ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 431/2019

HOTĂRÂRE

26.02.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 431/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Arad la data de 19.01.2018, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Snagov a chemat în judecată pârâta S.C. A. S.A, solicitând constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 3388/03.12.2008, pronunțată în Dosarul nr. x/2007, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1591/15.06.2009, prin care Consiliul Local Snagov a fost obligat la plata către pârâtă a sumei de 3.203.054,14 RON, reprezentând contravaloare bunuri de retur rezultate în urma Contractului de concesiune nr. x/21.06.2002 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

La data de 13.02.2018 reclamanta a depus la dosar o cerere de completare a acțiunii, solicitând constatarea inexistenței dreptului de proprietate al S.C. A. S.A. asupra rețelei de distribuție gaze naturale în lungime de 40,5 km realizată pe raza comunei Snagov.

Prin Sentința nr. 143 din 28 iunie 2018, Tribunalul Arad a admis excepția necompetenței Tribunalului Arad, a constatat necompetența materială a Tribunalului Arad în soluționarea capătului principal de cerere vizând constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silită, a constatat necompetența teritorială a Tribunalului Arad în soluționarea capătului de cerere principal vizând constatarea inexistenței dreptului de proprietate al pârâtei asupra rețelei de distribuție gaze naturale, a declinat în favoarea Tribunalului Ilfov competența de soluționare a cererii de chemare în judecată având ca obiect acțiune în constatare prescripție drept de executare silită și inexistență drept de proprietate.

La pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere că dreptul de a invoca prescripția executării silite, ca oponent al dreptului de a cere executarea silită, poate fi exercitat în cadrul unei acțiuni în realizare specifice, anume contestația la executare.

S-a arătat că potrivit art. 125 C. proc. civ.:

"În cererile pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, competența instanței se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului".

În speță, conform art. 714 rap. la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., sunt incidente norme de competență materială ce indică o necompetență de ordine publică a tribunalului, deoarece acțiunea în realizare (contestația la executare) se introduce la "instanța de executare", care este judecătoria în a cărei circumscripție se situează sediul debitorului (Judecătoria Buftea).

Al doilea capăt principal de cerere are de asemenea natura unei cereri în constatare, reclamanta solicitând instanței să constate că pârâta nu este proprietara unui bun (rețea de distribuție gaze naturale).

În faza de regularizare a cererii, instanța a solicitat reclamantei precizări privind natura juridică a acestui bun, reclamanta arătând că este un bun imobil prin destinație, fiind o lucrare fixă în pământ.

Prin urmare, fiind vorba de o lucrare fixată în pământ cu caracter permanent, conform art. 537 C. civ. rețeaua de distribuție gaz este un bun imobil.

S-a reținut că dispozițiile art. 117 alin. (1) C. proc. civ. instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție este situat imobilul, reținând, cu observarea art. 125 C. proc. civ., că este vorba despre o cerere în constatarea inexistenței unui drept real.

Întrucât valoarea indicată de reclamantă pentru acest capăt de cerere este de 3.203.054,14 RON, s-a arătat că dispozițiile art. 95 pct. 1 rap. la art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. corelate cu dispozițiile legale sus-menționate indică drept instanță de judecată competentă a soluționa cererea Tribunalul Ilfov.

Instanța a avut în vedere că reclamanta a formulat prin cererea de chemare în judecată două capete principale de cerere aflate în strânsă legătură, deoarece au în vedere drepturi subiective decurgând din raporturi contractuale între aceleași părți, legate de realizarea investiției denumite "rețea de distribuție gaze naturale", situație în care, conform art. 99 alin. (2) C. proc. civ. instanța competentă să soluționeze cauza se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Prin Sentința nr. 2926F din 29 octombrie 2018, Tribunalul Ilfov a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că a proceda la verificarea competenței, în temeiul dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., fără a se stabili dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece cauza, nu echivalează cu mecanismul procesual al invocării excepției necompetenței materiale și teritoriale. S-a arătat că această concluzie se deduce din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., prin folosirea verbului "trebuie", care reclamă caracterul imperativ al invocării excepției.

S-a avut în vedere că neinvocarea excepției la primul termen de judecată atrage prorogarea legală de competență a instanței, motiv pentru care instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Ilfov și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Arad.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Snagov a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.A, solicitând constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 3388/03.12.2008, pronunțată în Dosarul nr. x/2007, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1591/15.06.2009, prin care Consiliul Local Snagov a fost obligat la plata către pârâtă a sumei de 3.203.054,14 RON, reprezentând contravaloare bunuri de retur rezultate în urma Contractului de concesiune nr. x/21.06.2002 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Cererea de chemare în judecată a fost completată la data de 13.02.2018, reclamanta solicitând constatarea inexistenței dreptului de proprietate al S.C. A. S.A. asupra rețelei de distribuție gaze naturale în lungime de 40,5 km realizată pe raza comunei Snagov.

Tribunalul Arad, în faza de regularizare a cererii, a solicitat reclamantei precizări privind natura juridică a acestui bun, reclamanta arătând că este un bun imobil prin destinație, fiind o lucrare fixă în pământ, indicând valoarea acestui capăt de cerere la suma de 3.203.054,14 RON.

Din examinarea motivării acțiunii și a cererii de completare rezultă că cele două capete principale de cerere se află în strânsă legătură, întrucât au în vedere drepturi subiective decurgând din raporturi contractuale derulate între aceleași părți, legate de realizarea investiției rețea de distribuție gaze naturale în lungime de 40,5 km, pe raza comunei Snagov.

Ținând seama de prevederea art. 99 alin. (2) C. proc. civ., regulile de competență aplicabile în cauză sunt cele edictate de lege cu privire la pretenția care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silită, se reține că potrivit prevederilor art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (3) C. proc. civ.:

"Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea inexistenței dreptului de proprietate al S.C. A. S.A. asupra rețelei de distribuție gaze naturale în lungime de 40,5 km realizată pe raza Comunei Snagov, art. 117 din C. proc. civ. reglementează competența instanței în ceea ce privește soluționarea cererilor privitoare la imobile, arătând următoarele: "(1) Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul."

Având în vedere valoarea de peste 200.000 RON a imobilului și prevederile art. 95 alin. (1) coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., competența materială de soluționare a acestui capăt de cerere aparține tribunalului, și cum Tribunalul Ilfov este instanța în a cărei circumscripție este situată rețeaua de distribuție gaze naturale, aceasta este instanța competentă să soluționeze acest capăt de cerere.

Prin urmare, chiar dacă conform art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ. judecătoriile sunt competente să judece cererile având ca obiect contestație la executare, în baza art. 99 alin. (2) C. proc. civ., competența tribunalului de judecată a celuilalt capăt de cerere, atrage și competența soluționării capătului de cerere privind constatarea prescripției dreptului de a cere executarea silită.

Totodată, Înalta Curte constată că Tribunalul Arad a pus în discuția părților la primul termen de judecată, 28 iunie 2018, potrivit prevederilor art. 131 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei în primă instanță pentru cele două capete de cerere formulate de reclamantă și a rămas în pronunțare asupra excepțiilor puse în discuție, prin Sentința nr. 143 din 28 iunie 2018 fiind admisă excepția necompetenței Tribunalului Arad, invocată de instanță din oficiu.

Prin urmare, nu se poate reține existența în speță a situației de prorogare legală de competență a instanței în soluționarea cererii formulate de reclamantă prin neinvocarea excepției necompetenței de soluționare a cauzei.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Ilfov.