ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4635/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4635/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 250/ C din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a constatat perimat apelul declarat de apelanta reclamantă Asociația Cultul Eroilor și Partidul Solidarității Democratice, împotriva sentinței civile nr. 398 din 9 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă, comercială și contencios administrativ, în Dosarul nr. 1058/88/2006 (număr în format vechi 5019/2006), în contradictoriu cu intimata pârâtă Primăria Municipiului Tulcea. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: În speță, instanța a dispus, la data de 08 octombrie 2007, suspendarea judecății apelului, conform art. 242 pct. 2 C. proc.
civ. Potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de un an”. Din analiza textului, rezultă că, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, perimarea având o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. În cauza de față, s-a reținut că, raportat la data suspendării, 08 octombrie 2007, a trecut mai mult de un an de lăsare în nelucrare, din culpa părților, astfel încât se impune aplicarea sancțiunii perimării apelului.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții Asociația Cultul Eroilor și Partidul Solidarității Democratice, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În ședința publică din 20 iunie 2012, instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității declarării recursului. Deliberând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepției procesuale de procedură, absolută, peremptorie a tardivității recursului, Înalta Curte constată următoarele: Conform dispozițiilor art. 301 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
În cazul hotărârilor care constată perimarea, legiuitorul a instituit un termen special, derogatoriu de la dreptul comun, care este de 5 zile de la pronunțare, conform art. 253 alin. (2) C. proc. civ. În considerarea art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac (…) în termenul legal atrage decăderea, cu excepția cazului în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.
Verificând dosarul de apel, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. nr. 250/ C a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, ce formează obiect al recursului, a fost pronunțată la data de 18 aprilie 2011, fiindu-le comunicată apelanților la data de 6 mai 2011. Recurenții au declarat și motivat recursul, la data de 1 august 2011, conform plicului existent la dosar (fila 6 dosar recurs), cu depășirea termenului special, legal, imperativ, de decădere, reglementat de art. 253 alin. (2) C. proc. civ., fără să invoce circumstanțe excepționale si insurmontabile, de natură să îi împiedice să exercite calea de atac, conform legii.
Constatând încălcarea normelor legale imperative care reglementează termenul de 5 zile de la pronunțarea hotărârii, pentru exercitarea căii de atac a recursului, în această materie, dar și împrejurarea că nu există motive de ordine publică, care să poată fi invocate ex officio de instanța de recurs, în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanții Asociația Cultul Eroilor și Partidul Solidarității Democratice împotriva deciziei nr. 250/ C din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și de familie, litigii de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanții Asociația Cultul Eroilor și Partidul Solidarității Democratice împotriva deciziei nr. 250/ C din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și de familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.