ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1453/2021

Ședința publică din data de 23 iunie 2021

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 19 ianuarie 2018, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Snagov a solicitat, în contradictoriu cu S.C. A. S.A., să se constate intervenită prescripția dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3388/3 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. x/2007, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1591/15 iunie 2009, prin care Consiliul Local Snagov a fost obligat la plata, către pârâtă, a sumei de 3.203.054,14 RON, reprezentând contravaloare bunuri de retur rezultate în urma contractului de concesiune nr. x iunie 2002, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 35, art. 706 și următ. C. proc. civ., art. 6 alin. (4), art. 711, art. 405 C. civ., precum și orice alte prevederi legale la care a făcut referire în cuprinsul cererii.

La data de 13 februarie 2018, reclamanta a depus la dosar o cerere completatoare a acțiunii, solicitând constatarea inexistenței dreptului de proprietate al S.C. A. S.A. asupra rețelei de distribuție gaze naturale în lungime de 40,5 km realizată pe raza Comunei Snagov.

Pârâta S.C. A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată, iar prin precizarea la întâmpinare din 28 iunie 2018 a invocat excepția lipsei de interes și excepția autorității de lucru judecat.

Prin sentința nr. 143 din 28 iunie 2018, Tribunalul Arad a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

La 24 august 2018 s-a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantei de către S.C. B. S.R.L..

Prin sentința nr. 2926/F din 29 octombrie 2018, Tribunalul Ilfov a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Prin decizia nr. 431 din 26 februarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

La termenul de judecată din 24 iunie 2019, tribunalul a constatat că se impune soluționarea cu prioritate a excepțiilor invocate de către părți, ulterior urmând a se pune în discuția acestora admisibilitatea, în principiu, a cererii de intervenție accesorie formulată de B. S.R.L..

Prin încheierea pronunțată la această dată, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, a fost pusă în discuția părților excepția lipsei de interes și a fost invocată, din oficiu, excepția inadmisibilității capetelor de cerere din acțiunea principală, modificată.

Prin sentința nr. 2417 din 17 iulie 2019, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis excepția inadmisibilității cererii, având ca obiect acțiune în constatare, invocată din oficiu. A respins cererea reclamantei, ca inadmisibilă. A respins excepția lipsei de interes, invocată de pârâtă, ca rămasă fără obiect.

Prin decizia nr. 540 A din 24 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de UAT Comuna Snagov și Consiliul Local Snagov împotriva sentinței tribunalului. A anulat încheierea de ședință din 24 iunie 2019, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A. S.A..

Prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că în mod greșit instanța de apel a procedat la admiterea apelului și la anularea hotărârii primei instanțe pentru nesoluționarea cererii de intervenție în favoarea reclamantei, de către prima instanță.

A precizat că la primul termen de judecată, instanța de fond a soluționat excepția inadmisibilității acțiunii, astfel încât cererea de intervenție în interesul reclamantei a rămas fără obiect.

Or, chiar instanța de apel reține, în cuprinsul deciziei atacate că, "potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ., instanța este obligată să se pronunțe asupra cererii de intervenție accesorie prin aceeași hotărâre, odată cu fondul". În cauză însă, prima instanță a respins acțiunea reclamantei pe excepție și nu a judecat fondul".

S-a susținut că prin nepronunțarea asupra admiterii în principiu a cererii de intervenție în favoarea reclamantei, nu i s-a produs acesteia vreo vătămare procesuală, iar cererea de intervenție era inadmisibilă, întrucât titulara acesteia nu a dovedit niciun interes în promovarea sa.

Intimații - reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Au arătat că în condițiile în care instanța de fond nu a pus în discuția părților admisibilitatea cererii de intervenție accesorie, în mod corect, instanța de apel a reținut că încheierea din 24 iunie 2019 a fost pronunțată cu încălcarea principiului contradictorialității și, pe cale de consecință, a dispus anularea acesteia. Cum însă respectiva încheiere este una de amânare a pronunțării, ce face parte integrantă din sentința nr. 2417/2019, în mod legal, instanța de apel a dispus și anularea acesteia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Urmare a comunicării întâmpinării, recurenta nu a formulat răspuns la aceasta.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:

- Este eronată aprecierea instanței de apel conform căreia, pronunțându-se în mod prioritar asupra inadmisibilității acțiunii, fără a pune în discuție, în prealabil, cererea de intervenție accesorie formulată în favoarea reclamantei, ar fi fost încălcat principiul contradictorialității dezbaterilor, prin neasigurarea, în prealabil, a unui cadru procesual adecvat.

Astfel, cererea de intervenție accesorie reprezintă, conform art. 61 alin. (3) C. proc. civ., o modalitate prin care terțul față de procedura judiciară intervine în proces pentru a sprijini apărarea uneia dintre părți, ceea ce înseamnă că are o poziție procesuală subordonată părții în favoarea căreia intervine.

Pentru aceasta este nevoie să existe un raport de drept procesual valabil legat, pe care să se poată grefa o intervenție accesorie, aptă să sprijine apărările de fond ale părților inițiale.

De aceea, procedând în mod prioritar la verificarea unui aspect legat de admisibilitatea demersului judiciar, prima instanță a fondului a dat eficiență dispozițiilor procedurale (art. 248 C. proc. civ.) care impun o anumită ordine de cercetare a aspectelor formale ale judecății înainte de a se trece la cercetarea în fond a cauzei.

Constatând, pentru motivele reținute în sentință, că acțiunea ar avea caracter inadmisibil, nicio dispoziție legală nu obliga instanța ca în prealabil să pună în discuție intervenția accesorie în favoarea reclamantei și să procedeze la o extindere a cadrului procesual, neadecvată, câtă vreme partea în favoarea căreia se intervenea nu inițiase un demers admisibil.

- Instanța de apel face trimitere în mod eronat la dispoziții procedurale (art. 67 alin. (1), art. 390 C. proc. civ., art. 237 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.) care, în opinia acesteia, ar susține necesitatea pronunțării asupra cererii de intervenție accesorie, prioritar analizării chestiunii admisibilității acțiunii.

În realitate, potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ., instanța este obligată să se pronunțe asupra cererii de intervenție accesorie "prin aceeași hotărâre, odată cu fondul", ceea ce înseamnă că există un raport de drept procesual, corect stabilit, implicând analiza fondului acestuia, cu luarea în considerare a apărărilor aduse de intervenientul accesoriu.

La fel, dispozițiile invocate, ale art. 237 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., referitoare la scopul și conținutul cercetării procesului, au în vedere măsurile pe care trebuie să le ia instanța (inclusiv examinarea cererilor de intervenție) pentru pregătirea dezbaterii în fond a procesului, deci după depășirea oricărui impediment procedural legal de învestirea instanței.

De asemenea, potrivit art. 390 C. proc. civ., "înainte de a se trece la dezbaterea fondului cauzei, instanța, din oficiu sau la solicitarea părților, pune în discuția acestora cererile, excepțiile procesuale și apărările care nu au fost soluționate în cursul procesului". Este vorba așadar, despre discutarea oricăror chestiuni prealabile dezbaterii fondului cauzei, iar nu a unui aspect ce s-ar impune analizei instanței fără a se putea trece apoi la cercetarea fondului raportului juridic.

Cu interpretarea și aplicarea eronată a acestor dispoziții procedurale, instanța de apel a tras concluzia greșită a încălcării principiului contradictorialității întrucât nu s-au supus dezbaterii "toate elementele procesului" și în prezența intervenientului accesoriu, a cărui cerere de intervenție ar fi trebuit admisă și lărgit în consecință cadrul procesual.

Soluția este incorectă întrucât, așa cum s-a arătat, poziția de intervenient accesoriu poate fi dobândită în contextul în care există un raport de drept procesual valabil stabilit, pe care să se grefeze apărarea în favoarea uneia dintre părți, ceea ce presupune verificarea, în principal, a modalității de învestire a instanței.

Or, analiza admisibilității unei acțiuni se realizează raportat la elementele acesteia, așa cum sunt ele identificate de reclamant prin cererea de chemare în judecată și independent de orice apărare care ar putea fi adusă prin intermediul unei intervenții accesorii care, sub aspect procedural, nu poate modifica obiectul învestirii instanței.

Ca atare, nu era supus principiului contradictorialității dezbaterilor aspectul privind admisibilitatea acțiunii decât în raport cu părțile principale ale judecății - reclamanta și pârâta - fără a fi necesară extinderea cadrului procesual prin intervenirea terților care să-și expună punctul de vedere asupra acestui aspect.

De altfel, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. civ., intervenția accesorie poate fi făcută "până la încheierea dezbaterilor în tot cursul judecății, chiar și în căile extraordinare de atac", așa încât dacă aprecia necesară în continuare prezența în proces, în sprijinul apelantei-reclamante, societatea B. S.R.L. avea posibilitatea procedurală a intervenirii în cauză în faza procesuală a apelului.

Pentru toate argumentele arătate este nelegală soluția instanței de apel, care a identificat o încălcare a principiului contradictorialității în raport cu un terț, căruia în mod corect nu i-a fost discutată și admisă cererea de intervenție înaintea verificării admisibilității acțiunii reclamantei. La fel de eronată este dispoziția subsecventă admiterii apelului, de anulare a hotărârii cu trimiterea spre rejudecare la prima instanță, în condițiile în care oricum nu erau incidente prevederile art. 480 alin. (6) C. proc. civ., ci cele ale art. 480 alin. (3) C. proc. civ. (o soluționare greșită a procesului fără a se fi intrat în judecata fondului impunând soluția de anulare și de judecare a procesului de către instanța de apel).

În consecință, decizia din apel este dată cu încălcarea normelor procedurale menționate în cuprinsul prezentelor considerente, inclusiv a regulii referitoare la contradictorialitatea dezbaterilor, astfel încât văzând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (în care sunt încadrabile criticile recurentei, conform raportului de admisibilitate în principiu) recursul va fi admis, casată decizia atacată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei nr. 540 A din 24 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2021.