ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1563/2019

Ședința publică din data de 1 octombrie 2019

Deliberând asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a VI-a civilă la 7 septembrie 2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. le-a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. și C. - prin D. S.A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

- constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar prevăzută în capitolul VI - Rambursarea - pct. 6.1, raportat la pct. 2.4 din capitolul II - Obiectul și durata contractului de credit, din contactul de credit încheiat și eliminarea acesteia;

- stabilizarea cursului de schimb CHF - LEU la momentul încheierii și semnării contractului, respectiv 5 februarie 2008, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului, 1 CHF = 2.237 RON, conform arhivei B.N.R. curs valutar, cotația francului elvețian afișată la 5 februarie 2008;

- obligarea pârâtei la plata sumei încasate în plus cu titlu de diferență de curs valutar, față de stabilizarea cursului de schimb valutar CHF - LEU la data contractării în echivalent RON, în funcție de cursul oficial LEU - CHF stabilit de B.N.R., la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, dobândă ce urmează să fie calculată de la data plății și până la data achitării efective a acestuia;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 193/2000, Legii nr. 296/2004, Legii nr. 289/2004, O.G. nr. 21/1992, O.U.G. nr. 50/2010, Directivele 93/13/C.E.E., Directiva 2008/48/C.E.

Prin sentința civilă nr. 2156 din 30 mai 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016 s-a respins cererea formulată de reclamant.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul A., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 393/A din 19 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

A fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.323,74 RON.

În esență, în considerentele acestei decizii, instanța de apel a validat soluția de respingere a cererii, reținută prin sentința apelată, însă nu întrucât s-ar fi probat comportamentul conform al profesionistului, ci pentru că, deși consumatorul a dorit continuarea raportului juridic în cazul în care se probează ilicitul contractual, raportat la clauza de risc valutar acest lucru nu este posibil. La 3 aprilie 2018, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 393/A din 19 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea în tot a deciziei recurate și, rejudecându-se pe fond litigiul, să fie admisă cererea de chemare în judecată.

Critica de nelegalitate invocată de recurent vizează faptul că instanța de apel a verificat caracterul abuziv al clauzelor ce formează obiectul litigiului doar sub un singur aspect, și anume acela al excluderii prevăzute de art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13.

Reclamantul a învederat că, pentru a stabili dacă o clauză contractuală este exclusă din domeniul de aplicare al Directivei 93/13, revine instanței naționale sarcina să verifice dacă această clauză reflectă prevederile din dreptul național care se aplică între părțile contractante independent de alegerea lor sau pe cele care sunt de natură supletivă.

S-a arătat că instanța de apel nu a interpretat în litera legii principiul nominalismului monetar, oferind o interpretare plasată în afara sferei pe care a avut-o în vedere legiuitorul la redactarea prevederilor legale invocate.

În accepțiunea recurentului, banca avea obligația de a asigura o anumită protecție a consumatorului împotriva supraîndatorării, prin mecanisme contractuale specifice.

În cazul consumatorilor care obțin venituri în moneda națională, riscul de credit trebuia evaluat în mod conform de către profesionist și prin raportare la riscul valutar. Calitatea produsului bancar din perspectiva costurilor sale este indisolubil legată de analiza corespunzătoare și obiectivă a criteriilor de eligibilitate în ceea ce-l privește pe consumatorul care face parte din categoria debitorilor excluși de la protecția naturală.

Astfel, banca trebuie să se asigure în etapa precontractuală asupra faptului că premisele necesare și avute în vedere pentru eliberarea creditului pot să subziste pe toată durata derulării contractului.

Asimetria informațională între bancă și consumator nu poate fi contestată, iar profesionistul trebuie să valorifice acest avantaj cu responsabilitate.

Reclamantul a mai arătat că fluctuațiile previzibile ale cursului trebuie inventariate de către societatea bancară, iar rezultatele sale se impun a fi notificate expres consumatorului și, în același timp, avute în vedere la determinarea gradului de îndatorare acceptat de debitor și stabilit în funcție de veniturile obținute în moneda națională la data constituirii dosarului de creditare.

Absența unei astfel de expertize constituie, în opinia reclamantului, sursa dezechilibrului contractual din care rezultă, de altfel, supraîndatorarea debitorului.

Recurentul a susținut că, în speță, se impunea stipularea unei clauze de indexare monetară în contractele încheiate cu consumatorii, sub rezerva ca aceasta să aibă un conținut transparent atât în privința etalonului avut în vedere, cât și în privința mecanismului prin care operează schimbul valutar.

Prin urmare, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate, iar pe fondul cauzei, în urma rejudecării, să fie admisă cererea de chemare în judecată sub toate capetele de cerere și criticile invocate. Totodată, s-a solicitat să se constate ca fiind întrunite cumulativ condițiile implementate de dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

În acest sens, s-a învederat că reclamantul a acționat de pe o poziție inegală, în raport cu operatorul financiar-bancar, contractul de credit încheiat fiind unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, iar consumatorul neavând posibilitatea de a negocia nicio clauză din contract.

De asemenea, s-a precizat că întregul act juridic a fost impus reclamantului în forma respectivă de către bancă, motiv pentru care instanța națională poate să aprecieze asupra caracterului abuziv al clauzelor stipulate din contactul perfectat.

De asemenea, invocând aplicarea art. 6 din Legea nr. 193/2000, ca urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor prevăzute în contract, cu privire la care s-a solicitat acest lucru, recurentul a cerut să se dispună derularea în continuare a contractului cu excluderea efectelor produse de reglementarea abuzivă.

La 23 iulie 2018, intimatele-pârâte B. S.A. și C. au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la dispozițiile art. 457, coroborat cu art. 27 C. proc. civ.

Totodată, intimatele au invocat și excepția nulității recursului, solicitând admiterea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1), coroborat cu art. 489 alin. (2) și art. 176 C. proc. civ.

Prin rezoluția aflată la dosar, Înalta Curte a stabilit că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

Magistratul-asistent a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părțile nu au înțeles să își exercite acest drept.

În cauză s-a stabilit termen pentru examinarea recursului la 1 octombrie 2019.

Înalta Curte a luat în examinare excepțiile inadmisibilității și nulității recursului asupra cărora, în conformitate cu prevederile art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ. a reținut următoarele:

Cu privire la excepția inadmisibilității recursului invocată de către intimatele-pârâte B. S.A. și C., Înalta Curte o va respinge pentru următoarele considerente:

Argumentele intimatelor-pârâte invocate în susținerea excepției inadmisibilității recursului nu pot fi reținute, având în vedere că prin decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial la 3 ianuarie 2019 s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În condițiile în care s-a statuat că este neconstituțional art. 27 C. proc. civ., astfel cum a fost interpretat prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, admisibilitatea căii de atac a recursului se determină prin raportare la cele statuate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017.

Cu privire la excepția nulității recursului, Înalta Curte a reținut următoarele:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în vigoare la data demarării litigiului, prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului de recurs este sancționată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive.

În raport cu aceste considerente, se constată că, deși formal a fost invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile din cererea de recurs vizează aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia.

În prima partea a recursului, recurentul-reclamant a contestat chestiuni de fapt, respectiv atitudinea băncii prealabil semnării contractului de credit, în sensul că aceasta nu i-a oferit informații complete, corecte și precise cu privire la creditul în CHF acordat și nu i-au fost prezentate riscurile unui astfel de contract.

În realitate, modul în care a fost construită această critică nesocotește caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, în care nu pot fi deduse judecății și analizate aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate, motiv pentru care aceste vor fi înlăturate.

Recurentul-reclamant și-a încadrat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din această perspectivă, se constată că recurentul nu a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greșit.

Mai mult decât atât, verificând motivele de recurs dezvoltate de recurent, instanța de recurs reține că acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În a doua parte a cererii de recurs, reclamantul a invocat dezechilibrul contractual care a condus la supraîndatorarea sa, acesta acționând de pe o poziție inegală în raport cu operatorul financiar-bancar, contractul de credit fiind unui de adeziune.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant reia susținerile prezentate anterior în fața instanțelor de fond și asupra cărora acestea s-au pronunțat, fără a aduce în concret vreo critică nouă deciziei recurate, ce reprezintă fundamentarea petitului cererii, motivele invocate neavând legătură cu motivarea instanței de apel.

Recurentul nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, invocarea de către recurent a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una formală, având în vedere că nu a fost dezvoltat un raționament critic al hotărârii pronunțate în apel, cu trimitere la textele de lege care ar fi fost încălcate sau aplicate în mod greșit cu ocazia soluționării apelului.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurentul nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să atragă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatele-pârâte B. S.A. și C..

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 393/A din 19 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2019.