ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1407/2020

Ședința publică din data de 21 iulie 2020

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău, secția I civilă la data de 11 iulie 2014, reclamanta S.C. Termoelectrica S.A. București - Sucursala Electrocentrale Borzești prin lichidator A., în contradictoriu cu pârâții Primăria Comănești, Consiliul Local Comănești, Administrația Națională Apele Române, Administrația Bazinală de Apă Siret și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate dreptul de proprietate asupra unor construcții situate în orașul Comănești, județul Bacău, care sunt amplasate pe teritoriul aflat în proprietatea Primăriei Comănești, canalele și pe proprietatea statului, barajul care traversează albia râului Trotuș și digurile amplasate de-a lungul albiei, potrivit planului de încadrare în zonă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 35 C. proc. civ. și art. 2502 alin. (2) pct. 2 C. civ.

Prin încheierea pronunțată la 10 noiembrie 2014, Tribunalul Bacău, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a Tribunalului Bacău unde cauza a fost înregistrată la data de 28 noiembrie 2014.

Prin sentința civilă nr. 399/2015 din 7 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii și netimbrării.

S-a constatat ca rămasă fără obiect cererea reclamantei de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru și s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Bazinală Apă Siret Bacău.

A fost admisă acțiunea reclamantei S.C. Termoelectrica S.A. București - Sucursala Electrocentrale Borzești prin lichidator A. și s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra următoarelor construcții: 1.clădire locuit cota 382 în suprafață construită de 225,45 mp, pusă în funcțiune în anul 1956, nr. de inventar 17008; 2. baraj fără acumulare - suprafața construită de 31,27 mp pus în funcțiune în anul 1954, nr. de inventar 27006; 3. dig pentru consolidare țărm - suprafața construită de 229,47 mp, pus în funcțiune în anul 1957, nr. inventar x; 4. canal acoperit - suprafață construită de 887,09 mp, pus în funcțiune în anul 1957, nr. de inventar 27014; 5. canal pentru alimentare cu apă - nr. de inventar 27015, amplasate în orașul Comănești, județul Bacău.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău.

Prin decizia nr. 503/2017 din 7 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a fost admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău împotriva sentinței primei instanțe, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost admisă excepția inadmisibilității și a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă, fiind menținute dispozițiile sentinței referitoare la excepția netimbrării și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Bazinală de Apă Siret Bacău.

Instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 35 din C. proc. civ., coroborat cu art. 2502 alin. (2) C. civ., ce constituie temeiul juridic al acțiunii, prevăzut și în apel, cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept.

S-a apreciat că, din ansamblul probator administrat în cauză, rezultă că imobilele (obiect al acțiunii), astfel cum au fost identificate prin expertiza construcții industriale au fost realizate, în perioada electrificării, prin mijloacele proprii ale statului român, sub directa coordonare a reprezentanților acestuia în perioada construirii, respectiv Ministerul Energiei Electrice și succesorii acestuia (din care societatea intimată - reclamantă făcea parte), astfel cum rezultă din Decretul nr. 316/1040 al Prezidiului Marii Adunări Naționale, respectiv, Decretul nr. 334/1977 al Consiliului de Stat.

Totodată, s-a reținut că imobilele sunt construite pe terenul proprietatea statului iar împrejurarea conform căreia, intimații - pârâți îi recunosc intimatei - reclamante un drept de proprietate asupra imobilelor, în raport de faptul că imobilele nu figurează în patrimoniul lor, precum și față de faptul că intimata - reclamantă a efectuat lucrări de conservare, întreținere, reparații a acestora, nu este de natură să ateste acesteia un drept de proprietate asupra imobilelor, în condițiile în care, din toate documentațiile depuse la dosar, de la înființare și pe tot parcursul modificărilor organizatorice ale ministerelor și centralelor de resort și ale societății, intimata - reclamantă de față, a deținut imobilele doar în administrare și folosință, lucrările de întreținere, conservare și reparații fiind o obligație legală (în acest sens și Legea Apelor nr. 107/1996).

S-a avut în vedere că, în contextul în care nu se cunoaște regimul juridic al bunurilor, nici baza legală în temeiul căreia intimata - reclamantă ar justifica un drept de proprietate, precum și față de faptul că, ansamblul probator în speță, relevă faptul că intimata reclamantă a deținut imobile doar în administrare și folosință din 1954 - 1957 și în prezent, nu se poate constata, pe calea subsidiară prevăzută de art. 35 C. proc. civ., coroborat cu art. 2502 alin. (2) pct. 2 C. civ., un drept de proprietate al acesteia asupra imobilelor, intimata - reclamantă având deschidă calea unei acțiuni în realizarea dreptului, cu atât mai mult cu cât, dreptul de proprietate al intimatei - reclamante, societate care are ca acționar Statul Român, prin Ministerul Economiei Comerțului și Mediului de Afaceri este contestat de Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

Prin decizia nr. 4363 din 17 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. Termoelectrica S.A. București - Sucursala Electrocentrale Borzești prin lichidator A. împotriva deciziei nr. 503/2017 din 7 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

A fost casată decizia nr. 503/2017 din 7 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

În pronunțarea acestei decizii instanța supremă a reținut, în esență, că cererea în constatare are caracter subsidiar față de cererea în realizare, urmând a fi respinsă dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege, potrivit dispozițiilor art. 35 C. proc. civ.

Înalta Curte a constatat că instanța de apel a admis excepția inadmisibilității acțiunii, apreciind că nu se poate constata, pe calea subsidiară a art. 35 C. proc. civ., dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilelor, întrucât aceasta are deschisă calea unei acțiuni în realizarea dreptului. S-a reținut că acțiunea în constatare este inadmisibilă în cazul în care reclamantul are posibilitatea formulării unei acțiuni în revendicare, fiind însă admisibilă în cazul în care reclamantul este posesorul bunului, astfel cum este în speța dedusă judecății.

Prin decizia civilă nr. 200/2019 din 25 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă s-a admis apelul declarat de apelantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - AJFP Bacău împotriva sentinței civile nr. 399 din 7 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2014, pe care a schimbat-o în parte, în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii în constatare formulată de reclamanta S.C. Termoelectrica S.A. București - Sucursala Electrocentrale Borzești, prin lichidator judiciar A. S.R.L..

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

În motivarea deciziei instanța se raportează în analiză, în integralitate, la o cerere de abținere formulată de doamna judecător B..

La data de 3 mai 2019, reclamanta S.C. Termoelectrica S.A. București - Sucursala Electrocentrale Borzești prin lichidator A. a declarat, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurs împotriva deciziei nr. 200/2019 din 25 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare către o instanță de același grad.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că decizia nr. 200/25.02.2019 a Curții de Apel Bacău din dosarul x/2014, în rejudecare apel, nu este motivată, singura mențiune cu privire la rejudecare este paragraful referitor la faptul că prin decizia pronunțată de doamna judecător s-a dispus respingerea acțiunii ca inadmisibilă, însă în considerentele hotărârii au fost reținute aspecte care privesc fondul cauzei referitoare la lipsa temeiurilor justificative pentru revendicarea proprietății bunurilor aflate in litigiu.

S-a învederat că motivarea instanței se concentrează asupra admiterii cererii de abținere a doamnei judecător B..

Recurenta a precizat că instanța, în rejudecare, nu arată care sunt considerentele deciziei civile nr. 503 din 7 iunie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2014, de către Curtea de Apel Bacău, care privesc fondul cauzei, având în vedere ca instanța a argumentat și concluzionat la acel moment respingerea cauzei ca fiind inadmisibilă.

Recurenta a subliniat că instanța a apreciat eronat acțiunea ca fiind de revendicare a imobilelor în litigiu când de fapt acțiunea este de constatare a faptului ca recurenta este proprietara imobilelor din dosarul cauzei.

Prin urmare, recurenta-reclamantă apreciază că decizia nr. 200/25.02.2019 pronunțata de Curtea de Apel Bacău în dosarul x/2014 nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și confundă obiectul acțiunii.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta s-a raportat la considerentele deciziei nr. 503/07.06.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2014, de către Curtea de Apel Bacău, când s-a judecat apelul, în primul ciclu procesual.

În esență, recurenta a susținut că instanța a făcut aplicarea greșită a prevederilor Legii apelor nr. 107/1996 reținând că recurenta ar deține doar în administrare și folosință imobilele în litigiu, neindicând și prevederea legală aplicabilă.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2020 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 9 iunie 2020, a admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. Termoelectrica S.A. București - Sucursala Electrocentrale Borzești prin lichidator A. împotriva deciziei civile nr. 200/2019 din 25 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conținutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Din modul de expunere al criticilor se deduce că ipoteza avută în vedere de recurentă în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea atacată.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Așadar, obligația instanței de a-și argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ, are în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susținerile și apărările părților, la probatoriul administrat, precum și la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a CEDO s-a apreciat că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecații a fost examinată în mod efectiv. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc toate susținerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României; cauza Gheorghe împotriva României) a subliniat rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a arătat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia.

Relevante sunt și considerentele avute în vedere de Curtea Constituțională în pronunțarea deciziei nr. 216/2019, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial cu numărul 548 din data de 3 iulie 2019, care a statuat că"Una dintre garanțiile implicite ale desfășurării procedurii unui proces echitabil o reprezintă motivarea hotărârilor. Astfel, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanța de judecată, care, în mod necesar, are obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor de probă".

Motivarea este, așadar, un element esențial al hotărârii judecătorești, o garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

În cauză, decizia atacată este complet nemotivată. Aceasta întrucât în considerentele sale se regăsesc exclusiv motivele pentru care a fost admisă cererea de abținere formulată de d-na judecător B., niciun argument propriu al instanței de apel, în rejudecare, neavând în vedere legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, în limitele stabilite de instanța de casare.

În acest context apare cu evidență faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind astfel încălcat dreptul recurentei la un proces echitabil.

Prin nemotivarea hotărârii, recurentei i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la aceeași instanță de apel, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție.

Așa fiind, având în vedere dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta Termoelectrica S.A. București -Sucursala Electrocentrale Borzești prin lichidator A.. împotriva deciziei civile nr. 200 din 25 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă. Va decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe, context în care nu se mai impune examinarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Termoelectrica S.A. București -Sucursala Electrocentrale Borzești prin lichidator A.. împotriva deciziei civile nr. 200 din 25 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iulie 2020.