ÎCCJ, decizie (scj.ro #82760)

Imobil naționalizat

abuziv. Terț dobânditor cu titlu gratuit

În cazul unei

naționalizări abuzive, nulitatea titlului statului atrage și nulitatea actului

subsecvent prin care  acesta a înstrăinat  cu titlu gratuit imobilul

naționalizat,  chiar dacă terțul dobânditor a fost de bună-credință.

Secția civilă,

decizia nr.2163 din  31 mai 2002

Tribunalul Cluj – Secția civilă prin sentința nr.281 din 20 octombrie 1998 a

admis acțiunea reclamanților K.A, T.E., K.F.P. și T.M., a constatat că imobilul

în litigiu a fost trecut în proprietatea Statului Român fără titlu, a dispus

rectificarea înscrisurilor din Cartea Funciară în sensul radierii dreptului de

proprietate al Statului Român și restabilirea anterioară de Carte Funciară.

După casarea cu trimitere spre rejudecare, dispusă de Curtea Supremă de

Justiție, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr.234 din 1

noiembrie 2000, a respins ca nefondate apelurile pârâților Consiliul Local Cluj

și S.C. „C.A.”S.A. Cluj.

Instanța de apel a considerat că, în speță, actul de naționalizare este nul,

deoarece nu erau aplicabile prevederile art.V din Decretul nr.92/1950, neputând

fi naționalizat bunul soției, care era casnică și, de asemenea, nici a

coproprietarului R.M., între acesta din urmă și K.A. neexistând nici o relație

de rudenie sau căsătorie din cele prevăzute mai sus  în menționatul art.V

al decretului de naționalizare. De asemenea, s-a reținut că este nefondată

critica privind transmiterea imobilului în administrarea S.C. „C.A.” SA și

includerea lui în capitalul social  al acestei societăți aflată în

lichidare judiciară.

Recursul declarat de pârâtul C.L.M. Cluj Napoca nu este fondat pentru

următoarele considerente:

Decretul nr.92/50 pentru naționalizarea unor imobile a avut scopul declarat de

„a lua din mâna exploatatorilor un important mijloc de exploatare”.

În aplicarea acestuia, urmau a fi naționalizate imobilele – clădiri – prevăzute

în listele anexă, parte integrantă a decretului, după criteriile stabilite de

acest act normativ, atât in rem cât și in personam.

Supunându-se exigențelor de probațiune cerute de dispozițiile art.1169 C.civ.,

reclamanții au dovedit că la data naționalizării proprietariii tabulari ai

imobilului în litigiu erau autorii lor, respectiv R.V. (căsătorită cu K.A.) și

fratele acesteia R.M.

Din  examinarea cauzei rezultă, în primul rând, că imobilul nu se încadra

într-una din categoriile de clădiri prevăzute de decretul de naționalizare.

În al doilea rând,  proprietarii tabulari ai imobilului, așa cum rezultă

din probatoriul administrat, se încadrau în categoriile exceptate de la

naționalizare, atât expres, cât și din interpretarea teleologică a Decretului

nr.92/1950, în ansamblul său.

Pe de altă parte, așa cum rezultă din actele cauzei, imobilul în litigiu a fost

naționalizat de la K.A., persoană care nu avea calitatea de proprietar.

Această situație de fapt a fost recunoscută chiar la cea epocă, așa cum rezultă

din decizia   nr.3086/124/IV din 7 septembrie 1959 a comitetului executiv

al sfatului popular al orșului Cluj.

Deposedarea a fost deci săvârșită arbitrar cu nesocotirea condițiilor de

aplicare a Decretului nr.92/1950.

De altfel, nu se poate aprecia că, în speță, deveneau incidente dispozițiile

art.5 din decret, deoarece soția proprietară făcea parte din categoria de

persoane exceptate de la naționalizare, iar soțul K.A. nu era proprietar al

imobilului. Nici în ceea ce-l privește pe cel de al doilea coproprietar nu își

găseau aplicarea dispozițiile articolului sus-menționat, deoarece între K.A. și

R.M. nu exista vreunul din raporturile indicate de textul respectiv de filiație

sau căsătorie.

Se reține, deci, că, întrucât titlul statului nu este valabil, în mod just

instanțele inferioare au statuat că nu se pot dispune măsurile reparatorii

reglementate prin Legea nr.112/1995 și au judecat cauza pe calea acțiunii de

drept comun.

Critica formulată cu privire la valabilitatea actului de preluare de către stat

a imobilului pentru considerentele de mai sus se privește a fi nefondată.

Cu privire la cel de al doilea motiv de casare, referitor la neinvestirea

instanței cu acțiune în constatarea nulității titlului de proprietate al S.C.

„C.A.” SA, soluția procesuală a instanței de apel este la adăpost de orice

critică.

Se remarcă că recurentul-pârât C.L.M. Cluj Napoca a recunoscut încetarea

calității sale de proprietar al bunului prin transmisiunea acestuia, astfel

încât nu justifică interes în susținerea acestui motiv de casare.

Totodată, constatându-se nevalabilitatea titlului de proprietate al statului

asupra imobilului, efectele acestei operațiuni juridice conduc la invalidarea

și a actului juridic încheiat cu terțul – societatea comercială pârâtă –

titular al dreptului dobândit ulterior.

Este firesc ca o dată cu desființarea dreptului dobândit prin actul juridic de

una din părți să înceteze și dreptul subdobânditorului, dobândit cu titlu

gratuit, în lipsa probei contrare, potrivit principiului „resoluto jure dantis

resolvitur jus accipientis”.

Astfel fiind, titlul subdobânditoarei S.C. „C.A.” SA nu poate fi pus la adăpost

de efectele nulității titlului statului, cât timp din probe rezultă că actul

translativ al dreptului real, imobiliar, are caracter gratuit, chiar de

bună-credință fiind pârâta-intimată.

Echitatea și stabilitatea raporturilor juridice nu cer în acest caz, menținerea

actului juridic ulterior, deoarece în această situație nu se dorește evitarea

unei pagube  ci păstrarea unui folos dobândit fără contraechivalent.

Prin

urmare,  în mod corect instanța de apel a reținut că reclamanții nu erau

datori să ceară expres desființarea actelor administrative subsecvente,

întrucât nulitatea titlului statului determină consecința nulității și a

actelor juridice ulterioare.