SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 37408/03 prezentată de Mario UGUCCIONI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 12 februarie 2008 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Antonella Mularoni, Ireneu Cabral Barreto, R Electroluxza Türmen, Vladimiro Zagrebelsky, András Sajó, Dragoljub Popović, judecători, și de ally Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 3 noiembrie 2000, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere declarațiile formale de acceptare a unui regulament confidențial al cauzei.
După ce a făcut acest lucru, face următoarea decizie în cunoștință de cauză. Reclamantul, dl Mario Uguccioni, este un resortisant italian, născut în 1932 și rezident în Fano. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Span Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: la 26 noiembrie 1986, prefectul Pesaro a autorizat întreprinderea națională a punților și a șoselelor (inclusiv A.N.A.S.) să ocupe de urgență terenul reclamantului, pentru construirea unei autostrăzi. Pe 12 februarie La 27 martie, s-a adoptat un decret de expropriere și de plată a unei părți. 1991, reclamantul sesizează Tribunalul din Pesaro, solicitând condamnarea la plata daunelor-interese care decurg din ocupația abuzivă a terenului, din locul temporar de ocupație și din daunele cauzate de deprecierea clădirilor.
La 19 octombrie 1999 tribunalul din Pesaro a declarat că proprietatea terenului a trecut la administrarea prin efect a construcției autostrăzii. Deoarece transferul a avut loc în cadrul unei ocupații ilegale de teren, reclamantul avea dreptul la despăgubiri în valoare de 40 000 de lire italiene (ITL) pe metru pătrat, adică 20,65 EUR. 2001, reclamantul a depus o cerere de despăgubire pentru durata excesivă a procedurii, în sensul Legii Pinto. Prin decizia din 22 ianuarie 2002, instanța de apel i-a acordat 2 065,83 EUR pentru daune morale. Reclamantul nu este prevăzut în casation. GRIFS Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata excesivă a procedurii civile. El susține că acțiunea "Pinto" nu este eficientă.
Reclamantul se plânge că a fost privat de teritoriul său într-un mod incompatibil cu art. 1 din Protocolul nr. Guvernul italian și-a exprimat angajamentul de a plăti domnului Mario Uguccioni suma de 8 000 EUR în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi scutită de orice taxă aplicabilă. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale.
Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Curtea a primit de la reclamantă următoarea declarație Eu subsemnat, domnul Mario Uguccioni observă că guvernul italian este pregătit să-mi plătească suma de 8 000 de euro în vederea unei soluționări a cauzei care are ca origine cererea sus-menționată pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, va fi scutită de orice sarcină fiscală și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. De la expirarea termenului respectiv și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, se plătește un dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale.
În plus, accept această propunere și renunț la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar cauza soluționată definitiv. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum le recunosc convenția și protocoalele sale și că nu are nici un temei de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) în fine din Convenție). Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din Convenție și să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol.
DÉCISION Requête n o 37408/03 présentée par Mario UGUCCIONI contre l’Italie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 12 février 2008 en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Antonella Mularoni, Ireneu Cabral Barreto, Rıza Türmen, Vladimiro Zagrebelsky, András Sajó, Dragoljub Popović, juges, et de S ally Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 3 novembre 2000, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Mario Uguccioni, est un ressortissant italien, né en 1932 et résidant à Fano.
Il est représenté devant la Cour par M es A. et G. Spanò, avocats à Parme. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. I.M. Braguglia, son coagent, M. F. Crisafulli, ainsi que par son coagent adjoint, M. N. Lettieri. La procédure principale Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 26 novembre 1986, le préfet de Pesaro autorisa l’Entreprise nationale des Ponts et Chaussées (« A.N.A.S . ») à occuper d’urgence le terrain du requérant, pour la construction d’une autoroute. Le 12 février 1987, l’A.N.A.S. occupa le terrain et entama les travaux de construction. L’occupation était autorisée jusqu’au 2 décembre 1990 sous réserve d’adoption d’un décret d’expropriation et de paiement d’une indemnité.
L’occupation se poursuivit au-delà du délai autorisé sans qu’un décret d’expropriation fût adopté. Le 27 mars 1991, le requérant saisit le tribunal de Pesaro en demandant la condamnation de l’A.N.A.S. au versement des dommages-intérêts découlant de l’occupation abusive du terrain, de l’indemnité d’occupation temporaire et des dommages afférents à la dépréciation des immeubles. Le 19 octobre 1999, le tribunal de Pesaro déclara que la propriété du terrain était passée à l’administration par effet de la construction de l’autoroute. Étant donné que le transfert avait eu lieu dans le cadre d’une occupation de terrain illicite, le requérant avait droit à des dommages ‑ intérêts d’un montant de 40 000 lires italienne (ITL) le mètre carré, soit 20,65 euros (EUR).
Le recours Pinto Le 13 octobre 2001, le requérant déposa près la cour d’appel de l’Aquila une demande en réparation pour la durée excessive de la procédure, au sens de la loi Pinto. Par une décision du 22 janvier 2002, la cour d’appel lui accorda 2 065,83 EUR pour dommage moral. Le requérant ne s’est pas pourvu en cassation. GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée excessive de la procédure civile. Il allègue que le recours « Pinto » n’est pas efficace. Le requérant se plaint d’avoir été privé de son terrain de manière incompatible avec l’article 1 du Protocole n o 1. EN DROIT La Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante: « Le gouvernement italien s’engage à verser à M. Mario Uguccioni la somme de 8 000 euros en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
Cette somme, qui couvrira tout préjudice moral ainsi que les frais et dépens, sera exempte de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
» La Cour a reçu de la partie requérante la déclaration suivante : « Je soussigné, M. Mario Uguccioni note que le gouvernement italien est prêt à me verser la somme de 8 000 euros en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. Cette somme, qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, sera exempte de toute charge fiscale et sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. A compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, il sera payé un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. » La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1 in fine de la Convention). Partant, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle.
Sally Dollé Françoise Tulkens Greffière Présidente