ÎCCJ, decizie (scj.ro #83595)

Încheierea judecătorului delegat. Natura juridică

Întrucât încheierea judecătorului delegat are natura juridică a unei

hotărâri judecătorești, nu poate constitui obiectul unei acțiuni în nulitate,

ci este supusă căii de atac a recursului, în conformitate cu prevederile art.60

alin.(1) din Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, și

Legii nr.26/1990 privind registrul comerțului.

(Secția

comercială, decizia nr.813 din 12 februarie 2003)

Reclamanta, Administrația Financiară Sector 1 București a chemat în judecată

Oficiul  Registrului Comerțului și a cerut  să se constate nulitatea

încheierii judecătorului delegat,  prin care s-a dispus radierea

sediului  social al SC „B.C.” SRL  reprezentată prin P.A., cu

motivarea că prin  această încheiere a fost prejudiciată neputând  depista

un alt sediu al  firmei pentru recuperarea   debitului.

Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr.6522 din 19

octombrie 2000 a respins acțiunea ca nefondată,cu motivarea că  încheierea

judecătorului delegat prin  care a fost radiat sediul, potrivit

art.25 din Legea nr.26/1990 putea  fi atacată  cu recurs.

Apelul declarat de reclamantă  a fost  respins de Curtea de

Apel  București,  secția comercială,  prin

decizia   nr.423 din  23 martie 2001, instanța

reținând  că radierea sediului  a fost   dispusă de

judecătorul  delegat la    cererea  fostului asociat

al S.C.”B.C.” S.R.L., în conformitate cu   contractul de cesiune.

Încheierea  judecătorului  delegat a fost  calificată ca

având   natura  juridică  a  unei hotărâri

judecătorești, care nu poate fi atacată  decât  cu recurs.

Reclamanta a declarat recurs, susținând că

s-au încălcat dispozițiile imperative ale Legii nr.31/1990, care stabilesc că

orice societate comercială cu răspundere limitată trebuie să aibă

în mod  obligatoriu  un sediu. Aceste norme, fiind de ordine

publică, nu puteau fi nesocotite de judecătorul delegat, care a dispus

radierea  sediului.

Recursul  este nefondat.

Legea nr.31/1990, astfel cum a fost modificată,  stabilește,  prin

art.60 (1) introdus la capitalul „Unele dispoziții  procedurale”, că

încheierile  judecătorului delegat, privitoare la înmatriculare sau la

orice  alte înregistrări  în registrul comerțului, sunt  supuse

numai recursului.

Din textul citat  rezultă că legiuitorul a dat valoare de hotărâre

încheierii judecătorului delegat, care, potrivit legii citate, poate fi atacată

numai cu recurs.

O altă dispoziție incidentă în cauză  se regăsește în  Legea

Registrului Comerțului nr.26/1990, care stabilește dreptul

persoanei  prejudiciate    printr-o

înmatriculare  sau mențiune înscrisă în  registrul comerțului de a

cere  radierea ei.

Și în această situație se stipulează  dreptul de a ataca cu recurs

încheierea  judecătorului delegat.

Totodată, reclamanta a motivat că  nu se află  în situația de a

promova recurs împotriva   încheierii  judecătorului delegat,

pentru că   nu a fost  parte în dosarul  care a stat la

baza pronunțării   încheierii  judecătorului delegat și

nici nu a avut cunoștință de măsura dispusă  de acesta, prin încheiere.

Susținerea este incorectă, având în vedere că  Legea nr.26/1990 deschide

calea acțiunii în radiere  oricărei persoane care este prejudiciată prin

înmatriculare sau înscriere de mențiuni.

Dacă nu a ales această cale, reclamanta putea să atace cu recurs încheierea

judecătorului delegat în aplicarea  art.60 (1)  din Legea

nr.31/1990.

În cauză însă, reclamanta a cerut   pe cale separată să se constate

nulitatea  absolută a  încheierii dată de judecătorul  delegat,

acțiune care nu putea fi examinată  decât în lumina  dispozițiilor

procedurale introduse prin cele două legi  speciale.

În cauză, reclamanta a invocat motive  de ordine publică,  care însă

nu vizează încheierea judecătorului delegat, ci  a  actelor

care  au stat la baza soluției  adoptată de   acesta și a

căror nulitate nu a fost  cerută.

În consecință,  recursul a fost respins ca nefondat.