ÎCCJ, decizie (scj.ro #86781)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86781) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Neîndeplinirea obligației de a soluționa în

termenul legal notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001. Antrenarea

răspunderii civile a societății notificate și obligarea la

contravaloarea lipsei de folosință a imobilului preluat abuziv de

stat și nerestituit.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Obligații. Răspundere

civilă. Imobil preluat abuziv. Despăgubiri.

Index

alfabetic:

Obligații.

- Răspundere civilă.

- Imobil preluat abuziv.

- Notificare.

- Prejudiciu.

- Contravaloarea lipsei de folosință.

Legea nr. 10/2001

C.civ. : art. 480, art. 998, art. 999

Lipsa rezolvării în termen legal

a notificării generează imposibilitatea persoanelor

îndreptățite de a se bucura de bunul imobil care le aparținea

și de care au fost lipsite oricum o perioadă foarte mare de timp,

societatea notificată asumându-și riscul de a păstra un bun

pentru care nu justifica dreptul de proprietate și nici unul dintre

atributele acestui drept, antrenându-i-se astfel răspunderea în

condițiile art. 998-999 Cod civil.

Prejudiciul creat  constă

în lipsirea acestor persoane de exercițiul concret al dreptului de

folosință pentru construcțiile nedemolate, preluate abuziv de

stat și încă nerestituite, ca atribut important al dreptului de

proprietate, dar și de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor

materiale pe care folosința unui bun le poate asigura titularului

dreptului, astfel încât acestea sunt îndreptățite la contravaloarea

lipsei de folosință.

ICCJ, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia civilă nr. 2779 din 7 mai 2008

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, Secția civilă,

reclamantele V.M., D.S., V.S. și S.A. au chemat în

judecată Societatea

Cooperativa de Consum Bălțești, solicitând

anularea dispoziției de retrocedare nr.3 din 11 ianuarie 2007 și

emiterea unei noi dispoziții privind restituirea în natură a

construcției nedemolate, situată în comuna Păcureți;

obligarea pârâtei la plata contravalorii construcției preluate abuziv

și demolate de stat; obligarea aceleiași părți la plata

despăgubirilor reprezentând diferența de valoare a imobilului dintre

momentul preluării și cel al retrocedării efective, precum

și obligarea acesteia la plata contravalorii lipsei de folosință

pe ultimii 3 ani pentru imobilul construcție preluat de către stat.

În motivarea cererii, s-a arătat

că prin notificarea din 12 noiembrie 2001, au solicitat Primăriei

comunei Păcureți, acordarea despăgubirilor bănești în

temeiul Legii nr.10/2001, pentru imobilul format din teren și

construcții, preluat abuziv în baza Decretului nr. 83/1949, dat în completarea

Legii nr. 187/1945 privind înfăptuirea reformei agrare.

Primăria comunei Păcureți a

comunicat faptul că unitatea deținătoare a unei părți

din imobilul expropriat, respectiv a construcției, este pârâta din

speță, reclamantele adresându-i-se acesteia pentru restituirea în

natură a construcției nedemolate. Pârâta deține din anul 1958

corpul A de construcții  și din anul 1977 corpul B.

Prin sentința civilă nr.956 din

26 iunie 2007 a Tribunalului Prahova, s-a

admis în parte acțiunea formulată de

reclamante; a anulat dispoziția de retrocedare emisă de pârâtă;

a constatat dreptul reclamantelor de a beneficia de restituirea în natură

a imobilelor, clădiri nedemolate și de a beneficia de măsuri

reparatorii în echivalent pentru construcțiile demolate, individualizate

prin raportul de expertiză. A fost obligată pârâta să le

restituie în natură reclamantelor clădirile nedemolate și la

plata măsurilor reparatorii în echivalent pentru cele demolate,

menționate anterior. A fost respins ca neîntemeiat în baza art. 1169

C.civ., capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii

lipsei de folosință pe ultimii 3 ani pentru imobilul preluat abuziv,

întrucât reclamantele nu și-au precizat acest capăt de cerere și

nu au solicitat nici un mijloc de probă în susținerea lui.

Împotriva acestei decizii civile au

declarat apel reclamantele, criticând-o ca netemeinică și

nelegală, în ceea ce privește respingerea ultimului capăt de

cerere, referitor la obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de

folosință, valoarea acesteia putând fi stabilită conform

expertizei întocmite în cauză.

Prin decizia nr.432 din 22 octombrie 2007 a

Curții de Apel Ploiești, Secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, s-a admis apelul formulat de reclamante, a fost

schimbată în parte sentința atacată, în sensul că a fost

obligată pârâta să plătească reclamantelor suma de

24.472,02 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a

imobilelor, pentru perioada ultimilor 3 ani. Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Curtea de Apel a reținut că reclamantele

au formulat în termeni conciși și clari cererea de obligare a pârâtei

la plata contravalorii lipsei de folosință pe ultimii 3 ani pentru

imobilul preluat abuziv de către stat.

De asemenea, sunt neîntemeiate și

considerentele privind inexistența probelor pentru acest capăt de

cerere, în condițiile în care unul dintre obiectivele expertizei,

încuviințată de instanță, viza stabilirea lipsei de

folosință pentru ultimii 3 ani, în ceea ce privește imobilul restituit

în natură, cât și pentru partea demolată.

Pe fond, Curtea a reținut că

cererea de obligare a pârâtei la plata contravalorii lipsei de

folosință este întemeiată doar în ceea ce privește

clădirile nedemolate.

Constatând că, prin preluarea

abuzivă a imobilului, apelantele au fost

lipsite de exercițiul dreptului de

folosință asupra clădirilor nedemolate, Curtea

a făcut aplicarea dispozițiilor art.480 Cod

civil, obligând pârâta la plata sumei

de 24.472,02 lei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

Societatea Cooperativa de Consum Bălțești, criticând-o ca fiind

nelegală, în baza art.304 pct.9 C.proc.civ., deoarece instanța de

apel nu a ținut seama că reclamantele nu au precizat cererea de

obligare la plata contravalorii lipsei de folosință și că

nu au indicat temeiul de drept aplicabil și nu au probat existența

elementelor de fapt care să conducă la admiterea unei asemenea

cereri. Singurul temei de drept care ar fi putut fi invocat sunt

dispozițiile art.998–999 Cod civil, dispoziții în raport de care reclamantele

trebuiau să probeze elementele prevăzute în aceste texte de lege.

Analizând decizia civilă atacată,

în raport de criticile formulate și din perspectiva art.304 pct.9

C.proc.civ., Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Contrar celor susținute de recurentă, reclamantele au precizat în mod

neechivoc obiectul cererii privind obligarea pârâtei la contravaloarea lipsei

de folosință a imobilului preluat de stat, pe perioada ultimilor 3

ani, indicând în acțiunea introductivă perioada pentru care s-a

formulat o asemenea cerere.

De asemenea, au menționat temeiul de drept al acesteia, constând în

dispozițiile Legii nr.10/2001 și ale art.998 Cod civil, cel din

urmă text de lege reprezentând tocmai dispoziția legală care

reglementează instituția răspunderii civile delictuale pentru

fapta proprie. Indicând obiectul cererii și textul de lege incident în

speță, reclamantele au respectat pe deplin dispozițiile art.112

C.proc.civ., privind elementele pe care trebuie să le cuprindă cererea

de chemare în judecată.

În ceea ce privește dovedirea

pretențiilor formulate, Înalta Curte constată că aceasta s-a

realizat, iar instanța de apel a procedat la o corectă interpretare

și aplicare a dispozițiilor art.480 Cod civil, în raport de situația

de

fapt stabilită.

Curtea de Apel

a considerat că, în urma preluării abuzive a imobilului de către

stat, reclamantele au fost lipsite, în ceea ce privește construcțiile

nedemolate, de un important atribut al dreptului de proprietate, și anume

de exercițiul dreptului de folosință. Acest argument este

perfect întemeiat, iar acordarea sumei de bani menționate în dispozitivul

deciziei atacate reprezintă tocmai despăgubirile cuvenite

reclamantelor, prin antrenarea răspunderii pârâtei pentru prejudiciul

produs.

Aplicare efectelor juridice în cazul

răspunderii civile delictuale presupune, în prealabil, dovedirea

întrunirii condițiilor generale ale acesteia, astfel cum sunt reglementate

în art.998-999 Cod civil, și anume: existența unui prejudiciu, a unei

fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între primele două și a

vinovăției celui care a provocat prejudiciul, în oricare dintre

formele prevăzute de lege.

Prejudiciul creat reclamantelor constă

tocmai în lipsirea acestora de exercițiul concret al dreptului de

folosință pentru construcțiile nedemolate, preluate abuziv de

stat și încă nerestituite. Acest prejudiciu a fost evaluat de expert,

iar suma acordată are la bază concluziile din raport, în care se indică

metoda de calcul și criteriile avute în vedere la stabilirea valorii

lipsei de

folosință.

Fapta ilicită a societății

constă în deținerea în continuare a construcțiilor în litigiu,

preluate abuziv de către stat, și în exercitarea în ceea ce

privește aceste bunuri a tuturor atributelor dreptului de proprietate,

inclusiv cel al folosinței, deși pârâta fusese

încunoștințată despre demersul reclamantelor încă din data

de 13 decembrie 2001, prin adresa nr.1699 a Primăriei comunei

Păcureți. Prin această adresă, organismul local,

inițial notificat, a transmis către societate cererea reclamantelor.

Deținerea nelegală a

construcțiilor se coroborează cu lipsa răspunsului la notificare

o perioadă foarte îndelungată (2001-2007), fără ca pârâta

să prezinte justificări pertinente pentru absența

rezolvării pretențiilor reclamantelor până la data emiterii

dispoziției contestate.

Totodată, atât păstrarea bunului,

cât și lipsa răspunsului la notificare îi sunt imputabile deoarece

pârâta cunoștea obligația legală de a rezolva cererea

reclamantelor, în condițiile și termenul stabilite prin art.25 din

Legea nr.10/2001, în forma actuală. De asemenea, era sau trebuia să

fie pe deplin conștientă asupra consecințelor juridice, dar

și faptice, ale deținerii imobilului, deși acesta era pretins de

o persoană care se considera proprietarul bunului și care a dovedit

că întrunea cerințele unei asemenea calități.

Lipsa rezolvării în termen legal a

notificării a generat, printre altele, imposibilitatea reclamantelor de a

se bucura de bunul imobil care le aparținea și de care au fost

lipsite oricum o perioadă foarte mare de timp, pârâta asumându-și

riscul de a păstra un bun pentru care nu justifica dreptul de proprietate

și nici unul dintre atributele acestui drept.

Neîndeplinirea obligației de a rezolva notificarea în

termenul prevăzut de lege a avut ca rezultat păstrarea

nelegitimă a imobilelor pe toată perioada ulterioară

expirării termenului legal de răspuns la notificare și până

la emiterea dispoziției de retrocedare, incluzând, deci, și perioada

pentru care au fost acordate despăgubiri constând în echivalentul lipsei

de folosință.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate

între fapta ilicită și prejudiciul produs, aceasta este

elocventă. Omisiunea pârâtei de a răspunde la notificare în termenul

legal, corelată cu păstrarea imobilelor reclamantelor pe perioada de

timp menționată mai sus, au generat lipsirea acestora din urmă

de exercițiul folosinței asupra bunurilor, ca atribut important al

dreptului de proprietate, dar și de valorificarea concretă a tuturor

beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura

titularului dreptului (de exemplu, posibilitatea de a ceda această

folosință către un terț, contra unei sume de bani).

În plus, trebuie menționat că prejudiciul

creat reclamantelor prin lipsirea lor de folosința imobilelor nu se poate

considera reparat prin restituirea bunurilor solicitate în temeiul Legii

nr.10/2001. Aceasta lege nu conține niciun remediu pentru prejudiciul în

discuție, produs în perioada cuprinsă între momentul expirării

termenului prevăzut de lege pentru rezolvarea notificării și cel

al emiterii dispoziției, în speță, evident, cu respectarea

termenului de prescripție, de 3 ani, în care se pot formula asemenea

pretenții.

Din acest punct de vedere, susținerile

recurentei referitoare la temeiul juridic al soluționării cererii

sunt corecte, dispozițiile dreptului comun, respectiv ale art.998-999 Cod

civil, fiind aplicabile în cauză, iar nu cele ale Legii nr.10/2001, care,

așa cum s-a arătat, nu oferă soluții pentru

despăgubirea reclamantelor în ceea ce privește lipsirea lor de

folosința bunului.

Tocmai în cadrul oferit de dispozițiile care

reglementează răspunderea civilă delictuală, Înalta Curte

constată că soluția instanței de apel, de admitere a

cererii privind contravaloarea lipsei de folosință a

construcțiilor nedemolate și de acordare a despăgubirilor

civile, cu acest titlu, este corectă, pretențiile reclamantelor

întrunind toate cerințele prevăzute de art.998-999 Cod civil, pentru

antrenarea răspunderii pârâtei, în condițiile deja arătate.

Având în vedere aceste considerente, în

baza art.312 alin.(1) C.proc.civ., Înalta Curte a respins recursul declarat de

pârâtă ca nefondat, nefiind întrunite cerințele art.304 pct.9 din

același cod.