ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1265/2012

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 4732 din 24 noiembrie 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta N.E., în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Justiției, obligând pârâtul să elibereze reclamantei

autorizația de traducător și interpret pentru limba franceză, în termen de 15

zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea unei amenzi de 20%

din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, aplicabilă

conducătorului pârâtului.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut în esență că reclamanta N.E. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, obligarea pârâtului la

eliberarea autorizației de traducător și interpret pentru limba franceză, sub

sancțiunea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, precum și la repararea pagubei materiale cauzate

prin nesoluționarea în termenul legal a cererii de eliberare a autorizației de

traducător și interpret de limba franceză.

Problema de drept

care trebuia lămurită în cauză, pentru a se putea aprecia asupra caracterului

justificat sau nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs cererii de

eliberare a autorizației pentru reclamantă, exclusiv în baza actelor depuse de

aceasta în susținerea cererii, este aceea dacă pentru obținerea autorizației de

traducător și interpret de limba franceză este sau nu necesară echivalarea

diplomei eliberată reclamantei de către Universitatea P.P. Sorbonne.

Judecătorul fondului

a mai reținut că instituția de învățământ superior absolvită de reclamantă este

una de profil juridic, a cărei echivalare ar fi necesară în măsura în care

reclamanta ar urmări, în temeiul acestei diplome, exercitarea profesiei de jurist

pe teritoriul României, însă ceea ce urmărește să probeze reclamanta este

întrunirea ipotezei normei legale cuprinsă în art. 3 lit. c) teza a II-a din

Legea nr. 178/1997, anume că „posedă o diplomă de licență ori echivalentă care

atestă că a absolvit un institut de învățământ superior în limba străină pentru

care solicită autorizarea”.

Concluzionând,

instanța a constatat că pentru a se proba exclusiv absolvirea unui instituții

de învățământ superior în limba franceză, doar pentru autorizarea ca interpret/traducător

pentru limba franceză, nu se impune echivalarea diplomei reclamantei, astfel că

refuzul pârâtului de autorizare în lipsa echivalării, este unul nejustificat.

Împotriva Sentinței

nr. 4732 din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, au formulat recurs

reclamanta N.E. și pârâtul Ministerul Justiției.

Cererea de recurs

formulată de reclamanta N.E. a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7

C. proc. civ. cu referire la art. 261 pct. 5 din C. proc. civ., precum și pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ambele critici vizând exclusiv

capătul doi din acțiune privitor la repararea pagubei materiale ce i-a fost

cauzată reclamantei prin nesoluționarea în termen legal a cererii de autorizare

ca traducător și interpret de limba franceză și, în consecință, împiedicarea

exercitării activității în discuție care este remunerată potrivit Ordinului

Ministrului Justiției nr. 772/2009.

Recurenta-reclamantă

a apreciat că în considerentele sentinței atacate nu se regăsește niciun

element de drept sau de fapt care să justifice respingerea cererii de daune.

În ce privește

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat

că au fost ignorate dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. precum și a art. 1084

C. civ. norme care obligă la repararea integrală a prejudiciului cauzat prin

fapta ilicită, mai exact la acoperirea prejudiciului efectiv damnum energens)

dar și la beneficul nerealizat (lucrum cessans). Or, instanța de fond a

constatat că acest capăt de cerere se impune a fi respins deoarece reclamata nu

ar fi dovedit caracterul cert al invocatului prejudiciu, mai exact faptul că ar

fi realizat efectiv activitatea de interpret traducător, deși a menționat

recurenta, întrunea și întrunește toate condițiile executării acestei activități,

în conformitate cu art. 2 și art. 5 din Legea nr. 178/1997.

Criticile

recurentului-pârât Ministerul Justiției au fost subsumate motivului de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că soluția primei

instanțe este nelegală ca urmare a interpretării și aplicării greșite a

prevederilor Legii nr. 178/1997 (art. 3) și a Regulamentului de aplicare a

Legii nr. 178/1997 aprobat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1054/C/2005

care în art. 3 alin. (5) stabilește că „În situațiile prevăzute la art. 3

1

alin. (2) din lege, diploma de licență sau echivalentă va fi recunoscută de

către Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor din cadrul

Ministerului Educației și Cercetării”. Potrivit art. 3

1

alin. (2)

din Legea nr. 178/1997 „Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene sau

aparținând Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene pot fi

autorizați ca traducători și interpreți în aceleași condiții ca și cetățenii

români, putând dovedi îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 3 lit. c), e)

și f) și cu documente emise/eliberate de autoritățile din statul membru de

origine sau de proveniență.”

În raport de

dispozițiile legale citate, recurentul a considerat că acestea, chiar dacă se

referă la cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene sau aparținând

Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, se aplică și speței

de față, deoarece atâta timp cât în privința celor menționate este obligatorie

recunoașterea diplomei de licență sau echivalentă și în privința cetățenilor

români va fi obligatorie echivalarea aceleiași diplome, rațiunea fiind aceeași.

A mai adăugat

recurentul că necesitatea echivalării este dată de faptul că diploma care

atestă absolvirea unui institut de învățământ superior în limba străină este

eliberată ca urmare a efectuării studiilor în străinătate, chiar dacă

reclamanta exercită profesia juridică în baza unei diplome de licență eliberată

în România.

Examinând cauza prin

prisma criticilor aduse de ambii recurenți, circumscrise de aceștia

dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., cât și în temeiul art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursurile sunt

nefondate și le va respinge ca atare, pentru cele ce vor fi punctate în

continuare:

Considerentele

sentinței aflate în control judiciar demonstrează că instanța de fond a arătat

toate argumentele de fapt și de drept care au stat la baza analizei acțiunii în

contencios administrativ, în întregul ei, formulate de reclamanta N.E., cât și

a apărărilor pârâtului Ministerul Justiției, iar împrejurarea că

recurenta-reclamată este nemulțumită de soluția la care s-a ajuns în privința

cererii de reparare a pagubei materiale cauzate prin nesoluționarea în termenul

legal de autorizare ca traducător și interpret de limbă franceză, nu atrage

incidența motivului de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

(„când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii”).

Evaluarea cererilor

reclamantei s-a făcut în raport de probatoriul administrat și al

reglementărilor legale aplicabile, Înalta Curte împărtășind concluzia la care

instanța fondului a ajuns și neobservând elemente de natură a conduce la

reformarea sentinței pronunțate.

Nefiind contestată

situația de fapt detaliată în sentința recurată s-a remarcat că problema

centrală a cauzei o reprezintă stabilirea dacă pentru obținerea autorizației de

traducător și interpret de limbă franceză este sau nu necesară echivalarea

diplomei eliberată de Universitatea P.P. Sorbonne în favoarea reclamantei, deci

de a stabili dacă refuzul pârâtului de a da curs cererii ce i-a fost adresată

la data de 29 iulie 2010 este unul justificat sau nu. Pentru a se da un răspuns

acestei probleme s-a procedat la analiza din perspectiva art. 3 din Legea nr.

178/1997 pentru autorizarea și plata interpreților și traducătorilor folosiți

de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiției, Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul Național Anticorupție,

de organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești, de birourile

notarilor publici, de avocați și de executori judecătorești, cu accent pe

cerința prevăzută la lit. c) teza a II-a din textul legal indicat: „posedă o

diplomă de licență ori echivalentă din care rezultă specializarea în limba sau

în limbile străine pentru care solicită autorizarea ori care atestă că a

absolvit un institut de învățământ superior în limba străină pentru care

solicită autorizarea sau posedă o diplomă de bacalaureat ori echivalentă din

care rezultă că a absolvit un liceu cu predare în limba străină sau în limba

minorităților naționale pentru care solicită autorizarea ori este atestat de

către Ministerul Culturii și Cultelor ca traducător pentru specialitatea științe

juridice, din limba română în limba străină pentru care solicită autorizarea și

din limba străină în limba română”.

Luând în calcul și

motivul invocat de pârât și încercarea de a-și justifica refuzul unui răspuns

favorabil la cererea reclamantei, anume necesitatea echivalării diplomei

reclamantei, instanța fondului a lămurit că rațiunea echivalării studiilor

superioare juridice la Universitatea P.P. Sorbonne cu studiile superioare

juridice la o universitate din România, care ar presupune analiza comparativă a

curriculei, a programelor analitice ale cursurilor efectuate, nu se verifică în

privința autorizării ca interpret traducător.

Rezumând ampla

analiză asupra solicitării reclamantei, judecătorul fondului a considerat în

mod just că urmare absolvirii unei instituții de învățământ superior -

indiferent de profil - în limba franceză nu mai este necesară echivalarea la

care trimite Ministerul Justiției prin invocarea Regulamentului aprobat prin

Ordinul nr. 4022/2008 al ministrului educației, cercetării și tineretului, care

privește organizarea și funcționarea Centrului Național de Recunoaștere și

Echivalare a Diplomelor și a Metodologiei de recunoaștere și echivalare a

diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice.

O asemenea echivalare

ar fi fost însă absolut necesară numai dacă reclamanta ar fi urmărit ca în

temeiul diplomei obținute în Franța să exercite profesia de jurist pe

teritoriul României, ceea ce nu este însă cazul.

În acest contest,

corect s-a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea nr. 554/2004, în sensul că există un refuz nejustificat al pârâtului de a

da curs solicitării reclamantei, ceea ce a condus la aplicarea dispozițiilor

art. 18 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv

la obligarea Ministerului Justiției de a elibera reclamantei autorizația de

traducător și interpret pentru limba franceză, fixând în același timp în

conformitate cu art. 18 alin. (6) și un termen pentru executarea obligației și

posibilitatea aplicării amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din același act

normativ în cazul neexecutării obligației .

În privința cererii

reclamantei ca pârâtul să-i repare paguba creată prin refuzul nejustificat de

eliberare a autorizației, soluția primei instanțe este de asemenea corectă și

legală, întrucât prejudiciul este unul prezumat și nu unul cert, neexistând

elemente pe baza cărora să se stabilească realizarea efectivă a activității de

interpret/traducător de către reclamantă.

Practic, prejudiciul

suferit nu este posibil a fi evaluat având în vedere dispozițiile art. 15 alin.

(2) din Ordinul Ministrului Justiției nr. 1054/2005 „desemnarea interpreților

și a traducătorilor de către organele prevăzute la alin. (1) se face dintre

persoanele autorizate, prevăzute în listele întocmite potrivit art. 5 din lege,

prin încheiere sau prin ordonanță, după caz. Prin aceeași încheiere sau

ordonanță se stabilesc: obiectul prestației, termenul, condițiile de efectuare

a acesteia, tariful aplicabil, precum și alte elemente necesare efectuării

lucrării”.

De altfel, Înalta

Curte apreciază că obligarea autorității pârâte la emiterea autorizației în

temeiul Legii nr. 178/1997 modificată și completată, într-un termen strict și

sub sancțiunea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului

administrativ reprezintă, până la urmă, o reparație echitabilă oferită

recurentei-reclamante al cărei demers judiciar a fost cauzat în mod evident de

exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței Ministerului Justiției de a

nu-i rezolva cererea de eliberare a autorizației de traducător și interpret

pentru limba franceză.

Văzând și

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., art. 20 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de N.E. și Ministerul Justiției împotriva Sentinței nr. 4732 din 24

noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 martie 2012.

Procesat de GGC - AS