, pronunțată în cauză.

Împotriva sentinței civile anterior menționate a declarat apel pârâtul CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L., solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței, în sensul respingerii, în integralitate, a cererii de chemare în judecată formulată de A. S.R.L. și obligarea intimatei A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea apelului.

Prin decizia civilă nr. 29/2019 din 22 ianuarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins, ca neîntemeiate, apelurile formulate de pârâtul CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L. în contradictoriu cu intimatele S.C. A. S.R.L. și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, împotriva sentinței civile nr. 2090 din 19 octombrie 2016 și încheierii civile din data de 25 octombrie 2017, pronunțate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2016.

A respins, ca neîntemeiate, apelurile formulate de CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ NAPOCA, în contradictoriu cu intimații A. S.R.L. și CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2090 din 19 octombrie 2016 și a încheierii civile din data de 25 octombrie 2017, pronunțate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2016.

A admis apelul formulat de A. S.R.L. în contradictoriu cu intimații CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L., CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA și MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA împotriva sentinței civile nr. 2090 din 19 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2016, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus numirea B. în calitate de lichidator al societății CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L.

A menținut restul dispozițiilor sentinței civile nr. 2090 din 19 octombrie 2016.

A respins apelul incident formulat de A. S.R.L. în contradictoriu cu intimații CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L., CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA și MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA împotriva sentinței civile nr. 2090 din 19 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2016, ca rămas fără obiect.

La data de 18 aprilie 2019, recurentul-pârât CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 29/2019 din 22 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2016.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 8 mai 2018.

În cadrul recursului formulat, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

A considerat că în speță sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., soluția instanței de apel și argumentele acesteia fiind echivoce, neclare, contradictorii și reprezentând rezultatul încălcării și aplicării greșite a normelor de drept material.

A precizat, sub un prim aspect, că în mod greșit și în baza unor motive contradictorii a reținut instanța de apel că "societatea se afla în procedura lichidării, motiv pentru care, solicitarea de numire a unui lichidator apare ca întemeiată".

A arătat că, deși a numit un lichidator și a susținut că recurentul se afla în procedura lichidării, hotărârea de constatare a dizolvării nefiind necesară, instanța de apel a menținut soluția primei instanțe, prin care s-a constatat dizolvarea de drept a societății (pagina 35 paragraf 6), cu reținerea unor motive contradictorii și cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material.

A susținut că, potrivit art. 233 alin. (1) din Legea nr. 31/1990:

"Dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării", ceea ce relevă ordinea cronologică a celor două proceduri și faptul că lichidarea este ulterioară dizolvării, neexistând posibilitatea suprapunerii lor, decât în cazuri expres prevăzute de lege.

Totodată, a făcut referire la dispozițiile art. 237 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 ("după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare"), precizând că această normă confirmă faptul că intrarea în lichidare are loc doar după rămânerea definitivă a hotărârii și exclude, astfel, ca prin aceeași hotărâre, pe de o parte, să se constate dizolvarea de drept, iar pe de altă parte, să se numească un lichidator.

Deși instanța de apel a invocat dispozițiile legale mai sus menționate, recurentul a considerat că s-a făcut o aplicare greșită a acestor texte, precizând că:

"mențiunea referitoare la rămânerea definitivă a hotărârii de dizolvare din art. 237 alin. (6) al legii nu este incidentă în situația dizolvării de drept, ci se aplică doar procedurii de dizolvare judiciară".

În opinia recurentului, un asemenea considerent nu are niciun fel de acoperire legală, mai ales în condițiile în care art. 227 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 arată expres că "lichidarea și radierea societății se efectuează potrivit dispozițiilor art. 237 alin. (6)-(10)" (fără a fi excluse de la aplicarea acestui text legal dizolvarea prin expirarea duratei de funcționare a unei societăți prevăzută de art. 227 alin. (1) pct. a din lege).

Întrucât, pentru ipoteza dizolvării de drept nu există norme derogatorii de la aplicarea art. 227 alin. (4) și, respectiv, art. 237 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, recurentul a susținut că acestea își mențin caracterul obligatoriu, motiv pentru care intrarea în lichidare și numirea lichidatorului nu pot fi decât ulterioare dizolvării societății prin hotărâre definitivă.

Ca atare, cele două etape, dizolvarea și lichidarea, sunt distincte și nu pot fi suprapuse prin intermediul unei hotărâri judecătorești.

A concluzionat asupra acestui aspect, în sensul că, a constata dizolvarea de drept exclude numirea unui lichidator, motiv pentru care hotărârea instanței de apel este contradictorie și este rezultatul încălcării/aplicării greșite a dispozițiilor din Legea nr. 31/1990.

Sub un al doilea aspect, a susținut că în mod greșit și în temeiul unor motive contradictorii a reținut instanța de apel că soluția de constatare a dizolvării societății recurente "este corectă raportat la dispozițiile art. 227 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, fiind pronunțată în aplicarea principiului disponibilității", dar cu toate acestea "existenta unei hotărâri judecătorești în acest sens nu era necesară".

A precizat că decizia recurată are la bază premisa greșită potrivit căreia, în vedere numirii unui lichidator, existența unei hotărâri anterioare de constatare a dizolvării în temeiul art. 227 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu este obligatorie, ci facultativă.

Cu alte cuvinte, instanța de apel a menținut soluția instanței de fond prin care a fost constată dizolvarea de drept a recurentului, doar pentru că reclamanta o formulat o astfel de cerere, o asemenea hotărâre fiind, în realitate, în aprecierea instanței, lipsită de utilitate.

Astfel, a menționat că instanța nu poate pronunța o hotărâre lipsită de utilitate, doar în considerarea solicitării unei părți, un astfel de demers trebuind a fi respins ca lipsit de interes, în temeiul art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ.

A mai menționat că, în vederea numirii unui lichidator, dizolvarea de drept a societății, prin expirarea duratei acesteia, trebuie în mod obligatoriu constatată printr-o hotărâre, fiind greșită aprecierea instanței de apel în sensul că, în ipoteza expirării duratei societății, numirea lichidatorului poate fi dispusă și fără existența unei hotărâri prin care să se constate dizolvarea.

În acest sens, a apreciat că trebuie făcută o distincție clară între dizolvarea de drept, fără alte formalități, în urma expirării duratei societății și necesitatea existenței unei hotărâri prin care să se constate dizolvarea de drept, în scopul parcurgerii procedurii de lichidare și radiere.

A considerat că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 237 alin. (6) și art. 227 alin. (8) din Legea nr. 31/1990 și a lăsat fără efect dispozițiile art. 227 alin. (3) și alin. (4) și ale art. 237 alin. (6)-(13) din Legea nr. 31/1990, deoarece, pentru demararea procedurii de lichidare și de numirea a unui lichidator, este obligatorie existența prealabilă a unei hotărâri definitive prin care să se constate dizolvarea de drept a societății, în urma expirării duratei acesteia.

În același timp, a susținut că din coroborarea dispozițiilor art. 232 alin. (1) și ale art. 252 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 reiese că, prin aceeași hotărâre, nu se poate constata dizolvarea de drept a societății, deopotrivă cu numirea unui lichidator.

Sub un al treilea aspect, a precizat că în mod greșit a reținut instanța de apel că decizia nr. 106/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. x/2015, deși nu poate reprezenta o hotărâre de dizolvare în sensul art. 227 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, statuează cu putere de lucru judecat asupra dizolvării societății CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L., prin pretinse "considerente decizorii".

În realitate, considerentele deciziei menționate, pronunțate sub imperiul C. proc. civ. din 1865, nu beneficiază de autoritate de lucru judecat, deoarece, potrivit art. 24 din C. proc. civ.:

"dispozițiile legii noi de procedură se aplica numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Prin urmare, în opinia recurentului, prin simpla invocare a textului art. 430 din C. proc. civ. în sprijinul autorității de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 106/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, instanța de apel a încălcat regulile de procedură impuse de art. 24 din C. proc. civ.

A mai arătat că efectele hotărârii judecătorești, printre care și autoritatea de lucru judecat a acesteia, sunt guvernate de legea sub imperiul căreia a fost pronunțată respectiva hotărâre, iar potrivit art. 725 alin. (4) teza I din C. proc. civ. din 1865:

"Actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus dispozițiilor vechii legi", ceea ce înseamnă că efectele deciziei la care instanța de apel a făcut referire sunt cele prevăzute de C. proc. civ. anterior, care nu reglementa autoritatea de lucru judecat a considerentelor.

Prin urmare, în opinia recurentului, în mod greșit s-a prevalat instanța de apel de o pretinsă autoritate de lucru judecat a considerentelor menționate, întrucât legea nu prevedea un asemenea efect.

În plus, acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 a avut ca obiect o cerere de dizolvare judiciară, prin care reclamanta din cauză a solicitat instanțelor de judecată să dispună dizolvarea recurentului-pârât, prin reținerea a două cazuri de dizolvare:

- imposibilitatea realizării obiectului de activitate, caz prevăzut de art. 227 alin. (1) lit. b), prima teza din Legea nr. 31/1990 și

- neînțelegeri grave dintre asociați, caz prevăzut de art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990.

Instanțele de fond, Tribunalul Specializat Cluj și Curtea de Apel Cluj au admis acțiunea, dispunând dizolvarea societății recurente pentru motivele invocate.

Însă, urmare casării deciziei pronunțate în apel și admiterii apelurilor, cererea de dizolvare a societății a fost respinsă.

A precizat că prin decizia nr. 106/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra dizolvării recurentului, ci, potrivit considerentelor din decizia menționată, instanța supremă a arătat doar că instanțele de fond nu au făcut o corectă aplicare a legii la împrejurările de fapt stabilite în dosar, întrucât nu se putea dispune dizolvarea pentru cazurile prevăzute de art. 227 lit. b) și c) din Legea nr. 31/1990, în condițiile în care la data cererii, societatea figura deja ca fiind dizolvată de plin drept.

A susținut că această constatare a instanței supreme nu echivalează cu o statuare asupra dizolvării de drept a societății, ci se rezumă strict la interpretarea situației de fapt, în baza probelor de la dosar.

Sub un al patrulea aspect, a precizat că în mod greșit a reținut instanța de apel că în cauză nu a operat prelungirea tacită a societății.

Astfel, a făcut referire la textul art. 1524 din C. civ. din 1864:

"Prorogarea unei societăți contractată pentru un timp determinat nu poate fi probată decât prin aceleași mezii, prin care poate fi probat contractul societății", arătând că, în conformitate cu dispozițiile art. 1931 din C. civ. din 1864:

"Societatea este tacit prorogată atunci când, cu toate că durata sa a expirat, aceasta continuă să execute operațiunile sale, iar asociații continuă să inițieze operațiuni ce intră în obiectul său și să se comporte ca asociați. Prorogarea operează pe o durată de un an, continuând din an în an, de la data expirării duratei, dacă sunt îndeplinite aceleași condiții".

A precizat că, potrivit art. 6 alin. (6) C. civ. din 1864:

"dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitate persoanelor", textul de lege acoperind, deopotrivă, atât situația persoanelor fizice, cât și a persoanelor juridice.

Prin urmare, a menționat că cercetarea stării de activitate sau de dizolvare a societății recurente, precum și a capacității acesteia de exercițiu, se face și prin raportare la dispozițiile noii legi, întrucât suntem în prezența unor efecte viitoare ale unei situații juridice născute anterior.

Concluzionând asupra criticii, a precizat că instanța de apel nu a cercetat în ce măsură a operat prorogarea tacită a duratei societății, ci, prin încălcarea art. 6 din C. civ., a stabilit că dispozițiile art. 1931 din C. civ. din 1864 nu sunt aplicabile.

Recurentul-pârât a solicitat obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului.

Intimatele pârâte CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA și MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA au formulat întâmpinare, prin care au solicitat admiterea recursului formulat de recurentul-pârât CARTIERUL TINERETULUI S.R.L., casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Și intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, arătând că recursul formulat trebuie respins, în principal, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca neîntemeiat, invocând puterea de lucru judecat a deciziei nr. 106/2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015. .

La data de 17 iulie 2019, recurentul-pârât CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă la dosar de către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., solicitând respingerea excepțiilor invocate (excepția inadmisibilității și excepția puterii/autorității de lucru judecat) și înlăturarea tuturor apărărilor formulate de intimată.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor apreciind că recursul este inadmisibil, întrucât potrivit dispozițiilor art. 262 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 coroborate cu cele ale art. 237 alin. (5) din aceeași lege, sentința pronunțată de către instanța de fond poate fi atacată doar cu apel.

Prin încheierea din data de 6 decembrie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior întocmirii și comunicării raportului, la data de 22 ianuarie 2020, recurentul-pârât a formulat o cerere, întemeiată pe dispozițiile art. 519 din C. proc. civ., prin intermediul căreia a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

"1) Dacă, în interpretarea și aplicarea art. 227 alin. (1) lit. a), alin. (3), (4), art. 237 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 și art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 116/2009, este obligatorie existența unei hotărâri judecătorești definitive de constatare a dizolvării de drept (ca urmare a expirării duratei societății), în vederea numirii lichidatorului de către instanță, în temeiul art. 262 alin. (2) din Legea nr. 31/1990?

2) Dacă, în interpretarea și aplicarea art. 227 alin. (1) lit. a), alin. (3), (4), art. 237 alin. (6), art. 262 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 116/2009, este posibil ca prin aceeași hotărâre instanța să constate dizolvarea de drept a societății (ca urmare a expirării duratei) și să dispună totodată numirea unui lichidator?

3) Dacă, în interpretarea și aplicarea art. 227 alin. (1) lit. a), alin. (3), (4), art. 237 alin. (6), art. 262 alin. (2), (3) din Legea nr. 31/1990 și art. 3 alin. (3), (6) din O.U.G. nr. 116/2009, în cazul în care prin aceeași hotărâre, pronunțată în apel, s-a constatat dizolvarea de drept a societății (ca urmare a expirării duratei) și s-a dispus numirea unui lichidator, deși soluționarea simultană a celor două cereri este incompatibilă cu dispozițiile legale în materie, hotărârea din apel este definitivă?

Sau dacă o asemenea hotărâre poate fi atacată cu recurs, în considerarea regimului de drept comun al căilor de atac, dată fiind nerespectarea de către hotărâre a dispozițiilor legale derogatorii ce au instituit calea de atac a apelului pentru hotărârile distincte prin care, inițial, se constată dizolvarea de drept a societății, iar ulterior, se dispune numirea lichidatorului?"

Înalta Curte a fixat termen în completul de filtru, la data de 3 aprilie 2020, fără citarea părților, pentru analizarea admisibilității în principiu a recursului.

Examinând, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte constată următoarele:

Conform textului art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Se constată că recursul declarat vizează decizia nr. 29/2019 din 22 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă în faza procesuală a apelului declarat împotriva unei sentințe date în cadrul unui litigiu întemeiat pe dispozițiile art. 227 și art. 262 din Legea nr. 31/1990, având ca obiect cererea intimatei-reclamante de numire a unui lichidator pentru societatea CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L., ca urmare a constatării dizolvării de drept a acestei societăți.

Se reține, astfel, că prin cererea înregistrată pe rolul instanței de fond, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței să numească un lichidator pentru societatea CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L., ca urmare a constatării dizolvării de drept a acestei societăți, prin trecerea timpului stabilit de asociați pentru durata acesteia.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 227 alin. (1) lit. a), 233, 253 și 262 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și textul art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 116/2009.

Potrivit dispozițiilor art. 262 din Legea nr. 31/1990 republicată:

"numirea lichidatorilor în societățile în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată va fi făcută de toți asociații, dacă în contractul de societate nu se prevede altfel" (alin. (1)., iar "dacă nu se va putea întruni unanimitatea voturilor, numirea lichidatorilor va fi făcută de instanță, la cererea oricărui asociat ori administrator, cu ascultarea tuturor asociaților și administratorilor" (alin. (2).

Alineatul 3 al textului de lege anterior menționat prevede că "împotriva sentinței se poate declara numai apel de către asociați sau administratori, în termen de 15 zile de la pronunțare."

Dispozițiile art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerțului prevăd că cererile prevăzute la alin. (1) și alin. (3)-(5) din acest text de lege - între care și cererile Oficiului Național al Registrului Comerțului sau ale oricărei persoane interesate de constatarea dizolvării persoanei juridice, formulate în temeiul prevederilor art. 227 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 31/1990 - se soluționează de instanță, de urgență și cu precădere, în camera de consiliu, cu citarea părților, iar hotărârea instanței este executorie și este supusă numai recursului.

Se constată că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a C. proc. civ., care stabilesc, în alin. (1), că:

"ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care, printr-o lege specială, se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.

Așadar, în raport cu obiectul litigiului, rezultă că sentința pronunțată de către instanța de fond poate fi atacată doar cu apel, potrivit dispozițiilor art. 262 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

De altfel, textul art. 237 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 (la care face trimitere art. 227 din aceeași lege, indicat drept temei al cererii de către reclamantă) prevede, de asemenea, că:

"Orice persoană interesată poate face numai apel împotriva hotărârii de dizolvare, în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a".

Prin urmare, deciziile pronunțate de instanțele de apel cu privire la astfel de litigii ca cel de față, având ca obiect atât constatarea dizolvării societăților comerciale, cât și numirea lichidatorilor, în condițiile Legii nr. 31/1990, sunt definitive, nefiind supuse recursului.

Recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii, consacrat de art. 16 din Constituția României, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 262 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 coroborate cu cele ale art. 237 alin. (5) din aceeași lege, văzând și prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-pârât CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 29/2019 din 22 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2016.

În ceea ce privește cererea formulată de recurent în temeiul dispozițiilor art. 519 din C. proc. civ., prin intermediul căreia acesta a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se reține că, potrivit textului de lege menționat:

"Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prescrise de dispozițiile anterior evocate, Înalta Curte reține că în cauză nu este îndeplinită condiția ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunilor de drept indicate de recurentul-pârât în cererea sa.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de admisibilitate, iar în cazul nerespectării acestor condiții, valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Așa fiind, Înalta Curte constată că, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigențe dau expresie ordinii de drept, precum și drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 57 din Constituție.

Ca orice mijloc procedural, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru lămurirea unor chestiuni de drept noi, de a căror lămurire ar depinde soluționarea pe fond a cauzei respective.

Incidența în soluționarea cauzei a lămuririi chestiunilor de drept menționate în cererea formulată de recurentul-pârât nu se analizează in abstracto, ci, avându-se în vedere interesul procesual al unei astfel de cereri, prin prisma utilității pentru soluționarea prezentului recurs a unei eventuale dezlegări pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la aspectele indicate, de care să depindă modul de rezolvare al cauzei.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept nu îndeplinește condiția legăturii cu soluționarea cauzei, întrucât recursul declarat de recurentul-pârât nu întrunește condițiile de admisibilitate a căii de atac, fiind respins ca inadmisibil, cu consecința neanalizării criticilor de nelegalitate conținute de cererea de recurs, ceea ce face, astfel, ca cererea de sesizare să rămână fără finalitate.

Cum textul de lege, respectiv art. 519 din C. proc. civ., impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate, neîndeplinirea uneia dintre ele - în speță condiția ca soluționarea cauzei să depindă de lămurirea chestiunilor de drept invocate - atrage respingerea, ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unei chestiuni de drept, formulată de recurentul-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-pârât CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 29/2019 din 22 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2016.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unei chestiuni de drept.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi 3 aprilie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.