ÎCCJ, decizie (scj.ro #81894)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81894) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune privind
anularea deciziei prin care se respinge cererea de restituire în natura a unui
imobil preluat în mod abuziv de stat. Posibilitatea administrării de noi probe
în faza contencioasă.
Cuprins pe materii
. Drept civil. Drept
de proprietate. Acțiune privind anularea deciziei prin care se respinge cererea
de restituire în natura a unui imobil preluat în mod abuziv de stat.
Posibilitatea administrării de noi probe în faza contencioasă
Index alfabetic.
Drept civil.
-
decizie
-
faza
contencioasă
Legea
nr
. 10/2001:
art
. 23
Art.23 din Legea
nr.10/2001 limitează durata depunerii probelor necesare evaluării
pretențiunilor
de restituire a imobilelor la care se referă
legea numai la faza administrativă – până la soluționarea notificării, fără a
obstrucționa această posibilitate și în faza contencioasă supusă
dispozițiunilor Codului de procedură civilă.
Verificarea
legalității deciziei unității deținătoare nu se face numai în temeiul actelor
supuse aprecierii acesteia ci în contextul tuturor probelor, inclusiv a acelora
administrate în faza contencioasă, o atare viziune înscriindu-se în rațiunea
legii și principiului de interpretare a acesteia în interesul celor
îndreptățiți la restituirea bunurilor de care au fost lipsiți în mod abuziv
Î.C.C.J, Secția civilă
și de proprietate intelectuală, decizia
nr
.
1827 din 17 martie 2010.
Prin acțiunea
înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă C.P. și C.A.A. au
solicitat anularea deciziei nr.165 din 22 martie 2006 emisă de RAAPPS – motivat
de faptul că li se refuza restituirea unui imobil din București
pentru lipsa actelor doveditoare, deși acestea depuse fiind la dosarul
administrativ nr.14239/2001 au dispărut.
În instanță
contestatorii au depus actele care le atestă calitatea de persoane îndreptățite
la acordarea măsurilor reparatorii și dreptul de proprietate al autorilor lor
asupra imobilului revendicat.
Tribunalul București
prin sentința nr.1342 din 17 noiembrie 2006 – a admis contestația reclamanților
în contradictoriu cu RAAPPS, a anulat decizia
nr
. 165
din 22 martie 2006 emisă de intimată și a obligat intimata RAAPPS să emită o
nouă decizie privind restituirea în natură a părții din imobilul în litigiu pe
care îl are în administrare.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța a reținut că reclamanții-contestatori au probat că la
nivelul anului 1947 și ulterior, M.T. (fostă D.) a deținut în proprietate
imobilul din București, naționalizat în temeiul Decretului nr.92/1950 și că
aceștia sunt moștenitorii numitei C.P., succesoarea proprietarei imobilului.
Notificarea adresată
de reclamanții-contestatori Primăriei Municipiului București a fost înaintată
fără a fi însoțită de actele doveditoare atașate acesteia intimatei RAAPPPS
care are în administrare o parte din imobilul naționalizat.
Cum din actele atașate
dosarului cauzei a rezultat că imobilul face obiectul de reglementare al Legii
nr.10/2001 și că reclamanții-contestatori sunt persoane îndreptățite la
acordarea măsurilor reparatorii pentru partea din imobilul aflat în
administrarea RAAPPS – respectiv apartamentul
nr
. 2
parter și garaj cu terenul aferent în suprafață de 40,70
mp
,
instanța a procedat la anularea dispoziției nr.165/2006 emisă de RAAPPS și la
obligarea intimatei la emiterea unei noi dispoziții de restituire în natură a
imobilului în litigiu pe care îl are în administrare.
Curtea de Apel
București, secția a
III
-a civilă a respins ca
nefondat
apelul declarat de RAAPPS împotriva
sentinței
nr
. 1342 din 7 noiembrie 2006 pronunțată de
Tribunalul București, secția a V-a civilă.
Pentru a pronunța
această decizie, instanța de apel a concluzionat că cele reținute de tribunal,
ca instanță de fond în considerentele sentinței își găsesc suport în probele
dosarului și corespondent în dispozițiunile legale, astfel că, reclamanții sunt
îndreptățiți la acordarea măsurilor reparatorii în privința părții din imobilul
pe care intimata îl are în administrare.
În ceea ce privește
cererea de intervenție în interesul apelantei – formulată de Z.A., Curtea a
concluzionat că absența nejustificată a acesteia la două termene de judecată,
fapt pentru care nu s-a putut discuta admisibilitatea în principiu a
intervenției, echivalează cu retragerea cererii.
Împotriva deciziei a
declarat recurs RAAPPS, în motivele de recurs fiind invocate în nulitățile
prevăzute de
art
. 304
pct
.
9 Cod procedură civilă.
În susținerea
recursului se critică decizia sub următoarele aspecte:
- Administrarea de acte
noi în faza contencioasă a cauzei contravine
art
. 23
din Legea
nr
. 10/2001, instanța fiind investită doar
cu verificarea legalității deciziei în condițiile în care entitatea deținătoare
a avut în vedere anumite acte, pronunțându-se în faza contencioasă.
- Instanța de fond și
aceea de apel nu au arătat în baza căror acte și-au întemeiat convingerea că
reclamanții sunt persoane îndreptățite, deși aceștia sunt culpabili de
nedepunerea
lor urmare adresei ce le-a fost înaintată de
RAAPPS. S-a apreciat de asemenea de recurentă că decizia apelată este nelegală
și din perspectiva actelor depuse cu ocazia procesului, deoarece acestea nu
probează calitatea reclamanților de persoane îndreptățite și nici descrierea
construcției demolate pentru care urmează a fi acordate despăgubiri.
- Instanța de apel nu
s-a pronunțat în privința criticilor aduse în apel de RAAPPS procesului-verbal
de înscriere a imobilului în C.F. 39162/1940 – care este o copie xerox
ilizibilă, cu multiple ștersături și adăugiri, care vizează un alt imobil decât
cel revendicat de reclamanți.
- Copia deciziei
nr.675/606/1929 are în vedere un act de partaj voluntar al masei succesorale a
defunctului T.I. din care nu reiese că imobilul solicitat a fi restituit a fost
atribuit antecesoarei reclamanților T.P.
-
Reclamanții-contestatori nu și-au probat descendența și nici nu au depus
declarațiile prevăzute de
art
. 5 din Legea
nr
. 10/2001 – cum că autorii lor nu au primit despăgubiri
în temeiul acordurilor internaționale privind reglementarea problemelor financiare
în suspensie.
- În afară de aceasta
nu au probat împrejurarea potrivit căreia imobilul teren nu a făcut obiectul
măsurilor de reparație prevăzute de Legea
nr
.
18/1991.
Recursul este
întemeiat astfel cum se va arăta în cele ce urmează.
Art.23 din Legea
nr.10/2001 limitează durata depunerii probelor necesare evaluării
pretențiunilor
de restituire a imobilelor la care se referă
legea numai la faza administrativă – până la soluționarea notificării, fără a
obstrucționa această posibilitate și în faza contencioasă supusă
dispozițiunilor Codului de procedură civilă.
Verificarea
legalității deciziei unității deținătoare nu se face numai în temeiul actelor
supuse aprecierii acesteia ci în contextul tuturor probelor, inclusiv a acelora
administrate în faza contencioasă, o atare viziune înscriindu-se în rațiunea
legii și principiului de interpretare a acesteia în interesul celor
îndreptățiți la restituirea bunurilor de care au fost lipsiți în mod abuziv.
În cauză însă instanța
de apel nu și-a fondat soluția pe un material probator complet menit să
identifice imobilul a cărui restituire s-a solicitat, dreptul de
proprietate al antecesorilor reclamanților, calitatea acestora de succesori și
dacă imobilul a fost preluat de stat ori a fost supus altor operațiuni
juridice.
Decizia
nr
. 675 din 6 iunie 1929 – care are în vedere un act de
partaj voluntar al averii succesorale a defunctului T.I. face trimitere la
modalitatea de lotizare propusă prin expertiză, fără a se putea deduce dacă
atribuirea imobilului în litigiu s-a făcut în lotul antecesorilor
reclamanților. În
atari
condițiuni, decizia nu atestă
dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanților în absența actului de
proprietate al defunctului T.I. asupra imobilului în litigiu și a probei
privind posesiunea imobilului.
Certificatul de
moștenitor nr.81/1956 al defunctei T.I.M. care atestă calitatea de succesoare a
P.C. autoarea reclamanților nu confirmă existența în masa succesorală a
imobilului în litigiu, deși în procesul-verbal din 11 decembrie 1941 pentru
înscrierea în C.F. M.I.T., căsătorită D., figurează cu imobilul din
str
.
Cpt
. P. dar la
nr
. 37 și
nr
. 29 București –
compus din teren în suprafață de 658
mp
și o
construcție cu parter, etaj și mansardă.
Față de aceste
incoerențe a actelor de proprietate, instanța era datoare să dispună atașarea
la dosarul cauzei a extrasului de carte funciară, istoricul de rol fiscal din
care să reiasă data și motivul închiderii rolului,, actul de preluare a
imobilului sau orice alt act emanând de la o autoritate, care atestă direct sau
indirect faptul că bunul a aparținut și a fost preluat de stat de la T.I.M.
căsătorită D. sau de la C.P. ori că acesta a făcut obiectul altor operațiuni
juridice.
De asemenea, instanța era
datoare să dispună depunerea la dosarul cauzei a unui certificat de
nomenclatură urbană pentru a stabili dacă imobilul de la nr.37-39,
str
.
Cpt
. P. – a primit actualul
nr
. 29 și să procedeze pe calea unei expertize
topo
– având în vedere actul de proprietate al
antecesorului reclamanților, I.T., la identificarea imobilului în litigiu, la
determinarea suprafeței reale a terenului (658
mp
sau
400
mp
) și a construcțiilor existente pe teren – în
prezent demolate, pentru care se va face în cauză aplicarea
art
.
32 din Legea
nr
. 10/2001.
În același scop vor fi
suplimentate probele – pentru descrierea construcțiilor aflate pe teren și
determinarea momentului demolării lor, anterior sau ulterior preluării de către
stat.
- În aplicarea
dispozițiunilor
art
. 5 din Legea nr.10/2001 –
reclamanții vor depune la dosar, declarații autentice pe proprie răspundere
privitoare la despăgubirile eventual primite de autorii lor potrivit
acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea
problemelor financiare în suspensie.
Din perspectiva
insuficienței probatoriilor administrate în cauză, care echivalează cu
nesoluționarea
cauzei pe fondul său, se impune aplicarea în
cauză a dispozițiunilor
art
. 314 Cod procedură civilă
în sensul admiterii recursului RAAPPS și casarea deciziei
nr
.
51 din 29 ianuarie 2009 a Curții de Apel București cu trimitere spre
rejudecare
.