ÎCCJ, decizie (scj.ro #83330)

Cerere de chemare în judecată. Modalitățile de exercitare a acțiunii civile în cadrul procesului penal. Excepții de la principiul irevocabilității dreptului de opțiune Persoana fizică care are capacitate deplină de exercițiu sau persoana juridică are posibilitatea de a-și valorifica pretențiile civile fie prin exercitarea acțiunii civile în cadrul procesului penal, fie prin exercitarea acțiunii civile în afara procesului penal, la instanța civilă. Pentru buna desfășurare a procesului penal, dreptul de opțiune este irevocabil, în sensul că persoana fizică sau juridică prejudiciată material prin infracțiune, alegând una dintre cele două căi de exercitare a acțiunii civile, nu o poate părăsi (electa una via non datur recursus ad alteram), iar în cazul în care părăsește cale aleasă, ea pierde definitiv dreptul de a mai obține repararea pe cale judiciară a pagubei produse prin infracțiune.

De la principiul irevocabilității dreptului de opțiune, există și unele excepții, când partea civilă poate părăsi procesul penal și poate exercita acțiunea civilă în fața instanței civile, în cazul în care urmărirea penală sau judecata a fost suspendată, precum și în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale sau când instanța a lăsat nerezolvată acțiunea civilă, aspecte care nu se regăsesc în prezenta speță. (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr. 3737 din 11 decembrie 2008) Tribunalul Dâmbovița – Secția Comercială și de Contencios Administrativ prin sentința nr.1695/21 noiembrie 2005 a respins cererea formulată de reclamanta SC M.T.

SA în contradictoriu cu pârâta SC M. SA, pentru obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând debit și dobândă legală până la data plății efective. În fundamentarea acestei soluții, s-a reținut că pârâta a depus la dosar copia sentinței penale nr.366/26 martie 2004 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr.8562/2002, din care rezultă că SC M. SA a sesizat Poliția municipiului despre faptul că Ș.C.D. a ridicat marfă în perioada februarie – august 2002 pentru plata căreia a emis mai multe file CEC fără acoperire bancară. Conform adresei Poliției rezultă că în urma cercetărilor privind pe numitul Ș.C.D. s-a stabilit că marfa ridicată de acesta de la SC C. SA nu a fost predată către SC M. SA, ci a fost revândută de acesta altor societăți comerciale.

Potrivit principiului „electa una via”, reclamanta a ales calea de recuperare a prejudiciului său prin constituirea ca parte civilă în dosarul penal în care inculpatul este Ș.C.D, dosar aflat în prezent în rejudecare ca urmare a admiterii apelului formulat și de reclamantă. Curtea de Apel Ploiești – Secția Comercială și de Contencios Administrativ prin decizia nr.69/27 martie 2008 a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței nr.1695/21 noiembrie 2005 a Tribunalului Dâmbovița. Împotriva deciziei nr.69/27 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția Comercială și de Contencios Administrativ a promovat recurs reclamanta SC M.T.

SA care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, admiterea recursului, desființarea în tot a deciziei atacate, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu acordarea de cheltuieli de judecată pentru toate fazele procesuale. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că în cauză nu poate fi reținută aplicarea principiului „electa una via”, deoarece în dosarul penal având ca obiect plângerea penală formulată de SC C. SA împotriva inculpatului Ș.C.D. și părții responsabile civilmente SC M. SA nu există o hotărâre care să fi soluționat definitiv și irevocabil acest proces penal. Mai mult, există posibilitatea recunoscută de art.20 din Codul de procedură penală de a se promova pentru valorificarea pretențiilor civile o acțiune separată împotriva SC M. SA.

Intimata-pârâtă SC M. SA a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat, în raport de toate criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei, pentru următoarele considerente. Conform cererii de chemare în judecată, reclamanta SC M. SA (fostă SC C. SA) a solicitat obligarea pârâtei SC M. SA la plata sumei compusă din: contravaloare marfă ridicată și neachitată; dobânda legală; dobânda legală aferentă debitului, în continuare, până la data plății efective și cheltuieli de judecată. Din verificarea documentației existente, rezultă că prin sentința penală nr.584/11 mai 2006 a Judecătoriei Sibiu, în baza art.14 și 346 alin.1 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art.998-999 Cod civil și art.1003 din Codul civil au fost obligați în solidar inculpații Ș.C.D.

și G.P.I. și în solidar și cu părțile responsabile civilmente SC E.C. SRL și SC C.E.C. SRL la plata sumei în litigiu către partea civilă SC M. SA. Tot prin aceiași hotărâre judecătorească s-a mai dispus și respingerea acțiunii civile formulate de către SC M. TÂRGOVIȘTE SA împotriva SC M. SA Mediaș. Ulterior, Tribunalul Sibiu prin decizia penală nr.28/7 februarie 2005 pronunțată în dosarul nr.4253/2004 a admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu și partea civilă SC COST SA Târgoviște, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la nr.2621/R/2005. În considerentele atât ale sentinței penale nr.584/11 mai 2006 a Judecătoriei Sibiu cât și ale deciziei penale nr.218/12 octombrie 2007 a Tribunalului Sibiu – Secția Penală s-a reținut că s-a impus respingerea acțiunii civile formulate de către SC M. TÂRGOVIȘTE SA împotriva SC M. SA, constatându-se că inculpatul Ș.C.D.

a ridicat marfa pe baza unor delegații emise de SC M. SA, însă aceste delegații nu au fost date de respectiva societate pentru a ridica mărfuri de la SC C SA și nu au fost semnate în fals de către inculpat. Or, în aceste condiții nu s-a putut considera că inculpatul ar fi prepusul SC M. SA, care nici măcar nu a recepționat vreodată mărfurile ridicate de către inculpat. Din perspectiva celor expuse anterior, apare de necontestat că persoana fizică posedând capacitate deplină de exercițiu sau persoana juridică are posibilitatea de a-și valorifica pretențiile civile fie prin exercitarea acțiunii civile în cadrul procesului penal, fie prin exercitarea acțiunii civile în afara procesului penal, la instanța civilă.

Pentru buna desfășurare a procesului penal, dreptul de opțiune este irevocabil, în sensul că persoana fizică sau juridică prejudiciată material prin infracțiune, alegând una dintre cele două căi de exercitare a acțiunii civile, nu o poate părăsi (electa una via non datur recursus ad alteram), iar în cazul în care părăsește cale aleasă, ea pierde definitiv dreptul de a mai obține repararea pe cale judiciară a pagubei produse prin infracțiune. De la principiul irevocabilității dreptului de opțiune, există și unele excepții, când partea civilă poate părăsi procesul penal și poate exercita acțiunea civilă în fața instanței civile, în cazul în care urmărirea penală sau judecata a fost suspendată, precum și în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale sau când instanța a lăsat nerezolvată acțiunea civilă, aspecte care nu se regăsesc în prezenta speță.

Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.