ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1985/2019

HOTĂRÂRE

06.11.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1985/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 6 noiembrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1532 din 02 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu; a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin decizia Curții Constituționale nr. 290 din 26 aprilie 2018, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale și s-a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Cu privire la soluția pronunțată, Curtea a statuat, în acord și cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, că este necesar ca justiția să se realizeze nu numai în fapt, ci să existe și toate aparențele din care să reiasă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru ca judecata să se desfășoare în mod echitabil. În unele cauze poate fi dificilă găsirea unor dovezi care să infirme prezumția de imparțialitate subiectivă a judecătorului, astfel încât reglementarea unor cerințe privind imparțialitatea obiectivă este necesară.

Raportând cele de mai sus la prezenta cauză, Curtea, pe de o parte, a reținut că stabilirea competenței facultative numai în privința judecării cererilor formulate de judecători a căror competență de soluționare revenea instanțelor de judecată la care judecătorii respectivi își desfășoară activitatea încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2).

O asemenea soluție legislativă reduce aplicarea garanției imparțialității instanței de judecată, parte a dreptului la un proces echitabil, numai la situația antereferită, astfel încât aceasta nu își atinge scopul pentru care a fost edictată, respectiv apărarea prestigiului și imparțialității justiției. Pe de altă parte, Curtea a constatat că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Curtea a statuat că permiterea cumulului competenței jurisdicționale cu calitatea de parte în proces reprezintă un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței, contrar art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție.

Coroborând dispozițiile procedurale civile invocate cu decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României la data de 23 iulie 2018, rezultă că necesitatea declinării prezentei cauze, în care are calitatea de pârât Tribunalul Dâmbovița, se impune pentru justa soluționare a cauzei.

Prin sentința nr. 3254 din 16 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu; a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Instanța a reținut că, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În situația în care reclamantul ocupă una din funcțiile indicate la art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. (în forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018), legea instituie o derogare de la prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Reiese că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. sunt dispoziții speciale și derogatorii, fiind deci de strictă interpretare și aplicare, reglementând expres doar situația în care cererea este formulată de un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier.

Această chestiune nu a fost modificată de pronunțarea deciziei nr. 290/2018 de către Curtea Constituțională, decizie ce nu vizează calitatea persoanelor cărora le sunt aplicabile prevederile derogatorii ale art. 127 C. proc. civ.

Or, în speță reclamantul, la momentul sesizării instanței, astfel cum rezultă din adeverința depusă la dosarul Tribunalului Argeș, nu mai are calitatea de judecător, fiind eliberat din funcție prin pensionare începând cu data de 24.05.2018.

Prin urmare, în speță nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța a apreciat necesar a face această distincție, chiar dacă sentința de declinare pronunțată de Tribunalul Dâmbovița nu are în vedere aceste prevederi, deoarece numai cu privire la situația reglementată de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. competența teritorială este de ordine publică.

În speță, Tribunalul Dâmbovița a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale, motivat de faptul că pârâți în cauză sunt instanțe judecătorești, apreciind incidentă decizia nr. 290/2018 pronunțată de Curtea Constituțională.

Instanța a apreciat, însă, că decizia Curții Constituționale nu modifică art. 127 alin. .2 C. proc. civ. sub aspectul faptului că alegerea unei alte instanțe decât cea legal competentă aparține exclusiv reclamantului, textul legal prevăzând că "reclamantul poate sesiza".

Or, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar conform art. 122 C. proc. civ., reguli noi de competență s-ar putea stabili numai prin modificarea C. proc. civ.

În consecință, întrucât cererea reclamantului este, în baza art. 210 din Legea nr. 62/2011, de competența tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă, iar acesta a ales să sesizeze această instanță, Tribunalul Dâmbovița este competent să judece cauza.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. de dosar x/2018, instanța a fost învestită cu soluționarea unui litigiu de muncă.

Reclamantul a avut calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Găești, iar instanța inițial învestită cu soluționarea cererii a fost Tribunalul Dâmbovița, care are și calitatea de pârât în cauză.

Conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanței judecătorești competente, în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) din noul C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea." Alin. 2 al aceluiași articol statuează că "În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Prin decizia nr. 290/2018 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018, Curtea Constituțională a statuat:

"46. Drept consecință a constatării neconstituționalității sintagmei "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. se impune constatarea neconstituționalității și a sintagmei "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât, pentru aceleași considerente, și aceasta din urmă este de natură a aduce atingere principiului imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) și, implicit, dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție".

Prin această decizie, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale. De asemenea, a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Cum în prezentul dosar, în calitate de pârât a fost chemat și Tribunalul Dâmbovița, instanța competentă să judece cauza în apel se stabilește în raport de noțiunea extinsă pe care Curtea Constituțională a dat-o sintagmei de judecător din art. 127 din C. proc. civ., incluzând și instanța de judecată, în scopul asigurării imparțialității obiective.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.