ÎCCJ, decizie (scj.ro #85592)

Contestație la executare. Controlul regularității actelor de executare Potrivit dispozițiilor art.399 C.proc.civ.contestația la executare este mijlocul procesual prin care părțile intetresate sau vătămate prin modul de realizare a executării silite, cu neobservarea sau ignorarea condițiilor și formalităților stabilite de procedura execuțională se pot plânge instanței competente în vederea desființării sau anulării formelor sau actelor de executare nelegale. Vizând exclusiv desființarea măsurilor nelegale de urmărire silită, contestația la executare nu are aptitudinea declanșării unei noi judecăți de fond și nici natura juridică a unei căi de atac de reformare.

Completul de 9 judecători, decizia nr.130 din 4 noiembrie 2002 Contestatoarea SC "A" SA a solicitat desființarea formelor de executare, și suspendarea executării hotărârii până la soluționarea contestației fără a fi obligată la plata unei cauțiuni, susținând că executarea silită începută la stăruința SC „P.I.” SRL privește un titlu netemeinic și nelegal. Contestatoarea a motivat că decizia Curții de Apel Craiova, neavând inserată mențiunea că este definitivă, nu poate fi învestită cu formulă executorie, întrucât decizia menționată a fost atacată cu recurs. Totodată, decizia este netemeinică și nelegală în raport cu împrejurarea că spațiul ce face obiectul contractului de leasing nu se mai află în proprietatea sa, ca urmare a trecerii acestuia, în luna iunie 1999, în administrarea F.P.S.

Reținând că, în raport cu dispozițiile art.400 C.proc.civ., nu se poate invoca netemeinicia și nelegalitatea hotărârii puse în executare și nici că o hotărâre pronunțată în apel este definitivă și executorie, Tribunalul Dolj - Secția comercială, prin sentința civilă nr.1302 din 21 septembrie 2000, a respins contestația la executare. Contestatoarea a declarat apel, arătând că prima instanță nu a stabilit corect raporturile juridice dintre părți.

Prin decizia nr.63 din 6 februarie 2001, Curtea de Apel Craiova - Secția comercială a admis apelul și a schimbat sentința atacată, în sensul că a anulat formele de executare din dosarul execuțional, reținând că, după pronunțarea hotărârii judecătorești definitive ce constituie titlu executor, a avut loc reorganizarea și divizarea fostei SC "A" SA încât drepturile și obligațiile acesteia, cu privire la spațiile comerciale deținute de SC „P.I.” SRL și o altă societate au fost preluate de SC "M" SA, care a devenit debitoarea obligației de a încheia contractul de leasing imobiliar. Curtea Supremă de Justiție-Secția comercială, prin decizia nr.3979 din 21 iunie 2001, a respins recursul declarat de SC "”P.I.” SRL.

S-a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art.330 pct.2 C.proc.civ., susținându-se că hotărârile criticate sunt vădit netemeinice și au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. S-a mai susținut că prin decizia Curții de Apel Craiova, pârâta SC "A" SA a fost obligată să încheie cu SC "P.I." SRL contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare privind spațiul comercial în litigiu. Invocând netemeinicia și nelegalitatea titlului executoriu pârâta a formulat contestație la executare. Or, contestația la executare este destinată să înlăture neregularitățile săvârșite cu prilejul executării silite sau să explice dispozitivul hotărârii și nu constituie un mijloc procedural prin care să se poată anula sau modifica chiar titlul executoriu.

Totodată, din procesul verbal încheiat la 17 mai 1999, cu prilejul finalizării negocierilor privind divizarea SC "A" SA, nu rezultă preluarea spațiului comercial în litigiu de către FPS. Se impunea astfel introducerea în cauză a FPS Dolj care să dea lămuriri cu privire la situația juridică a spațiului în litigiu, iar pronunțarea unei hotărâri prin care să se lămurească înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului trebuia pronunțată în contradictoriu cu această parte. Recursul în anulare este fondat. Potrivit art.399 C.proc.civ., "împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art.281 1 C.proc.civ., se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu . . .” Prin alineatul 2 al aceluiași articol se dispune în sensul că "nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal". Ca atare, contestația la executare este mijlocul procesual prin care părțile interesate sau vătămate prin modul de realizare a executării silite, cu neobservarea sau ignorarea condițiilor și formalităților stabilite de procedura execuțională, se pot plânge instanței competente în vederea desființării sau anulării formelor sau actelor de executare nelegale.

Vizând exclusiv desființarea măsurilor nelegale de urmărire silită, contestația la executare nu are aptitudinea declanșării unei noi judecăți de fond. Față de aceste dispoziții legale raportate la art.1201 C.civ. contestația la executare nu are natura juridică a unei căi de atac de reformare reglementată de legea procesuală civilă cu privire la ciclul ordinar al judecății în fond a cauzei, având ca obiect recunoașterea dreptului și obligarea debitorului la restabilirea dreptului încălcat ori contestat. Prin urmare, în mod corect prima instanță, investită cu soluționarea contestației la executare, s-a pronunțat în sensul respingerii acesteia.

Admițând contestația la executare prin care a fost supusă examinării legalitatea și temeinicia hotărârii judecătorești puse în executare, instanța de apel a statuat asupra fondului, acordând acestui mijloc procesual având ca obiect regularitatea actelor de executare silită, un conținut de reformare și o finalitate negatorie neprevăzute de legea execuțională și care încalcă autoritatea lucrului judecat. Or, legea procesuală civilă, prin norme preponderent imperative, asigură succesiunea progresivă a actelor procesuale vizând realizarea dreptului subiectiv pretins încălcat, între momentul sesizării instanței de judecată competente și executarea silită a dreptului recunoscut prin hotărâre judecătorească definitivă.

In cauză, în etapa executării silite, investită cu soluționarea, în apel a unei contestații la executare, care poate viza exclusiv controlul regularității actelor de executare, instanța i-a stabilit acesteia un conținut corespunzător judecății în fond a cauzei, altul decât cel prevăzut de lege. Decizia pronunțată în apel, irevocabilă ca urmare a respingerii recursului declarat împotriva acesteia, este dată "cu încălcarea esențială a legii", așa încât în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art.330 pct.2 C.proc.civ., invocat prin recursul în anulare. In consecință, Curtea a admis recursul în anulare, a casat decizia pronunțată în recurs, a admis recursul pârâtei împotriva deciziei pronunțate în apel, pe care a modificat-o în sensul respingerii apelului declarat de contestatoare și menținerii hotărârii primei instanțe.