ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1659/2019

Ședința publică din data de 8 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 11 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 270.600 RON, reprezentând despăgubire datorată în temeiul contractului de asigurare încheiat cu pârâta și la plata dobânzii legale calculate până la plata efectivă a despăgubirii, cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1270, art. 2199-2220, art. 1350, art. 1530, art. 1547 și art. 1548 din C. civ.

Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1174/C din 30 octombrie 2017, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Societatea C. S.A.

A respins cererea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta Societatea C. S.A., ca neîntemeiată.

S-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, prin decizia civilă nr. 713/Ap din 14 mai 2018, a respins apelul formulat de către apelanta S.C. A. S.R.L., prin administrator special D. și prin administrator judiciar B. S.P.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1174/C/30 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2016.

Împotriva deciziei civile nr. 713/Ap din 14 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator special D. și prin administrator judiciar B. S.P.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă motivează că instanța de apel a încălcat principiului contradictorialitătii și regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Arată că instanța a reținut, în mod corect, că nu a fost depus și comunicat întregul dosar de daună și a dispus ca intimata pârâtă să-l depună la dosar.

Toate înscrisurile depuse au fost noi, însă, în mod eronat, a apreciat că fotografiile de pe acoperiș nu aduc elemente suplimentare față de cele care au fost deja administrate la instanța de fond, deși acestea erau esențiale pentru soluționarea cauzei.

Susține că instanța de apel, în mod nereal, a considerat, la termenul din 07 mai 2018, că probele esențiale ale cauzei reprezentate de fotografiile de pe acoperiș nu aduc elemente suplimentare față de cele relevate prin probele administrate la fond și nu a acordat termen pentru comunicarea acestora apelantei-reclamante.

Consideră că probele solicitate de reclamantă în fond și în apelul formulat au fost respinse fără niciun motiv legal, deși instanța de apel avea obligația de a pune în discuția părților toate chestiunile de fapt si de drept apărute în cursul procesului.

Astfel, consideră că instanța nu a respectat principiul contradictorialității și nu a pus în discuția părților dacă fotografiile acoperișului clădirii depuse de către pârâtă aduceau elemente suplimentare, determinante și s-a pronunțat fără a asculta poziția părților, în condițiile în care, atât în fond, cât și în apel, reclamanta a solicitat ca pârâta să depună toate înscrisurile dosarului de daună, mai ales fotografiile acoperișului clădirii. A susținut și încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

A mai invocat că instanța de apel a încălcat dreptul la apărare al reclamantei prin hotărârea de a nu comunica fotografiile privind acoperișul clădirii, depuse în două exemplare, cunoscând că reclamanta a solicitat cu celeritate depunerea acestor fotografii, atât în fond cât și în apel, respectiv.

Recurenta-reclamantă arată că, în baza acestor fotografii și în funcție de densitatea și masa materialelor din care e construită învelitoarea de pe acoperiș, o expertiză putea să calculeze precis viteza vântului de la adresa imobilului, viteza care a avut ca efect desprinderea bucăților de pe acoperiș, posibila lor ridicare peste zidul de circa 70 de cm și aruncare în curtea interioară.

De asemenea, arată că, un al doilea aspect pe care îl puteau lămuri aceste fotografii, era dacă sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 3.3 lit. C), teza II din Condițiile de asigurare. Aceste fotografii aveau un rol esențial în susținerea admisibilității probei cu expertiza tehnică de specialitate.

Instanța de apel nu a comunicat și nu a pus în discuția contradictorie a părților admiterea probelor solicitate prin întâmpinare și prin noua notă de probatoriu, dar a admis toate probele și a dispus ca reclamanta să răspundă la interogatoriu cu încălcarea art. 205 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 355 alin. (1) și art. 194 lit. e) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă invocă faptul că instanța de apel nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat pe cererea sa de la punctul 1.2 din cererea de apel, formulată și în dosarul de fond, prin care a solicitat depunerea în cauză de către intimată a întregului dosar de daună.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de apel nu s-a pronunțat pe cererea sa de a se constata că pârâta este cea care trebuia să îndeplinească obligațiile reglementate de articolul 5 din condițiile particulare de asigurare pentru daune, referitoare la determinarea cuantumului daunei și pe cele prevăzute de art. 18.5 relative la cauzele producerii evenimentului asigurat, constatarea și evaluarea daunelor, precum și determinarea datei la care s-a produs evenimentul asigurat, eventual a succesiunii lor.

Totodată, susține că instanța nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat pe cererea reclamantei de a se constata că instanța de fond, în motivarea hotărârii, a reinterpretat în mod netemeinic si nelegal definiția evenimentului asigurat din Condițiile de asigurare, atunci când a afirmat că este o "pagubă produsă în mod brusc de un eveniment privit de sine stătător". De asemenea, nu s-a pronunțat nici pe cererea privind constatarea că "Obligațiile asiguratului sunt reglementate de Condițiile de asigurare cu privire la situațiile în care constată producerea evenimentului asigurat".

Recurenta-reclamantă motivează că numai după ce s-a luat la cunoștință de producerea evenimentului asigurat, sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 18.1, 18.3, 18.4, 18.5, 18.6, 18.7, 16.8., cu precizarea că interpretarea acestor dispoziții trebuie făcută în spiritul dispozițiilor prevederilor art. 18.2 din Condițiile Generale de asigurare. Arată că această obligație a îndeplinit-o la data de 7.11.2014 și la data de 14.11.2014, așa cum se poate constata din probatoriu administrat.

Prin urmare, recurenta-reclamantă susține că pricina s-a soluționat în lipsa unui probatoriu util, concludent și pertinent care ar fi dus la aflarea adevărului, în baza unor minime înscrisuri depuse selectiv de către pârâtă, care în mod constant a refuzat să depună întregul dosar de daună. Deși înscrisurile noi erau deosebit de relevante în cauză, instanța de apel a amânat pronunțarea pentru data de 14.05.2018 și, deși reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, cerere pe care instanța nu s-a pronunțat, la data de 14.05.2018 instanța a respins cererea de apel.

Printr-un alt motiv de recurs, recurenta-reclamantă critică hotărârea pronunțată în apel ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv a precizat că greșita aplicare a legii de către instanța de apel se referă la aprecierile potrivit cărora reclamanta a invocat producerea mai multor evenimente asigurate în perioade de timp diferite, dar a invocat un singur eveniment asigurat, cel constatat și notificat la 7.11.2014, în cadrul căruia existau mai multe riscuri asigurate care au produs daunele.

Recurenta reclamantă consideră că greșita aplicare a legii de către curtea de apel "se referă la aprecierea incidenței dispozițiilor C. civ. și Condițiilor de asigurare în starea de fapt descrisă, reținând o serie de obligații în sarcina subscrisei care erau de fapt dispuse în sarcina societății de asigurări sau nu erau reglementate în contractul de asigurare și nici în lege".

Susține că aplicarea greșită a normelor de drept material poate fi constatată ca urmare a faptului că respingerea cererii sale nu a fost motivată prin raportare la prevederile contractuale care exonerează de la plata despăgubirilor asigurătorul.

Instanța de fond a reținut în sarcina sa obligații care sunt reglementate în contractul de asigurare, ca fiind obligații ale societății de asigurare.

A reliefat în acest sens că s-a dispus în sarcina sa,,-precizarea datelor fiecăruia dintre evenimentele invocate drept cauze ale producerii pagubelor, în condițiile în care a invocat producerea unui singur eveniment asigurat, cel notificat la data de 7.11.2014.

- determinarea și comunicarea cauzelor producerii evenimentului asigurat

- determinarea, precizarea, individualizarea riscurilor asigurate care au produs pagubele

- determinarea și comunicarea parametrilor sau unităților de mărime a riscurilor asigurate care au dus la producerea evenimentului asigurat

- individualizarea pagubelor produse de fiecare risc asigurat".

Instanța de fond a redus probatoriul cu privire la data producerii evenimentului asigurat la datele aleatorii din adresele ANM (INMH) furnizate pentru alte locații geografice decât cea de la adresa la care se găsește imobilul asigurat. Nu a soluționat cauza în baza probelor prevăzute în Condițiile de asigurare, respectiv a raportului intimatei, care să documenteze în mod științific, cauzele producerii evenimentului asigurat, a daunelor, dar și a legăturii de cauzalitate a riscurilor asigurate cu aceste daune. Expertiza era singura probă care putea stabili starea de fapt în mod științific și pertinent.

Cauzele producerii prejudiciului presupun identificarea riscului (riscurilor) care au produs prejudiciu și verificarea dacă riscul identificat este asigurat potrivit specificațiilor din polița de asigurare.

Astfel, apreciază că instanța de apel a aplicat în mod greșit normele de drept material susținând că trebuiesc stabilite "evenimentele asigurate" și nu "riscurile asigurate" care au produs pagubele și a interpretat greșit definițiile noțiunilor din Contractul de asigurare, raportat la prevederile art. 2207 C. civ., ale art. 5 din Polița multi-risc și ale art. 18.5 și 18.8 din Condițiile de asigurare.

Toate aceste dispoziții legale subliniază că este eronat argumentul conform căruia asiguratul are obligația să determine riscul asigurat care a produs pagubele.

În concluzie, recurenta relevă că potrivit înscrisurilor depuse ca probă de către intimată, aceasta a stabilit care sunt evenimentele asigurate și a trecut la evaluarea pagubei aferentă acestora, așa cum se poate constata din procesul-verbal de constatare a daunelor pentru data producerii evenimentului, 6.11.2014 si din antemăsurătoare. Intimata nu a contestat în nici un fel susținerile reclamantei din notificarea trimisă pe e-mail din data de 7.11.2014 cu privire la riscurile asigurate.

Recurenta învederează că potrivit contractului de asigurare, dovada producerii riscurilor asigurate nu aparține asiguratului, iar mijloacele de probă nu sunt "aspectele invocate de apelantă", "informațiile publice existente în mass-media", "informațiile publice puse la dispoziție de instituțiile specializate care se ocupă cu monitorizarea și prezentarea acestor evenimente și a eventualelor consecințe produse", cum eronat a reținut instanța de apel.

Recurenta-reclamantă a motivat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază constatarea Curții de apel referitoare la faptul că pozele depuse la singurul termen de judecată, 07.05.2018, sunt de la exterior și nu aduc elemente suplimentare față de cele ce au fost deja administrate la instanța de fond.

Subsumat aceluiași motiv de nelegalitate se arată că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază constatarea că obiectivele propuse nu sunt utile soluționării cauzei, în condițiile în care nu au fost precizate obiectivele propuse. De asemenea, nu cuprinde nici motivele pe care se întemeiază constatarea că aspectele a căror dovedire se tinde a se face cu această expertiză, constituie în fapt interpretarea clauzelor contractului, interpretare care este atributul instanței.

A mai susținut că hotărârea instanței de apel nu este motivată deoarece "instanța a speculat doar că la adresa imobilului asigurat nu s-a înregistrat o viteză a vântului care să depășească 17 m/s (așa cum impune art. 3.3 lit. C) alin. (1) din Condițiile de asigurare), atât timp cât nu există o expertiză care să susțină această afirmație". În continuare arată că motivul principal pentru care a solicitat depunerea fotografiilor de pe acoperiș este acela de a se observa locurile din care au fost dislocate bucăți din învelitoare, pentru ca apoi să justifice solicitarea ca un expert să calculeze precis viteza vântului de la adresa imobilului, în funcție de densitatea și masa materialelor din care este construită învelitoarea de pe acoperiș.

Totodată, susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază confirmarea celor reținute de prima instanță în sensul că reclamanta, prin atitudinea manifestată față de intimata pârâtă, nu și-a respectat obligațiile contractuale conform art. 18.1, art. 18.2 și art. 18.6, în ceea ce privește anunțarea producerii evenimentului asigurat. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază constatarea Curții de apel că nu s-au produs riscurile asigurate și că nu poate fi angajată răspunderea civilă contractuală a intimatei pârâte.

Susține că dovada producerii riscurilor asigurate este demonstrată de înscrisurile întocmite și depuse de către intimată la dosar, respectiv proces-verbal de constatare a daunelor la clădiri si bunuri, din data de 14.11.2014, pentru data producerii evenimentului 6.11.2014, antemăsurătoarea din data de 14.11.2014 și fotografiile depuse la dosar atât odată cu întâmpinarea, cât și în apel.

Consideră că instanța de apel nu a prezentat motivele pe care s-a întemeiat atunci când a reținut că în speță nu s-au produs riscurile asigurate și că nu poate fi angajată răspunderea civilă contractuală a intimatei-pârâte.

Susține că motivarea respingerii acțiunii nu poate fi făcută fără a fi întemeiată pe dispozițiile Condițiilor de asigurare generale și specifice, completate de dispozițiile C. civ. în materie de asigurări. În cuprinsul acestora nu este prevăzută o limită de timp de la producerea evenimentului asigurat până la care asiguratul trebuie să constate dauna și să notifice în termen de maxim 3 zile producerea evenimentului asigurat.

În consecință, prin inexistenta demersului pârâtei de a determina cauzele evenimentului asigurat și întinderea prejudiciului, aceasta nu are nici un suport să contrazică faptul că daunele au fost produse în urma unor evenimente a căror riscuri au fost asigurate prezentând si susținând ca motive cazurile în care acoperirea daunelor produse sunt excluse prin polița de asigurare - infiltrații de apă provenite din exterior și nu prin rupturi, spărturi sau crăpături ale acoperișului cauzate de violența fenomenelor atmosferice.

În partea finală a cererii de recurs au fost redate prevederile art. 1270 alin. (1) C. civ., art. 1350 alin. (1) și (2) C. civ., art. 1547 și art. 1548 C. civ.

Intimata-pârâtă S.C. C. S.A. prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat inadmisibilitatea recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea din 19 februarie 2019 Înalta Curte a respins excepția inadmisibilității recursului și a admis în principiu recursul.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Recurenta-reclamantă a invocat încălcarea dreptului la apărare, a principiilor legalității (art. 7 C. proc. civ.), egalității (art. 8 C. proc. civ.), contradictorialității procesului civil (art. 14 C. proc. civ.) și a unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Prima critică se referă la respingerea cererii de admitere a probei cu înscrisuri, constând în depunerea dosarului de daună de către intimata-pârâtă și a probei cu mijloacele materiale de probă reprezentate de fotografiile de pe acoperișul imobilului. Instanța de prim control judiciar a reținut, sub acest aspect, că la dosar există deja dosarul de daună, iar proba cu mijlocele materiale de probă, constând în fotografiile de pe acoperiș, nu aduce elemente suplimentare noi față de planșele foto aflate deja la dosar, administrate în primă instanță.

Recurenta-reclamantă consideră că instanța de apel a respins probele solicitate fără niciun motiv legal.

Această susținere a recurentei nu poate fi primită, deoarece instanța de apel a respins motivat probele solicitate, respectiv a reținut că reiterarea aceleiași cereri de probatoriu în apel este neutilă în soluționarea căii de atac, în condițiile în care nu aduce elemente suplimentare cu caracter de noutate față de același probatoriu administrat în primă instanță.

Critica prin care recurenta-reclamantă susține că, în cauză, s-a încălcat principiul contradictorialității și dreptul la apărare este nefondată.

Instanța de prim control judiciar, la termenul din 07 mai 2018, a pus în discuția contradictorie a părților toate probele solicitate de către apelanta-reclamantă în cadrul apelului, inclusiv proba cu mijloacele materiale de probă reprezentate de fotografiile de pe acoperișul clădirii și a ascultat poziția părții prezente cu privire la probele solicitate.

Deși în virtutea principiului devolutiv al apelului se pot reface probele înaintea instanței de apel, totuși instanța de apel, în absența furnizării unor motive temeinice, poate să respingă cererea de refacere a unor probe, dacă o găsește inutilă față de împrejurarea că acele probe sunt câștigate cauzei și pot contribui la formarea convingerii ei.

Sub acest aspect, instanța supremă constată că recurenta-reclamantă a avut posibilitatea să participe în mod activ, direct, egalitar la dezbaterile care au purtat asupra admisibilității probelor solicitate.

Respingerea probei, față de împrejurarea că aceeași probă fusese administrată în primă instanță și este deja câștigată cauzei, nu aduce nicio atingere dreptului la apărare, câtă vreme nu se poate reține care sunt viciile de legalitate care afectează măsura adoptată de instanța de apel și vătămarea legitimă cu caracter procesual suferită de parte.

Prin urmare, instanța de apel prin respingerea motivată a cererii de readministrare a probei cu mijloacele materiale de probă nu a încălcat principiile contradictorialității, egalității, dreptul la apărare și la un proces echitabil care guvernează procesul civil.

Aspectele legate de utilitatea, pertinența și concludența probatoriului propus de către reclamantă în apel, cu referire la mijloacele materiale de probă constând în fotografii și expertiza tehnică de specialitate, nu formează obiect al examinării Înaltei Curți. Aceasta, deoarece în calea extraordinară de atac a recursului, analiza este limitată de însuși conținutul introductiv al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de netemeinicie, recursul fiind o cale de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, fără a avea caracter devolutiv.

Recurenta-reclamantă a mai criticat decizia instanței de apel sub aspectul greșitei aprecieri asupra modalității în care prima instanță a încuviințat și administrat proba cu interogatoriul reclamantei, la propunerea pârâtei. În această privință, a relevat că prima instanță a încuviințat alt interogatoriu decât cel depus odată cu întâmpinarea, încălcându-se astfel prevederile art. 205 alin. (2) C. proc. civ., art. 355 alin. (1) și art. 194 lit. e) C. proc. civ.

Critica recurentei-reclamante este neîntemeiată. Instanța de apel a reținut printr-un considerent comun că, în cauză, au fost respectate dispozițiile legale procesuale care reglementează dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.

Înalta Curte reține că reclamanta nu poate invoca direct în apel faptul că interogatoriul încuviințat de prima instanță nu este identic cu cel depus odată cu întâmpinarea.

Neregularitățile săvârșite în cursul judecății trebuie invocate la termenul la care s-a săvârșit neregularitatea. Numai dacă partea - nu este prezentă, neregularitatea trebuie invocată la termenul de judecată imediat următor și înainte de a pune concluzii pe fond, așa cum impune reglementarea prevăzută de art. 178 alin. (3) lit. b) C. proc. civ. în cazul nulității condiționate de existența unei vătămări.

Verificând respectarea exigențelor impuse de prevederile legale mai sus precizate, se constată că, în fața instanței de fond, la termenul la care a fost încuviințată proba, reclamanta nu a fost reprezentată. La termenul următor, cu procedura legal îndeplinită, 18 septembrie 2017, reclamanta, prin reprezentant convențional, nu a invocat nicio neregularitate cu privire la conținutul interogatoriului, ci a depus în scris răspunsul la interogatoriu. Acest aspect infirmă și susținerea că nu s-au respectat prevederile art. 355 C. proc. civ. și art. 194 lit. e) C. proc. civ. referitoare la luarea interogatoriului persoanelor juridice.

Reținând că reclamanta nu a invocat neregularitățile legate de încuviințarea și administrarea interogatoriului la termenul de judecată imediat următor și înainte de a pune concluzii pe fond în primă instanță, sancțiunea care a intervenit este decăderea din dreptul de a invoca neregularitățile pretinse direct în calea de atac a apelului.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta-reclamantă a mai criticat faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de repunere pe rol a cauzei, motivând că soluționarea cauzei s-a făcut în lipsa unui probatoriu util, concludent și pertinent care să fi dus la aflarea adevărului.

Raportat la critica formulată, instanța supremă reține că la ultimul termen de judecată din 07 mai 2018, când a avut loc dezbaterea în fond asupra apelului declarat de reclamantă, aceasta nu a fost reprezentată. Instanța de apel a amânat pronunțarea la data de 14 mai 2018, iar apelanta-reclamantă, la data de 08 mai 2018, a solicitat și a primit o copie electronică a înregistrării ședinței de judecată din 07 mai 2018. La data de 14 mai 2018, fără a se putea stabili dacă anterior sau ulterior momentului pronunțării, s-a înregistrat la instanța de apel, cererea apelantei-reclamante de repunere a cauzei pe rol, cu motivarea că s-au depus la dosar înscrisuri, "respectiv fotografiile de pe acoperișul imobilului", care nu i-au fost comunicate.

În temeiul art. 400 C. proc. civ. "dacă în timpul deliberării, instanța găsește că sunt necesare probe sau lămuriri noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părților".

Pornind de la conținutul prevederilor legale mai sus enunțate, instanța supremă reține că repunerea pe rol a cauzei se dispune de instanța învestită cu soluționarea cauzei în situația în care apreciază că sunt necesare probe sau lămuriri noi. Or, raportând motivele expuse în cuprinsul cererii de repunere pe rol la dispozițiile legale care conferă instanței posibilitatea de a repune cauza pe rol, rezultă că cererea reclamantei este nejustificată, ținând seama și de chestiunile prealabile soluționate anterior deschiderii dezbaterilor pe fond și consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta-reclamantă a invocat faptul că instanța de apel nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat pe cererea formulată de a se constata că pârâta trebuia să îndeplinească obligațiile contractuale reglementate prin art. 5, art. 18.5 și că "obligațiile asiguratului sunt reglementate de condițiile de asigurare cu privire la situațiile în care constată producerea evenimentului asigurat". A mai învederat că, numai după ce s-a luat cunoștință de producerea evenimentului asigurat, sunt aplicabile dispozițiile art. 18.1, 18.3, 18.4, 18.5, 18.6, 18.7, 16.8.

Înalta Curte remarcă faptul că recurenta-reclamantă, deși motivează că instanța de apel nu s-a pronunțat pe cererile menționate de recurenta-reclamantă, totuși apreciază că nu este vorba de cereri noi în apel, ci, eventual, de critici despre care se pretinde că nu ar fi fost luate în examinare.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată, din analiza considerentelor care alcătuiesc decizia pronunțată în apel, că aspectele invocate sunt analizate în cuprinsul deciziei atacate. Instanța de apel a reținut că reclamanta nu a respectat obligațiile contractuale care îi reveneau, în temeiul art. 18.1, 18.2, 18.6, atât în ceea ce privește anunțarea producerii evenimentului asigurat, cât și în ceea ce privește limitarea consecințelor produse.

În contextul dat, constatarea și evaluarea daunelor de către asigurător, în temeiul art. 5 din condițiile de asigurare, este precedată de îndeplinirea obligațiilor impuse în sarcina asiguratului, de a anunța producerea evenimentului asigurat în termenul convenit de părți, așa cum corect au motivat instanțele de fond.

Așadar, critica invocată sub aspectul celor mai sus relevate este neîntemeiate.

O altă critică subsumată aceluiași motiv de nelegalitate vizează neanalizarea susținerilor formulate în cererea de apel, sub aspectul reinterpretării definiției evenimentului asigurat și a riscului asigurat.

Această critică este infirmată de considerentele care au fundamentat decizia instanței de apel, în care se reține semnificația noțiunii de eveniment asigurat și a celei de risc asigurat prin prisma definițiilor care se regăsesc în condițiile de asigurare și în condițiile particulare pentru daune materiale din contractul părților.

Recurenta-reclamantă a mai invocat nemotivarea hotărârii în legătură cu respingerea probelor solicitate în apel, precum si cu privire la conturarea unei situații de fapt diferite, dacă probele propuse ar fi fost încuviințate în apel.

În privința acestor critici, se reține caracterul formal invocat în cadrul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece recurenta-reclamantă urmărește să obțină o reapreciere a situației de fapt prin raportare la probele propuse în apel, pentru a se stabili că recurenta-reclamantă a respectat clauzelor contractuale care reglementează drepturile și obligațiile ce revin părților în situația producerii evenimentului asigurat.

Cu alte cuvinte, recurenta-reclamantă tinde la o reapreciere a probatoriului cu consecința verificării modalității faptice în care părțile și-au respectat obligațiilor contractuale în cazul producerii evenimentului asigurat reclamat în cauză.

O atare critică nu poate fi subsumată motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii atacate, fiind înlăturată ca neîntemeiată.

Motivul de recurs fundamentat pe cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are în vedere ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Textul reglementează situațiile în care instanța recurge la texte de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Prin criticile subsumate acestui motiv de recurs, recurenta nu a fost în măsură justifice încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a aplicat greșit legea atunci când a apreciat producerea mai multor evenimente asigurate în perioade de timp diferite, în condițiile în care a invocat un singur eveniment asigurat în cadrul căruia existau mai multe riscuri asigurate care au produs daunele.

Această critică nu poate fi încadrată în motivul de casare invocat, deoarece nu se invocă nicio normă de drept material încălcată sau greșit aplicată, susținerile recurentei referindu-se la circumstanțe factuale specifice cauzei care, în opinia recurentei, se subsumează noțiunilor de eveniment asigurat și risc asigurat.

În cadrul motivului de nelegalitate invocat nu se poate efectua o analiză a împrejurărilor de fapt evocate de recurentă spre a stabili dacă s-au respectat obligațiilor care incumbă părților în cazul producerii evenimentului asigurat descris de recurentă și pentru a se determina cauzele producerii evenimentului asigurat sau modalitatea în care a avut loc constatarea, evaluarea daunelor și stabilirea datei la care s-a produs evenimentul asigurat. În absența unor motive care să susțină o eventuală încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material incidente, prin raportare la situația de fapt constatată, criticile recurentei vizează doar aspecte de temeinicie care exced controlului de legalitate specific recursului.

O altă critică subsumată aceluiași motiv de casare se referă la aplicarea greșită a normelor de drept material, cu referire generică la interpretarea dispozițiilor C. civ. și a celor din Condițiile contractuale.

În argumentarea acestei critici a invocat că s-a reținut în sarcina asiguratului obligații care, în fapt, sunt în sarcina societății de asigurare. Fără a indica în concret dispozițiile de drept material încălcate sau greșit aplicate, recurenta a învederat că instanța de apel a dispus în sarcina sa precizarea datelor fiecăruia dintre evenimentele invocate, comunicarea cauzelor producerii evenimentului asigurat, determinarea, precizarea, individualizarea riscurilor asigurate care au produs pagubele și alte asemenea aspecte de fapt, evidențiate în cererea de recurs.

Instanța de recurs reține că nu se verifică susținerea referitoare la inversarea obligațiilor care incumbă părților de către instanța de apel, considerentele din cuprinsul deciziei recurate, referitoare la respectarea regulilor impuse de mecanismul contractual agreat de părți în ipoteza producerii evenimentului asigurat fiind corecte.

Instanța de recurs nu poate cenzura argumentele prezentate de recurentă în legătură cu situația de fapt și de a reevalua în acest scop probatoriul administrat, deoarece nu pot fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Toate celelalte critici relevă nemulțumirea recurentei-reclamante față de modul de interpretare a clauzelor contractuale atât din perspectiva noțiunilor de eveniment asigurat și risc asigurat, cât și sub aspectul determinării obligațiilor ce incumbă părților prin raportare la situația de fapt descrisă de recurenta-reclamantă și la probatoriul administrat.

Examenul acestor critici fundamentate pe aspecte legate de situația de fapt și de probele administrate tinde la o reevaluare de fond, care nu este posibilă în calea extraordinară de atac a recursului.

Așa fiind, criticile care vizează situația de fapt sau aprecierea probelor, nu pot fi supuse analizei instanței de recurs.

Recurenta a redat conținutul normativ al prevederilor art. 2207 alin. (1) și (2) C. civ., art. 1270 alin. (1) C. civ., art. 1350 alin. (1) și (2) C. civ., art. 1547 și 1548 C. civ., însă nu a fost în măsură să motiveze în ce a constat încălcarea sau aplicarea greșită a acestor dispoziții legale de către instanțele devolutive.

În raport de considerentele ce preced, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este neîntemeiat.

Față de toate motivele mai sus reținute, temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator special D. și administrator judiciar B. S.P.R.L., împotriva deciziei civile nr. 713/Ap din 14 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 8 octombrie 2019.