ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5035/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5035/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2018
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin decizia nr. 346/A/28.09.2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a declinat în favoarea Tribunalului Constanța competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 1095/27.09.2016, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă în contradictoriu cu intimații B. și executorii judecătorești C. și D..
În practicaua deciziei atacate s-a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, întrucât litigiul a fost declanșat în luna august 2013.
Împotriva deciziei nr. 346/A/28.09.2017 sus-menționate, A. a declarat recurs, solicitând casarea sa.
În motivare, a arătat că în speță sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, subliniind că instanțele de judecată anterioare au încălcat principiul potrivit căruia starea de fapt determină încadrarea corectă în lege.
În acest sens, a susținut că Tribunalul Constanța a stabilit în mod eronat că situația de fapt se plasează în anul 2016, iar nu în anul 2012, transformând dosarul nr. x/2013 în dosarul nr. x/2016.
În continuare, a arătat că, în speță, a solicitat strămutarea dosarului, iar instanța supremă i-a admis cererea și a strămutat dosarul nr. x/2016 la Curtea de Apel Târgu Mureș.
Ulterior, a solicitat strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Târgu Mureș, însă cererea i-a fost respinsă.
În opinia recurentei, având în vedere că dosarul se afla pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, conform primei hotărâri de admitere a cererii de strămutare, soluția de declinare este nelegală și netemeinică, Curtea de Apel Târgu Mureș depășind atribuțiile puterii judecătorești și încălcând dispozițiile instanței supreme care a respins a doua cerere de strămutare.
De asemenea, a susținut că decizia atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În final, a susținut că raportat la expertiza grafologică, care relevă falsul înfăptuit de primul executor judecătoresc, se impune desființarea tuturor actelor de procedură și a hotărârilor pronunțate în dosar.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 3, 4, 7, 8 și 9 din C. proc. civ. de la 1865.
Recursul a fost depus la Curtea de Apel Târgu Mureș la 02.10.2017.
Prin înscrisul intitulat "întâmpinare", înregistrat la dosar la data de 27.12.2017, recurenta a invocat excepția necompetenței instanței supreme în soluționarea litigiului și a solicitat calificarea căii de atac ca fiind apel, iar nu recurs, cum greșit a intitulat-o.
Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților prin încheierea din 12.06.2018.
Luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.
Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
În speță, în etapa regularizării, constatându-se că recursul nu este timbrat, s-a stabilit în sarcina recurentei obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, calculată conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.
Recurentei i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, potrivit dovezilor aflate la dosarul cauzei .
La 07.12.20176, recurenta a depus la dosar dovada achitării unei taxe de timbru în cuantum de 19 RON.
Constatând că recurenta nu s-a conformat obligației de achitare în integralitate a taxei judiciare de timbru, până la termenul de judecată stabilit în cauză, respectiv 20.11.2018, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 346/A/28.09.2017, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2018.