ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1513/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 25 august 2016, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C., Municipiul București, prin primar general, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună constatarea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, asupra imobilului teren situat în București, Șos. Gh. Sisești nr. 27, în suprafață măsurată de 363 mp, precum și înscrierea dreptului în cartea funciară.

Hotărârile pronunțate în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 22423/2016 din 09 decembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 9 ianuarie 2017, sub nr. x/2017. Prin sentința civilă nr. 355 din 10 martie 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului C.; a respins cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul C., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul București, prin primar general, și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a respins cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primar general, și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Decizia pronunțată în apel: Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamanții A. și B., solicitând admiterea apelului, anularea sentinței apelate și admiterea cererii de chemare în judecată. Prin decizia civilă nr. 10.53 A/2019 din 25 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B., în contradictoriu cu intimații-pârâți Municipiului București, prin primarul general, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și C.; a anulat, în parte, sentința apelată și, rejudecând, a dispus respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, prin primar general; a admis acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Municipiului București, prin primar general; a constatat că apelantul-reclamant a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 363 mp, situat în București, Șos. Gh. Sisești nr. 27, delimitat prin punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert D., prin efectul uzucapiunii de 30 de ani; a omologat raportul de expertiză topografică întocmit de expert D., avizat la OCPI prin procesul-verbal de recepție nr. x/2019; a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului de 363 mp, situat în București, Șos. Gh. Sisești nr. 27, delimitat prin punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert D.; a păstrat sentința civilă cu privire la admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului C. și respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință; a păstrat sentința civilă cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și respingerea acțiunii față de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 1053 A/2019 din 25 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin primarul general, cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, prin primarul general, iar pe fond, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și menținerea, ca temeinică și legală, a hotărârii instanței de fond. În dezvoltarea motivelor de recurs, s-au susținut următoarele: Uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății, reprezintă sancțiunea îndreptată împotriva adevăratului proprietar, respectiv proprietarului nediligent, care, prin pasivitate, s-a desesizat de bun. Așadar, pentru ca reclamantul să poată solicita constatarea dreptului de proprietate, prin uzucapiune, trebuie să facă, mai întâi, dovada că Municipiul București este proprietarul nediligent al imobilului în litigiu și terenul aparține domeniului privat al statului sau al unității administrativ-teritoriale. Nu se poate stabili calitatea procesuală a unei părți pentru simplul motiv că nu a fost identificat un alt pârât, cu precizarea faptului că s-a reținut că reclamantul a achiziționat imobilul în litigiu în baza înscrisului sub semnătură privată, intitulat "chitanță de donație", de la numitul C.. Din actele depuse la dosarul cauzei, inclusiv situația juridică, nu s-a făcut dovada apartenenței la domeniul privat al municipalității a imobilului în litigiu, dimpotrivă, rezultă că terenul a fost dobândit de către reclamant de la pârâtul C., în schimbul sumei de 3700 RON, prin act sub semnătură privată, figurând ca proprietate particulară a unor terțe persoane. Mai mult, din evidențele fiscale, rezultă faptul că reclamantul A. figurează cu rol fiscal pentru suprafața de 250 mp și pentru construcție. Calitatea procesuală pasivă a Municipiului București nu poate fi reținută, în lipsa dovezii unui certificat de vacanță succesorală, care să-i atribuie calitatea de proprietar. Pe fondul cauzei, recurentul a invocat critici cu privire la încălcarea normelor de drept material privind uzucapiunea, art. 1846, 1847, 1890 C. civ. vechi, precum și art. 36 din Legea nr. 18/1991. În acest sens, a arătat că, pentru ca uzucapiunea lungă să-și producă efectele, trebuie îndeplinite următoarele condiții: posesia utilă, împlinirea termenului de 30 de ani și existența unui lucru susceptibil de a fi uzucapat. De asemenea, potrivit art. 1847 din C. civ., posesia trebuie să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar. Prin înscrisul sub semnătură privată, reclamantul a dobândit suprafața de 250 mp, suprafață pentru care plătește impozit, pentru diferența de 113 mp, până la suprafața de 363 mp, nu este îndeplinită condiția "sub nume de proprietar", întrucât reclamatul nu și-a asumat elementul intențional, animus, ce constă în intenția de a stăpâni pentru sine, ca un adevărat proprietar. Pentru această suprafață, nu s-a făcut dovada prerogativelor dreptului de proprietate, chiar dacă ar s-ar fi întrunit elementul material, corpus. În ceea ce privește elementul material, corpus, nici posesia materială a terenului nu a fost dovedită în cauză. Din situația juridică a imobilului, rezultă că suprafața de 363 mp este o secțiune dintr-o suprafață mai mare de 2500 mp, fără a se preciza situația juridică a suprafeței de 250 mp, a suprafeței de 113 mp, solicitată în plus de către reclamant, față de terenul achiziționat prin înscrisul sub semnătură privată, și a întregii suprafețe de teren de 2500 mp, suprafața de 363 mp, fiind parte integrantă din aceasta. Astfel, situația juridică detaliată pentru fiecare dintre cele 3 imobile este necesară, întrucât terenul uzucapat ar putea să se suprapună cu alte terenuri, cu regimuri juridice proprii. În plus, terenul este afectat de elemente de sistematizare, rețele de alimentare cu apă, cu gaze și canalizare, iar cel puțin, pe acest perimetru, fiind vorba de utilități publice, terenul nu poate fi uzucapat. În mod greșit a interpretat instanța de apel dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991. Astfel, trecerea în proprietatea comunelor, orașelor ori municipiilor este condiționată de existența, în prealabil, a terenului în proprietatea statului și în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, or, terenul în cauză nu era, la momentul intrării în vigoare a legii, în proprietatea statului și nici în administrarea primăriei.

Apărările formulate în cauză: La data de 22 octombrie 2019, în termen legal, intimații-reclamanți au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate; iar cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de recurent, au solicitat respingerea, întrucât primăria, ca organ al administrației publice locale, are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 3 iunie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general, împotriva deciziei civile nr. 1053A/2019 din 25 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 15 iulie 2020, cu citarea părților. În etapa procesuală a recursului, nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în condițiile art. 492 C. proc. civ.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale relevante în această materie, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse: Sub un prim aspect, din conținutul încheierii, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 3 iunie 2020, rezultă că, analizând admisibilitatea în principiu a recursului declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general, împotriva deciziei civile nr. 1053A/2019 din 25 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, completul de filtru a considerat că exclusiv criticile privind absența calității procesuale pasive a Municipiului București, prin primar general, astfel cum au fost dezvoltate în motivele de recurs, se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. și vor fi analizate din această perspectivă. În consecință, aceste aprecieri fiind statuate printr-o încheiere interlocutorie, limitele analizei în recurs au fost determinate în mod definitiv și au fixat obiectul controlului de legalitate în recurs. Celelalte critici de ordin generic, invocate în conținutul cererii de recurs, privind suprafețele terenului în litigiu, îndeplinirea elementului material sau intențional al posesiei, nefiind susținute de argumente de nelegalitate și privind exclusiv reaprecierea probelor și a situației de fapt, stabilite de instanța de apel, incompatibile cu actuala structură a recursului, cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată exclusiv pentru motive de nelegalitate, natură consacrată în mod expres prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., nu se impun a fi analizate. Tot astfel, deși, în etapa procesuală a apelului, a fost administrată proba cu înscrisuri privind situația juridică a terenului litigios, precum și proba cu expertiză topografică, având ca obiectiv identificarea terenului în de 363 mp, situat în București, Șos. Gh. Sisești nr. 27, delimitat prin punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert D. nefiind identificate elemente de sistematizare, rețele de alimentare cu apă, cu gaze și canalizare, recurentul invocă, prin intermediul recursului, existența pe terenul în litigiu a unor utilități publice, în absența oricăror probe care să răstoarne situația de fapt stabilită de instanța de apel, într-o cale de atac devolutivă, și în absența formulării unor obiecțiuni realiste la acest raport, ceea ce atrage, de asemenea, calificarea lor ca fiind critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a deciziei recurate, inadmisibile în recurs. Procedând în continuare la analiza motivului de recurs privind greșita soluționare a excepției procesuale de fond, absolute, peremptorii a lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, prin primarul general, din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității), instanța de recurs reține următoarele: Obiectul acțiunii deduse judecății și asupra căruia au statuat instanțele de fond poartă asupra recunoașterii dreptului de proprietate al reclamanților, ca fiind dobândit prin prescripția achizitivă de 30 ani, exclusiv cu privire la un teren în privința căruia nu există cereri de reconstituire și asupra căruia nu s-a reconstituit dreptul de proprietate, în favoarea niciunei alte persoane. Potrivit art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea de părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond. Din interpretarea acestui text legal, rezultă că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între subiectele ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății; în ipoteza moștenirii vacante, legitimarea procesuală pasivă se raportează exclusiv la acea vocație reziduală a statului de a dobândi moștenirile vacante, în absența moștenitorilor legali sau testamentari, în timp ce sfera bunurilor fără stăpân nu este limitată la moștenirile vacante, ci includ și bunurile în privința cărora foștii proprietari s-au desistat voluntar sau nu sunt cunoscuți. În cauză, s-a stabilit de către instanțele fondului că reclamantul a achiziționat imobilul în litigiu, în baza înscrisului sub semnătură privată, intitulat "chitanță de donație", de la numitul C. care este, în prezent, decedat și cu privire la care a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință, soluție ce nu a fost atacată prin prezentul recurs. Tot astfel, s-a stabilit, pe baza probelor administrate în cauză, că bunul imobil nu face obiectul legilor speciale de reparație. Așa fiind, instanța de recurs apreciază, contrar susținerilor recurentului pârât, conform cărora nu se i poate stabili calitatea procesuală în cauză, pentru simplul motiv că nu a fost identificat un alt pârât, că, în ipoteza particulară a cauzei deduse judecății, această legitimare procesuală pasivă a Municipiului București nu decurge, în mod arbitrar, din faptul neidentificării unui alt pârât, ci se întemeiază pe dispozițiile art. 26 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, relative la caracterul potențial de bun fără stăpân al terenului în litigiu. În mod evident, din interpretarea dispozițiilor art. 1847 și următoarele și a art. 1890 C. civ., rezultă că prescripția achizitivă trebuie opusă doar fostului proprietar al imobilului în litigiu, în considerarea efectului juridic al uzucapiunii de sancțiune civilă față de titularul nediligent care a permis ieșirea bunului din patrimoniul său. Astfel, legea nu exclude posibilitatea ca fostul proprietar să fie indicat drept persoană interesată în a paraliza efectul prescripției achizitive invocate de către reclamanți, dacă este identificat ori este posibilă identificarea sa. În măsura în care, însă, nu este posibilă identificarea fostului proprietar al terenului ce face obiectul cererii, ori a altor persoane indicate de către reclamant ca fiind interesate în contestarea uzucapiunii sau acesta a decedat și nu s-a dezbătut succesiunea vacantă, calitatea procesuală pasivă se prezumă, prin dispozițiile legii, că aparține unităților administrativ - teritoriale, ca titulare ale patrimoniului imobiliar, fără a mai fi necesară prezentarea vreunui înscris constatator al existenței dreptului de proprietate în patrimoniul pârâtului. Cum, în evidențele oficiale ale recurentului pârât și ale celorlalte instituții, nu a fost identificat un proprietar actual al terenului în litigiu, iar bunul imobil se află pe raza municipiului București și există prezumția că face parte din domeniul privat al unității administrativ - teritoriale, recurentul pârât Municipiul București este singurul în măsură să conteste eventualul drept de proprietate al reclamanților asupra imobilului litigios, astfel că este justificată reținerea calității procesuale pasive a acestui pârât. În sens contrar, s-ar putea ajunge, în situațiile particulare a inexistenței unei persoane care să pretindă un drept de proprietate asupra nemișcătorului, în calitate de proprietar sau de moștenitor al proprietarului inițial al terenului, la respingerea acțiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate, prin efectul prescripției achizitive, deși sunt îndeplinite condițiile legale pentru a uzucapa, pe considerentul că unitatea administrativ - teritorială este lipsită de legitimare procesuală pasivă (legitimatio ad causam), ceea ce ar echivala cu lipsirea reclamanților din astfel de cauze de orice posibilitate de valorificare a drepturilor lor, în situația în care chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut existența unui drept protejat de Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, rezultat din situații de fapt cu mare persistență în timp, de care legea leagă producerea unor efecte juridice (a se vedea, în acest sens, par. 89 din Decizia nr. 24/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni prealabile și cauza Sfintele Mănăstiri contra Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994). Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general, împotriva deciziei civile nr. 1053 A din 25 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,