ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 793/2019

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, sub nr. x/2016, la 11 aprilie 2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Ciorogârla, prin Consiliul Local al Comunei Ciorogârla și Primarul Comunei Ciorogârla, a solicitat:

În drept, au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 40/1999, precum și art. 192 și urm. C. proc. civ.

Prin cererea reconvențională depusă la 08 noiembrie 2016, pârâta Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Ciorogârla, reprezentantă legal prin Consiliul Local al Comunei Ciorogârla și Primarul Comunei Ciorogârla, a solicitat instanței:

1) să dispună evacuarea reclamantului, împreună cu familia acestuia, din imobilul în cauză, situat în Șos. x, județul Ilfov, pentru lipsa actului locativ și ocupare abuzivă, în temeiul art. 1831 și 1832 C. civ.

2) obligarea fostului chiriaș A. la plata chiriei datorate de către acesta, în baza Contractului nr. x/2009, de la data desființării contractului și până la data eliberării efective a imobilului în cauză, precum și obligarea acestuia la repararea prejudiciilor de orice natură cauzate locatorului până la această dată, constând în lipsa de folosință a spațiului în cauză, de la data ocupării abuzive a acestuia de pârâtul-reconvențional, împreună cu familia acestuia, și până la data eliberării efective a spațiului de către aceștia.

În cazul în care, instanța va constata că, în acțiunea introductivă, pârâta este căzută în pretențiile reclamantului, se solicită compensarea pretențiilor reclamantului cu cuantumul debitului datorat pentru chiriile neplătite de chiriaș și cu cuantumul prejudiciilor cauzate pentru lipsa de folosință a imobilului în cauză, de la data la care reclamantul-pârât a căzut în pretenții și până la data achitării integrale a debitului datorat, către pârâta-reclamantă, cu compensarea și a cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1712 din 13 iunie 2017, Tribunalul Ilfov, secția civilă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, a respins cererea de chemare în judecată ca fiind prescrisă, a disjuns cererea reconvențională și a dispus formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 05 septembrie 2017.

Împotriva Sentinței civile nr. 1712 din 13 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, a declarat apel reclamantul A., solicitând admiterea apelului, în principal anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în baza art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., iar în subsidiar, anularea hotărârii atacate și judecarea cauzei de către curtea de apel cu evocarea fondului, sens în care a solicitat admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. De asemenea, a solicitat obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 202 A din 5 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva Sentinței civile nr. 1712 din 13 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

La 12 aprilie 2018, pârâții Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Ciorogârla, prin Consiliul Local al Comunei Ciorogârla și Primarul Comunei Ciorogârla au declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 202 A din 5 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, respectiv Tribunalului Ilfov.

Prin cererea de recurs a fost invocat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenții-pârâți au arătat, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, întrucât în mod greșit instanța de apel a stabilit momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție a dreptului material la acțiune al reclamantului. Astfel, a considerat momentul rezilierii contractului și restituirii imobilului proprietarului ca fiind data rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 5762 din 2 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu, menținută în recurs prin Decizia civilă nr. 227R din 17 martie 2016 a Tribunalului Ilfov, secția civilă.

Au mai susținut că ambele instanțe de fond și de apel au stabilit greșit momentul de la care a început să curgă prescripția.

Astfel, în mod greșit prima instanță a echivalat momentul nașterii dreptului la acțiune cu momentul finalizării lucrărilor de îmbunătățiri - 2007.

Recurenții consideră că momentul la care reclamantul a cunoscut paguba, respectiv faptul că i s-a micșorat patrimoniul prin efectuarea respectivelor lucrări de îmbunătățiri asupra unui imobil cu privire la care nu deține niciun drept, poate să fie momentul de început când părțile au semnat și au cunoscut prevederile de la art. II din contract, fie momentul la care a încetat de drept Contractul de închiriere nr. x/2009, pentru neplata chiriei și, pe cale consecință, trebuia să restituie proprietarului spațiul respectiv.

Arată că instanța de apel a ignorat înțelegerea părților materializată în prevederile art. II lit. a) - i) din Contractul de închiriere nr. x/16.07.2009, din care rezultă fără dubiu că la data încheierii acestuia, reclamantul cunoștea paguba încercată, rezilierea acestui contract neavând relevanță cu privire la momentul curgerii termenului de prescripție a dreptului material la acțiune, atâta vreme cât părțile au convenit asupra chestiunilor legate de lucrările de construcții realizate de chiriaș, acesta făcând reparații și alte lucrări fără acordul proprietarului și fără devize de cheltuieli aprobate în ședințele de consiliu local.

Recurenții reiterează susținerile conform cărora este prescris dreptul material al reclamantului la acțiunea în pretenții întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză a pârâtei pentru lucrările de construcții efectuate în baza Autorizației de construire nr. x/27.03.2007 și a Procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x din 27 martie 2008, deoarece termenul de prescripție a început să curgă de la data pierderii posesiei legale asupra imobilului în cauză, respectiv, de la data încetării raportului juridic încheiat între părți (01.10.2012) pentru cedarea folosinței bunului imobil în cauză (pe o perioadă de 5 ani, începând cu 01.10.2007), conform Contractului de închiriere nr. x/2009.

La 27 iunie 2018, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii curții de apel.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 9 octombrie 2018, s-a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurenții-pârâți au depus un punct de vedere asupra raportului întocmit, achiesând la concluziile acestuia.

Prin încheierea din 29 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul, stabilind termen în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

În stabilirea situației de fapt, în cauză, instanțele de fond au reținut că între părți au fost încheiate mai multe contracte de închiriere pentru spațiul în litigiu, iar prin Sentința civilă nr. 5762 din 2 octombrie 2014, rămasă definitivă, Judecătoria Cornetu a respins cererea reclamantului prin care a solicitat obligarea pârâtei să-i vândă imobilul locuință în discuție și a admis cererea reconvențională a pârâtei, dispunând rezilierea Contractului de închiriere nr. x din 16.07.2009 încheiat între părți.

Tribunalul a reținut că reclamantul a invocat pe de o parte dispozițiile art. 43 din Legea nr. 40/1999 privind răspunderea locatorului pentru sporul de valoare adus locuinței prin îmbunătățirile necesare și utile, efectuate de către locatar, precum și îmbogățirea fără justă cauză, apreciind că dreptul reclamantului la despăgubiri este prescris, întrucât s-a născut odată cu efectuarea lucrărilor asupra imobilului, în cursul anului 2007, moment la care reclamantul trebuia să cunoască atât paguba suferită cât și persoana care trebuie să suporte aceste cheltuieli.

Instanța de apel a statuat că sunt incidente în speță dispozițiile C. civ. de la 1864 și ale Legii nr. 114/1996, acțiunea urmând a fi soluționată prin raportare la solicitarea de achitare a contravalorii îmbunătățirilor în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, în raport de care a apreciat că dreptul material la acțiune nu este prescris, momentul la care reclamantul a cunoscut paguba fiind acela la care a cunoscut că a fost reziliat contractul de închiriere și trebuie să restituie proprietarului spațiul respectiv.

Pornind de la aceste considerente, se impune dezlegarea problemei de drept privind momentul începutului cursului prescripției extinctive, în limitele criticilor de nelegalitate invocate prin prezentul recurs.

În drept, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere casarea când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurenții-pârâți critică decizia instanței de apel sub aspectul stabilirii momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție, susținând greșita aplicare a dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958.

Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958:

"Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Dispozițiile alineatului precedent se aplică prin asemănare și în cazul îmbogățirii fără just temei".

Așadar, cu privire la obligațiile născute din delictul civil sau din faptul juridic licit al îmbogățirii fără just temei, cursul prescripției dreptului la acțiune începe la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Înalta Curte constată că pentru acțiunile izvorând din îmbogățirea fără just temei, termenul de prescripție începe să curgă, în primul rând, de la un moment subiectiv, respectiv din momentul în care cel care și-a micșorat patrimoniul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât faptul măririi altui patrimoniu, cât și pe cel care a beneficiat de această mărire și împotriva căruia se îndreaptă cu acțiunea în restituire.

Recurenții-pârâți susțin în recurs că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție este data la care s-a semnat de către părți Contractul de închiriere nr. x/2009, întrucât reclamantul cunoștea prevederile contractului care înceta de drept în cazul neplății chiriei și trebuia să restituie proprietarului spațiul respectiv. Pe de altă parte, mai susțin că prescripția ar fi început să curgă cel târziu la data încetării raportului juridic de locațiune (01.10.2012).

Contrar acestor susțineri, situația păgubitoare pentru reclamant a apărut la momentul la care au încetat raporturile de locațiune prin reziliere judiciară, iar acesta a pierdut dreptul de folosință a imobilului cu privire la care a efectuat lucrările de îmbunătățire, respectiv data de la care a rămas irevocabilă hotărârea prin care s-a dispus rezilierea Contractului de închiriere nr. x/16.07.2009 (respectiv Sentința civilă nr. 5762 din 2 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 227R din 17 martie 2016 a Tribunalului Ilfov, secția civilă).

Prin urmare, la momentul la care părțile au încheiat Contractul de închiriere nr. x/2009, toate îmbunătățirile profitau intimatului-reclamant, care la acel moment nu putea să cunoască faptul că nu va putea beneficia de investiția efectuată într-un imobil asupra căruia va pierde toate drepturile, în urma rezilierii judiciare a contractului de închiriere.

Contrar susținerilor recurenților, raportul juridic de locațiune nu a încetat la 01.10.2012, prin ajungerea la termen, și nici în temeiului unui pact comisoriu, conform clauzei de la art. II lit. i) din Contractul de închiriere nr. x/16.07.2009, ci a încetat prin reziliere judiciară, conform Sentinței civile nr. 5762 din 2 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu, rămase irevocabile la 17 martie 2016 și neatacate de unitatea administrativ teritorială comuna Ciorogârla.

Astfel, se cuvine a se sublinia faptul că, deși prin cererea reconvențională formulată de comuna Ciorogârla în Dosarul nr. x/2010, aceasta a solicitat, în principal, să se constate încetarea de drept a contractului de închiriere la data de 01.08.2009, în temeiul clauzei de la art. II lit. i) din contract, respectiv pentru neplata chiriei mai mult de o lună, instanța nu a constatat intervenirea rezilierii convenționale, ci a dispus rezilierea pe cale judiciară în temeiul art. 1020 - 1021 C. civ. 1864, cu efecte de la rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri.

Referitor la criticile privind momentul reținut de prima instanță ca fiind momentul începutului prescripției dreptului material la acțiune (momentul finalizării lucrărilor de îmbunătățire - 2007), aceste critici sunt formulate omisso medio, întrucât pârâții nu au formulat apel împotriva considerentelor Sentinței civile nr. 1712 din 13 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

În concluzie, prin raportare la data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care s-a dispus rezilierea judiciară a Contractului de închiriere nr. x/2009, în mod corect instanța de apel a constatat că acțiunea este formulată înăuntrul termenului de prescripție și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, având în vedere solicitarea expresă a apelantului-reclamant.

Pentru considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalte Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-pârâți Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciorogârla, prin Consiliul Local al Comunei Ciorogârla și Primarul Comunei Ciorogârla împotriva Deciziei civile nr. 202 A din 5 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 aprilie 2019.

Procesat de GGC - NN