ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 784/2019

Ședința publică din data de 5 aprilie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată disjunsă prin încheierea din 20 iunie 2018 pronunțată în dosarul x/2017 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. au chemat în judecată pârâții CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - chemat în garanție, cu citarea obligatorie și a CONSILIULUI PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată în cauză, să se dispună: obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la plata sporului de 50 %, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 23 mai 2014 și până la zi; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate la capătul unu din prezenta cerere, actualizate, indexate și majorate cu indicele de inflație; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la menținerea acestei modalități de calcul și în continuare; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la efectuarea cuvenitelor mențiuni, conform cerințelor de mai sus; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu și obligarea Ministerului Finanțelor Publice, să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale și să vireze pârâtei Curtea de Conturi a României, fondurile necesare achitării drepturilor bănești solicitate.

Acțiunea astfel disjunsă a format obiectul unui nou dosar cu nr. x/2018 aflat pe rolul aceleiași instanțe.

Legal citată, la data de 18 ianuarie 2018 pârâta Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare prin care a invocat mai multe excepții, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

La data de 02 aprilie 2018, Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție.

La termenul din data de 12 septembrie 2018, instanța a pus în discuție cu prioritate și a rămas în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu iar, prin sentința nr. 6433 din 12 septembrie 2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale.

A declinat competența teritorială de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., în favoarea Tribunalului Caraș Severin.

În pronunțarea acestei soluții instanța a reținut, în esență, că reclamanții au domiciliul pe raza județului Caraș - Severin și sunt salariați ai Camerei de Conturi Caraș - Severin, că, în raport de natura litigiului dedus judecății, în determinarea instanței competente teritorial, sunt incidente dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, că în speță nu se poate vorbi de coparticipare procesuală activă întrucât în cauză nu este vorba despre aceleași drepturi solicitate de reclamanți, fiecare dintre aceștia raportându-se la drepturi izvorâte din propriul raport de muncă cu unitatea angajatoare.

Astfel învestit, Tribunalul Caraș Severin, secția I Civilă Complet Specializat - Conflicte de Muncă și de Asigurări Sociale, prin sentința nr. 158 din 8 februarie 2019, a admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârâta chemată în garanție Curtea de Conturi.

A declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

A constatat ivit conflictul negativ de competență.

A suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În pronunțarea acestei hotărâri cea de-a doua instanță a reținut că în speță este incident art. 59 C. proc. civ. care reglementează coparticiparea procesuală facultativă, context în care sunt aplicabile dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii care recunosc competența de soluționare a cauzei după criteriile de la alin. (1) al aceluiași articol, care trebuie îndeplinite în persoana oricăruia dintre reclamanții aflați în coparticipare procesuală facultativă.

Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constată că Tribunalul Caraș Severin este instanța competentă teritorial în soluționarea pricinii pentru motivele ce se vor arăta.

Potrivit art. 59 C. proc. civ. mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

Conform art. 100 alin. (1) C. proc. civ., dacă mai mulți reclamanți, prin aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenții proprii împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte și neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenții în parte.

În materia conflictelor de muncă instanța competentă teritorial este reglementată de norme cu caracter imperativ.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturile de muncă aparține instanței de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului iar potrivit alin. (3) al aceluiași text de lege, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru fiecare dintre reclamanți.

Cererea fiecărui reclamant împotriva pârâților este una principală, dat fiind faptul că fiecare reclamant urmărește valorificarea unui drept propriu împotriva acelorași pârâți, fiecare dintre reclamanți solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă cu unitatea angajatoare, astfel că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele art. 59 C. proc. civ. care reglementează coparticiparea procesuală activă.

În temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Reglementările din materia conflictelor de muncă la care s-a făcut trimitere sunt edictate în beneficiul reclamantului, scopul normei fiind acela de a asigura acestuia accesul la o instanță aflată în proximitatea domiciliului, sau după caz, a locului său de muncă.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte stabilește competența de soluționare în favoarea Tribunalului Caraș Severin, instanța în circumscripția căreia își au locul de muncă reclamanții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin - sectia I Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2019.