ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1514/2019

Ședința publică din data de 26 septembrie 2019

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. solicitând să se pronunțe o hotărâre prin care:

- Să se constate nulitatea absolută a art. 1.1 din contractul de credit nr. x/25.08.2008, a actelor adiționale nr. x/21.11.2011 și y/24.06.2014 pentru încălcarea dispozițiilor art. 3 din Regulamentul nr. 4 a BNR din 1 .04.2005, constând în obligația tuturor comercianților și prestatorilor de servicii de a efectua toate operațiunile în moneda națională, respectiv leul românesc .

- Constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar - art. VI pct. 1.3.2 alin. (4) din Condițiile generale de creditare, înserată în contractul de credit și actele adiționale și eliminarea acestora.

- Stabilizarea obiectului material al contractului de credit la cursul de schimb CHF - LEU de la momentul semnării contractului - 25.08.2008, respectiv 249.391,52 RON, curs care să fie valabil pe toată durata contractului.

- Denominarea în monedă națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională .

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. art. 9

3

alin. lit g, art. 9

3

alin. lit g din Ordonanța de Guvern nr. 21/1992, art. 36, art. 37, art, 68 din O.U.G. nr. 50/2010, 14 lit. a), art. 15 din Legea nr. 190/1999, ale art. 969 C. civ. 1864, Art. 1 alin. (3) din Legea 193/2000, precum și pe celelalte temeiuri de drept indicate în cuprinsul cererii.

Prin sentința civilă nr. 812 din 25.10.2017, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A..

Împotriva sentinței civile nr. 812 din 15.10.2017 pronunțată de Tribunalul Iași, secția Civilă, au declarat apel A. și B..

Curtea de Apel Iași, secția Civilă prin decizia nr. 258/2018 din 18 aprilie 2018 a respins apelul formulat de apelanții A. și B. împotriva sentinței civile cu nr. 812/25.10.2017 pronunțată de Tribunalul Iași, secția II Civilă -contencios administrativ Fiscal, pe care a păstrat-o.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În temeiul acestui motiv de nelegalitate, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

În susținerea recursului, recurenții au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile au vizat două aspecte. Sub un prim aspect recurenții susțin că clauza de risc valutar inserată în contractul de credit nr. x/25.08.2008 și a actelor adiționale nr. x/21.12.2011 și y/24.06.2014.

Se arată că, clauza de risc valutar este o clauza abuziva, întrucât, raportat la momentul încheierii contractului și la circumstanțele acestuia, precum și la caracterul sau prestabilit si impus consumatorului, fără a-i acorda posibilitatea influențării naturii acesteia, determină un dezechilibru major între drepturile și obligațiilor asumate de către părți, riscul valutar fiind suportat exclusiv de către consumator cu toate consecințele negative asupra posibilității de respectare a obligațiilor contractuale.

Caracterul abuziv al acestei clauze rezidă în faptul că obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului. Or, având în vedere obligația de transparența contractuală instituită în sarcina operatorilor economici care se circumscrie exigențelor de informare și protecție inerente dreptului consumatorului în scopul garantării dreptului consumatorului de a înțelege prevederile și efectele pe termen lung ale contractului pe care îl încheie, fiecare beneficiar al unui credit în valută trebuie să cunoască riscurile pe care și le asuma la contractarea unui asemenea produs.

Omisiunea băncilor de a Informa consumatorul asupra riscului de hiper-valorizare a CHF, fenomen previzibil pentru experții financiari ce activează în cadrul acestora, dat fiind faptul că CHF este o monedă Instabilă, iar la momentul încheierii contractului aceasta era la un minim istoric, creșterea valorii față de moneda națională fiind inevitabilă, constituie o încălcare a obligației de consiliere, sever sancționat în dreptul european și național întrucât este de natura să angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o imagine deformată a întinderii drepturilor și obligațiilor asumate.

Raportat la prevederile legale în domeniul clauzelor abuzive, contractul de credit reprezintă un contract de adeziune conținând clauze prestabilite de către Banca, și care se impun clientului fără a-i da posibilitatea acestuia de a influența conținutul lor, fapt ce determină inegalitatea pozițiilor juridice ale părților contractante în sensul afirmării intereselor băncii, în calitate de profesionist, în detrimentul consumatorului, care reprezintă partea mai slabă în contract.

Astfel, prin prisma acestei reglementari, clauza de risc valutar constituie o clauza abuzivă întrucât reclamanții, în calitate de consumatori, nu au avut posibilitatea reală de a negocia conținutul acestei clauze, fiind constrânși, prin natura redactării contractului de credit, la acceptarea acestuia astfel cum a fost prestabilit.

Reclamanții, începând cu anul 2008 și până în prezent, au constatat și suportat manifestările unui risc valutar masiv, din perspectiva cursului aplicabil ratelor lunare de rambursare a creditului. Ca urmare a aprecierii treptate a CHF în raport cu toate monedele, acesta a ajuns la aceeași paritate cu EURO. în consecință, paritatea CHF/EURO a ajuns la un nivel de peste 4 RON/1 CHF, ratele lunare în RON majorându-se și cu 130% în comparație cu momentul semnării contractului de credit. Efectul maxim al riscului valutar până în prezent s-a concretizat în data de 23.1.2015, când paritatea CHF/RON a ajuns la nivelul record de 4.5817 RON/1 CHF, francul elvețian ajungând să fie mai valoros decât euro. Tn consecință, cursul aplicabil ratei din ianuarie 2016 a fost de 4.484 RON/1 CHF, iar cursul aplicabil ratei din martie 2015 a fost de 4,2173 RON/1 CHF.

În consecință, se arată că reclamanții nu am fost niciodată informați complet, corect și precis de pârâtă în calitatea sa de profesionist sofisticat din domeniul financiar - bancar, înainte de încheierea contractului de credit în CHF, asupra posibilității creșterii cursului CHF aplicabil ratelor lunare cu peste 130 % în câțiva ani și asupra posibilității înregistrării unor pierderi semnificative, deși aceste aspecte erau cunoscute profesioniștilor în privința monedelor de refugiu cum e francul elvețian.

Singurul reper oferit în mod efectiv a fost cursul BNR de 2.1736 RON/1 CHF din 25 august 2008, data încheierii contractului de credit.

Sub al doilea aspect, reclamanții arată că pentru restabilirea echilibrului contractual se impune stabilizarea obiectului material al contractului de credit nr. x/25.08.2008 la cursul de schimb CHF-RON de la momentul semnării contractului 25.0S.2008, respectiv 249.391,52 RON pentru toată perioada de derulare a relațiilor contractuale.

Având în vedere prevederile art. 969 C. civ. conform cărora părțile trebuie să acționeze cu bunâ-credintă atât la negocierea si încheierea contractului, cat si pe tot timpul executării sale, neputând înlătura sau limita aceasta obligație, distribuția între părți a pierderilor și beneficiilor rezultate ca urmare a creșterii valorii CHF față de moneda națională, apare ca o soluție justă și echitabilă ce materializează aplicarea acestui principiu.

Întrucât s-au schimbat împrejurările avute in vedere de părți la momentul încheierii contractului și, pe cale de consecința, efectele actului juridic au ajuns să fie altele decât cele pe care părțile au înțeles să le stabilească, consideră că se impune revizuirea efectelor contractului în temeiul teoriei impreviziunii care odată cu intrarea in vigoare a Noului C. civ. beneficiază de o reglementare cu caracter general, reglementare care constituie o transpunere legislativă a soluțiilor conturate in practică.

În finalul recursului se arată că în ce privește întinderea obligației băncii de a informa clienții cu privire la riscul de schimb valutar legat de împrumuturile încheiate în monedă străina s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Decizia CJUE. C-186/16, Andriciuc și alții v. D. S.A..

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 25 octombrie 2018 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Prin cererea înregistrată la 22 august 2018, intimata-pârâtă C. S.A. a formulat cerere prin care a solicitat ca instanța să ia act de declarația de renunțare la judecată exprimată de reclamanți în curpinsul unui act autentic.

Înalta Curte, a luat în examinare cererea formulată de către recurenții-reclamanți, în temeiul art. 464 alin. (2) C. proc. civ. și a reținut:

Potrivit art. 406 C. proc. civ., renunțarea la judecată poate avea loc în tot cursul judecății, în fața primei instanțe sau a instanței de apel ori a celei de recurs, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.

Conform art. 464 alin. (2) C. proc. civ. achiesarea expresă se face prin act autentic sau prin declarație verbală în fața instanței ori de mandatarul său în temeiul unei procuri speciale.

Prin declarația autentificată sub nr. x din 24 iulie 2018, la Societatea Profesională Notarială E. și Asociații, existentă la dosar, reclamanții au arătat că renunță în mod expres și irevocabil la judecata cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosar nr. x/2015 aflat pe rolul Curții de Apel Iași.

În cauza de față, manifestarea de voință a reclamanților în sensul de a renunța la judecata prezentei căi de atac, reprezintă un act de dispoziție al acestora, care nu este suspus cenzurii instanței.

În consecință, Înalta Curte, având în vedere cererea formulată de către reclamanți, apreciază îndeplinite cerințele prevăzute de art. 406 coroborat cu art. 464 C. proc. civ., privind renunțarea la judecata recursului declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 258/2018 din 18 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțare la judecata recursului declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 258/2018 din 18 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2019.