ÎCCJ, decizie (scj.ro #83595)

Încheierea judecătorului delegat. Natura juridică Întrucât încheierea judecătorului delegat are natura juridică a unei hotărâri judecătorești, nu poate constitui obiectul unei acțiuni în nulitate, ci este supusă căii de atac a recursului, în conformitate cu prevederile art.60 alin.(1) din Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, și Legii nr.26/1990 privind registrul comerțului. (Secția comercială, decizia nr.813 din 12 februarie 2003) Reclamanta, Administrația Financiară Sector 1 București a chemat în judecată Oficiul Registrului Comerțului și a cerut să se constate nulitatea încheierii judecătorului delegat, prin care s-a dispus radierea sediului social al SC „B.C.” SRL reprezentată prin P.A., cu motivarea că prin această încheiere a fost prejudiciată neputând depista un alt sediu al firmei pentru recuperarea debitului.

Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr.6522 din 19 octombrie 2000 a respins acțiunea ca nefondată,cu motivarea că încheierea judecătorului delegat prin care a fost radiat sediul, potrivit art.25 din Legea nr.26/1990 putea fi atacată cu recurs. Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr.423 din 23 martie 2001, instanța reținând că radierea sediului a fost dispusă de judecătorul delegat la cererea fostului asociat al S.C.”B.C.” S.R.L., în conformitate cu contractul de cesiune. Încheierea judecătorului delegat a fost calificată ca având natura juridică a unei hotărâri judecătorești, care nu poate fi atacată decât cu recurs.

Reclamanta a declarat recurs, susținând că s-au încălcat dispozițiile imperative ale Legii nr.31/1990, care stabilesc că orice societate comercială cu răspundere limitată trebuie să aibă în mod obligatoriu un sediu. Aceste norme, fiind de ordine publică, nu puteau fi nesocotite de judecătorul delegat, care a dispus radierea sediului. Recursul este nefondat. Legea nr.31/1990, astfel cum a fost modificată, stabilește, prin art.60 (1) introdus la capitalul „Unele dispoziții procedurale”, că încheierile judecătorului delegat, privitoare la înmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul comerțului, sunt supuse numai recursului. Din textul citat rezultă că legiuitorul a dat valoare de hotărâre încheierii judecătorului delegat, care, potrivit legii citate, poate fi atacată numai cu recurs.

O altă dispoziție incidentă în cauză se regăsește în Legea Registrului Comerțului nr.26/1990, care stabilește dreptul persoanei prejudiciate printr-o înmatriculare sau mențiune înscrisă în registrul comerțului de a cere radierea ei. Și în această situație se stipulează dreptul de a ataca cu recurs încheierea judecătorului delegat. Totodată, reclamanta a motivat că nu se află în situația de a promova recurs împotriva încheierii judecătorului delegat, pentru că nu a fost parte în dosarul care a stat la baza pronunțării încheierii judecătorului delegat și nici nu a avut cunoștință de măsura dispusă de acesta, prin încheiere. Susținerea este incorectă, având în vedere că Legea nr.26/1990 deschide calea acțiunii în radiere oricărei persoane care este prejudiciată prin înmatriculare sau înscriere de mențiuni.

Dacă nu a ales această cale, reclamanta putea să atace cu recurs încheierea judecătorului delegat în aplicarea art.60 (1) din Legea nr.31/1990. În cauză însă, reclamanta a cerut pe cale separată să se constate nulitatea absolută a încheierii dată de judecătorul delegat, acțiune care nu putea fi examinată decât în lumina dispozițiilor procedurale introduse prin cele două legi speciale. În cauză, reclamanta a invocat motive de ordine publică, care însă nu vizează încheierea judecătorului delegat, ci a actelor care au stat la baza soluției adoptată de acesta și a căror nulitate nu a fost cerută. În consecință, recursul a fost respins ca nefondat.