ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 813/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 813/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a
luat în examinare recursul declarat de reclamanta
La apelul
nominal au lipsit recurenta reclamantă și intimatul pârât OFICIUL
REGISTRULUI COMERȚULUI București.
Procedura legal
îndeplinită.
S-a făcut
referatul cauzei de către magistratul asistent, după care Curtea,
constatând cauza în stare de judecată, o reține spre
soluționare.
C U
R T E A
Asupra
recursului de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta ADMINISTRAȚIA
FINANCIARĂ SECTOR 1 București a chemat în judecată OFICIUL
REGISTRULUI COMERȚULUI și a solicitat ca prin sentința care se
va pronunța să se constate nulitatea încheierii judecătorului
delegat din 1 iulie 1999 prin care s-a dispus radierea sediului social al
firmei „B.C.” S.R.L. reprezentată prin P. P. A. cu motivarea că
prin această încheiere a fost prejudiciată prin faptul că nu
poate depista un alt sediu al firmei pentru a recupera debitul în valoare
de 347.934.000 lei.
Tribunalul
București – secția comercială prin sentința nr.6522 din
19 octombrie 2000 a respins ca nefondată acțiunea.
Instanța
de fond a reținut că încheierea judecătorului delegat prin
care a fost radiat sediul, potrivit art.25 din Legea nr.26/1990, putea fi
atacată numai cu recurs.
Apelul declarat
de reclamanta ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ SECTOR 1 București
împotriva sentinței fondului a fost respins de Curtea de Apel
București – secția comercială, prin decizia nr.423 din 23
martie 2001.
Din examinarea
criticilor aduse sentinței, curtea de apel a reținut că
radierea sediului a fost dispusă de judecătorul delegat la
cererea fostului asociat al S.C.” B. C.” S.R.L. în conformitate cu
contractul de cesiune nr.3209/10 august 1998.
Încheierea
judecătorului delegat a fost calificată ca având natura
juridică a unei hotărâri judecătorești care nu poate
fi atacată decât cu recurs.
Impotriva
deciziei pronunțată în apel a declarat recurs reclamanta
ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 București, prin care
a formulat critici pe motive de netemeinicie și nelegalitate.
În dezvoltarea
acestui motiv, recurenta a susținut că s-au nesocotit dispoziții
imperative ale Legii nr.31/1990 prin care s-a stabilit că orice
societate comercială cu răspundere nelimitată trebuie să
aibă în mod obligatoriu un sediu. Acesta norme sunt de ordine
publică și nu puteau fi nesocotite de judecătorul delegat care
a dispus radierea sediului.
Întrucât s-au
nesocotit norme de ordine publică, acțiunea sa prin care s-a
solicitat să se constate nulitatea încheierii judecătorului
delegat, era întemeiată.
Această
cerere era justificată, a mai susținut recurenta, cu atât mai
mult cu cât ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ nu a fost parte în dosarul
prin care s-a cerut radierea încheierii judecătorului delegat
astfel că nu putea să exercite căi de atac.
Recursul este
nefondat pentru următoarele considerente:
Legea
nr.31/1990 astfel cum a fost modificată stabilește prin art.60 (1)
introdus la capitalul „Unele dispoziții procedurale”, că
încheierile judecătorului delegat privitoare la înmatriculare sau la
orice alte înregistrări în registrul comerțului sunt supuse numai
recursului.
Din textul
citat rezultă că legiuitorul a dat valoare încheierii
judecătorului delegat de hotărâre care, potrivit legii citate, poate
fi atacată numai cu recurs.
O altă
dispoziție incidentă în cauză este cea din Legea nr.26/1990 a
Registrului Comerțului prin care s-a stabilit dreptul persoanei
prejudiciate printr-o înmatriculare sau mențiune înscrisă în
registrul comerțului de a cere radierea ei.
Și în
această situație se stipulează dreptul de a ataca cu recurs
încheierea judecătorului delegat.
Recurenta a
motivat că nu se afla în situația de a promova recurs împotriva
încheierii judecătorului delegat pentru că nu a fost parte în
dosarul care a stat la baza pronunțării încheierii
judecătorului delegat și că nici nu a avut
cunoștință de măsura dispusă prin încheiere.
Această
susținere nu poate fi primită întrucât Legea nr.26/1990 deschide
calea acțiunii în radiere oricărei persoane care este
prejudiciată prin înscrierea de mențiuni sau înmatriculare.
Dacă nu a
ales această cale, în aplicarea art.60 (1) din Legea nr.31/1990,
recurenta putea să atace cu recurs încheierea judecătorului
delegat.
În cauză
însă recurenta a cerut pe cale separată să se constate
nulitatea absolută a încheierii dată de judecătorul delegat,
acțiune care ar fi putut fi examinată numai în lipsa
dispozițiilor procedurale introduse în cele două legi speciale
despre care s-a făcut vorbire mai sus.
În cauză
recurenta invocă motive pe care le consideră de ordine
publică, motive care însă nu vizează încheierea
judecătorului delegat ci a actelor care au stat la baza soluției
adoptată de acesta, a căror nulitate nu a fost cerută.
În
consecință, nu sunt motive de modificare sau casare a
hotărârilor pronunțate în cauză dintre cele prevăzute
de art.304 (1 – 10) Cod procedură civilă, astfel că, recursul
va fi respins.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge
recursul declarat de reclamanta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
SECTOR 1 București împotriva deciziei nr.423 din 23 martie 2001,
pronunțată de Curtea de Apel București, Secția
comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 12 februarie 2003.