ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1435/2019

Ședința publică din data de 24 septembrie 2019

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 15 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie formulată de A..

În motivare s-a reținut că în justificarea interesului propriu de a susține apărările pârâtei B. S.R.L., terțul intervenient a precizat că a încheiat un contract de închiriere a unei suprafețe de teren cu societatea pârâtă, pe care aceasta a construit o piscină și a atașat contractul nr. x/15.05.2018, sub semnătură privată, fără dată certă.

Curtea de apel a constatat nu a fost depusă nicio dovadă că terenul proprietatea numitului A., ce face obiectul contractului de închiriere nr. x/15.05.2018, s-ar afla în prelungirea vreunui teren proprietatea pârâtei B. S.R.L. ce face obiectul unui contract de vânzare-cumpărare a cărui anulare se solicită în prezentul dosar, în condițiile în care revenea acestuia obligația de a face dovada celor afirmate, conform dispozițiilor art. 249 C. proc. civ.

Mai mult, s-a arătat că susținerile din cuprinsul cererii de intervenție accesorie nu sunt în concordanță cu cele menționate în contractul de închiriere depus, în cuprinsul căruia se menționează că chiriașul intenționează să folosească imobilul în vederea permiterii accesului pe teren.

Interesul intervenientului accesoriu trebuie să fie personal și actual, cu alte cuvinte, intervenientul trebuie să acționeze pentru a evita un prejudiciu propriu la care s-ar putea vedea expus prin pronunțarea hotărârii.

Sub acest aspect, curtea de apel a reținut că și în ipoteza în care situația de fapt expusă de acesta în cuprinsul cererii de intervenție ar fi conformă cu realitatea, acesta nu justifică un interes propriu în formularea cererii de intervenție accesorie, deoarece indiferent de soluția ce va fi pronunțată în cauză contractul de închiriere își va produce efectele în continuare, situația intervenientului nefiind afectată.

Împotriva acestei încheieri A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 31 mai 2019.

În motivele cererii de recurs, recurentul susține că instanța a încălcat dispozițiile art. 64 alin. (1) C. proc. civ. în ceea ce privește comunicarea cererii de intervenție, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, curtea de apel a înțeles să nu comunice către toate părțile din dosar cererea de intervenție, respectiv pârâtei C. S.R.L. prin lichidator judiciar D. S.P.R.L., parte ce nu a fost prezentă în ședința publică din 15.05.2019.

Deși cererea de intervenție a fost depusă la dosar în exemplare suficiente pentru comunicare, acestea fiind înregistrate în data de 13.05.2019, susține că instanța a trecut peste prevederile art. 64 alin. (1) C. proc. civ. și a respins cererile de amânare formulate de apelantele B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., prin administrator special E., care au solicitat termen pentru comunicarea cererii de intervenție și părții care nu a fost prezentă, pentru o corectă aplicare a principiului contradictorialității.

Recurentul invocă și motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că în mod greșit curtea de apel a reținut că nu justifică un interes propriu, cerință obligatorie pentru admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie.

Contrar acestor considerente, recurentul consideră că justifică un interes propriu, legitim și actual în participarea la judecata acestui proces, deoarece în situația în care sentința apelată va fi dusă la îndeplinire, nefiind modificată în apel, pârâta B. S.R.L. va fi obligată să restituie și clădiri noi pe care aceasta le-a ridicat și care nu au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare a cărui anulare se cere.

Susține că se justifică cererea sa de intervenție prin faptul că, o parte din aceste construcții se află pe terenul său, construcții ce fac parte integrantă din complexul ce ar urma să fie dat în întregime către C. S.R.L. cât și gardul despărțitor, investiții făcute de pârâta-apelantă B. S.R.L.

Astfel, arată că a depus la dosarul cauzei contractul de închiriere nr. 23 din 15 mai 2018, încheiat cu pârâta B. S.R.L., prin care a stabilit condițiile închirierii suprafețelor de teren pe care se află o parte din construcțiile edificate de pârâtă.

Acest contract despre care instanța afirmă că este doar un contract atașat, este înscris la Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița în vederea impozitării recurentului. Astfel, deși se apreciează de către instanță că acesta nu are dată certă, înregistrarea lui la organele fiscale competente îi atribuie acestuia toate atributele unui contract serios ce produce efecte între părți.

Chiar dacă acest contract nu specifică în mod clar că este în vecinătatea terenului pârâtei B. S.R.L., instanța are la dosarul cauzei o expertiză topografică, un răspuns la obiecțiunile formulate chiar de către reclamantă, unde se evidențiază în mod clar că există un drum de trecere și o suprafață de teren ce nu aparține pârâtei B. S.R.L., unde sunt construite piscine și terase amenajate.

De asemenea, arată că în mod greșit instanța de fond motivează respingerea cererii de intervenție accesorie sub aspectul neexistenței unei vătămări, a unui prejudiciu propriu al recurentului.

Curtea de apel în mod eronat a reținut că prin expunerea făcută prin cererea de intervenție, recurentul ar fi urmărit protejarea drepturilor ce decurg din contractul de închiriere, fiind evident că acesta își va produce efectele în continuare până la trecerea termenului.

Susține că dreptul pe care înțelege să-l protejeze este dreptul său de proprietate, ce va fi afectat în sensul că pe terenul său, proprietate personală, în ipoteza în care hotărârea apelată va rămâne neschimbată, vor rămâne niște construcții ce vor face neutilizabil terenul așa cum se află în acest moment și care va face imposibilă utilizarea lui și exercitarea dreptului său de proprietate.

Astfel, arată că va fi un terț care se va afla în situația de nu-și putea folosi terenul său, care va fi nevoit să demareze proceduri judiciare față de proprietarul construcțiilor rămase pe acest teren, proceduri care îi prejudiciază dreptul de a-și exercita atributele dreptului de proprietate.

Totodată, recurentul apreciază că la acest moment nu mai există bunurile așa cum au fost acestea identificate la momentul vânzării, iar repunerea părților în situația anterioară persupune că tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.

Intimata S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar D. S.P.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, Înalta Curte apreciind, așa cum s-a reținut în practicaua acestei decizii, că excepția invocată nu poate fi analizată în prezentul recurs, față de cadrul procesual limitat la admisibilitatea cererii de intervenție accesorie.

Intimata F. S.A., prin lichidator judiciar G. Filiala Prahova S.P.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2252,29 RON.

S-a fixat termen de judecată la data de 19 noiembrie 2019, termen preschimbat din oficiu prin încheierea din 3 iulie 2019, la data de 24 septembrie 2019.

Analizând recursul, Înalta Curte reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la faptul că instanța de apel a procedat la discutarea admisibilității în principiu a cererii de intervenție accesorie, fără a dispune în prealabil comunicarea cererii către societatea debitoare C. S.R.L. prin lichidator judiciar D. S.P.R.L., care nu a fost prezentă la acel termen, Înalta Curte apreciază că acest motiv este nefondat.

Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că la 13 mai 2019, A. a depus prin serviciul registratură, cerere de intervenție accesorie în interesul apelantei B. S.R.L.

La termenul din 15 mai 2019, în respectarea principiului contradictorialității și, respectiv, al oralității dezbaterilor, în conformitate cu dispozițiile art. 64 C. proc. civ. - care reglementează procedura de judecată a cererilor de intervenție - instanța a comunicat cererea părților prezente și le-a acordat cuvântul asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție, titularul cererii de intervenție și apărătorii apelantelor F. S.A., prin lichidator judiciar G. Filiala Prahova S.P.R.L., S.C. C. S.R.L., prin administrator special E. și S.C. B. S.R.L. punând, pe rând, concluzii asupra admisibilității cererii de intervenție accesorie.

Astfel, recurentul A. nu poate invoca în cadrul recursului decât critici cu privire la aspecte legate de soluționarea cererii sale de intervenție accesorie, neavând un interes personal de a invoca faptul că nu s-a dispus comunicarea cererii către intimata C. S.R.L. prin lichidator judiciar D. S.P.R.L., doar aceasta din urmă având posibilitatea să o invoce.

C. proc. civ. impune, ca o garanție fundamentală a respectării principiului contradictorialității, citarea părților, însă înfățișarea acestora în fața instanței de judecată, personal sau prin reprezentant, nu este obligatorie și nu este de esența soluționării cauzei în condiții de legalitate, instanța putând hotărî asupra cererilor cu care a fost învestită, dacă procedura de citare a fost legal îndeplinită, fiind relevant simplul fapt că au fost asigurate părților condițiile înfățișării.

Așadar, prin soluționarea cererii de intervenție fără prezența reprezentantului intimatei C. S.R.L. prin lichidator judiciar D. S.P.R.L., care a lipsit la termenul din 15.05.2019 și nu a solicitat amânarea judecății, instanța nu a încalcat principiul contradictorialității.

Totodată, se impune precizarea că fiind vorba de o acțiune în anularea actelor frauduloase, devin incidente dispozițiile art. 85 alin. (6) teza finală din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, potrivit cărora "debitorul va fi citat în calitate de pârât, prin administratorul special."

La termenul din 15.05.2019, reprezentantul convențional al administratorului special al debitoarei, E., a fost prezent, iar curtea de apel în mod corect a respins cererea de amânare formulată de acesta, în condițiile în care a dispus comunicarea cererii de intervenție către toate părțile prezente, inclusiv către debitoarea C. S.R.L.

Prin urmare, susținerea recurentului potrivit căreia instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 64 alin. (1) C. proc. civ. nu este fondată, motivat de faptul că debitoarei C. S.R.L. (care pe tot parcursul litigiului a susținut excepția lipsei calității procesuale pasive a lichidatorului judiciar D. S.P.R.L.) i-a fost comunicată cererea de intervenție prin administratorul special.

În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că deși a invocat acest motiv de nelegalitate, susținerile recurentului vor fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât se invocă încălcarea unor norme de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Referitor la această critică, Înalta Curte reține că norma de drept ce se presupune că ar fi fost nesocotită de către instanța de apel, deși neindicată expres în cererea de recurs, este cea prevăzută de art. 61 alin. (1) C. proc. civ., respectiv existența unui interes propriu al terțului de a participa la proces, prin formularea de apărări în favoarea părții pentru care intervine - condiție de admisibilitate a cererii de intervenție - în limitele procesuale existente în dosarul în care intervine, atunci când hotărârea ce s-ar pronunța i-ar prejudicia drepturile și interesele.

Art. 33 C. proc. civ. prevede că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Aceleași norme procedurale prevăd că, și dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

În speță, instanța de apel a reținut că nu este îndeplinită condiția existenței interesului propriu al terțului intervenient, cerință obligatorie pentru admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie, reținere criticată de către recurent prin calea de atac promovată.

Din cuprinsul normelor legale menționate anterior rezultă că și terțul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, indiferent de felul intervenției, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acțiunii civile.

Deși natura juridică a intervenției accesorii este de apărare, totuși trebuie reținut că terțul nu devine un simplu apărător al părții în favoarea căreia a intervenit, acesta trebuind să justifice interesul personal în participarea la judecata procesului ce se desfășoară între alte persoane.

Astfel, intervenientul accesoriu trebuie să exhibe un interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu, el trebuie să urmărească obținerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziție o susține.

În mod corect, instanța de apel a constatat că A. a depus în probațiune un contract de închiriere, încheiat cu pârâta B. S.R.L., având ca obiect un teren aflat în proprietatea recurentului, distinct de imobilul teren care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare se cere prin acțiunea introductivă.

Prin urmare, s-a reținut că A. nu a făcut dovada că terenul pe care îl are în proprietate și care face obiectul contractului de închiriere nr. x/15.05.2018 s-ar afla în prelungirea terenului care face obiectul acțiunii în anulare.

Totodată, instanța de apel a apreciat cu justețe că există neconcordanțe între susținerile recurentului din cererea de intervenție accesorie, potrivit cărora pe acest teren este amenajată o terasă și o piscină și contractul de închiriere, contract în care se precizează faptul că societatea B. S.R.L. va folosi terenul închiriat ca drum de acces.

Înalta Curte reține că recurentul nu a dovedit interesul său personal ca intervenient accesoriu, interes ce trebuia să fie născut și actual, chiar și în situația în care acest drept de proprietate ar fi fost probat.

În litigiul pendinte, pentru a justifica un astfel de interes, recurentul ar fi trebuit să arate care este prejudiciul pe care l-ar suferi în urma anulării actelor frauduloase de vânzare-cumpărare încheiate între cele două societăți și restituirea imobilelor către societatea debitoare, în condițiile în care terenul proprietatea sa este distinct de terenul ce face obiectul contractului a cărui anulare se solicită prin acțiune, iar contractul de închiriere își va produce efectele în continuare, indiferent de soluția ce va fi pronunțată cu privire la vânzarea încheiată între cele două societăți.

În cuprinsul motivelor de recurs, recurentul-titular al cererii de intervenție accesorie arată că interesul intervenirii lui în cauză se justifică întrucât își apără dreptul său de proprietate, ce va fi afectat în sensul că pe terenul său, în ipoteza în care hotărârea apelată va rămâne neschimbată, vor rămâne niște construcții ce vor face neutilizabil terenul așa cum se află în acest moment și care va face imposibilă utilizarea lui.

Contrar acestui raționament, Înalta Curte reține faptul că dreptul de proprietate al recurentului nu ar fi afectat cu nimic printr-o eventuală restituire a proprietății altui teren (cel în litigiu) către societatea debitoare C. S.R.L., iar construcțiile de pe terenul său urmează să fie folosite în aceleași condiții.

Prin urmare, schimbarea proprietarului terenului care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare se cere prin acțiunea pendinte nu influențează cu nimic faptul că respectivele construcții se află deja pe terenul recurentului și deja împiedică utilizarea acestui teren în alte scopuri de către acesta.

În consecință, formularea cererii de intervenție accesorie în interesul intimatei-pârâte B. S.R.L. nu este de natură, în eventualitatea unei soluții nefavorabile acesteia, să aducă vreun prejudiciu recurentului A., în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior și corect a reținut instanța de apel, situația sa nu va fi afectată.

Având în vedere cele anterior arătate, reținând caracterului nefondat al motivelor de recurs invocate, în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 15 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

În conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, Înalta Curte va obliga pe recurent la plata sumei de 2252,29 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata F. S.A. prin lichidator judiciar G. Filiala Prahova SPRL, conform dovezilor depuse la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 15 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Obligă pe recurentul A. la plata sumei de 2252,29 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata F. S.A. prin lichidator judiciar G. Filiala Prahova SPRL.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2019.