ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 719/2019

Ședința publică din data de 2 aprilie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, se constată următoarele:

- constatarea nulității absolute a clauzelor înscrise la art. 3.3, art. 3.5, art. 3.6 și art. 4.6 din contractul de credit nr. x încheiat la 30.03.2007 între reclamant și pârâtă;

- obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de procesare și comision de întreținere, începând cu data încheierii contractului;

- obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate ca diferență între nivelul dobânzii de 5.9% pe an (procent stabilit la încheierea contractului și modificat pe parcursul derulării acestuia) și nivelul dobânzii ce a fost perceput în fapt și achitat de către reclamant;

- stabilirea cursului de schimb CHF - LEU în relația contractuală dintre părți la valoarea de la momentul semnării contractului și obligarea pârâtei la restituirea diferențelor plătite în plus ca urmare a modificării cursului de schimb;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului datorat;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000, O.G. nr. 50/2010, O.G. nr. 9/2000, Legea nr. 190/1999.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 3.5, 3.6, precum și al clauzelor în baza cărora riscul valutar este suportat doar de către împrumutat.

S-a dispus stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la momentul semnării contractului de credit, curs care va rămâne valabil pe toată perioada derulării contractului, urmând ca ratele să fie recalculate și plătite la cursul de la data încheierii contractului.

S-a dispus restituirea sumelor încasate în plus, rezultate din diferența cursului valutar la momentul achitării fiecărei rate, față de cel din momentul încheierii contractului, cu dobânda legală aferentă.

A fost obligată intimata-pârâtă să restituie apelantului-reclamant suma percepută cu titlu de comision de procesare credit, cu dobânda legală aferentă.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale primei instanțe.

A fost obligată intimata-pârâtă la plata către apelantul-reclamant a sumei de 1000 RON cheltuieli judecată în apel.

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din același act normativ, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursului declarat împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel.

Având în vedere că deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.

Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia nr. 464 din 15 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Astfel, fiind atacată o hotărâre pronunțată în apel de tribunal rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului.

Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalului Gorj este Curtea de Apel Craiova rezultă că soluționarea recursului declarat în prezenta cauză este de competența materială a acestei din urmă instanțe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) raportat la art. 96 pct. 3 și art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului declarat de pârâta S.C. B. S.A. București împotriva deciziei nr. 464 din 15 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâta S.C. B. S.A. București împotriva deciziei nr. 464 din 15 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2019.