ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 813/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta La apelul nominal au lipsit recurenta reclamantă și intimatul pârât OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI București. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent, după care Curtea, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ SECTOR 1 București a chemat în judecată OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se constate nulitatea încheierii judecătorului delegat din 1 iulie 1999 prin care s-a dispus radierea sediului social al firmei „B.C.” S.R.L.

reprezentată prin P. P. A. cu motivarea că prin această încheiere a fost prejudiciată prin faptul că nu poate depista un alt sediu al firmei pentru a recupera debitul în valoare de 347.934.000 lei. Tribunalul București – secția comercială prin sentința nr.6522 din 19 octombrie 2000 a respins ca nefondată acțiunea. Instanța de fond a reținut că încheierea judecătorului delegat prin care a fost radiat sediul, potrivit art.25 din Legea nr.26/1990, putea fi atacată numai cu recurs. Apelul declarat de reclamanta ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ SECTOR 1 București împotriva sentinței fondului a fost respins de Curtea de Apel București – secția comercială, prin decizia nr.423 din 23 martie 2001. Din examinarea criticilor aduse sentinței, curtea de apel a reținut că radierea sediului a fost dispusă de judecătorul delegat la cererea fostului asociat al S.C.” B. C.” S.R.L.

în conformitate cu contractul de cesiune nr.3209/10 august 1998. Încheierea judecătorului delegat a fost calificată ca având natura juridică a unei hotărâri judecătorești care nu poate fi atacată decât cu recurs. Impotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs reclamanta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 București, prin care a formulat critici pe motive de netemeinicie și nelegalitate. În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a susținut că s-au nesocotit dispoziții imperative ale Legii nr.31/1990 prin care s-a stabilit că orice societate comercială cu răspundere nelimitată trebuie să aibă în mod obligatoriu un sediu. Acesta norme sunt de ordine publică și nu puteau fi nesocotite de judecătorul delegat care a dispus radierea sediului.

Întrucât s-au nesocotit norme de ordine publică, acțiunea sa prin care s-a solicitat să se constate nulitatea încheierii judecătorului delegat, era întemeiată. Această cerere era justificată, a mai susținut recurenta, cu atât mai mult cu cât ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ nu a fost parte în dosarul prin care s-a cerut radierea încheierii judecătorului delegat astfel că nu putea să exercite căi de atac. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Legea nr.31/1990 astfel cum a fost modificată stabilește prin art.60 (1) introdus la capitalul „Unele dispoziții procedurale”, că încheierile judecătorului delegat privitoare la înmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul comerțului sunt supuse numai recursului.

Din textul citat rezultă că legiuitorul a dat valoare încheierii judecătorului delegat de hotărâre care, potrivit legii citate, poate fi atacată numai cu recurs. O altă dispoziție incidentă în cauză este cea din Legea nr.26/1990 a Registrului Comerțului prin care s-a stabilit dreptul persoanei prejudiciate printr-o înmatriculare sau mențiune înscrisă în registrul comerțului de a cere radierea ei. Și în această situație se stipulează dreptul de a ataca cu recurs încheierea judecătorului delegat. Recurenta a motivat că nu se afla în situația de a promova recurs împotriva încheierii judecătorului delegat pentru că nu a fost parte în dosarul care a stat la baza pronunțării încheierii judecătorului delegat și că nici nu a avut cunoștință de măsura dispusă prin încheiere.

Această susținere nu poate fi primită întrucât Legea nr.26/1990 deschide calea acțiunii în radiere oricărei persoane care este prejudiciată prin înscrierea de mențiuni sau înmatriculare. Dacă nu a ales această cale, în aplicarea art.60 (1) din Legea nr.31/1990, recurenta putea să atace cu recurs încheierea judecătorului delegat. În cauză însă recurenta a cerut pe cale separată să se constate nulitatea absolută a încheierii dată de judecătorul delegat, acțiune care ar fi putut fi examinată numai în lipsa dispozițiilor procedurale introduse în cele două legi speciale despre care s-a făcut vorbire mai sus. În cauză recurenta invocă motive pe care le consideră de ordine publică, motive care însă nu vizează încheierea judecătorului delegat ci a actelor care au stat la baza soluției adoptată de acesta, a căror nulitate nu a fost cerută.

În consecință, nu sunt motive de modificare sau casare a hotărârilor pronunțate în cauză dintre cele prevăzute de art.304 (1 – 10) Cod procedură civilă, astfel că, recursul va fi respins. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamanta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 București împotriva deciziei nr.423 din 23 martie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2003.