ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 542/2020

Ședința publică din data de 5 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1015/18.05.2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect constatarea denunțării unilaterale a Promisiunii unilaterale de vânzare autentificată sub nr. x/28.04.2010 de către notarul public C., în baza notificării comunicate la data de 23.05.2014, obligarea intimatului-pârât la restituirea sumei de 100.000 (una sută mii) Euro, reprezentând prețul promisiunii, cu dobânda legală penalizatoare în cuantum de 13.010,95 Euro.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, cale de atac ce a fost respinsă ca nefondată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă prin decizia civilă nr. 903/11.12.2017.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, că, potrivit promisiunii unilaterale de vânzare autentificată sub nr. x/28.04.2010, promitentul vânzător B. a oferit apelantei-reclamantei beneficiare a promisiunii, posibilitatea de cumpărare a terenului menționat în convenție, drept ce putea fi exercitat până la data de 30.06.2012, beneficiarul promisiunii fiind interesat de achiziționarea terenului în scopul construirii și operării pe acesta, a unei fabrici care să aibă ca principal obiect de activitate fabricarea de blocuri ceramice din argilă arsă, potrivit literei B din Preambulul Convenției. Prețul promisiunii, în sumă de 100.000 de euro la cursul de schimb B.N.R. din ziua plății, a fost plătit de beneficiar către promitentul vânzător. Prețul de vânzare a terenului a fost stabilit la suma de 500.000 de euro, din care urma a fi dedus prețul promisiunii deja achitat.

Posibilitatea denunțării unilaterale a convenției este stipulată în art. 6 alin. (3) sens în care se prevede că, Beneficiarul promisiunii poate denunța unilateral convenția, fără plata unei despăgubiri către promitentul vânzător, pe baza unei simple notificări trimise acestuia cu cel puțin o zi înaintea expirării duratei promisiunii, în cazul în care, până la expirarea duratei promisiunii, din motive neimputabile beneficiarului, acesta nu reușește să obțină anumite facilități în vederea desfășurării activității de fabricare de blocuri ceramice din argilă arsă.

S-a mai stipulat, la alin. (4) al art. 6 din Promisiune că, în cazul în care, până la expirarea duratei Promisiunii, nu sunt îndeplinite condițiile enumerate la articolul 6, alin. (3), lit. a)-e), din motive imputabile exclusiv Beneficiarului, Promitentul vânzător nu mai este obligat să ramburseze Beneficiarului Prețul Promisiunii, fiind îndreptățit să îl păstreze.

Această convenție a fost modificată prin Actul adițional autentificat sub nr. x din data de 18.06.2012, durata promisiunii prelungindu-se până la data de 30.06.2014.

Instanțele de fond au reținut că apelanta-reclamantă se face culpabilă de nerespectarea clauzelor Promisiunii unilaterale de vânzare autentificată sub nr. x/28.04.2010, astfel cum a fost aceasta prelungită până la data de 30.06.2014.

Culpa apelantei A. constă în aceea că nu a încercat, în realitate, să obțină un teren în vederea exploatării argilei, organizarea și participarea sa la licitația în discuție neputând fi considerată ca un demers sau diligență minimă întreprinsă de aceasta în vederea îndeplinirii condiției din Promisiunea de vânzare, respectiv de a obține un teren care să fie exploatat pentru resurse miniere.

Înscrierea la o licitație pentru închirierea unui teren având categoria de folosință "pășune" generează o culpă a apelantei - reclamante A. în neexecutarea obligațiilor asumate prin Promisiune, aspect criticat prin prezentul apel.

Prin decizia nr. 706/17.02.2014 Curtea de Apel lași a dispus anularea licitației și a Contractului de închiriere nr. x/20.04.2011 prin care apelanta A. dobândise dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 41,5 hectare, aflat în proprietatea privată a comunei Ion Neculce. S-a apreciat că această nu exclude culpa acesteia în cauza pendinte.

Obiectul dosarul cu nr. x/2011 a fost anularea actului administrativ, iar în considerentele deciziei nr. 706/17.02.2014 Curtea de Apel lași s-a apreciat că în mod greșit a fost obligat ofertantul declarat câștigător la plata, către reclamanta S.C. Ceramica S.A., a sumei de 40.993,62 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, motiv pentru care, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a admis recursul declarat de pârâta A. S.R.L. în sensul modificării, în parte, a hotărârii atacate, fiind respinsă cererea reclamantei de a se obliga această pârâtă la plata cheltuielilor de judecată, respectivele cheltuieli urmând să rămână exclusiv în sarcina pârâtei Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Ion Neculce.

Instanța de contencios administrativ a reținut că A. - în calitatea sa de intimată în acel dosar - nu avea o culpă procesuală în declanșarea litigiului tranșat în dosarul cu nr. x/2011, aceasta nefăcându-se răspunzătoare de nesocotirea cadrului de acțiune impus de HCL nr. 68/2008 deoarece nu ea a organizat licitația anulată prin hotărârea Curții de Apel Iași cu nr. 706 din data de 17.02.2014, astfel că instanța nu putea să îi rețină vreo culpă în nesocotirea cadrului de organizare a licitației.

Revenindu-se la obiectul cauzei de față, s-a considerat că prin înscrierea apelantei-reclamante la o licitație având ca obiect un teren cu categoria de folosință "pășune", pentru a obține un teren în vederea exploatării argilei, reiese culpa acesteia în neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul încheiat cu intimatul-pârât promitent, din moment ce acesta nu a lucrat cu diligenta unui bun comerciant ori, fie cu nepermisă neglijență, fie cu intenție, faptele sale ducând la producerea unui prejudiciu intimatului-pârât din cauza pendinte.

S-a avut în vedere și vasta experiență de care se bucură apelanta-reclamantă A., care - în oferta tehnică și financiară de înscriere la licitația organizată de Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Ion Neculce - a evidențiat că operează în România din anul 1998, declarându-se numărul unu în lume în domeniul producției de cărămizi, și numărul doi în Europa în sisteme de acoperișuri, susținând și că are experiență în exploatarea argilei, deținând mai multe cariere de exploatare a argilei în diferite regiuni ale României, în baza obținerii de la Agenția Națională pentru Resurse Miniere (A.N.R.M.) a licenței de concesiune pentru desfășurarea de activități miniere de exploatare a argilei, conform Legii Minelor nr. 85/2003.

Dată fiind familiarizarea reclamantei cu procedura de obținere a dreptului de a exploata resursele subsolului conform Legii Minelor, inclusiv pentru dreptul de folosință a terenului de suprafață, s-a apreciat că aceasta cunoștea riscurile pe care și le asumă acceptând să participe la o licitație care nu întrunea toate condițiile în vederea atribuirii unui teren pentru exploatare minieră, câtă vreme, categoria de folosință a terenului declarată la data licitației era "pășune". În consecință putea să refuze să participe la o licitație care nu întrunea toate condițiile în vederea atribuirii unui teren pentru exploatarea resurselor subsolului.

În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 706/17.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel lași, care a stabilit că singurul răspunzător de nesocotirea cadrului de acțiune impus prin H.C.L. nr. 68/2008 și prin Documentația pentru desfășurarea licitației publice în vederea închirierii este organizatorul licitației, respectiv Comuna Ion Neculce, instanța de apel a constatat că, prin decizia nr. 706/17.02.2014, instanța de contencios administrativ a reținut că A. - în calitatea sa de intimată în acel dosar - nu avea o culpă procesuală în declanșarea litigiului, acesta fiind motivul admiterii recursului acesteia și modificării hotărârii în sensul înlăturării A. de la plata cheltuielilor de judecată și al rămânerii acestora doar în sarcina pârâtei Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Ion Neculce.

Instanța de apel are în vedere că statuările din considerentele deciziei nr. 706/17.02.2014 a Curții de Apel Iași nu pot fi interpretate extensiv, în sensul dorit de apelantă, respectiv că instanța ar fi reținut și inexistența culpei acesteia în executarea obligațiilor sale contractuale, astfel cum decurg acestea din Promisiunea unilaterală de vânzare invocată în cauză. În prezentul litigiu, instanțele de fond au fost ținute să analizeze doar culpa apelantei în neexecutarea obligațiilor asumate prin Promisiunea unilaterală de vânzare autentificată sub nr. x/28.04.2010 încheiată cu intimatul-pârât promitent, sens în care s-a reținut că acesta nu a lucrat cu diligenta unui bun comerciant ori, fie cu nepremisă neglijență, fie cu intenție, faptele sale ducând la producerea unui prejudiciu intimatului din cauza pendinte.

În acest cadru, s-a făcut și aplicarea prezumției legale și irefragabile de lucru judecat reglementată de dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., ce reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat. În consecință, s-a apreciat că intimatul-pârât se poate prevala de considerentele deciziei nr. 706/17.02.2014 a Curții de Apel Iași pronunțate în dosarul nr. x/2011 pentru a demonstra inexistența vreunui demers inițiat de A. în vederea îndeplinirii obligațiilor asumate prin Promisiunea de vânzare și de constatarea culpei reclamantei, Decizia Curții de Apel Iași fiind înzestrată cu autoritate de lucru judecat, fără ca o altă instanță sau o altă parte adversă dintr-un litigiu ulterior să mai poată supune dezbaterii existența drepturilor constatate.

Astfel, în considerentele deciziei nr. 706/17.02.2014, s-a constatat că în conținutul Documentației având la baza H.C.L. nr. 68/2008 nu se face nici cea mai vagă referire la faptul ca autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, cu drept de administrare a bunurilor comunei, a aprobat ca: "închirierea suprafeței de [ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .], aparținând domeniului privat al comunei Ion Neculce [...] să se facă pentru exploatare resurse minerale, prin licitație publică"; că " Primăria Ion Neculce, astfel cum rezultă din Anunțul de participare [...] s-a rezumat la a preciza că obiectul licitației îl constituie închirierea unui teren situat in extravilanul comunei [...] având categoria de folosință pășune/islaz [...]". A mai reținut instanța de contencios administrativ și că: " [...] Din moment ce nici participanții la licitație, nici terții interesați în a obține acces la resursele minerale aflate în subsolul suprafeței de teren ce urma să fie închiriată, dar nici măcar locuitorii comunei nu au avut cunoștință care a fost scopul real pentru care s-a cerut Închirierea terenului și termenul până la care urma să se folosească respectivul perimetru, Curtea apreciază ca prima instanță a fost îndreptățită să constate ca aproape niciunul din principiile după care trebuia să se desfășoare procedura licitației publice nu a fost respectat . . . . . . . . . . . . .".

În concluzie, s-a subliniat că: "în ceea ce privește recursul declarat de U.A.T. Ion Neculce, Curtea îl consideră a fi nefondat întrucât [ . . . . . . . . . .] dar mai ales prin modul în care s-a trecut sub tăcere destinația finală a bunului închiriat transformându-se licitația într-o chestiune ce ținea de o relație exclusivă si privilegiată dintre locator și locatar, căruia i s-a dat libertatea ca într-un cadru netransparent să-și impună termenii închirierii".

Suplimentar de cele statuate în decizia instanței de contencios administrativ, în prezenta cauză, instanța de apel a avut în vedere și probatoriul testimonial administrat în fața primei instanțe care se coroborează cu cele reținute de instanța de contencios administrativ și demonstrează culpa apelantei A. în neonorarea termenilor contractuali, culpă care constă în aceea că nu a încercat, în realitate, să obțină un teren în vederea exploatării resurselor subsolului, respectiv a argilei.

În cuprinsul anunțului de licitație nu a fost declarată destinația terenului, respectiv exploatare minieră a subsolului, ci s-a specificat doar că obiectul licitației îl constituie închirierea unui teren situat în extravilanul comunei a cărui destinație stabilită conform planurilor urbanistice era de zonă extravilan, având categoria de folosință pășune/izlaz. Datorită acestei modalități de organizare a licitației, alte firme având obiect de activitate identic cu al apelantei - reclamantei, nu au avut cunoștință de posibilitatea de a participa la o licitație pentru exploatarea subsolului.

Totodată, s-a subliniat că apelanta A. a mai pierdut anterior un contract încheiat cu o altă autoritate locală, respectiv Consiliul Local Hârlău, care a fost anulat prin Decizia nr. 75 din 16 februarie 2009 a Curții de Apel Iași pronunțată în dosarul nr. x/2008, din motive similare celor care au generat și pronunțarea deciziei nr. 706/17.02.2014 a Curții de Apel Iași.

Sub aspectul apărărilor apelantei, potrivit cărora nu avea posibilitatea de a întreprinde demersuri pentru reluarea licitație, aceste atribuții aparținând în întregime Comunei Ion Neculce și că, pe raza aceleiași localități Ion Neculce nu a mai existat un alt teren în suprafață de minimum 40 hectare disponibil spre vânzare, Curtea de Apel Iași a reținut că lipsa de diligentă a apelantei A. în căutarea altui amplasament pentru exploatare nu poate fi pusă în sarcina intimatului-pârât, fiind exclusiv culpa apelantei A. că nu a urmărit - încă din momentul în care s-a înscris la licitație pentru a licita un teren cu destinație de pășune - să obțină un teren pe care să îl exploateze în vederea extragerii de argilă.

Curtea de Apel a apreciat că nu sunt incidente prevederile art. 1671 C. civ., din moment ce culpa apelantei A. în neexecutarea obligațiilor asumate prin Promisiune este generată de înscrierea acesteia la o licitație pentru închirierea unui teren având categoria de folosință "pășune", în condițiile în care dorea să exploateze acel teren în vederea extragerii de argilă, în analiză nefiind împrejurarea dacă Promisiunea de vânzare a fost încheiată tocmai în vederea obținerii de către apelanta A. a suprafeței care a făcut obiectul procedurii derulate de Comuna Ion Neculce, iar nu a unei alte parcele de teren.

Potrivit voinței părților, prețul Promisiunii nu mai trebuie să fie rambursat de promitentul vânzător dacă neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 6 alin. (3) intervine din motive imputabile promitentului cumpărător A., ceea ce în cauză s-a probat.

Față de cele reținute anterior, instanțele de fond au constatat culpa exclusivă a reclamantei, care nu a întreprins demersuri efective pentru obținerea unui teren în scopul de exploatare minieră a subsolului, având în vedere, pe de o parte, vasta sa experiență în obținerea unor astfel de terenuri pentru exploatările pe care le efectuează în alte zone din țară de circa 19 ani, iar, pe de altă parte, ținând cont de faptul că era evident că nu putea avea pretenții legitime de a obține, prin înscrierea la o licitație pentru un teren cu categoria pășune, închirierea unui teren de pe care să extragă argilă, licitația neîntrunind condițiile legale de desfășurare, fiind susceptibilă de a fi anulată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. (devenita A. S.R.L., în urma schimbării denumirii) a declarat recurs, solicitând casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare, în considerarea motivelor prevăzute de art. 488 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat greșita/neaplicarea dispozițiilor art. 1671 C. civ. sub aspectul interpretării clauzei considerate îndoielnice prevăzute de art. 6 alin. (4) din convenția părților, instanța de apel reținând în mod eronat, în contra intereselor cumpărătorului, existența unor motive imputabile exclusiv beneficiarului în ceea ce privește neîndeplinirea obligațiilor contractuale, ceea ce a atras și refuzul restituirii prețului promisiunii.

Recurenta a afirmat că probele administrate evidențiau faptul că neîndeplinirea condițiilor agreate de părți pentru viitoarea încheiere a vânzării nu rezulta din din motive ce i-ar fi fost imputabile exclusiv, ci și din existența unor alte evenimente, precum organizarea defectuoasă a licitației publice, aflată în sarcina Comunei Ion Neculce, situație care impunea restituirea prețului plătit.

Totodată, recurenta a considerat a fi greșită interpretarea clauzelor contractuale și cu prilejul reținerii culpei sale pentru neîndeplinirea unor demersuri pentru obținerea unui teren în vederea exploatării argilei. În acest sens, recurenta a arătat că a încheiat cu autoritățile locale un contract de închiriere cu privire la suprafața de teren necesară pentru realizarea exploatării și îndeplinirea condiției pentru perfectarea vânzării, destinația inițială a terenului neconstituind un impediment cât timp aceasta putea fi schimbată oricând, iar anularea contractului nu s-a realizat din culpa sa, efectuând chiar diligențe în apărare în procesul anterior.

În continuare, în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 706/2016, prin care instanța de contencios administrativ a reținut culpa autorității publice în nerespespectarea cadrului legal pentru desfășurarea procedurii de atribuire, situație ce a condus la anularea acestei proceduri și a contractului de închiriere.

Prin întâmpinarea depusă la data de 07.05.2018, intimatul B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat greșita aplicare a regulilor de interpretare a clauzei contractuale cuprinse în art. 6 alin. (4) raportat la art. 6 alin. (3) din Promisiunea unilaterală de vânzare, ce a condus în final la reținerea culpei sale exclusive în nefinalizarea vânzării.

Prevederile art. 6 alin. (3) din Promisiunea de vânzare, permiteau Beneficiarului denunțarea unilaterală a convenției, pe baza unei simple notificări trimise Promitentului - vânzător, în mai multe situații neimputabile Beneficiarului, între care se înscrie și aceea a neobținerii unui drept de folosință asupra unei suprafețe compacte de minimum 40 hectare în zona de pe raza comunei Ion Neculce din care Beneficiarul intenționează să extragă materia primă pentru fabrică (lit. c).

În continuare, se precizează că, în cazul în care, până la expirarea duratei promisiunii, nu sunt îndeplinite condițiile enumerate la art. 6 alin. (3), lit. a)-e), din motive imputabile exclusiv Beneficiarului, Promitentul Vânzător nu mai este obligat să ramburseze Beneficiarului prețul promisiunii, fiind îndreptățit să-l păstreze.

Or, lecturând aceste clauze și analizând argumentele concrete invocate de recurentă în susținerea acestui motiv de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceste clauze au un conținut clar și explicit, putând fi aplicate întocmai de părți sau instanțele de judecată, fără necesitatea utilizării unor reguli de interpretare specifice clauzelor îndoielnice.

În realitate, recurenta nu contesta conținutul clauzelor și nu explicitează eventualul caracter îndoielnic al acestora, ci critică modalitatea în care instanțele de fond au interpretat coroborat probele administrate în cauză, ce a condus la concluzia pretins eronată a caracterului imputabil exclusiv Beneficiarului al neîndeplinirii condiției necesare pentru semnarea vânzării. Or, acest aspect depășește limitele controlului de legalitate specific căii de atac a recursului și interferează cu atributul exlusiv al instanțelor de fond cu privire la stabilirea situației de fapt pe baza probelor administrate în cauză.

Sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor art. 1671 C. civ., dincolo de lipsa caracterului îndoielnic al clauzelor, deja reținută, se impune a se sublinia inaplicabilitatea normei invocate, ce se referă exclusiv la materia vânzării și la interpretarea clauzelor îndoielnice în favoarea cumpărătorului, în cauză părțile semnând doar o promisiune unilaterală de vânzare, iar recurenta - reclamanta neavând calitatea de cumpărător și nici intenția de a dobândi această calitate după denunțarea Promisiunii.

În argumentarea incidenței motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut încălcarea autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 706/2016 pronunțate de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2011, prin care instanța de contencios administrativ a reținut culpa autorității publice în nerespectarea cadrului legal pentru desfășurarea procedurii de atribuire prin închiriere a unei suprafețe de teren din comuna Ion Neculce, situație ce a condus la anularea acestei proceduri și a contractului de închiriere.

În acest cadru, se impune a se preciza că dispozițiile art. 413 alin. (2) C. proc. civ. permit oricărei părți să opună lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Această normă, coroborată cu prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., recunoaște în mod expres autoritatea de lucru judecat a considerentelor pe care se sprijină o hotărâre judecătorească definitivă, inclusiv cele prin care s-a rezovat o chestiune litigioasă.

În prezentul litigiu, Curtea de Apel Iași a reținut în mod judicios că obiectul dosarului anterior nr. x/2011 a fost anularea actului administrativ, iar, în considerentele deciziei nr. 706/17.02.2014, Curtea de Apel lași a apreciat că în mod greșit a fost obligat ofertantul declarat câștigător la plata către reclamanta S.C. Ceramica S.A. a sumei de 40.993,62 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Instanța de contencios administrativ a reținut că A., în calitatea sa de intimată în acel dosar, nu avea o culpă procesuală în declanșarea litigiului, aceasta nefăcându-se răspunzătoare de nesocotirea cadrului de acțiune impus de HCL nr. 68/2008 deoarece nu ea a organizat licitația anulată prin hotărârea Curții de Apel Iași cu nr. 706 din data de 17.02.2014, astfel că instanța nu putea să îi rețină vreo culpă în nesocotirea cadrului de organizare a licitației.

Prin urmare, chestiunea litigioasă tranșată în cauza anterioară a fost cea a culpei procesuale în declanșarea litigiului, necesară pentru soluționarea cererii părții adverse de suportare a cheltuielor de judecată efectuate în acel proces.

În acest cadru, instanța de apel a costatat în mod corect că, în prezentul litigiu, de natură civilă și cu alt obiect decât cel anterior, era de analizat o altă chestiune litigioasă, cea a culpei apelantei reclamante A. dintr-o cu totul altă perspectivă, respectiv cea a neîndeplinirii obligațiilor asumate prin Promisiunea unilaterală de vânzare autentificată sub nr. x/28.04.2010. Pe baza întregului material probator administrat în fața instanțelor de fond s-a reținut cu acest prilej că intimatul-pârât promitent nu a lucrat cu diligenta unui bun comerciant ori, fie cu nepremisă neglijență, fie cu intenție, faptele sale ducând la producerea unui prejudiciu intimatului din cauza pendinte. Analizând coroborat întreg materialul probator, instanța de apel a constatat că acesta demonstrează culpa apelantei A. în neonorarea termenilor contractuali, culpă care constă în aceea că nu a încercat, în realitate, să obțină un teren în vederea exploatării resurselor subsolului, respectiv a argilei.

Mai mult, se impune a se sublinia că aspectele de fapt consemnate în decizia anterioare au fost avute în vedere în analiza conduitei contractuale concrete a reclamantei din prezenta cauză, coroborat cu celelalte probe administrate nemijlocit în cauză, în condițiile în care, pentru această parte, care a participat și la litigiul precedent, hotărârea definitivă pronunțată de instanțele de contencios administrativ era obligatorie atât sub aspectul dispozitivului, cât și al considerentelor, conform art. 435 alin. (1) C. proc. civ.

Spre deosebire de situația recurentului - reclamant, se poate observa că intimatul - pârât a fost terț în raport de litigiul anterior și că, față de acesta, potrivit dispozițiilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea anterior pronunțată nu este obligatorie, ci doar opozabilă, acesta putând face, în condițiile legii, dovada contrară.

Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție constată nefondate motivele de recurs invocate de recurentă și nu va analiza argumentele suplimentare invocate de recurentă prin concluziile scrise deoarece aceste motive au fost formulate peste termenul legal.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 903/2017 din 1 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2020.