ÎCCJ, decizie (scj.ro #128099)

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, decizie (scj.ro #128099) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Competență materială. Invocarea de către instanță, cu încălcarea dispozițiilor art. 159

din Codul de procedură civilă din 1865, a excepției necompetenței sale materiale. Consecințe

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic : acțiune în constatare

încetare contract de închiriere

excepția necompetenței materiale

C. proc. civ. din 1865, art. 159

În cazul în care instanța învestită cu soluționarea cauzei nu a dat eficiență dispozițiilor art. 159

alin. (2) și (4) C. proc. civ., neverificând dacă este competentă material să judece pricina la prima zi de înfățișare, aceasta nu mai poate invoca excepția necompetenței sale materiale după administrarea unor probatorii și suspendarea judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 661 din 26 februarie 2015

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC C. Timiș SRL, constatarea încetării contractului de închiriere nr. 945/2000 încheiat între Primarul mun. Timișoara și SC C. Timiș SRL cu privire la imobilul din Timișoara, P-ța R. nr. 1, ca ajuns la termen și evacuarea necondiționată a pârâtei din imobilul menționat.

Judecătoria Timișoara prin încheierea civilă din data de 02.12.2010

a admis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Timișoara și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

În argumentarea acestei sentințe Judecătoria Timișoara a reținut ca fiind evident caracterul comercial neevaluabil în bani al acțiunii și a apreciat că se impune declinarea acestei cauze către Tribunalul Timiș. De asemenea, a mai reținut că, pe cale reconvențională, pârâta a solicitat achitarea de către reclamanți a sumei de 101.000 lei, sumă ce ar reprezenta contravaloarea îmbunătățirilor aduse de către pârâtă imobilului situat în Timișoara, P-ța R. nr. 1, județ Timiș, sens în care a apreciat a fi incidente prevederile art. 2 pct. 1 C. proc. civ.

Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 765/PI/LP din 02.10.2014, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul Curții de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă în vederea soluționării acestuia.

În fundamentarea acestei sentințe Tribunalul Timiș a reținut, în esență, că, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., tribunalul judecă procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.

Prezenta cerere de chemare în judecată, având ca obiect constatarea încetării contractului de închiriere nr. 945/2000, are un evident caracter evaluabil în bani, astfel cum s-a dispus prin Decizia nr. 32/2008 a ÎCCJ pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, conform căreia dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282

alin. (1) C. proc. civ. se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.

De asemenea, s-a mai reținut că obiectul cererii reconvenționale invocat de judecătorie ca depășind pragul prevăzut de art. 2 pct. 1 C. proc. civ. din 1865 este irelevant în stabilirea competenței instanței, în condițiile în care art. 17 C. proc. civ. din 1865 dispune că cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Pe cale de consecință, observând că în speță nu s-a demonstrat că valoarea obiectului litigiului trece peste pragul prevăzut de art. 2 pct. 1 C. proc. civ. din 1865, iar, potrivit art. 1, judecătoria are competență generală, fiind instanță de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță, tribunalul a apreciat că, în speța de față, competența de judecată a cererii de chemare în judecată aparține judecătoriei.

Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr. 24 din 3 decembrie 2014, soluționând conflictul negativ de competență ivit în cauză a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În argumentarea acestei sentințe, s-a reținut, în esență, că cererea de chemare în judecată are ca obiect constatarea încetării contractului de închiriere nr. 945/2000 și are un evident caracter evaluabil în bani, astfel cum s-a dispus prin Decizia nr. 32/2008 a ÎCCJ pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, conform căreia dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282

S-a mai reținut că obiectul cererii reconvenționale invocat de judecătorie ca depășind pragul prevăzut de art. 2 pct. 1 C. proc. civ. din 1865 este irelevant în stabilirea competenței instanței, în condițiile în care art. 17 C. proc. civ. din 1865, dispune că cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Împotriva acestei sentințe pârâta SC C. Timiș SRL Timișoara a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar, în rejudecare, stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

În susținerea cererii de recurs, recurenta a arătat că în mod greșit Curtea de apel a soluționat conflictul negativ în această manieră, deși Tribunalul Timiș este instanța competentă a soluționa cererea de evacuare formulată de reclamanți având în vedere că acțiunea este depusă la data de 16.02.2010, iar potrivit art. 2 alin. (1) C. proc. civ. anterior modificării prin Legea nr. 202/25.11.2010, „Tribunalul judecă în prima instanță: a) procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani”.

Recurenta susține că în speță este vorba despre un litigiu comercial, respectiv o acțiune în evacuare, neevaluabilă în bani, acțiune ce este de competența tribunalului, nicidecum a judecătoriei.

Recursul este fondat și a fost admis pentru următoarele considerente :

Înalta Curte apreciază că în cauză prezintă relevanță prevederile art. 159 alin. (1) pct. 2, precum și cele ale art. 159

alin. (2) și (4) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 202/2010.

Astfel, conform art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.

Potrivit art.159

alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de către părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.

Totodată, potrivit art. 159

alin. (4) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

Învestită cu soluționarea cauzei, Tribunalul Timiș nu a dat eficiență dispozițiilor art. 159

alin. (2) și (4) C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă este competentă material să judece pricina la prima zi de înfățișare.

În acest context, se reține că Tribunalul Timiș, după administrarea unor probatorii și suspendarea judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., prin încheierea din data de 8 martie 2011, nu mai putea invoca la data de 02 octombrie 2014 excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cauzei.

Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., a admis recursul, a modificat sentința recurată în sensul că a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

§ Cauze similare