ÎCCJ, decizie (scj.ro #82670)

Acțiune pentru constatarea nulității unor

înscrisuri oficiale falsificate. Prescripție

Falsificarea

unor înscrisuri oficiale este de natură a atrage în toate situațiile nulitatea

absolută întrucât valorile sociale afectate nu se rezumă la interesele uneia

sau câtorva persoane, ci vizează însăși siguranța circuitului civil, subminând,

în același timp, autoritatea organelor de stat emitente. Ca urmare este

imprescriptibilă acțiunea de stabilire a nulității înscrisului conform art.2 al

Decretului nr.167/1958.

Secția

civilă, decizia nr.2812 din 27 iunie 2003

Prin rezolutia din 10 februarie 2000 a Parchetului de  pe langa

Tribunalul  Dâmbovita  a fost confirmata “neinceperea  urmaririi

penale  fata de numita  S.S.  pentru infractiunile

prevazute de art. 288 cod penal si art, 291 cod penal”.

In motivarea  acestei rezolutii s-a retinut, in esenta, ca, S.M., in

calitatea sa de mostenitoare a bunurilor care au apartinut defunctului său

tată, a solicitat  reconstituirea - conform Legii nr. 18/1991 - a

dreptului de proprietate  avut de autorul său si ca in acest scop a

utilizat un inscris oficial  pe care in prealabil il falsificase.

S-a precizat că, pe adeverinta nr. 462, emisa la 26 martie 1992 de catre

Primaria comunei Aninoasa, a fost operata o modificare - astfel  încat in

loc de 0,18 hectare  terenul arabil  situat    punctul

“Tarina”,  aparea  mentionată o suprafata de 10,18  hectare

-  iar, ulterior modificarii,  respectivul inscris a fost utilizat ca

mijloc de probă, fiind avut in vedere de catre Judecatoria Târgoviste  cu

ocazia pronuntarii sentintei  civile nr. 4147 din 24 aprilie 1992.

Falsul a fost descoperit ca urmare a comparării copiei din dosarul

instantei  cu duplicatul aflat in pastrarea  organului administrativ

amitent - Primaria comunei Aninoasa - iar in urma aprofundarii

verificarilor s-a constatat ca si asupra partidei  avute de

defunctul  D.I. in registrul agricol   pe anii 1959 - 1963

fusesera operate modificari neautorizate similare.

Avandu-se  insa in vedere ca in cauza “raspunderea penala  s-a

prescris”,  prin aceeasi rezolutie s-a facut aplicarea art. 348 din Codul

de procedura penala in sensul ca  inscrisurile  oficiale falsificate

au fost inaintate Judecatorie Targoviste   “pentru a se pronunta

asupra desfiintarii acestora”.

Prin sentinta civila nr. 4269 din 4 iulie 2000, Judecătoria Târgoviște a

respins  sesizarea, iar prin decizia nr. 2084 pronuntata de sectia civila

a Tribunalului Dambovita a fost de asemenea respins  apelul formulat

impotriva sentintei mentionate de catre Parchetului  de  pe

langa  Judecatoria Târgoviste.

Împotriva acestei din urma decizii a declarat recurs

Parchetul  de  pe  langa Tribunalul  Dâmbovita.

La 16 martie 2001 a fost formulata o “cerere de interventie accesorie” prin

care  B.R.  solicita ca, in urma admiterii recursului si a

casarii hotararilor  pronuntate in cauza, sa fie declarate false

inscrisurile utilizate de catre S.S. pentru reconstituirea proprietatii

funciare conform Legii nr. 18/1991.

Prin decizia nr. 1348 din 11 mai 2001, a   Curțiia de Apel

Ploiesti - Sectia civila,   au fost respinse ca nefondate

recursul si cererea de interventie  in interesul recurentului reținând că

instantele erau obligate  sa analizeze din oficiu  și să

rețină   prescriptia dreptului la actiune,  intervenite

potrivit  art. 9 alin. 2 din Decretul nr.167/1958.

La 13 mai 2002,   in temeiul art.  330 pct. 2 teza a II-a

din Codul de procedura civila,  Procurorul General al  Parchetului de

pe langa  Curtea Suprema de Justitie a declarat recurs in anulare

impotriva hotararilor.

In motivarea  recursului s-a sustinut, in esenta, ca nulitatea actelor

juridice falsificate ne era una relativa, ci  absoluta,  dreptul la

actiune in constatarea acestei nulitatii fiind  imprescriptibil conform

art. 2 din Decretul 167/1958.

Recursul in anulare este fondat.

Potrivit art.180 si  184  C.proc.civ.,  in cazul in care una din

parti declară  că un inscris probatoriu este fals si se constata ca a

intervenit prescriptia raspunderii penale chestiunea falsului “se va cerceta de

instanta civila prin orice mijloace de probă”.

Instantele au judecat cauza  pornind de la premisa ca  actiunea are

ca obiect “anularea” actelor  juridice  despre care se pretinde ca ar

fi fost falsificate apreciind că  motivele invocate in sustinerea actiunii

sunt susceptibile de a atrage  nulitatea relativa, iar nu nulitatea

absolută a respectivelor acte.

Pe cale de consecinta, s-a apreciat ca sunt aplicabile fie dispozitiile

art.  3,  fie cele ale art. art. 9 alin. 2 din Decretul 167/1958 si

ca deci dreptul la actiune al Parchetului  de pe langa Tribunalul

Dâmbovita ar fi prescris.

Este de pricipiu insa ca  natura - absoluta sau relativa - a nulitatii

unui act juridic este determinata de  caracterul normelor legale incalcate

precum si de interesul general sau particular lezat prin acea incalcare.

Falsificarea unor inscrisuri oficiale  este de natura a atrage in toate

situatiile nulitatea absoluta intrucat valorile sociale afectate nu se rezuma

la   interesele uneia sau catorva persoane, ci vizeaza insăși siguranta

circuitului civil, subminand in acelasi timp  autoritatea  organelor

de stat emitente.

In acest sens, este de observat ca, potrivit art. 348 C.proc.pen., instanta

penala investita  cu judecarea unei infraciuni nu are obligatia de a solutiona

aspectele civile ale cauzei  decât in situatia in care partea interesata a

facut o declaratie de constituire de parte civila.

Acelasi text prevede însă si cateva

execepții in care aspecte  de natura civila trebuie sa fie

analizate  din oficiu; una dintre aceste exceptii opereaza tocmai in

situatia  in care in discutie se afla  “desfiintarea totala sau

partiala a unui inscris”.

In acest caz, prevalenta principiului

oficialitatatii - specific procesului penal - asupra principiului

disponibilitatii are in mod vadit o ratiune   de ordine publica si

anume aceea de a impiedica  producerea ori mentinerea

efectelor  juridice care au la origine  o activitate

infractionala  materializata  intr-un asemenea act.

Că este asa, o demonstreaza,  de

altfel, si  prevederile art. 445 C.proc.civ. prin care a fost

reglementată, cât se poate de riguros, chestiunea executarii acelor

dispozitiilor judecatoresti “care declara un inscris ca fiind fals”.

Sunt de amintit si prevederile art. 245 alin. 1 punctul c) C.proc.pen.care

stabilesc in sarcina procurorului obligația de a se pronunta asupra

“restabilirii situatiei anterioare savârsirii infractiunii”,  formulare pe

deplin aplicabila si in ceea priveste desfiintarea

inscrisurilor  oficiale falsificate ulterior intocmirii lor.

Toate aceste argumente de text demonstreaza intentia legiuitorului de a reprima

cu maxima eficienta  si de o maniera imperativa  faptele

constand in falsificarea unor inscrisuri inclusiv prin  inlaturarea

tuturor   efectele lor.

Asa fiind  nulitatea evocata  prin cererea introductiva este

absoluta, iar nu relativa.

Este de remarcat că gresita  calificare  a nulitatii isi are origimea

in lipsa de precizie  a sesizarii  facute de catre Parchetul  de

pe langa Tribunalul  Dâmbovita, sesizare prin care   s-a

solicitat  “desfiintarea”  actelor falsificate fără a se indica tipul

de nulitate avut in vedere

Indiferent de acest context,

instantele  aveau insa indatorirea ca - in limitele ingaduite de

principiul  disponibilitatii - sa staruie pentru deplina clarificare a

cadrului juridic. avut in vedere cu prilejul acelei sesizari, ceea ce ar fi

permis atat o corecta calificare a nulitatii - absolute - care opereaza in

cauza cat si o constatare a imprescriptibilitatii dreptului la actiune in

conditiile prevazute de art. 2 din Decretul 167/1958.

Urmeaza a se conchide ca incalcand in mod esential dispozitiile art. 2, 3 si 9

alin. 2 din Decretul  167/1958,  hotararile pronuntate in cauza

intra sub incidenta art. 330  alin. 1 punctul 2  din Codul de

procedura civil.

Asa fiind, în conformitate cu prevederile art. 330

3

C.proc.civ., Curtea a făcut aplicarea dispozitiilor art. 304 punctul 9, art.

312 alin. 1-3 si art. 313  din acelasi cod in sensul admiterii recursului

in anulare si al  casarii  hotarârilor  pronuntate în cauză cu

consecința trimiterii cauzei pentru rejudecare la prima instanta.