ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1081/2018

HOTĂRÂRE

22.03.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1081/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 22 martie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 04 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., creditor în dosarul de executare nr. 147/2016 al B.E.J. "B.", a chemat în judecată pe pârâta C. S.A. Târgu Mureș (debitoare), pentru ca, în temeiul dispozițiilor art. 904 Noul C. proc. civ., instanța să emită încheierea executorie prin care să fie autorizat creditorul A. să îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitoarei, obligația de a face cuprinsă în titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 14869/2013 din 20 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2012, prin care debitoarea a fost obligată să ridice conducta de gaze naturale ce traversează terenul creditorului situat în Iași, str. x, jud. Iași; în temeiul dispozițiilor art. 453 Noul C. proc. civ., a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În ședința publică din data de 03 mai 2017, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale cu privire la soluționarea cauzei.

Prin sentința civilă nr. 8585/2017, pronunțată la data de 21 iunie 2017, în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Iași, secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Iași, și a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamantul-creditor A., în contradictoriu cu intimatul-debitor S.C. D. (fost, C. SA) Tg. Mures, în favoarea Judecătoriei Tîrgu Mureș.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Cererea de executare silită a fost înregistrată pe rolul B.E.J. B. la data de 16.03.2016, moment la care debitorul avea sediul în localitatea Tîrgu Mureș.

În raport de formularea clară a art. 904 noul C. proc. civ., potrivit cu care, competența pentru soluționarea cererii de autorizare de executare a obligației de a face revine instanței de executare și nu instanței care a încuviințat executarea sau instanței care a pronunțat titlul executoriu, instanța a apreciat că acțiunea este de competența Judecătoriei Târgu Mureș.

De asemenea, instanța a observat faptul că art. 904 noul C. proc. civ. și art. 131 noul C. proc. civ. impun instanței învestite cu soluționarea unei cereri de autorizare a executării obligației de a face să își verifice competența teritorială absolută, întrucât, chiar dacă acest impediment la executare poate fi considerat un incident în cadrul executării silite, prin formularea unei cereri în justiție, litigiul civil devine unul autonom și care presupune respectarea tuturor normelor de procedură, fără ca instanța învestită să fie ținută de încheierea pronunțată de instanța care a încuviințat executarea silită și care, eventual în mod eronat, a reținut că este competentă teritorial.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu- Mureș, la data de 27 septembrie 2017, sub nr. x/2016.

În ședința publică din 29 noiembrie 2017, a fost pusă în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgu- Mureș, invocată de către reclamant.

Judecătoria Târgu- Mureș, prin sentința civilă nr. 5316/2017, pronunțată la data de 14 decembrie 2017, în dosarul nr. x/2016, astfel cum a fost îndreptată, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tîrgu-Mureș invocată de reclamant, și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul D. S.A. Tg. Mureș, Judecătoriei Iași; a constatat intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele motive:

Față de prevederile art. 904 Noul C. proc. civ. și art. 651 alin. (1) și (3) Noul C. proc. civ., s-a constatat că instanța de executare are plenitudine de jurisdicție în privința oricăror incidente privitoare la executare, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, instanța constatând că Judecătoria Iași are calitatea de instanță de executare în raport de normele reținute.

Ținând cont de prevederile art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a reținut că părțile pot deroga de la normele de competență teritorială doar în pricinile privitoare la bunuri, în afară de cazul când această competență este exclusivă. De asemenea, prev. art. 129 pct. 3 C. proc. civ. sunt edictate în sensul că necompetența teritorială este de ordine publică, dacă părțile nu o pot înlătura.

Având în vedere caracterul normelor care reglementează competența, instanța a constatat că necompetența este de ordine publică atunci când sunt încălcate normele ce reglementează competența generală, competența materială și competența teritorială exclusivă. Conform prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Instanța a constatat că prin sentința civilă nr. 8585/21 iunie 2017 a Judecătoriei Iași, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, invocată de instanță din oficiu și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei Judecătoriei Târgu Mureș.

Însă, normele prevăzute de art. 904 și 651 C. proc. civ. sunt norme de ordine publică, iar reclamantul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgu-Mureș.

În motivarea excepției, instanța a reținut că cererea de executare silită a fost înregistrată pe rolul Biroului executorului judecătoresc B. la data de 16.03.2016. Așadar, data sesizării organului de executare, potrivit art. 651 C. proc. civ. a fost data de 16.03.2016. Din sentința civilă nr. 14869/2013 a Judecătoriei Iași, s-a reținut că debitoarea E. S.A. Regiunea Est avea, la data rămânerii definitive a acestei sentinței, sediul în Iași, str. x, jud. Iași. De altfel, executarea silită a fost încuviințată prin încheierea nr. 1748/2016/CS din 25.03.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016 de către Judecătoria Iași.

Instanța a reținut, în continuare, prevederile art. 651 alin. (3) Noul C. proc. civ. și, din cererea de executare silită, din încheierea de deschidere a procedurii executării silite, precum și din încheierea de încuviințare a executării silite, instanța a constatat că executarea silită s-a demarat împotriva debitoarei S.C. E. S.A. -Regiunea Est - Sucursala Iași de către un executor judecătoresc din Iași cu privire la obligarea pârâtei de a ridica o conductă de gaze naturale ce traversează terenul reclamantului situat în Iași, iar instanța de executare (Judecătoria Iași) a încuviințat executarea silită împotriva acestei debitoare.

Astfel, instanța a constatat că, indiferent de modificările survenite pe parcurs referitor la debitoare - radierea acesteia din registrul comerțului, preluarea patrimoniului sau schimbarea denumirii - instanța de executare rămâne Judecătoria Iași, din rațiuni care nu țin numai de competența absolută a acestei instanțe, ci și pentru soluționarea cu celeritate a incidentelor privind executarea silită demarată în Iași.

Din extrasul O.N.R.C. aflat la dosarul Judecătoriei Iași rezultă că data ultimei înregistrări în registrul comerțului cu privire la societatea D. S.A. a fost 06.03.2017, ulterior datei înregistrării cererii de executare silită (16.03.2016) - moment la care S.C. F. S.A. și-a schimbat denumirea (potrivit înscrisului de la fila x).

Pe cale de consecință, reținând competența teritorială exclusivă a instanței de executare în soluționarea oricăror incidente privind executarea (printre care, încuviințarea executării silite și cererea formulată în temeiul art. 904 C. proc. civ.), în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 129 alin. (3) pct. 3 C. proc. civ. și art. 130 alin. (2) C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Tîrgu-Mureș și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe- Judecătoria Iași și Judecătoria Târgu- Mureș- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Iași, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Competența materială, privită sub aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanțe - judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție - care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competența materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe.

În ceea ce privește competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de același grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv și norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Potrivit art. 904 Noul C. proc. civ., invocate în cauză drept temei al cererii de către reclamant A., "Dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de la 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare, prin încheiere executorie, dată cu citarea părților, să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului".

Dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. stabilesc că, "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", iar potrivit art. 651 alin. (3) din același act normativ, "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Întrucât părților nu li se permite să deroge de la dispozițiile art. 651 C. proc. civ. prin alegerea unei alte instanțe decât cea de executare, rezultă că aceste dispoziții legale instituie un caz de competență teritorială exclusivă.

Or, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., competența teritorială exclusivă este una de ordine publică.

Dat fiind că cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de către instanța de executare conform art. 666 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că prin admiterea acestei cereri se determină, implicit, și instanța de executare competentă teritorial să soluționeze incidentele procedurale ce s-ar ivi în cursul executării silite.

Astfel, se reține că prin încheierea de executare silită nr. x/2016/CS din 25 martie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Iași a constatat că este competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite, ce face obiectul dosarului de executare nr. 147/2016 și, totodată, a admis această cerere, autorizând creditorul A. (reclamant, s.n.) să treacă la executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 14869/20.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, pentru recuperarea creanței de 1.158,30 lei…", titlu executoriu care cuprinde și obligația de a face pentru a cărei îndeplinire s-a solicitat instanței să emită încheierea executorie în cauza de față.

Or, ca efect al încuviințării executării, Judecătoria Iași a devenit instanța de executare în sensul dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus- arătate și în raport de obiectul cauzei-, având în vedere faptul că instanța de executare este Judecătoria Iași, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine acestei judecătorii și,

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 651 alin. (1) și alin. (3), coroborat cu art. 904 Noul C. proc. civ., prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Văzând și dispozițiile art. 135 Noul C. proc. civ.,