ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 567/2018

Ședința publică din data de 27 februarie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 2 noiembrie 2015 pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. x/2015, reclamantul A. i-a chemat în judecată pârâții Asociația de Proprietari str. x, din Timișoara, B. și C., solicitând instanței să-i oblige să execute începând cu 1 mai 2014 sentința civilă nr. 14093 din 7 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2014 și, în solidar, să-i plătească penalități de întârziere de 1.000 RON pe zi de la aceeași dată până la îndeplinirea obligațiilor, cu cheltuieli de judecată și de executare.

Prin încheierea civilă nr. 5616 din 19 mai 2016, Judecătoria Timișoara a respins cererea formulată de reclamantul A..

Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a declarat apel.

În calea ordinară de atac, prin încheierile din 28 februarie 2017, pronunțate în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Timiș, secția I civilă a dispus admiterea cererii de abținere de la judecata cererii de reexaminare a modului de calcul a taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina apelantului-reclamant A., cerere de abținere formulată de doamna judecător D.. Totodată, completul învestit cu soluționarea cererii de abținere, compus din doamnele judecător E. și F., în baza art. 110 alin. (4) și (5) din Hotărârea C.S.M. nr. 1375/2015, a reținut spre judecare cererea de reexaminare, soluționând-o în sensul respingerii acesteia.

Împotriva încheierilor din 28 februarie 2017, petentul A. a declarat recurs, fără să precizeze însă, în concret, care anume dintre soluții îl nemulțumește. În motivare, recurentul-petent a susținut că împotriva doamnelor judecător E. și F. - care au format completul ce a soluționat cererea de reexaminare - ar exista plângeri penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, împrejurare raportat la care a arătat că doamnele judecător ar fi fost incompatibile, iar încheierea din 28 februarie 2017, ar fi lovită de nulitate.

Prin decizia civilă nr. 80 din 11 mai 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins recursul ca inadmisibil.

Împotriva acestei decizii, recurentul A. a formulat prezenta cale de atac, cererea fiind depusă la Curtea de Apel Timișoara la 16 mai 2017, astfel cum atestă data inscripționată pe ștampila poștei aplicată pe plicul aflat la dosarul de recurs.

În memoriul depus la dosar, autorul a arătat că declară "recurs în interesul legii", în conformitate cu prevederile art. 514 C. proc. civ., pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a art. 50 pct. 2 din Legea nr. 230/2007, susținând că este legal scutit de la plata taxei judiciare de timbru de 10 RON, stabilită în sarcina sa de Tribunalul Timiș cu aplicarea greșită a legii, soluție care a fost menținută prin decizia atacată.

Totodată, în conformitate cu art. 514 C. proc. civ., a solicitat Colegiului de Conducere al Curții de Apel Timișoara să trimită recursul în interesul legii spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A mai susținut recurentul că recursul în interesul legii este admisibil, potrivit art. 515 C. proc. civ., subliniind că decizia atacată este în totală contradicție cu încheierea 28 februarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016. Astfel, a menționat că prin această din urmă încheiere, a fost scutit în temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 de la plata taxei de timbru de 100 RON, stabilită inițial în sarcina sa într-o cerere absolut identică.

În continuare, a mai arătat că în dosarul nr. x/2014, în care Judecătoria Timișoara a pronunțat sentința civilă nr. 8050, cererea Asociației de Proprietari str. x din Timișoara a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 50 pct. 2 din Legea nr. 230/2007.

Față de cele menționate, recurentul a susținut că, în mod identic, trebuie procedat și în ceea ce îl privește, întrucât, în calitate de proprietar al apartamentului nr. x, face parte din aceeași asociație.

În considerarea celor anterior expuse, a cerut admiterea recursului formulat.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 23 iunie 2017.

Cererea de recurs nu a fost comunicată intimaților, având în vedere că decizia atacată a fost pronunțată în recursul declarat împotriva unor încheieri pronunțate în soluționarea unor cereri de abținere și de reexaminare a taxei judiciare de timbru, ambele proceduri necontencioase.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, soluția preconizată fiind în principal de respingere a căii extraordinare de atac ca inadmisibile, în baza art. 493 alin. (5), raportat la art. 483 alin. (1) coroborat cu art. 457 C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 14 noiembrie 2017, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, punându-se în vedere recurentului că poate depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Potrivit dovezii de comunicare aflată la dosar, raportul a fost comunicat recurentului la 24 noiembrie 2017, care însă nu a depus punct de vedere la acesta.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, chestiune a cărei soluționare face de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce succed:

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că, deși calea de atac exercitată în prezenta cauză a fost denumită de autor "recurs în interesul legii", acesta a îndreptat-o împotriva deciziei civile nr. 80 din 11 mai 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015, sens în care a depus recursul la Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, instanță care l-a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform adresei aflate la dosar.

Este de menționat că, potrivit dispozițiilor art. 514 C. proc. civ., au dreptul și obligația de a promova recurs în interesul legii și de a sesiza instanța supremă cu soluționarea acestuia numai organele și autoritățile publice prevăzute limitativ de lege, iar nu persoana fizică titulară a unei cereri de chemare în judecată, cum este cazul în speță.

Astfel, cum recurentul nu are calitate procesuală pentru a solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești, se impune calificarea cererii intitulate "recurs în interesul legii", ca fiind recurs, perspectivă din care va fi cenzurată calea extraordinară de atac dedusă judecății.

În mod prioritar, se reține că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac, statuat de prevederile art. 457 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii.

Astfel, împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Conform art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Pe de altă parte, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârile date în recurs sunt definitive, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

În speță, autorul căii de atac a solicitat cenzurarea deciziei civile nr. 80 din 11 mai 2017, prin care Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de A. împotriva încheierilor din 28 februarie 2017, pronunțate în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Timiș, secția I civilă.

Prin urmare, decizia atacată este una definitivă, încă de la pronunțare, potrivit art. 634 alin. (2) C. proc. civ., nesusceptibilă deci, de a fi atacată la rândul său, cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 80 din 11 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2018.