ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1078/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1078/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 17 mai 2019
Asupra contestației în anulare de față;
Prin decizia nr. 1842 de la 21 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1975 din 20 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Împotriva acestei hotărâri, contestatorul A. a formulat o nouă contestație în anulare, fără a indica temeiul juridic pe care și-a întemeiat cererea.
Prin decizia nr. 4747 din 08 noiembrie 2018 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1842 din 21 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017.
A dispus amendarea contestatorului A. cu suma de 500 RON reprezentând amendă judiciară.
În pronunțarea acestei soluții Înalta Curte a reținut, în esență, că din punct de vedere procedural, deși are caracterul irevocabil impus de cerințele exprese ale dispozițiilor art. 317 teza I C. proc. civ., hotărârea atacată nu îndeplinește cerințele aceluiași text de lege prevăzute în cea de-a doua teză, cu referire la motivele ce nu au putut fi invocate în apel sau recurs, intenția legiuitorului la redactarea acestui text de lege vizând în mod categoric controlul judiciar, în calea de retractare, numai al hotărârilor supuse deja reformării.
Înalta Curte a dispus obligarea contestatorului la plata unei amenzi judiciare în sumă de 500 RON, apreciind că în speță sunt incidente dispozițiile legale art. 108
1
C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul A. care, în motivarea cererii formulate, își exprimă într-o manieră amplă nemulțumirea față de modul în care au fost soluționate diverse dosare aflate pe rolul mai multor instanțe judecătorești, de grade diferite, fără a indica, în concret, critici care să vizeze în mod nemijlocit și punctual, decizia atacată.
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, în art. 129 din Constituția României.
Prin decizia atacată, Înalta Curte a respins ca inadmisibilă contestația în anulare îndreptată împotriva unei decizii date tot în soluționarea unei contestații în anulare și, în baza art. 108
1
C. proc. civ., a aplicat contestatorului o amendă judiciară în cuantum de 500 RON.
Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.
Hotărârea contestată are caracterul irevocabil impus de cerințele exprese ale dispozițiilor art. 317 teza I C. proc. civ. dar nu îndeplinește cerințele aceluiași text de lege prevăzute în cea de-a doua teză, cu referire la motivele ce nu au putut fi invocate în apel sau recurs, intenția legiuitorului la redactarea acestui text de lege vizând, în calea de retractare a contestației în anulare, numai controlul judiciar al hotărârilor supuse deja reformării.
Declararea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 108
5
alin. (1) C. proc. civ., împotriva măsurii aplicării amenzii judiciare, cel obligat la amendă va putea face numai cerere de reexaminare, care se soluționează, prin încheiere irevocabilă, de instanța de judecată ori de președintele instanței de executare care a aplicat amenda.
Așadar, împotriva măsurii de aplicare a amenzii judiciare în cuantum de 500 de RON, contestatorul avea deschisă numai calea cererii de reexaminare, prevăzute de art. 108
5
alin. (1) C. proc. civ., nu și cea a contestației în anulare.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 4747 din 8 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2019.