ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1274/2019

Ședința publică din data de 11 iunie 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 iunie 2017 pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. x/2017, creditoarea A. S.A. a solicitat deschiderea procedurii insolvenței debitoarei B. S.R.L.

Cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr. 821sind./2017 din 19 iunie 2017, în sensul admiterii cererii.

Împotriva acestei sentințe, debitoarea B. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2030/2017 din 28 noiembrie 2017, pronunțată de completul C1 Ap noul C. proc. civ. al Curții de Apel Brașov, secția Civilă.

Prin sentința civilă nr. 1522/sind/2017 din 18 decembrie 2017, Tribunalul Brașov a dispus deschiderea procedurii generale a falimentului împotriva debitoarei, care a declarat apel împotriva acesteia, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În cadrul dosarului nr. x/2017, având ca obiect calea de atac anterior evocată, prin cererea înregistrată la 13 martie 2018 apelanta B. S.R.L. a recuzat completul de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 42 alin. (1) și (13) C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 martie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare.

Împotriva acestei încheieri, debitoarea B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând anularea acesteia, iar, pe fond, admiterea cererii de recuzare.

În motivare, a susținut că instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare a reținut incidența art. 43 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, însă a apreciat în mod eronat că este vorba despre aceeași procedură.

În continuare, recurenta și-a expus propria opinie, potrivit căreia este vorba despre două proceduri distincte, neputându-se reține că procedura de intrare în faliment este aceeași cu procedura de intrare în insolvență.

A mai susținut recurenta că elementele care generează îndoieli asupra imparțialității judecătorilor recuzați rezidă tocmai în aceea că aceștia s-au pronunțat și în trecut cu privire la aceleași chestiuni, fără o motivare coerentă a hotărârilor.

Or, în opinia recurentei, atât timp cât același complet a dispus intrarea sa în insolvență, nu poate fi chemat să se pronunțe și asupra deschiderii falimentului.

Cererea de recurs a fost înregistrată la Curtea de Apel Brașov, în termenul prevăzut la art. 53 alin. (1) C. proc. civ.

La 8 iunie 2018, intimata A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, iar la 11 iunie 2018, intimata C. S.P.R.L. a depus un înscris intitulat "punct de vedere", prin care a invocat, în baza art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea căii extraordinare de atac exercitate ca nefondată.

Prin încheierea din 20 noiembrie 2018, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, punându-li-se în vedere că pot depune puncte de vedere la acesta.

În speță, doar intimata A. S.A. a înțeles să uzeze de această procedură, sens în care, la 11 decembrie 2018 a depus punct de vedere la raport, arătând că achiesează la concluziile acestuia, singurul amendament constând în aceea că, în opinia intimatei cauza urma a fi soluționată în complet de filtru, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., având în vedere acordul exprimat de intimata C. S.P.R.L. în acest sens prin înscrisul depus la dosar la 11 iunie 2018.

Prin încheierea din 14 martie 2019, instanța supremă a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata C. S.P.R.L. în temeiul art. 489 alin. (2), raportat la 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., reținând că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici ce pot fi circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și, totodată, constatând că recursul nu poate fi soluționat conform art. 493 alin. (5) sau art. 493 alin. (6) C. proc. civ., a dat eficiență dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., admițând în principiu recursul și stabilind termen la 11 iunie 2019 pentru soluționarea pe fond a acestuia în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reține următoarele:

În mod prioritar, se cuvine menționat că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Litigiul dedus judecății are ca obiect procedura insolvenței și ulterior falimentul debitoarei B. S.R.L., guvernate de Legea nr. 85/2014.

Recursul pendinte este îndreptat împotriva încheierii din 14 martie 2018, prin care Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de apelanta-debitoare B. S.R.L. privind recuzarea completului căruia i-a fost repartizat spre soluționare apelul declarat în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Brașov, secția Civilă.

În speță, chestiunea de drept în litigiu vizează pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ. și greșita interpretare a art. 43 alin. (6) din Legea nr. 85/2014.

Potrivit normelor din C. proc. civ., indicate de recurentă ca fiind încălcate prin încheierea atacată, judecătorul este incompatibil de a judeca în cauză atunci când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece și atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

Totodată, conform art. 43 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, "pentru toate cererile de apel formulate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul-sindic în cadrul procedurii se constituie un singur dosar. Completul de apel căruia i s-a repartizat aleatoriu primul apel va fi cel care va soluționa toate apelurile următoare privind aceeași procedură, exercitate împotriva aceleiași hotărâri sau a hotărârilor succesive pronunțate de judecătorul-sindic în același dosar de insolvență."

Simpla lectură a textelor legale precitate relevă împrejurarea că acestea reglementează elemente de procedură, iar nu de drept substanțial, aspect în considerarea căruia instanța supremă impune concluzia că criticile dezvoltate de recurentă pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din a cărui perspectivă vor fi analizate.

În concret, recurenta a susținut că același complet de judecată care a soluționat apelul pe care l-a declarat împotriva hotărârii de deschidere împotriva sa a procedurii insolvenței a fost desemnat să se pronunțe și asupra apelului care a fost formulat împotriva sentinței prin care s-a hotărât intrarea sa în faliment.

Din această perspectivă, a arătat pe de o parte că judecătorii recuzați și-au spus părerea în cauză, iar pe de altă parte a apreciat că aceștia nu mai prezintă garanțiile de imparțialitate impuse de legiuitor.

Criticile sunt nefondate, întrucât, așa cum rezultă din economia art. 43 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, legiuitorul a prevăzut expres, pentru asigurarea unei judecăți unitare, ca toate apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul-sindic într-un dosar să fie soluționate de unul și același complet de judecată.

Totodată, analiza în ansamblu a actului normativ menționat pune în evidență împrejurarea că procedura insolvenței, generală sau simplificată, precum și cea a falimentului, chiar dacă sunt reglementate distinct, sunt în competența unuia și aceluiași judecător-sindic, tot pentru asigurarea dezideratului unei judecăți unitare.

În acest context nu se poate reține că judecătorii care au soluționat un apel împotriva unei hotărâri date într-o procedură de insolvență privind un debitor (care include și falimentul) și-au spus părerea cu privire la pricină, având în vedere că legea însăși prevede unicitatea completului de apel, excluzând astfel de plano ideea de incompatibilitate a judecătorilor în soluționarea apelurilor ulterioare.

În considerarea celor anterior expuse, apreciind că în cauză nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu există nicio încălcare a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ. și nici a dispozițiilor art. 43 din același cod, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.

Având în vedere că recurenta-debitoare a căzut în pretenții, iar intimata-creditoare a solicitat și a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate, în baza art. 494, raportat la art. 482 și la art. 453 alin. (1) C. proc. civ. instanța supremă o va obliga pe recurentă în favoarea intimatei A. S.A. la plata sumei de 3.104 RON, cu acest titlu titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva încheierii din 14 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurenta la plata către intimata A. S.A. a sumei de 3.104 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2019.