Decizia nr. 1066/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2017 la data de 22.06.2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor - B., în temeiul dispozițiilor art. 111 noul C. proc. civ., art. 1349 noul C. civ., art. 1357 alin. (1) noul C. civ., art. 1358 noul C. civ., art. 1359 noul C. civ., pronunțarea unei hotărâri prin care: - să se constate că pârâta i-a cauzat un prejudiciu important, prin deposedarea ilegală a proprietății tatălui său (C.) asupra imobilului teren cu suprafața de 4.963 m.p., situat în intravilanul municipiului Baia Mare (cartier Firiza), str. x, printr-o faptă ilicită. B. a determinat Oficiul de Cadastru să înscrie în C.F. nr. x Firiza imobilului teren anterior menționat, prin fals și uz de fals, invocând Decretul nr. 218/1986 și Decretul nr. 712/1986, ca temei pentru trecerea în proprietatea statului și în administrarea Inspectoratului Silvic Maramureș a imobilului respectiv; - să se constate vinovăția autorului faptei, B., un profesionist în exploatări forestiere, prin invocarea unor decrete care nu există (Decretul nr. 712/1986) sau care se referă la cu totul alte exproprieri (Decretul Consiliului de Stat nr. 218/1986 se referă la exproprierea unor terenuri, scoaterea din funcțiune a unor fonduri fixe, precum și realizarea unor artere de circulație, situate în județul Galați, nicidecum la exproprierea vreunui teren în județul Maramureș, în favoarea Inspectoratului Silvic Maramureș); - să se dispună repararea integrală a pagubei pricinuite reclamantei de către pârâtă prin: (a) restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, prin înscrierea în C.F. nr. x, Firiza, a dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea fostului proprietar, C., tatăl reclamantei; (b) dispunerea radierii dreptului de proprietate a B. (prin Direcția Silvică Maramureș) asupra imobilului teren identificat în C.F. nr. x, nr. topo x, 40/23, 40/25, 40/27, în suprafață totală de 4963 m.p. (3097 + 43 +863+960), situat în municipiul Baia Mare, localitatea Firiza, nr. topo x, 40/23, 40/25. 40/27, și înscrierea dreptului de proprietate asupra acestui imobil în favoarea lui C.; - obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal. Prin sentința civilă nr. 1192 din data de 18 mai 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor - B., ca inadmisibilă.

Hotărârea pronunțată în apel de Curtea de apel. Prin decizia nr. 466A din data de 25 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de către apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1192 din data de 18 mai 2018 pronunțate în dosarul nr. x/2017 de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Regia Națională a Pădurilor -B.. A anulat sentința civilă apelată și, rejudecând, a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor - B., ca neîntemeiată.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta A.. În dezvoltarea primului motiv de recurs, apreciind că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta-reclamantă, în esență, a susținut următoarele: - instanța de apel a reținut, cu privire la capătul de cerere privind rectificarea cărții funciare, numai aplicabilitatea dispozițiilor art. 907 și art. 908 din noul C. civ., în vigoare la data introducerii acțiunii, și, în mod greșit, a eludat prevederile Decretului-lege nr. 115/1938, în vigoare la data înscrierii frauduloase în cartea funciară a strămutării dreptului de proprietate al tatălui său C. în favoarea Inspectoratului Silvic Județean Maramureș, actuala B.; - având în vedere modalitatea vădit ilegală/ilicită de strămutare a dreptului de proprietate al tatălui său C., prin încălcarea dispozițiilor Decretului-lege nr. 115/1938, în vigoare în anul 1978, coroborat cu încălcarea dispozițiilor art. 907 și 908 noul C. civ., instanța de apel trebuia să constate că pârâta B. a săvârșit două fapte ilicite la rectificarea cărții funciare din anul 1938: (1) deposedarea ilegală a titularului din cartea funciară și (2) determinarea secției de Carte Funciară a Consiliului Popular al municipiului Baia Mare să înscrie în cartea funciară x dreptul de proprietate al Inspectoratului Silvic Județean Maramureș; - instanța de apel în mod eronat a apreciat că nu este îndeplinită condiția referitoare la vinovăția pârâtei B.; - instanța de apel în mod greșit a apreciat că nu este îndeplinită în cauză condiția privind existența unui prejudiciu; - instanța de apel a constatat, în mod eronat, că nu este îndeplinită condiția referitoare la legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, deoarece nu s-a făcut dovada caracterului ilicit al faptelor comise de B.. Susținând că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, recurenta-reclamantă a arătat că: - instanța de apel a apreciat în mod greșit că instanțele din Baia Mare au reținut deja, în acest proces, că imobilul în litigiu a fost considerat proprietate de stat de la data intrării acestuia în posesia statului ca efect al art. 3 din Decretul nr. 218/1960. Apreciind că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat a deciziilor/sentințelor pronunțate în spețe similare, recurenta-reclamantă a susținut că: - înainte de a lua cunoștință că pârâta B. a înscris în mod fraudulos strămutarea dreptului de proprietate al familiei sale, odată cu desecretizarea decretelor Consiliului de Stat al Românei nr. 218/1986 și nr. 712/1986, a urmat procedura legilor fondului funciar pentru repararea abuzurilor săvârșite de regimul comunist, însă demersurile efectuate anterior aflării delictului comis de partea adversă sunt nerelevante sub aspectul speței de față; - în toate situațiile în care a apelat la căile de atac la instanțele judecătorești din alte localități, acestea au pronunțat hotărâri judecătorești definitive care au schimbat în tot propunerile de validare ale Primarului municipiului Baia Mare și hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele din Baia Mare (ex. soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală în dosarul nr. x/2004 și soluția Curții de Apel Cluj dată în dosarul nr. x/2013).

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 28 ianuarie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționare la data de 24 martie 2020. S-a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 466A din 25 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. S-a fixat termen de judecată la data de 24 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Apărările formulate în cauză În termen legal, intimata-pârâtă Regia Națională a Pădurilor - B. a depus întâmpinare prin care a combătut cele susținute de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs și a solicitat respingerea căii de atac, ca netemeinică și nefondată, cu menținerea, ca legală și temeinică, a deciziei recurate, cu cheltuieli de judecată. În termen legal, recurenta-reclamantă A. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de către intimata-pârâtă Regia Națională a Pădurilor - B.. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Recurenta invocă, în esență, incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care ar conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate în situația în care instanța ar fi pronunțat hotărârea cu aplicarea sau încălcarea normelor de drept material. În cauză instanța de apel a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile legale incidente, și anume art. 998 și 999 C. civ. vechi, în privința neîndeplinirii condițiilor privind răspunderea civilă delictuală a pârâtei Regia Națională a Pădurilor - B.. Astfel, corect s-a statuat că nu este îndeplinită condiția privind existența faptei ilicite deoarece, cu privire la prima faptă ilicită imputată pârâtei, Curtea a reținut că nu există o astfel de faptă ilicită, având în vedere că în procesul anterior, în care au figurat ca părți atât reclamanta cât și pârâta din cauza dedusă judecății, instanțele care au pronunțat soluțiile în litigiul având ca obiect plângerea împotriva Hotărârii nr. 2857/2011 a Comisiei Județene Maramureș au soluționat în mod irevocabil cauza cu privire la modalitatea de preluare a imobilului respectiv de către stat. Instanțele au reținut, în acest proces, că imobilul în litigiu a fost considerat proprietate de stat de la data intrării acestuia în posesia statului, în temeiul prevederilor art. 3 din Decretul nr. 218/1960, texte de lege care prevăd că dreptul la acțiune având ca obiect restituirea în natură sau prin echivalent a unui bun intrat, înainte de data publicării Decretului, în posesiunea statului, a unei organizații cooperatiste sau a oricărei alte organizații obștești, fie fără nici un titlu, se prescrie prin 2 ani calculați de la data când a avut loc intrarea în posesiune. Curtea de apel a considerat corect că dezlegările instanței de judecată cu privire la modalitatea de preluare a terenului în litigiu de către stat au intrat în puterea lucrului judecat, statuându-se în mod just că se impun în litigiul dedus judecății cu puterea unei prezumții absolute, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ. Instanța de apel a aplicat în mod just prevederile legale incidente considerând că, și în ceea ce privește a doua faptă ilicită imputată pârâtei, constând în determinarea O.C.P.I. Maramureș să înscrie în C.F. nr. x Firiza acest imobil, pe seama Statului Român, ca proprietar, aceasta nu s-a probat, intabularea dreptului de proprietate în favoarea statului și în administrarea Inspectoratului Silvic Județean Maramureș, asupra imobilelor de sub nr. topo x, 40/23, 40/25 și 40/27 în suprafață de 4963 m.p., în baza adresei nr. x/1978 a Inspectoratului Silvic Județean Maramureș Baia Mare, având ca temei dispozițiile art. III din Decretul nr. 218/1960 și nr. 712/1966, iar nu actele invocate de către reclamantă prin cererea introductivă, respectiv Decretul nr. 218/1986 și Decretul nr. 712/1986. De asemenea, s-a reținut că prin Hotărârea nr. 2857/30.11.2011 Comisia Județeană Maramureș a validat Anexa 38 Baia Mare, poz. 1, pentru suprafața de 0,4963 ha teren forestier în favoarea reclamantei. În consecință, pentru preluarea abuzivă a terenului în litigiu, reclamanta a obținut măsurile reparatorii prevăzute de legile fondului funciar, prejudiciul cauzat părții fiind astfel reparat. Prin decizia recurată, în mod just s-a mai considerat că, în ceea ce privește pretinsul prejudiciu rezultând din deposedarea ilegală a tatălui reclamantei, C., și, ulterior a sa, de proprietatea asupra terenului în litigiu, ca efect al faptei pretins ilicite constând în determinarea O.C.P.I. Maramureș să înscrie în C.F. nr. x Firiza acest imobil, nici acesta nu există,urmare a reținerii inexistenței pretinsei fapte ilicite. De altfel, în condițiile în care s-a constatat inexistența pretinsei fapte ilicite, nu se mai impune analiza celorlalte condiții legale pentru a opera răspunderea civilă delictuală, neavând suport nici argumentul recurentei privind neîndeplinirea condiției referitoare la vinovăția pârâtei B.. În ceea ce privește argumentele invocate privind acțiunea privind rectificarea cărții funciare, reclamanta a solicitat să se dispună repararea prejudiciului care i-a fost cauzat, în calitatea sa de moștenitoare a autorului, titular tabular al dreptului de proprietate asupra terenurilor identificate, prin rectificarea cărții funciare nr. x a localității Firiza, prin radierea din cartea funciară nr. x Firiza a înscrierii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 4963 m.p., identificat prin nr. topo x, 40/23, 40/25 și 40/27, și restabilirea situației anterioare din cartea funciară, respectiv menținerea înscrierii dreptului de proprietate pe numele autorului reclamantei, C.. Nu se poate reține nici critica în ceea ce privește acest capăt de cerere privind rectificarea cărții funciare, privind aplicarea dispozițiilor art. 907 și art. 908 din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009, în vigoare la data introducerii acțiunii, neavând loc o eludare de către instanța de apel a prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938, în vigoare la data înscrierii în cartea funciară a strămutării dreptului de proprietate al tatălui său C. în favoarea Inspectoratului Silvic Județean Maramureș, actuala B., așa cum susține recurenta reclamantă. De asemenea, hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, așa cum consideră recurenta reclamanta, nefiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. invocat. Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept, care se regăsesc în hotărârea atacată. În practica judiciară s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, fără arătarea motivelor și a probelor neputându-se exercita controlul judiciar. Or, decizia recurată cuprinde aceste motive de fapt și de drept. De asemenea, motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă. În cauză, nu pot fi apreciate ca fiind contradictorii sau străine de natura pricinii, așa cum învederează recurenta, considerentele deciziei atacate privind reținerea de către instanțele din Baia Mare a faptului că imobilul în litigiu a fost considerat proprietate de stat de la data intrării acestuia în posesia statului ca efect al art. 3 din Decretul nr. 218/1960. Drept urmare, motivul de recurs invocat nu este fondat. Se mai consideră, în contextul invocării motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat a deciziilor/sentințelor pronunțate în spețe similare, recurenta-reclamantă învederând că, înainte de a lua cunoștință că pârâta B. a înscris în mod fraudulos strămutarea dreptului de proprietate al familiei sale, odată cu desecretizarea decretelor Consiliului de Stat al Românei nr. 218/1986 și nr. 712/1986, a urmat procedura legilor fondului funciar pentru repararea abuzurilor săvârșite de regimul comunist, însă demersurile efectuate anterior aflării delictului comis de partea adversă sunt nerelevante sub aspectul speței de față. Prin autoritate de lucru judecat, judecătorului nu i se mai permite să reia dezbaterile asupra unei chestiuni litigioase deja tranșate de către o jurisdicție anterioară și asupra căreia judecătorul a statuat în litigiile deduse judecății. Susținerile recurentei sub acest aspect nu sunt fondate, pentru a fi incident motivul de nelegalitate indicat trebuie, așadar, ca instanța de apel să fi încălcat autoritatea de lucru judecat, or, prin decizia atacată nu se pune problema încălcării autorității de lucru judecat a celor statuate prin decizia nr. 1604 din 14.02.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentința civilă 490 din 02.03.2012 a Tribunalului București, precum și a deciziei 1235 din 15.12.2014 a Curții de Apel Cluj, așa cum se invocă prin motivele de recurs. Nici argumentele recurentei reclamante privind faptul că în toate situațiile în care a apelat la căile de atac la instanțele judecătorești din alte localități, acestea au pronunțat hotărâri judecătorești definitive care au schimbat în tot propunerile de validare ale Primarului municipiului Baia Mare și hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele din Baia Mare nu se pot circumscrie motivului de nelegalitate privind încălcarea autorității de lucru judecat, nefiind întrunite elementele autorității de lucru judecat,și drept urmare, cerințele legale pentru a opera acest motiv de casare invocat. Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 466A din 25 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.