ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1801/2019

Ședința publică din data de 17 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Specializat Cluj, la data de 13 decembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. Cluj-Napoca a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. BACĂU, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să constate, încetat prin ajungere la termen contractul de asociere în participațiune încheiat între părți în data de 05.08.2008, să dispună obligarea pârâtei la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 417.478,35 euro reprezentând parte din profitul realizat de către pârâtă în cadrul contractului de asociere în participațiune, să dispună obligarea pârâtei să nu desfășoare nicio activitate din cele desfășurate în cadrul contractului de asociere în participațiune în interiorul ariei geografice a județelor Brăila și Ialomița, cu excepția finalizării activităților privindu-l pe beneficiarul S.C. C. S.R.L..

În drept, au fost invocate prevederile art. 1073 și următoarele C. civ.

Prin încheierea civilă nr. 767/17.03.2014 Tribunalul Specializat Cluj a declinat competența materială de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalul Cluj, litigiul având o natură civilă.

În data de 11 aprilie 2014, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj.

În data de 7 mai 2014, pârâta S.C. B. S.R.L. a înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, o cerere reconvențională prin care a solicitat instanței să constate că suma de 212.047.55 RON, virată de către reclamantă în contul nr. x deschis la D. Bacău pe numele pârâtei, a fost destinată pentru a achita contravaloarea terenului achiziționai de către pârâtă, prin mandatarul E., conform procurii speciale autentificate cu nr. x, de către BNPA F..

În data de 7 mai 2014, pârâta S.C. B. S.R.L. a înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, o cerere de chemare în garanție a S.C. G. S.A., prin care a solicitat să se constate că suma de 319.391,35 RON, virată de către reclamanta S.C. A. S.A. în contul nr. x deschis la D. Bacău pe numele pârâtei S.C. B. S.R.L., a fost destinată pentru a achita contravaloarea terenului achiziționat de chemata în garanție S.C. G. S.R.L., prin mandatarul E., în baza procurii speciale autentificate cu nr. x/02.1 1.2009 de către BNPA F..

Prin sentința civilă nr. 243/8 mai 2014, Tribunalul Cluj a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, litigiul fiind purtat între profesioniști.

Prin sentința civilă nr. 66/24 iunie 2014, Curtea de Apel Cluj a stabilit competența de soluționarea a acțiunii, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, litigiul fiind purtat între profesioniști.

În data de 25 iulie 2014, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Specializat Cluj.

Prin încheierea de ședință din data de 17 noiembrie 2014, instanța a constatat că deși pârâta a fost citată cu mențiunea de a face dovada achitării atât a taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.345,95 RON pentru cererea reconvențională cât și a taxei judiciare în cuantum de 6.798,91 RON pentru cererea de chemare în garanție, aceasta nu și-a îndeplinit această obligație, motiv pentru care a invocat, din oficiu, excepția netimbrării cererii reconvenționale și a cererii de chemare în garanței. Pentru acest motiv, cererea reconvențională și cererea de chemare în garanței au fost anulate ca netimbrate.

Prin sentința civilă nr. 315/2017 din 15 februarie 2017, Tribunalul Specializat Cluj a admis, în parte, cererea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. și a obligat pârâta să-i achite reclamantei suma de 414.248 euro sau echivalentul în RON potrivit cursului BNR din ziua plății.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel S.C. B. S.R.L. solicitând în principal anularea hotărârii si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, sau reținerea cauzei spre rejudecare, evocând fondul; iar în subsidiar schimbarea în parte a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii în întregul lui precum și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecata la fond și apel.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 146/2018 din 19 martie 2018 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta S.C. B. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 315/2017 din 15 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj.

Împotriva încheierii din 5 martie 2018 și a deciziei civile nr. 146/2018 din 19 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a declarat recurs S.C. B. S.R.L. Bacău, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului invocat, recurenta susține nerespectarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil prin prisma faptului că instanța fondului a decăzut recurenta din dreptul de a propune probe, pe considerentul că nu au fost propuse prin întâmpinare și fără a pune în discuția părților cererile în probațiune formulate de recurenta-pârâtă la termenul de judecată la care au fost încuviințate cererile în probațiune formulate de către intimata-reclamantă.

Recurenta arată că cele două instanțe (de fond și control judiciar) nici nu au motivat respingerea probațiunii propuse, invocând ca temei de drept art. 254 alin. (2) pct. 3 si 4 C. proc. civ.. Astfel, consideră că ambele instațe au încălcat spiritul legii și respectarea principiilor fundamentale ale dreptului civil.

Apreciază că instanța de apel a nesocotit și dispozițiile art. 470 lit. d), art. 476 alin. (2), art. 478 alin. (2) si art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., ceea ce nu poate duce decât la concluzia că și încheierea de ședința din 5 martie 2018 este nelegală.

Totodată, recurenta susține că la analiza nelegalității hotărârii prin prisma nerespectării principiului aflării adevărului și a principiului rolului activ al instanței, trebuie avut în vedere și faptul că interpretarea singulară și izolată a prevederilor art. 254 alin. (6) C. proc. civ., golește de conținut alin. (5) al aceluiași articol.

Astfel, probele solicitate au fost proba cu martori și refacerea raportului de expertiză cu un obiectiv suplimentar, recurenta redând în continuare pasaje din expertiza întocmită de expert H..

Consideră că în prezenta cauză nu a fost respectat principiul aflării adevărului in procesul civil, principiul consacrat de art. 22 din C. proc. civ.

În continuare, recurenta redă aceleași critici care au fost formulate în apel, toate acestea referindu-se la sentința pronunțată de instanța de fond.

Apreciază că pentru corecta soluționarea a cauzei instanța de fond trebuia să țină seama de toate tranzacțiile încheiate între părți, nu doar cele care fac obiectul asocierii în participație.

Consideră că în mod eronat retine instanța de fond că:

"Faptul ca pârâta a invocat și alte cheltuieli ale asocierii, nu poate fi luată în considerare de către instanță, aceste cheltuieli fiind făcute în afara contabilității asocierii, de către alte persoane decât membrii asociați" întrucât toate cheltuielile asocierii au fost realizate de către membrii asociați, recunoscute de către aceștia prin decontările si desocotirile contabile, precum si cele in fapt, materializate in înscrisurile depuse la dosarul cauzei pentru termenul din 28 septembrie 2016.

Instanța de fond nu a ținut cont la determinarea profitului asocierii nici de următoarele cheltuieli ale asocierii si care trebuie deduse din venitul asocierii: pierderea aferenta avansului nerecuperat de la I. in cuantum de 118.704 RON si care reprezintă o cheltuială pentru asociere si diminuează profitul brut al afacerii - sumele cuvenite părtilor din asocierea pe cele 2 proiecte; și suma de 40.000 RON - provenind din 2 plăți a cate 20.000 RON fiecare din 18.08.2008, din contul B. (al asocierii) către J. (A.); suma predată de către B. a fost de 8.316.679 RON, compusă din: - suma de 8.176.679 RON prin virament bancar din contul asocierii deschis pe B. către reclamanta A. și suma de 140.000 RON prin virament bancar din contul personal a lui E. (B.) in contul personal a lui K. (A.); suma predată a reprezentat integral profit cuvenit reclamantei de 3.343.363 RON (din care se deduce suma de 158.704 RON la care a făcut referire anterior = 3.184.659 RON) și restituire integral finanțare destinată finanțării afacerii de 5.132.020 RON . Doar această suma de 5.132.020 RON a fost destinată finanțării afacerii (c/v preț achiziție terenuri achiziționate și revândute pe cele 2 proiecte în baza contractului și cheltuielile impuse cu intabulare s.a. pentru a fi revândute). Diferența de 1.159.635 reprezintă finanțarea altor investiții, precum și finanțarea blocată în terenurile achiziționate și nevalorificate.

La fel de eronat a adăugat instanța de fond la valoarea părții din venitul financiar ce revine reclamantei și valoarea terenurilor nevalorificate încă. Susține că terenurile achiziționate de pârâta B. în contul asocierii și nevalorificate nu sunt generatoare de venituri până în momentul înstrăinării. Doar la momentul înstrăinării se poate discuta daca au generat venituri sau pierderi pentru asociere, iar până în prezent nu au fost înstrăinate.

Este eronat determinat aportul financiar al intimatei-reclamante la asociere și ca perioadă de finanțare.

Consideră că nu există nicio dovadă de plată a prețului acestor terenuri - de ridicare numerar din casierie sau plata prin bancă, sau orice altă modalitate de plată, eventual cheltuieli înregistrate în contabilitatea reclamantei S.C. A. S.R.L..

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei și încheierii recurate si trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanțe.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului întrucât niciunul din motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat; prin completarea la întâmpinare a susținut că recursul este inadmisibil întrucât recurenta-pârâtă nu a contestat creanța în tabelul creditorilor din dosarul de insolvență.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., care a fost comunicat părților, iar niciuna dintre acestea nu a depus punct de vedere.

Prin încheierea din 4 aprilie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă, prin întâmpinare; a admis, în principiu, recursul și a acordat termen la data de 17 octombrie 2019, pentru judecata pe fond a recursului.

Analizând decizia recurată, precum și încheierea din 5 martie 2018 a instanței de apel, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat împotriva acestora este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, față de faptul că motivele de recurs expun și critici ale hotărârii primei instanțe, Înalta Curte subliniază că obiectul căii extraordinare de atac a recursului este reprezentat exclusiv de decizia, respectiv încheierea instanței de apel, singurele care pot fi cenzurate în măsura în care motivele de nelegalitate invocate ar fi constatate ca fiind întemeiate.

Deși recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere susținerile recurentei privind încălcarea principiului rolului activ al instanței și principiului aflării adevărului (art. 22 C. proc. civ.), nerespectarea dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil, cu nesocotirea art. 254 C. proc. civ., art. 470 lit. d), art. 476 alin. (2), art. 478 alin. (2) și art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., încadrează criticile formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. privește ipoteza "când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent dacă aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

Pentru dreptul procesual, fundamentale sunt prevederile art. 22 din C. proc. civ., dispoziții procedurale care se referă la principiul adevărului și la rolul judecătorului în cadrul probațiunii judiciare, cu implicații în ceea ce privește legalitatea procedurii judiciare, respectarea dreptului la apărare și la disponibilitatea procesuală.

Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept ce îi sunt aplicabile, regulă ce este de resortul principiului legalității. Rolul activ al judecătorului trebuie exercitat indiferent dacă partea este sau nu asistată de către un avocat. Ultimul alineat al art. 22 din C. proc. civ. îl obligă pe judecător ca, în toate cazurile în care legea îi rezervă "puterea de apreciere" sau îi cere să țină seama de toate "circumstanțele cauzei", să judece cu luarea în considerare a principiilor generale ale dreptului, a cerințelor echității și bunei-credințe.

Criticile privind nerespectarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil prin prisma faptului că instanța fondului a decăzut recurenta din dreptul de a propune probe nu pot fi primite, în condițiile în care, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, pârâta nu și-a valorificat drepturile recunoscute de legea procesuală, de a propune probe și de a invoca excepții în termenele prevăzute de lege și față de împrejurarea că părțile au avut șanse egale de a-și prezenta cauza și niciuna dintre acestea nu a beneficiat de un avantaj substanțial asupra adversarului său; de asemenea, astfel cum rezultă din verificarea modului în care s-a desfășurat procesul în fața instanței de apel părțile au avut acces la probele efectuate în cauză, li s-a dat posibilitatea să combată argumentele invocate de cealaltă parte, fiind respectate drepturile și garanțiile procesuale ale părților.

Totodată, este de menționat că instanța este cea care are competența de a hotărî asupra admisibilității unei probe în funcție de pertinența și concludența sa, urmând să dispună motivat cu privire la admiterea sau respingerea probelor. Legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere, neputându-se considera că prin aceasta se încalcă dreptul de apărare al părții așa cum este reglementat de art. 13 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 470 lit. d) din C. proc. civ. prevăd că cererea de apel va cuprinde: "probele invocate în susținerea apelului"; iar art. 476 alin. (2) dispun că "În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță".

Totodată, art. 478 alin. (2) și art. 479 alin. (2) din același cod stipulează că "Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri", respectiv că "Instanța de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 478 alin. (2)".

Dovezile invocate și conținute în cuprinsul art. 478 din C. proc. civ., se referă, în mod neîndoielnic, la probele propuse în fața primei instanțe, or, întrucât prin întâmpinarea depusă, pârâta nu a înțeles să își exercite drepturile sale procesuale, instanța de apel a reținut că, în mod corect prima instanță a constatat decăderea pârâtei din dreptul recunoscut de a propune probe, având în vedere că dreptul său nu a fost exercitat în termen,

Nu se poate susține cu temei nesocotirea art. 254 C. proc. civ., art. 470 lit. d), art. 476 alin. (2), art. 478 alin. (2) și art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., câtă vreme judecătorul este cel care determină puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte, precum și ale tuturor probelor administrate în cauză.

Este de reținut că probele se propun prin cererea de chemare în judecată, iar dacă în timpul desfășurării procesului rezultă din dezbateri necesitatea completării materialului probator, acesta se completează din dispoziția instanței și numai dacă se impune pentru dezlegarea unor aspecte care au apărut ulterior, ceea ce nu este cazul în speță.

Trebuie arătat că recurenta-pârâtă reclamă neaplicarea de către instanța de judecată a dispozițiilor legale ori o incorectă interpretare a acestora, pe fondul lipsei de diligență de care pârâta însăși a dat dovadă prin nerespectarea termenelor de exercitare a drepturilor procesuale, formulând cererea în probațiune la o data ulterioară depunerii întâmpinării, respectiv pe fondul insuficientei administrari/valorificari a probatoriului existent la dosar.

Astfel, în expunerea argumentelor, recurenta face trimitere la situația de fapt reținută de către instanța de apel privitoare la probele administrate în cauză, la metoda în care acestea au fost interpretate de către instanță, precum și la modul de apreciere asupra admisibilității noilor probe aduse in apel, fără a se ține cont de rolul suveran al judecătorului în aprecierea probelor și cu privire la necesitatea completării materialului probator, însă numai din dispoziția instanței și numai dacă se impune pentru dezlegarea unor aspecte care au apărut ulterior.

Art. 10 alin. (1) din C. proc. civ. instituie părților îndatorirea să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, să își probeze pretențiile și apărările, precum și să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, fără întârziere.

În cauză se reține că instanța de apel la termenul din data de 5 martie 2018 a pus în discuția părților admisibilitatea probelor solicitate de apelanta-pârâtă în fața instanței de apel, din perspectiva dispozițiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 254 alin. (2) din același act normativ, părțile formulând concluzii sub acest aspect.

Cu privire la cererea de efectuare a unei noi expertize în prezenta cauză, instanța de apel în mod corect a reținut că decăderea operează în condițiile art. 338 alin. (2) C. proc. civ. și că pentru celelalte probe solicitate a fi administrate în fața instanței de apel nu au fost propuse și dovedite împrejurările menționate la punctele 1-5 din dispozițiile art. 254 alin. (2) C. proc. civ.

Procedând la analizarea cererilor în probațiune prin prisma acestor dispoziții, instanța de apel le-a respins ca inadmisibile, în încheiere fiind cuprinse motivele avute în vedere de instanță la pronunțarea acestei soluții, astfel încât criticile recurentei în sensul nemotivării măsurii de respingere a probațiunii propuse, a încălcării spiritului legii și a principiilor fundamentale ale dreptului civil, nu pot fi primite.

Trebuie reținut că aprecierea judecătorului cu privire la necesitatea administrării unei probe se circumscrie puterii sale conferite de art. 258 alin. (1) coroborat cu art. 255 alin. (1) C. proc. civ., de a încuviința doar probele admisibile potrivit legii și care duc la soluționarea procesului.

Or, Înalta Curte apreciază că nu există vreun argument care să demonstreze exercitarea nelegală a acestei puteri de către prima instanță sau de către instanța de apel.

Principiul rolului activ al judecătorului, de care se prevalează recurenta, constituie numai opinia sa personală în înțelegerea acestei reglementări, care nu și-a propus să transforme pe judecător în apărătorul uneia sau alteia dintre părți.

Procesul civil este în primul rând un proces al intereselor private, în care părțile au obligația să-și probeze susținerile, în condițiile, în ordinea și la termenele stabilite de lege sau judecător, rolul activ al judecătorului, de a veghea la prevenirea oricărei greșeli în aflarea adevărului fiind circumscris respectării drepturilor procesuale ale părților și a principiilor care guvernează procesul civil.

Potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (6) din C. proc. civ. părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.

Acest principiu al rolului activ al judecătorului, consacrat prin dispozițiile procedurale menționate nu poate suprima sau înlocui principiul disponibilității care presupune inclusiv obligația pentru parte de a-și proba susținerile.

Prin urmare, în căile de atac, o hotărâre judecătorească nu poate să fie casată de instanța de control judiciar pentru lipsa de rol activ, art. 254 alin. (6) din C. proc. civ. interzicând chiar și invocarea de către părți a omisiunii instanței de a ordona probe pe care ele nu le-au cerut.

Este o sarcină excesivă a impune judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în administrarea probatoriului decât însăși partea care dorește realizarea unui drept sau apărarea sa.

În condițiile în care aprecierea probelor este reprezentată de operațiunea mentală pe care o face judecătorul pentru a determina puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte, precum și ale tuturor probelor administrate în cauză, iar, în speță, instanța de apel a administrat, în condițiile legii, întregul probatoriu pertinent, concludent și util cauzei, apreciere cu privire la care instanța este suverană, nu se poate susține cu temei critica recurentei privind nerespectarea principiului aflării adevărului și a principiului rolului activ al instanței printr-o interpretare singulară și izolată a prevederilor art. 254 alin. (6) C. proc. civ., care ar goli de conținut alin. (5) al aceluiași articol.

Față de considerentele anterior expuse, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. urmează a fi respins ca nefondat.

Cu privire la restul criticilor aduse deciziei recurate, deși a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu arată în mod concret care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de instanța de apel, prezentând doar argumente vizând situația de fapt a cauzei prin raportare la interpretarea probatoriului administrat, argumente ce reprezintă aspecte de netemeinicie și care nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală.

Se tinde, așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Înalta Curte apreciază că în această fază procesuală, față de structura recursului, în limitele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., și în considerarea celor anterior expuse, susținerile recurentei-pârâte în sensul că pentru corecta soluționare a cauzei instanța de fond trebuia să țină seama de toate tranzacțiile încheiate între părți, nu doar de cele care fac obiectul asocierii în participație; că instanța de fond nu a ținut cont la determinarea profitului asocierii de cheltuieli ale asocierii enumerate în cuprinsul memoriului de recurs și care trebuie deduse din venitul asocierii, precum și că aceasta consideră că nu există nicio dovadă de plată a prețului acestor terenuri - de ridicare numerar din casierie sau plata prin bancă, sau orice altă modalitate de plată, eventual cheltuieli înregistrate în contabilitatea reclamantei S.C. A. S.R.L., nu pot constitui obiect de analiză în recurs.

Contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, se constată că au fost respectate de către instanța de apel toate garanțiile procesuale în ceea ce o privește pe apelanta-pârâtă, dezlegarea dată de instanța de prim control judiciar fiind conformă dispozițiilor legale incidente, motiv pentru care, în considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi obligată recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. - prin lichidator judiciar L. S.P.R.L. IAȘI la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-reclamantă S.C.A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. - prin lichidator judiciar L. S.P.R.L. IAȘI împotriva încheierii din 5 martie 2018 și a deciziei civile nr. 146/2018 din 19 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. - prin lichidator judiciar L. S.P.R.L. IAȘI la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-reclamantă S.C.A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2019.