ÎCCJ, decizie (scj.ro #84807)

Traducător autorizat. Condiții pentru obținerea acestei

calități.

Legea nr. 178/1997, art. 3

Absolvirea în străinătate a

unei  instituții  de  învățământ  superior juridic într-o limbă de circulație

internațională, face ca cererea de eliberare a autorizației de traducător și

interpret pentru respectiva limbă, să îndeplinească cerințele legale impuse de

art. 3 din Legea nr. 178/1997 pentru soluționarea favorabilă a acestei cereri,

astfel încât condiția impusă de Ministerul Justiției privitoare la recunoașterea

diplomei de către Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare  a Diplomelor

din Cadrul Ministerului Educației și Cercetării este nejustificată.  O asemenea

echivalare ar fi fost necesară numai dacă  persoana solicitantă ar fi  urmărit

ca în  temeiul diplomei obținute  în străinătate să exercite  profesia de jurist

pe teritoriul  României.

Decizia nr. 1265 din 8

martie 2012

Prin Sentința nr.

4732 din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel București- Secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de

reclamanta NE, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției,

obligând

pârâtul să elibereze reclamantei autorizația de traducător și interpret pentru

limba franceză, în termen de 15 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii,

sub sancțiunea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere, aplicabilă conducătorului pârâtului.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut în esență că reclamanta NE a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, obligarea pârâtului la

eliberarea

autorizației de traducător și interpret pentru limba franceză, sub sancțiunea

amenzii prevăzute de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ , precum și la repararea pagubei materiale cauzate prin

nesoluționarea în termenul legal a cererii de eliberare a autorizației de

traducător și interpret de limba franceză.

Problema de drept

care trebuia lămurită în cauză, pentru a se putea aprecia asupra caracterului justificat

sau nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs cererii de eliberare a

autorizației pentru reclamantă, exclusiv în baza actelor depuse de aceasta în

susținerea cererii, este aceea dacă pentru obținerea autorizației de traducător

și interpret de limba franceză este sau nu necesară echivalarea diplomei

eliberată reclamantei  de către Universitatea Paris 1 Pantheon Sorbonne.

Judecătorul

fondului a mai reținut că instituția de învățământ superior absolvită de

reclamantă este una de profil juridic, a cărei echivalare ar fi necesară în

măsura în care reclamanta ar urmări, în temeiul acestei diplome, exercitarea

profesiei de jurist pe teritoriul României, însă ceea ce urmărește să probeze

reclamanta este întrunirea ipotezei normei legale cuprinsă în art. 3 lit. c

teza a II-a din Legea nr. 178/1997, anume că „

posedă o diplomă de licență

ori echivalentă

………….

care atestă că a absolvit un institut de

învățământ superior în limba străină pentru care solicită autorizarea

……….”.

Concluzionând,

instanța a constatat că pentru a se proba exclusiv absolvirea unui instituții

de învățământ superior în limba franceză, doar pentru autorizarea ca

interpret/traducător pentru limba franceză, nu se impune echivalarea diplomei

reclamantei, astfel că refuzul pârâtului de autorizare în lipsa echivalării,

este unul nejustificat.

Împotriva

Sentinței nr. 4732 din 24 noiembrie  2011 a Curții de Apel București,

au formulat recurs reclamanta NE și pârâtul Ministerul Justiției.

Cererea de  recurs formulată de  reclamanta

NE

a fost

întemeiată pe dispozițiile  art. 304 pct.7  Cod procedură civilă  cu referire

la  art. 261 pct.5 din Codul de  procedură civilă, precum și  pe dispozițiile

art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, ambele  critici vizând exclusiv capătul

doi din acțiune privitor la repararea  pagubei materiale ce i-a fost cauzată

reclamantei prin  nesoluționarea  în termen legal a  cererii de autorizare ca

traducător și interpret de limba franceză și, în consecință, împiedicarea

exercitării  activității în discuție care este remunerată  potrivit Ordinului

MJ nr. 772/2009.

Recurenta-reclamantă a apreciat că  în considerentele  sentinței

atacate  nu se regăsește  nici un  element de drept  sau de fapt  care să

justifice  respingerea  cererii de  daune.

În ce privește motivul de recurs  prevăzut de  art. 304 pct.9

Cod procedură civilă, recurenta a arătat că  au fost  ignorate  dispozițiile

art. 998-999 Cod civil precum și a art. 1084 Cod civil norme care  obligă la

repararea  integrală a  prejudiciului  cauzat  prin  fapta  ilicită, mai exact

la acoperirea   prejudiciului  efectiv damnum energens) dar și la  beneficul

nerealizat (lucrum cessans). Or, instanța de fond a constatat  că acest capăt

de cerere  se impune a  fi respins  deoarece  reclamata  nu ar fi  dovedit  caracterul

cert al invocatului prejudiciu, mai exact faptul că ar  fi realizat efectiv

activitatea  de  interpret traducător, deși a  menționat  recurenta, întrunea

și întrunește  toate condițiile  executării  acestei activități, în

conformitate cu  art. 2 și art. 5 din Legea nr. 178/1997.

Criticile recurentului-pârât Ministerul Justiției au fost

subsumate motivului de recurs prevăzute de  art. 304 pct. 9 Cod procedură

civilă, considerând  că soluția  primei  instanțe este  nelegală ca urmare a

interpretării  și aplicării  greșite a  prevederilor  Legii nr. 178/1997 (art.

3) și a  Regulamentului  de aplicare  a Legii nr. 178/1997 aprobat prin

Ordinul ministrului  justiției  nr. 1054/C/27 iulie  2005 care în  art. 3(5)

stabilește  că „În situațiile  prevăzute la art. 3

1

(2) din lege,

diploma  de licență sau echivalentă  va fi  recunoscută  de către  Centrul

Național de  Recunoaștere  și Echivalare  a Diplomelor  din  cadrul

Ministerului Educației și Cercetării”. Potrivit  art. 3

1

(2)din

Legea nr. 178/1997 „Cetățenii

statelor membre ale Uniunii

Europene sau aparținând Spațiului Economic European ori ai Confederației

Elvețiene pot fi autorizați ca traducători și interpreți în aceleași condiții

ca și cetățenii români, putând dovedi îndeplinirea condițiilor prevăzute la

art. 3 lit. c), e) și f) și cu documente emise/eliberate de autoritățile din

statul membru de origine sau de proveniență.”

În raport de  dispozițiile legale  citate,

recurentul a  considerat că acestea, chiar dacă se referă la cetățenii statelor

membre ale  Uniunii Europene sau aparținând  Spațiului Economic  European ori

ai  Confederației Elvețiene, se aplică  și speței de față, deoarece  atâta timp

cât în privința celor menționate este obligatorie recunoașterea  diplomei  de

licență sau echivalentă  și în privința  cetățenilor  români va fi obligatorie

echivalarea  aceleiași diplome, rațiunea  fiind  aceeași.

A mai adăugat recurentul că necesitatea

echivalării este  dată de faptul că  diploma care atestă absolvirea  unui

institut de învățământ superior în  limba străină este   eliberată ca urmare a

efectuării   studiilor  în străinătate, chiar  dacă  reclamanta  exercită

profesia juridică în baza unei diplome de licență eliberată în România.

Recursurile sunt  nefondate

:

Considerentele sentinței aflate în control

judiciar demonstrează că  instanța de  fond a arătat  toate  argumentele  de

fapt și de drept care au  stat la baza  analizei  acțiunii  în contencios

administrativ, în întregul ei, formulate  de  reclamanta NE,  cât și a

apărărilor  pârâtului  Ministerul Justiției,  iar  împrejurarea că

recurenta-reclamată este  nemulțumită de  soluția  la care s-a  ajuns în

privința  cererii de   reparare a  pagubei materiale cauzate  prin

nesoluționarea  în termenul legal de autorizare ca  traducător  și interpret de

limbă  franceză, nu atrage   incidența  motivului de  nelegalitate prevăzut la

art. 304 pct.7 Cod procedură civilă („când hotărârea   nu cuprinde   motivele

pe care  se  sprijină sau când  cuprinde  motive  contradictorii  ori străine

de  natura pricinii”).

Evaluarea cererilor reclamantei s-a făcut

în raport de  probatoriul administrat și al reglementărilor legale aplicabile,

Înalta Curte  împărtășind concluzia  la care  instanța  fondului a ajuns  și

neobservând  elemente de natură a conduce la  reformarea  sentinței

pronunțate.

Nefiind contestată situația de fapt

detaliată în sentința recurată s-a remarcat că problema  centrală a cauzei  o

reprezintă   stabilirea  dacă  pentru obținerea  autorizației de  traducător

și interpret de limbă franceză este sau nu necesară echivalarea  diplomei

eliberată de Universitatea Paris 1 Pantheon Sorbonne în favoarea  reclamantei,

deci de a stabili dacă refuzul  pârâtului  de a da curs  cererii  ce i-a  fost

adresată  la data de  29  iulie  2010 este  unul  justificat  sau nu. Pentru a

se da  un răspuns acestei probleme s-a procedat la analiza din  perspectiva

art. 3 din Legea nr. 178/1997 pentru autorizarea și plata  interpreților  și

traducătorilor folosiți de  Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul

Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul

Național  Anticorupție, de organele de urmărire penală, de instanțele

judecătorești, de birourile notarilor publici, de avocați și de executori

judecătorești, cu  accent pe cerința prevăzută  la lit. c) teza a II-a din

textul legal  indicat:

„posedă o diplomă de

licență ori echivalentă din care rezultă specializarea în limba sau în limbile

străine pentru care solicită autorizarea ori care atestă că a absolvit un

institut de învățământ superior în limba străină pentru care solicită

autorizarea sau posedă o diplomă de bacalaureat ori echivalentă din care

rezultă că a absolvit un liceu cu predare în limba străină sau în limba

minorităților naționale pentru care solicită autorizarea ori este atestat de

către Ministerul Culturii și Cultelor ca traducător pentru specialitatea

științe juridice, din limba română în limba străină pentru care solicită

autorizarea și din limba străină în limba română”.

Luând în calcul și  motivul invocat  de

pârât și  încercarea de  a-și justifica refuzul unui răspuns favorabil la

cererea reclamantei, anume necesitatea echivalării diplomei reclamantei,

instanța  fondului a lămurit că rațiunea echivalării studiilor superioare

juridice la Universitatea

p

aris 1

Pantheon Sorbonne cu studiile  superioare juridice la o universitate din

România, care ar presupune  analiza comparativă a curriculei, a programelor

analitice ale cursurilor efectuate, nu se verifică în privința autorizării ca

interpret traducător.

Rezumând ampla analiză asupra solicitării

reclamantei, judecătorul fondului  a considerat  în mod just că   urmare

absolvirii  unei  instituții  de  învățământ  superior –indiferent de profil –

în  limba franceză nu mai este  necesară echivalarea  la care trimite

Ministerul Justiției prin  invocarea Regulamentului  aprobat  prin Ordinul nr.

4022/14 mai 2008 al ministrului educației, cercetării  și tineretului,  care privește

organizarea și  funcționarea  Centrului  Național de Recunoaștere  și

Echivalare a Diplomelor  și a Metodologiei de recunoaștere și echivalare a

diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice.

O asemenea echivalare ar fi fost însă

absolut  necesară numai dacă  reclamanta ar fi  urmărit  ca în  temeiul

diplomei obținute  în Franța să exercite  profesia de  jurist pe teritoriul

României, ceea ce nu este  însă  cazul.

În acest  contest, corect  s-a reținut  că

sunt  incidente  dispozițiile art. 2(1) lit.i) din Legea nr. 554/2004,  în

sensul că există  un refuz  nejustificat  al pârâtului  de a da curs

solicitării  reclamantei, ceea ce  a  condus la  aplicarea  dispozițiilor art.

18(1) raportat la  art. 1(1) din Legea nr. 554/2004, respectiv la  obligarea

Ministerului Justiției de a  elibera  reclamantei  autorizația de   traducător

și interpret pentru  limba franceză,  fixând  în același  timp în conformitate

cu  art.18(6) și un  termen pentru   executarea  obligației  și posibilitatea

aplicării  amenzii  prevăzute de art. 24(2) din același act  normativ în cazul

neexecutării  obligației .

În privința  cererii   reclamantei ca

pârâtul să-i   repare  paguba creată  prin refuzul  nejustificat de  eliberare

a autorizației, soluția primei instanțe este de asemenea corectă și legală,

întrucât  prejudiciul este unul  prezumat și nu  unul  cert,  neexistând

elemente pe baza cărora să  se stabilească  realizarea  efectivă a  activității

de interpret/traducător  de către reclamantă.

Practic, prejudiciul suferit nu este

posibil a  fi evaluat având în vedere dispozițiile art. 15(2) din OMJ nr.

1054/2005 „desemnarea interpreților și a  traducătorilor de către organele

prevăzute  la alin.(1) se face  dintre persoanele autorizate, prevăzute  în

listele  întocmite  potrivit art. 5 din lege, prin încheiere  sau prin

ordonanță, după caz. Prin aceeași  încheiere sau ordonanță se stabilesc:

obiectul  prestației, termenul, condițiile de efectuare a acesteia, tariful

aplicabil, precum și  alte elemente necesare efectuării  lucrării”.

De altfel, Înalta Curte apreciază că

obligarea autorității  pârâte la  emiterea  autorizației în temeiul  Legii nr.

178/1997 modificată și completată, într-un  termen  strict  și sub  sancțiunea

amenzii  prevăzute de  art. 24(2) din  Legea contenciosului  administrativ

reprezintă , până la urmă,  o reparație  echitabilă oferită

recurentei-reclamante  al cărei demers judiciar  a fost cauzat în mod evident

de   exprimarea  explicită, cu exces  de putere, a voinței  Ministerului Justiției

de a nu-i rezolva cererea  de eliberare  a autorizației de  traducător  și

interpret pentru limba  franceză.