ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2538/2018

Ședința publică din data de 6 iunie 2018

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 357 din 14 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1882 A din 14 noiembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Contestatoarea A. S.A a formulat contestație în anulare împotriva deciziei mai sus menționate, invocând ca temei de drept art. 503 alin. (3), raportat la alin. (2) pct. 2 al aceluiași articol din C. proc. civ.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat, în esență, că potrivit art. 503 alin. (2) și (3) din noul C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

În ceea ce privește acest motiv al contestației în anulare speciale, atât literatura de specialitate cât și jurisprudența au subliniat că erorile materiale comise în soluționarea recursului vizează greșeli săvârșite în legătură cu dezlegarea dată recursului, care trebuie să fie esențiale, adică să fi determinat soluția instanței.

Astfel, pe calea contestației în anulare, poate fi invocată numai o eroare materială esențială, adică o eroare care a determinat pronunțarea de către instanța de recurs a unei soluții greșite față de actele existente în dosar.

Tot doctrina a subliniat că, pentru a verifica dacă este întemeiat motivul contestației în anulare speciale prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din noul C. proc. civ., instanța care soluționează contestația în anulare trebuie să se raporteze, în principiu, la situația existentă în dosar la data pronunțării hotărârii ce se atacă.

Instanța de recurs a pronunțat soluția pornind de la o greșeală materială - neobservarea petitului ori a întregului petit al acțiunii introductive în funcție de care s-a stabilit regimul căilor de atac.

Acțiunea reclamanților a fost structurată în 8 petite distincte, unele având ca obiect obligația de a da, altele obligația de a face. Pentru a stabili dacă unele dintre acestea aveau o componentă evaluabilă în bani era în mod evident necesară o verificare individuală a acestora.

În concret, capetele 3 și 4 de cerere (obligații de face) vizează modificarea unei componente esențiale a contractului și anume scadențarul (graficul de rambursare) cu un profund efect patrimonial, din moment ce acesta din urmă conține situația ratelor rămase de rambursat inclusiv a dobânzii. Mai mult, chiar din petit rezultă și sensul în care reclamanții au solicitat modificarea și anume acela al eliminării pentru viitor a perceperii dobânzii (consecință a revenirii la formula inițială din care rezultă o dobândă "0").

Or, prin prevederea valorii "0"în dreptul coloanei privitoare la dobândă din scadențarul emis la 31.03.2014 (înscris ce la rândul său se găsea la dosarul cauzei la data soluționării recursului) se obține facil expresia valorică în bani a efectului urmărit de reclamanți, acesta totalizând 840.195,42 euro (aproximativ 3.800.000 RON). Un atare impact patrimonial nu ar fi trebuit să treacă neobservat, cu atât mai mult cu cât efectul modificării scadențarului nu înlătură dobânda pentru o lună, ci pentru toți cei 20 ani rămași din perioada contractuală.

Efectul este vizibil și confirmat de reclamanții-intimați, care depun în susținerea punctului de vedere redactat în recurs un extras de cont actual ce confirmă că, ulterior implementării în sistem a soluției pronunțare în apel (de revenire la formula inițială), acestora nu li s-a mai perceput dobândă.

Deși au procedat la o explicitare a petitelor (indicând natura și temeiul lor juridic - anexa 2), niciodată pe parcursul procesului reclamanții nu au susținut despre propriile pretenții (constând în emiterea unui nou grafic respectiv recalcularea ratelor) că n-ar fi evaluabile în bani.

Așa cum s-a arătat prin recurs, trendul negativ al dobânzii în formula inițială s-a menținut până la momentul soluționării acestei căi de atac și se menține și în prezent la peste 4 ani de la prima scădere sub 0), astfel încât pierderea băncii este una evidentă, necontestată de reclamanți și cuantificabilă.

Mai mult, această absență a cuantificării este consecința directă a faptului că instanța de fond nu a apreciat necesar un astfel de demers, din moment ce acțiunea viza executarea unui contract. Astfel, Tribunalul București s-a raportat la prevederile art. 101 alin. (1) din C. proc. civ., reținând că, fiind vorba de un credit (al cărui obiect e tocmai punerea la dispoziție a unei sume de bani), întregul litigiu este evaluabil în bani, iar valoarea este dată de valoarea contractului: 1.200.000 euro.

Reținând cu titlu general că întreaga acțiune cuprinde capete de cerere în obligație de a face neevaluabile în bani (ce se adaugă capătului de cerere în obligație de a da) instanța fie a confundat capetele de cerere între ele, fie a luat drept valide susținerile reclamanților, omițând cu totul să le parcurgă și să însumeze petitele care au o natură vădit evaluabilă în bani.

Este neîndoielnic că instanța avea la momentul pronunțării cuantificarea tuturor capetelor de cerere, înscrisurile anexate punctului de vedere al băncii confirmând acest aspect. Or, concluzia potrivit căreia valoarea cererii introductive este dată exclusiv de petitul având ca obiect obligația de a da (44.210,59 euro) consacră și o eroare de calcul (însumarea greșită a valorii litigiului).

Eroarea este cu atât mai pregnantă cu cât prima consecință a admiterii acțiunii intimaților-reclamanți este dată de emiterea unui nou grafic de rambursare cu efectul imposibilității pentru bancă de a mai percepe dobândă de 840.195,42 euro. Cea de-a doua o reprezintă restituirea sumelor pretins percepute nelegal, respectiv a sumei de 44.210,59 euro. Practic, instanța omite să sesizeze evidența faptului că rambursarea sumei de 44.210,59 euro nu poate reprezenta singura consecință patrimonială a acțiunii, în caz contrar trebuind a fi reconsiderată întreaga acțiune (admiterea sa nu ar mai avea consecințe pentru viitor).

Eroarea nu este dată de o problemă de interpretare, de apreciere a petitelor, deoarece natura evaluabilă în bani a petitelor nr. 3 și 4 sfidează evidența, reieșind mai mult decât limpede la simpla lor lectură.

Nu este necesar vreun raționament juridic ori vreo investigație ca să se ajungă la concluzia naturii evaluabile în bani a respectivelor petite, aceeași concluzie impunându-se și în privința valorii petitelor (raportată la perioada de rambursare a întregului credit). Existența unei simple erori e sprijinită și de teza ad absurdum, instanța neputând să nu țină cont de natura profund patrimonială a petitelor.

Înalta Curte a reținut prin decizia nr. 32/2008 pronunțată în recurs în interesul legii că a susține că exista acțiuni patrimoniale neevaluabile în bani înseamnă a susține o contradicție juridică.

Sub un alt aspect, ce ține de temeinicia contestației în anulare, pentru verificarea producerii acestei greșeli materiale nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, instanța urmând să înlăture omisiunea lecturării întregului petit, prin simpla parcurgere a acestuia cu observarea modului de redactare și a scopului urmărit prin capetele de cerere trei și patru, ce impune automat soluția admisibilității recursului, ca urmare a faptului că însumarea valorii de 840.195,42 euro cu cea de 44.210,59 euro depășește valoarea prag.

Eroarea materială săvârșită de instanța de recurs este determinantă.

Sub un prim aspect, atât cauzele care au influențat confuzia instanței în privința petitelor, cât și înscrisurile ce atestă existența erorii existau la momentul pronunțării, Înalta Curte având toate elementele necesare pentru reținerea naturii evaluabile în bani a petitelor trei și patru, inclusiv elementul valoric dat de pierderea suferită de bancă. Prin urmare, situația exista la momentul pronunțării.

Sub un al doilea aspect, greșeala materială este una esențială, substanțială ea fiind premisa care a determinat soluția de respingere a recursului ca inadmisibil. Soluția instanței de a considera în mod invariabil că toate petitele având ca obiect obligația de a face sunt neevaluabile în bani este indisolubil legată de reținerea faptului că prezenta cauză nu este susceptibilă de recurs prin prisma neatingerii pragului valoric. Astfel, instanța s-a raportat în aprecierea valorii exclusiv la petitul constând în obligație de a da, limitat la suma de 44.210,59 euro.

Astfel, dacă instanța nu ar fi comis această greșeală materială și ar fi observat conținutul petitelor trei și patru, în mod automat ar fi trecut peste această chestiune procedurală (valoarea însumată a petitelor cu conținut patrimonial fiind incontestabil peste valoarea prag), procedând la soluționarea pe fond a recursului.

Greșeala comisă de instanța de recurs de a nu observa faptul existenței a două petite ce au o natură categoric diferită a influențat, așadar, în mod determinant soluția pronunțată de instanță și face ca această situație să se încadreze în tipurile de situații în care contestația în anulare urmează a fi admisă.

Examinând contestația în anulare în raport de excepția inadmisibilității, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispozițiilor art. 248 alin. (1) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite excepția, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, prin care se cere instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, să își anuleze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Este necesar a se preciza că decizia nr. 357 din 14 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1882 A din 14 noiembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost dată cu respectarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora:

"În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Așa fiind, câtă vreme instanța de recurs a constatat și a reținut în mod expres în considerentele hotărârii inadmisibilitatea recursului declarat cu nerespectarea prevederilor art. 457 C. proc. civ., promovarea unei contestații în anulare, raportat la dispozițiile art. 503 C. proc. civ. nu-și găsește justificarea legală.

Excepția inadmisibilității căii de atac este prioritară oricăror cereri, întrucât, pentru a da eficienta principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Prin promovarea contestației în anulare, contestatoarea tinde, în realitate, să se treacă peste inadmisibilitatea constatată ca urmare a neîndeplinirii cerințelor legale de promovare și de susținere a căii de atac a recursului, ceea ce nu este permis, având în vedere rațiunile anterior expuse.

Prin art. 129 din Constituția României, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, legiuitorul impunând în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile legii.

Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulate de contestatoarea A. S.A. împotriva deciziei nr. 357 din 14 februarie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea A. S.A. împotriva deciziei nr. 357 din 14 februarie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, ca inadmisibilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2018.