ÎCCJ, decizie (scj.ro #86758)

Mărci. Încălcarea drepturilor titularului. Comercializare. Noțiunea de import. Cuprins pe materii : Drept civil. Dreptul proprietății intelectuale. Drepturi conferite de marcă. Apărarea dreptului la marcă. Index alfabetic : marcă - drept exclusiv - convenție - clauze contractuale - antrepozit Legea nr. 84/1998 Codul vamal, art. 64 Cum medicamentele comercializate ulterior tranzacției – prin care pârâtele s-au angajat să înceteze fabricarea, exportul, distribuția, vânzarea produselor „Moxiclav”, cu excepția vânzării produselor farmaceutice cu această denumire, aflate în stoc – nu erau importate la momentul convenției, nefiind achitate taxele vamale, simpla lor depozitare pe teritoriul României nu face să fie îndeplinită condiția impusă prin contract, ca produsele exceptate de la interdicția vânzării să se afle în stocuri deja importate.

Astfel, comercializarea produselor deținute la data semnării tranzacției în antrepozit vamal a reprezentat o încălcare a dispozițiilor contractuale și implicit o încălcare a drepturilor exclusive ale reclamantei asupra mărcilor „Amoxiklav” și „Xiclav”. ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 969 din 15 februarie 2008 Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, reclamanta Lek Pharmaceutical and Chemical Company D.D. a chemat în judecată Medochemie Ltd., Medochemie România S.R.L.

și Mediplus Exim S.A., solicitând să se interzică pârâtei Medochemie să folosească în activitatea comercială denumirea (semnul) Moxiclav pentru produse farmaceutice, denumire ce încălcă dreptul exclusiv al reclamantei la mărcile Amoxiklav și Xiclav, să dispună obligarea pârâtei de a solicita tuturor distribuitorilor săi să sisteze vânzarea produselor purtând semnul menționat, să retragă produsele purtând semnul menționat de pe piață și să distrugă ambalajele Moxiclav sub sancțiunea plății de daune cominatorii în sumă de 10.000 USD pe fiecare zi de întârziere, în cazul neîndeplinirii obligațiilor; să dispună interzicerea de către pârâta Medochemie a folosirii reclamelor și imprimatelor purtând semnul Moxiclav și să dispună ca aceasta să ceară distribuitorilor și agențiilor de publicitate restituirea acestora și să oblige pârâta să le distrugă sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 10.000 USD pe fiecare zi de întârziere; să dispună obligarea pârâtei Mediplus să sisteze folosirea produselor purtând semnul Moxiclav, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 10.000 USD pe fiecare zi de întârziere; să dispună obligarea pârâtelor să publice pe cheltuială proprie sentința ce urmează a se pronunța într-un ziar de mare tiraj.

Reclamanta a arătat că este titulara mărcilor înregistrate internațional Amoxiklav nr. 573932/1991 și XICLAV nr. 608463/1993, pentru clasa 5 produse farmaceutice, având ca țară desemnată pentru protecție și România și deținând un portofoliu extins de brevete de invenție și de mărci, cu filiale și reprezentanțe în 20 de țări, iar în România acționând din 1996 prin reprezentanța sa, cu o cotă de 3,4% pe piață. S-a mai menționat că, începând cu anii ’80, Lek a produs acidul clavulanic, componentă importantă a produsului Amoxiklav introdus din august 1992, după obținerea autorizației, pe piața românească.

Pentru a evita consecințele încălcării legii, reclamanta Lek și pârâtele Medochemie și Medochemie România, au încheiat o tranzacție prin care pârâtele au fost de acord să înceteze, pe data semnării contractului, să fabrice, să exporte și să comercializeze produsele sub numele Moxiclav, cu excepția celor aflate în stoc urmând să pună la dispoziția Lek situația stocurilor existente în depozitele din România. În iulie 2002, reclamanta a fost informată de pârâta Medochemie România că a fost reziliat contractul de distribuție încheiat cu Mediplus Exim, care includea și produsul Moxiclav, fiind returnate medicamentele nevândute, iar în septembrie 2003 reclamanta a aflat că Medochemie comercializează din nou Moxiclav pe piața românească, prin intermediul pârâtei Mediplus, aceasta echivalând cu încălcarea contractului.

Reclamanta a susținut că pârâtele încalcă drepturile sale exclusive asupra mărcilor, fiind aplicabile dispozițiile art. 35 din legea mărcilor, întrucât folosesc semnul Moxiclav pentru produse identice-medicamente. Pârâtele Medochemie și Medochemie România au formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 12.000 USD, reprezentând valoarea mărcii existente pe piață și a taxelor aferente ce trebuie achitate de pârâte, motivat de obținerea de către reclamantă, pe cale de ordonanță președințială, a opririi de la vânzare a tuturor produselor Moxiclav, fapt care le-a adus prejudicii morale și materiale. Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 1475/2005, a respins ca nefondate acțiunea principală și cererea reconvențională.

Prima instanță a reținut că pârâtele și-au respectat obligațiile asumate prin contractul încheiat cu reclamanta și nu au comercializat alte produse în afara celor autorizate. Cu privire la cererea reconvențională, s-a reținut că nu s-a precizat care este fapta culpabilă a reclamantei, ce a determinat producerea prejudiciului, iar împrejurarea că reclamanta a formulat o cerere de ordonanță președințială privind interzicerea comercializării unor produse pe care le consideră ca aducând atingere drepturilor sale exclusive, nu constituie o faptă culpabilă, care să atragă răspunderea civilă. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanta cât și pârâtele Medochemie România și Medochemie Ltd.

Reclamanta a criticat hotărârea sub aspectul greșitei interpretări a clauzelor contractuale, întrucât în cuprinsul convenției s-a făcut referire și la dispozițiile art. 5 din contract, unde se prevede că pot fi vândute produsele farmaceutice Moxiclav aflate în stocurile deja importate existente pe teritoriul României. Prin urmare, s-a susținut că instanța trebuia să stabilească sensul termenului de „stoc important” și diferențierea acestuia de regimul vamal de antrepozit, în care se aflau cele mai multe dintre medicamentele Moxiclav comercializate ulterior tranzacției de către cele trei pârâte.

Reclamanta a mai susținut că s-au interpretat greșit concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, din care rezultă că pârâtele dețineau, la 21 martie 2002, două tipuri de produse inscripționate cu semnul Moxiclav, respectiv cele aflate în depozitele din România – 4161 indici în sumă de 19.136 USD și cele aflate în antrepozitele vamale – 16.701 indici în sumă de 85.993 USD. Au mai fost formulate critici și cu privire la nereținerea de către prima instanță a riscului de confuzie între mărcile sale și semnul folosit de pârâte pentru identificarea produselor proprii. Pârâtele au criticat hotărârea cu privire la soluția pronunțată asupra cererii reconvenționale, precizând că fapta culpabilă a reclamantei constă în nerespectarea tranzacției dintre părți, prin care se angajase să se abțină de la declanșarea în România a oricărei proceduri judiciare împotriva producătorului și vânzătorului în legătură cu încălcarea mărcilor sale, Amoxiklav și Xiclav.

Pârâtele au mai arătat că interpretarea clauzelor contractuale trebuie făcută în sensul că intenția părților a fost de a permite Medochemie să vândă până la epuizare stocurile existente pe teritoriul României la data încheierii tranzacției, fie aflate în depozit, fie la antrepozit. S-a menționat că valoarea totală a prejudiciului suferit ca urmare a încălcării obligațiilor contractuale de către reclamantă este de 12.000 USD, reprezentând valoarea mărcii existente pe piață și a taxelor aferente ce trebuie achitate în legătură cu aceasta. Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 173 A din 26 iunie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtele Medochemie România S.R.L. și Medochemie Ltd., a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte sentința apelată în sensul admiterii acțiunii formulată de Lek Pharmaceutical and Chemical Company D.D.

S-a interzis pârâtei Medochemie să folosească în activitatea comercială denumirea „Moxiclav” pentru produse farmaceutice. A fost obligată pârâta să solicite tuturor distribuitorilor său să sisteze vânzarea produselor ce poartă însemnul „Moxiclav”, să retragă pe cheltuiala sa produsele respective de pe piață și să distrugă ambalajele purtând însemnul menționat. S-a interzis pârâtei Medochemie să folosească reclamele și imprimatele purtând semnul „Moxiclav” și a fot obligată pârâta să solicite distribuitorilor și agenților de publicitate restituirea acestora. A fost obligată pârâta Mediplus să sisteze folosirea produselor farmaceutice ce poartă semnul „Moxiclav”. Au fost obligate pârâtele să publice hotărârea pe cheltuiala lor într-un ziar de mare tiraj și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Curtea de apel a reținut că prima instanță nu a interpretat clauzele contractului conform voinței interne a părților, pentru a putea stabili dacă acestea și-au respectat sau nu obligațiile asumate prin convenție. Față de dispozițiile convenției părților, s-a apreciat că instanța urma să verifice dacă produsele importate făceau parte din stocurile existente în România la momentul încheierii contractului și cuprinse în anexa la acesta. Având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța de apel a reținut că pârâta Mediplus a vândut după data de 21 martie 2002 o cantitate de 7073 indici provenind din import efectuat ulterior semnării tranzacției, iar pârâta Medochemie România S.R.L.

a vândut 74 indici către parteneri interni, după aceeași dată. S-a apreciat că atâta vreme cât aceste produse s-au aflat la momentul în discuție în antrepozit, ele exced obiectului convenției, astfel încât importul acestora după data stabilită de părți constituie o încălcare a înțelegerii acestora. Actul încheiat între părți la 28 martie 2002 a fost calificat ca reprezentând o recunoaștere implicită a drepturilor reclamantei asupra mărcii „Amoxiklav” și, respectiv, a similarității acestuia cu semnul „Moxiclav”, folosit de către pârâte, urmare a acestei recunoașteri, pârâtele obligându-se să sisteze fabricarea/exportul/distribuția/vânzarea produselor farmaceutice cu denumirea „Moxiclav”.

S-a reținut că înregistrarea mărcilor reclamantei îi conferă acesteia drepturi exclusive, inclusiv dreptul de a acționa în judecată terțele persoane care înțeleg să folosească în activitatea lor comercială, fără consimțământul titularului, un semn similar cu marca, aplicat unor produse din aceeași clasă. În ceea ce privește motivul de apel vizând modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale, s-a reținut că, în condițiile în care s-a constatat ca întemeiată acțiunea principală, urmare a încălcării convenției încheiate între părți de către pârâte, rezultă că nu s-a putut dovedi culpa reclamantei în sensul deschiderii unei proceduri judiciare în contradictoriu cu pârâtele, atâta vreme cât formularea acestor demersuri judiciare a fost generată tocmai de încălcarea drepturilor reclamantei.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs pârâtele Medochemie Ltd și Medochemie România S.R.L., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ. Prin motivele de recurs, pârâtele au susținut că instanța de apel a dat o interpretare eronată articolelor 2 și 5 din convenția părților, schimbând astfel înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestor prevederi, fără a avea în vedere că voința internă ce rezultă din întregul conținut al convenției a fost aceea că Lek a permis pârâtelor să comercializeze produsele care se găseau pe teritoriul României la data încheierii convenției și se aflau în stoc. S-a precizat că stocul acestor produse a fost stabilit și recunoscut de către ambele părți, fiind atașat la convenție.

S-a mai arătat că instanța de apel nu a avut în vedere concluziile expertizei, din care rezultă cu claritate că după 21 martie 2002 nu a mai intrat pe teritoriul României nici un produs purtând denumirea „Moxiclav”, și nici nu au fost comercializate alte produse decât cele existente în stoc la aceea dată. Cu privire la cererea reconvențională s-a susținut că fapta culpabilă a reclamantei constă în nerespectarea contractului încheiat la 28 martie 2002, materializată într-o serie de acțiuni în justiție întreprinse de aceasta. Analizând criticile invocate de pârâte, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Susținerea recurentelor în sensul că instanța de apel ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății este nefondată.

Astfel, conform dispozițiilor punctului 2 din convenția părților, pârâtele Medochemie s-au angajat să înceteze fabricarea, exportul, distribuția, vânzarea produselor „Moxiclav”, cu excepția vânzării produselor farmaceutice cu această denumire, aflate în stoc, „în conformitate cu cele prevăzute în art. 5”. Ca atare, pentru a clarifica voința internă a părților cu privire la semnificația sintagmei „aflate în stoc”, instanța a avut în vedere toate condițiile acceptate prin respectivul articol 5 din contract, în care se arată în mod expres că „Lek este de acord să permită vânzătorului să vândă stocurile care sunt deja importate (și care există pe teritoriul României)”. Instanța de apel a concluzionat corect că noțiunea de import trebuie lămurită prin intermediul dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 141/1997 – Codul vamal, ce prevede prin art. 64 că noțiunea de import presupune intrarea în țară a mărfurilor străine și introducerea lor în circuitul economic.

În lipsa unei definiții date de părți prin contract noțiunii de „stoc importat”, se impunea lămurirea termenului de „import” și diferențierea acestuia de regimul vamal de antrepozit în care se aflau medicamentele „Moxiclav” comercializate de recurente ulterior tranzacției (16.701 indici). Reținând că medicamentele comercializate ulterior tranzacției nu erau importate la momentul convenției, nefiind achitate taxele vamale, nu se putea aprecia că simpla lor depozitare pe teritoriul României face să fie îndeplinită condiția impusă prin art. 5 din contract, ca produsele exceptate de la interdicția vânzării să se afle în stocuri deja importate.

În același sens sunt și concluziile raportului de expertiză efectuat în fața primei instanțe, potrivit cărora recurentele dețineau la data de 21 martie 2002, două tipuri de produse inscripționate cu semnul Moxiclav: în depozitele din România, după operațiunea de import – 4161 indici, cât și antrepozitele vamale, fără ca marfa să fie vămuită – 16701 indici. În aceste condiții, susținerile recurentelor în sensul că produsele comercializate fac parte dintr-o singură categorie de medicamente, acceptate de reclamantă spre vânzare prin noțiunea „stoc deja importat (și aflat pe teritoriul României)” este lipsită de suport juridic și încalcă regulile de interpretare a clauzelor contractuale.

Așa cum rezultă din concluziile expertizei, vânzările identificate de reclamantă la sfârșitul lunii septembrie 2003 și la începutul anului 2004, avute în vedere prin cererea de chemare în judecată, au avut ca obiect în exclusivitate produsele deținute de către Medochemie la data semnării tranzacției în antrepozitul vamal administrat de pârâta Mediplus Exim, acestea neîndeplinind, deci, condiția importului impusă de art. 5 din contract. Comercializarea acestor produse a reprezentat, prin urmare, o încălcare a dispozițiilor contractuale și, implicit, o încălcare a drepturilor exclusive ale reclamantei asupra mărcilor „Amoxiklav” și „Xiclav”, astfel cum, sunt reglementate prin Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Anexa contractului, cuprinzând pretinsele stocuri deținute de cele două recurente, nu este semnată de reclamantă și, ca atare, nu poate susține interpretarea contractului în sensul invocat de recurente. În ceea ce privește critica referitoare la nelegalitatea deciziei recurate cu referire la cererea reconvențională, Curtea a reținut că pretențiile recurentelor sunt neîntemeiate. Prin cererea reconvențională, prima instanță a fost învestită cu obligarea la daune materiale și morale datorate faptei culpabile a reclamantei de a obține, pe calea ordonanței președințiale, oprirea de la vânzare a tuturor produselor „Moxiclav”. Curtea a reținut că prejudiciul invocat de pârâtele-reclamante nu este cauzat de fapta personală a reclamantei-pârâte, ci este efectul unei hotărâri judecătorești, neputând fi calificată ca un abuz de drept, ci ca o aplicare a principiului liberului acces la justiție consfințit de art. 21 din Constituția României.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat că recursul este nefondat și l-a respins, având în vedere dispozițiile art. 312 alin.(1) C.proc.civ.