ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1557/2019

HOTĂRÂRE

01.10.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1557/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 1 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale la 13 aprilie 2018 sub nr. x/2018, astfel cum a fost completată prin cererea depusă la 18 aprilie 2018, respectiv precizată prin cererile formulate la 25 mai 2018 și la 14 ianuarie 2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Argeș, au solicitat:

- obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat, respectiv la plata sumelor reprezentând diferența dintre venitul calculat potrivit valorilor de referință sectorială de 421,36 RON în perioada 9 aprilie 2015 - 30 noiembrie 2015 și de 463,5 RON începând cu 1 decembrie 2015 și venitul efectiv plătit aferent perioadelor menționate;

- obligarea pârâților la plata daunelor moratorii și a dobânzii legale, calculate până la data plății efective.

În drept, reclamanții au invocat prevederile Legii nr. 71/2015, O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 20/2016, Legea nr. 284/2010, art. 166 Codul muncii, art. 1531 și art. 1535 C. civ., Decizia Î.C.C.J. nr. 23/26.09.2016, Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016.

Prin încheierea de ședință din 31 ianuarie 2019, instanța a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanții care au calitatea de personal auxiliar de specialitate, formându-se dosarul nr. x/2019, în care figurează reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., intervenienta în nume propriu X. și pârâții Tribunalul Argeș, Curtea de Apel Pitești și Ministerul Justiției.

În acest din urmă dosar, la termenul de judecată din 31 ianuarie 2019 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș de a soluționa cauza disjunsă.

Prin sentința civilă nr. 440/2019 din 31 ianuarie 2019 s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș, cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

În argumentarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut incidența deciziei nr. 290/2018, pronunțată de Curtea Constituțională a României.

A mai reținut și că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. în forma modificată, începând cu 21 decembrie 2018, prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, respectiv "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea". Acest argument a fost dezvoltat prin raportare la dispozițiile art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora normele noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în cauză, cererea de chemare în judecată a fost introdusă de reclamanți la 13 aprilie 2018, deci anterior modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018.

Prin urmare, s-a constatat că, potrivit art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dispozițiile art. 127 alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul grefierilor, iar în cauză reclamanții au calitatea de grefieri la Judecătoria Câmpulung. În acest context, s-a reținut că sunt competente din punct de vedere teritorial tribunalele aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel Pitești, motiv pentru care prima instanță a dispus declinarea judecării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Pe rolul Tribunalului Dâmbovița cauza a fost înregistrată sun nr. 1577/120/2019 la 8 aprilie 2019.

Prin sentința nr. 871 din 22 mai 2019, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Dâmbovița a reținut, în esență, că nu este competent teritorial prin raportare la art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât este aplicabilă forma acestor dispoziții de la momentul înregistrării cauzei (potrivit art. 24 C. proc. civ., cauza din care a fost disjunsă prezenta acțiune fiind înregistrată la 3 aprilie 2018, anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018), formă prin care s-a reglementat doar situația reclamantului într-o cerere de competența instanței la care acesta își desfășura activitatea în calitate de magistrat ori grefier. S-a constatat că în cauză reclamanții nu își desfășoară activitatea la tribunal, ci la judecătorie, care nu este competentă a soluționa un litigiu de muncă, potrivit art. 94 C. proc. civ.. În opinia instanței, nu este suficientă reținerea simplei calități de grefier, ci se impune a se constata că instanța unde părțile își desfășoară activitatea este chiar instanța competentă, ceea ce nu este cazul în dosarul pendinte.

Tribunalul Dâmbovița a apreciat că nu este competent să soluționeze litigiul și în considerarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ., deoarece potrivit acestora doar reclamantul poate sesiza o altă instanță competentă din circumscripția curții de apel învecinate, o astfel de excepție neputând fi invocată din oficiu de către instanță.

Prin urmare, s-a reținut că, dacă partea și-a exercitat dreptul de opțiune în sensul sesizării uneia dintre instanțele deopotrivă competente, în favoarea aceleia operează prorogarea de competență și aceasta nu mai poate invoca necompetența și nici declina cererea în favoarea altei instanțe, normele devenind în acest caz de ordine publică.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 4 iunie 2019, stabilindu-se termen de judecată astăzi când instanța a hotărât următoarele:

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, pentru următoarele considerente:

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Argeș la emiterea unor noi decizii de încadrare și plata drepturilor salariale raportat la valorile de referință sectoriale indicate, cu respectarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015.

În fapt, se constată că reclamanții au calitatea de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Câmpulung.

În drept, dispozițiile art. 127 C. proc. civ., deși formal indicate a reglementa o competență facultativă, în realitate reglementează o competență teritorială de ordine publică, în sensul art. 130 alin. (2) C. proc. civ., interzicând sesizarea unei anumite instanțe în considerarea calității reclamantului sau a pârâtului, judecătorul având obligația de a invoca incidența acestor dispoziții legale chiar și din oficiu, potrivit art. 131, raportat la art. 247 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât verificarea competenței este o obligație esențială care îi incumbă judecătorului.

Art. 127 C. proc. civ. este o normă specială de competență care se aplică atunci când reclamantul din cererea principală este o persoană care își desfășoară sau și-a defășurat activitatea în justiție, ca judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier și care impune, atunci când acțiunea este de competența instanței la care își desfășoară activitatea, să sesizeze una din instanțele judecătorești de același grad, aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Cu titlu preliminar, instanța supremă apreciază că prezentul conflict de competență urmează a fi soluționat din perspectiva dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., în forma de dinainte de modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, având în vedere că sesizarea primei instanțe s-a făcut la 13 aprilie 2018, că Legea nr. 310/2018 nu are norme tranzitorii legate de aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., astfel încât în cauză se va face aplicarea dispozițiilor art. 24 C. proc. civ.

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 290/2018, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituționale.

Prin aceeași decizie s-a mai stabilit că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) Cod procedură civile sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Înalta Curte evocă prevederile art. 127 alin. (3) C. proc. civ., constatând că reclamanții au calitatea de personal auxiliar, dar și faptul că în cauză calitatea de pârât o deține Tribunalul Argeș, situație în care devin incidente dispozițiile care atrag competența uneia dintre instanțele judecătorești de același grad învecinate, în sensul deciziei nr. 290/2018 a Curții Constituționale.

În aceste condiții, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Dâmbovița, astfel cum în mod corect a stabilit instanța inițial învestită.

Prin urmare, având în vedere faptul că reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Câmpulung, dar și faptul că Tribunalul Argeș are calitatea de pârât, în temeiul dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din același cod și cu respectarea deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.