ÎCCJ, decizie (scj.ro #82760)

Imobil naționalizat abuziv. Terț dobânditor cu titlu gratuit În cazul unei naționalizări abuzive, nulitatea titlului statului atrage și nulitatea actului subsecvent prin care acesta a înstrăinat cu titlu gratuit imobilul naționalizat, chiar dacă terțul dobânditor a fost de bună-credință. Secția civilă, decizia nr.2163 din 31 mai 2002 Tribunalul Cluj – Secția civilă prin sentința nr.281 din 20 octombrie 1998 a admis acțiunea reclamanților K.A, T.E., K.F.P. și T.M., a constatat că imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea Statului Român fără titlu, a dispus rectificarea înscrisurilor din Cartea Funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și restabilirea anterioară de Carte Funciară.

După casarea cu trimitere spre rejudecare, dispusă de Curtea Supremă de Justiție, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr.234 din 1 noiembrie 2000, a respins ca nefondate apelurile pârâților Consiliul Local Cluj și S.C. „C.A.”S.A. Cluj. Instanța de apel a considerat că, în speță, actul de naționalizare este nul, deoarece nu erau aplicabile prevederile art.V din Decretul nr.92/1950, neputând fi naționalizat bunul soției, care era casnică și, de asemenea, nici a coproprietarului R.M., între acesta din urmă și K.A. neexistând nici o relație de rudenie sau căsătorie din cele prevăzute mai sus în menționatul art.V al decretului de naționalizare. De asemenea, s-a reținut că este nefondată critica privind transmiterea imobilului în administrarea S.C.

„C.A.” SA și includerea lui în capitalul social al acestei societăți aflată în lichidare judiciară. Recursul declarat de pârâtul C.L.M. Cluj Napoca nu este fondat pentru următoarele considerente: Decretul nr.92/50 pentru naționalizarea unor imobile a avut scopul declarat de „a lua din mâna exploatatorilor un important mijloc de exploatare”. În aplicarea acestuia, urmau a fi naționalizate imobilele – clădiri – prevăzute în listele anexă, parte integrantă a decretului, după criteriile stabilite de acest act normativ, atât in rem cât și in personam. Supunându-se exigențelor de probațiune cerute de dispozițiile art.1169 C.civ., reclamanții au dovedit că la data naționalizării proprietariii tabulari ai imobilului în litigiu erau autorii lor, respectiv R.V.

(căsătorită cu K.A.) și fratele acesteia R.M. Din examinarea cauzei rezultă, în primul rând, că imobilul nu se încadra într-una din categoriile de clădiri prevăzute de decretul de naționalizare. În al doilea rând, proprietarii tabulari ai imobilului, așa cum rezultă din probatoriul administrat, se încadrau în categoriile exceptate de la naționalizare, atât expres, cât și din interpretarea teleologică a Decretului nr.92/1950, în ansamblul său. Pe de altă parte, așa cum rezultă din actele cauzei, imobilul în litigiu a fost naționalizat de la K.A., persoană care nu avea calitatea de proprietar. Această situație de fapt a fost recunoscută chiar la cea epocă, așa cum rezultă din decizia nr.3086/124/IV din 7 septembrie 1959 a comitetului executiv al sfatului popular al orșului Cluj.

Deposedarea a fost deci săvârșită arbitrar cu nesocotirea condițiilor de aplicare a Decretului nr.92/1950. De altfel, nu se poate aprecia că, în speță, deveneau incidente dispozițiile art.5 din decret, deoarece soția proprietară făcea parte din categoria de persoane exceptate de la naționalizare, iar soțul K.A. nu era proprietar al imobilului. Nici în ceea ce-l privește pe cel de al doilea coproprietar nu își găseau aplicarea dispozițiile articolului sus-menționat, deoarece între K.A. și R.M. nu exista vreunul din raporturile indicate de textul respectiv de filiație sau căsătorie. Se reține, deci, că, întrucât titlul statului nu este valabil, în mod just instanțele inferioare au statuat că nu se pot dispune măsurile reparatorii reglementate prin Legea nr.112/1995 și au judecat cauza pe calea acțiunii de drept comun.

Critica formulată cu privire la valabilitatea actului de preluare de către stat a imobilului pentru considerentele de mai sus se privește a fi nefondată. Cu privire la cel de al doilea motiv de casare, referitor la neinvestirea instanței cu acțiune în constatarea nulității titlului de proprietate al S.C. „C.A.” SA, soluția procesuală a instanței de apel este la adăpost de orice critică. Se remarcă că recurentul-pârât C.L.M. Cluj Napoca a recunoscut încetarea calității sale de proprietar al bunului prin transmisiunea acestuia, astfel încât nu justifică interes în susținerea acestui motiv de casare. Totodată, constatându-se nevalabilitatea titlului de proprietate al statului asupra imobilului, efectele acestei operațiuni juridice conduc la invalidarea și a actului juridic încheiat cu terțul – societatea comercială pârâtă – titular al dreptului dobândit ulterior.

Este firesc ca o dată cu desființarea dreptului dobândit prin actul juridic de una din părți să înceteze și dreptul subdobânditorului, dobândit cu titlu gratuit, în lipsa probei contrare, potrivit principiului „resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis”. Astfel fiind, titlul subdobânditoarei S.C. „C.A.” SA nu poate fi pus la adăpost de efectele nulității titlului statului, cât timp din probe rezultă că actul translativ al dreptului real, imobiliar, are caracter gratuit, chiar de bună-credință fiind pârâta-intimată. Echitatea și stabilitatea raporturilor juridice nu cer în acest caz, menținerea actului juridic ulterior, deoarece în această situație nu se dorește evitarea unei pagube ci păstrarea unui folos dobândit fără contraechivalent.

Prin urmare, în mod corect instanța de apel a reținut că reclamanții nu erau datori să ceară expres desființarea actelor administrative subsecvente, întrucât nulitatea titlului statului determină consecința nulității și a actelor juridice ulterioare.