AFFAIRE UGUCCIONI c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

18.12.2012

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété (article 1 al. 1 du Protocole n° 1 - Respect des biens);Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure civile;Article 6-1 - Délai raisonnable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE UGUCCIONI c. ITALIE (CtEDO, 2012)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CONCLUZII GUCCIONI c. ITALIA (solicitarea nr. 62984/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 18 decembrie 2012 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Uguccioni c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 27 noiembrie 2012, Renunță la hotărâre, adoptat la această dată de procedură A la data de origine a cauzei se află o cerere (n 62984/00) îndreptată împotriva Republicii Italiene, inclusiv un resortisant al acestui stat, domnul Silvio Uguccioni ( La 3 noiembrie 2000, Tribunalul a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( La 19 februarie 2004, cererea a fost comunicată guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA L Acestea s-au născut în 1913 și se află în Fano. Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul avea un teren, situat în Fano. La data de 12 februarie 1987, la A.N.A.S. a fost autorizată să ocupe de urgență terenul reclamantului pentru construirea unei autostrăzi. La data de 12 februarie 1987, la A.N.A.S. a avut loc o activitate de construcție și a început lucrările de construcție. 1990 sub rezerva adoptării unui decret de expropriere și de plată a unui drept de proprietate asupra unui drept de proprietate asupra unui drept de proprietate. Prin intermediul unui act notificat la 27 martie 1991, reclamantul a introdus o acțiune în despăgubire împotriva A.N.A.S. în fața instanței civile din Pesaro. 10. Reclamantul susținea că ocupația terenului era ilegală pe motiv că aceasta era prelungită dincolo de termenul permis fără punerea în aplicare a unei proceduri de expropriere a terenului și plata unei despăgubiri. 11. Reclamantul solicita daune-interese care decurg din ocupația abuzivă a terenului, o ocupație temporară și daune legate de deprecierea imobilelor. 12. Punerea în funcțiune a cauzelor a început la 19 iunie 1991. 13. În 1992 a fost depusă o expertiză la gref. la o dată nespecificată, judecătorul dispune o nouă expertiză pentru a recalcula suma care trebuie acordată în conformitate cu Legea nr. 662 din 1996 intrată în vigoare. 1998 a fost depusă o nouă expertiză în cadrul grefei. Din această expertiză rezultă că dreptul la proprietate era de 48 846 619 ITL (aproximativ 25 227 EUR). 1999, Tribunalul din Pesaro a declarat că, la 26 februarie 1991, proprietatea asupra terenului a trecut la administrație ca efect al construcției autostrăzii. Dat fiind că transferul proprietății a avut loc în cadrul unei ocupații ilegale de teren, reclamantul avea dreptul la daune-interese. Prin urmare, instanța a acordat despăgubiri în valoare de 235 695 221 ITL (121 Aproximativ 726 EUR), plus prejudiciile legate de deprecierea imobilului și a ocupației temporare. 16. Această sumă a fost supusă unui impozit la sursă de 20 17. Hotărârea a devenit definitivă la 17 mai 2000. Procedura 19 printr-o decizie din 22 ianuarie 2002, instanța de apel a constatat depășirea unei perioade rezonabile de timp, a acordat reclamantului 2 000 EUR în echitate ca compensație pentru prejudiciul moral, a respins cererea de satisfacție echitabilă privind prejudiciul material și a condamnat Ministerul Justiției să plătească 1 20. Împotriva acestei decizii, reclamantul nu este prevăzut cu casare. 21. Suma acordată în executarea deciziei Pinto a fost plătită la 5 aprilie 2004, fără a fi majorată cu dobândă. Reclamantul a primit 3 550 EUR. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 22. Dreptul intern relevant referitor la expropriere indirectă este descris în hotărârea Guišio Gallisay c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 58858/00, 22 decembrie 2009, Legea nr. 89 din 24 martie 2001 (legea Pinto mai bună) sunt descrise în Hotărârea Cocchiarella Italia ([GC], nr. 64886/01, § 23-31). Reclamantul susține că a fost privat de proprietatea sa într-un mod incompatibil cu art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 25. Guvernul ridică o excepție de neobosire a căilor de atac interne pe motivul că reclamantul nu a luat în considerare apelul instanței din Pesaro. 27. Reclamantul se opune excepției de la epuizarea guvernului și susține că nici un recurs, nici un recurs în casație nu ar fi adus atingere situației denunțate. 28. Curtea amintește că a respins deja excepții similare în cauzele Giacobbe și în alte cauze c. Italia 16041/02, 15 decembrie 2005) și Chirićc. Italia (n, (n 67197/01, 11 octombrie 2005). Comisia nu a primit niciun motiv de derogare de la concluziile sale anterioare și, prin urmare, respinge excepția în cauză. 29. Guvernul ridică, de asemenea, întârzierile cererii, susținând că privarea de proprietate este un act instantaneu și nu constituie o situație continuă; din acest motiv, guvernul susține că termenul de șase luni începe să curgă în momentul în care proprietatea terenului trece în mâinile administrației. 30. Reclamantul solicită respingerea excepției. 31. Curtea reamintește că a respins deja o excepție similară în cauza Chirć (n 2) și alții c. Italia (dec.) , (n 65137/01, 27 mai 2004). Comisia nu a primit niciun motiv de derogare de la concluziile sale anterioare și, prin urmare, respinge excepția în cauză. 32. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil. Pe fond 33. Reclamantul reamintește că a fost privat de proprietatea sa în temeiul principiului exproprierii indirecte, un mecanism care permite autorității publice să achiziționeze un bun în orice mod ilegal, ceea ce nu este admisibil într-un stat de drept. În plus, aplicarea legii nr. 662 din 1996 ar fi privat de orice reparație a prejudiciului suferit. 34. Potrivit guvernului, în pofida lipsei unui decret de expropriere și de transformare a terenului în mod ireversibil prin construirea unei lucrări de interes public, făcând imposibilă restituirea sa, ocupația în cauză a fost efectuată în cadrul unei proceduri administrative bazate pe o declarație de utilitate publică. Liquiditatea în cazul de față a criteriului de evaluare a despăgubirii introdus prin Legea nr. 662 din 1996 nu ar fi constituit un obstacol în calea obligației de a asigura un echilibru corect între sacrificiul impus particularului și compensația acordată acestuia. 35. În primul rând, Curtea constată că părțile au declarat că a avut loc o vânzare de proprietate 36. Curtea face trimitere la jurisprudența sa în materie de expropriere indirectă (a se vedea, printre altele, Belvedere Alberghiera S.r.l. Italia, nr 31524/96, CEDH 2000-VI Scordino c. Italia (n, n 43662/98, 17 mai 2005 ; Velocci c. Italia, n 1717/03, 18 martie 2008) pentru recapitularea principiilor relevante și pentru o prezentare generală a jurisprudenței sale în materie 37. În prezenta cauză, Curtea arată că, prin aplicarea principiului "lanexpropriere indirectă," instanțele interne l-au considerat pe reclamant privat de proprietatea sa începând cu data la care s-a realizat lucrarea publică. Or, în lipsa unui act formal de expropriere, Curtea consideră că această situație nu poate fi considerată ca fiind previzibilă. Prin urmare, reclamantul a avut certitudinea juridică în ceea ce privește privarea de teren cât mai curând posibil pe 17 mai. 38. Curtea consideră că ingerința în cauză nu este compatibilă cu principiul legalității și că aceasta a încălcat, prin urmare, dreptul la respectarea bunurilor reclamantului care duce la încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA ÎN . El susține că nu poate fi despăgubit cu valoarea de piață a terenului prin intermediul Legii nr. 662 din 1996, intrată în vigoare în cursul procedurii. 40. Curtea amintește că, la comunicarea cauzei, aceasta a considerat că reclamantul se plângea în esență de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil, astfel cum este garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție, care, în pasajele sale relevante, dispunea de Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale civile (...) 41. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție. Prin urmare, este necesar să se declare admisibil pe fond 42. Curtea tocmai a constatat, sub aspectul articolului 1 din Protocolul nr. 1, întrucât situația denunțată de reclamant nu este conformă cu principiul legalității. Având în vedere motivele la care s-a ajuns la această constatare de încălcare, Curtea consideră că 14 iunie 2011). III. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA PRIVIND DURATA EXCESIVĂ A PROCEDURII 43. Reclamantul se plânge de durata procedurii civile, precum și de insuficiența redresării obținute în cadrul acțiunii Pinto. 44. Dispozițiile relevante din art. 6 alineatul (1) sunt astfel exprimate. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) asupra admisibilității Neobosirea căilor de atac interne. 45. Guvernul ridică o excepție de neobosire a căilor de atac interne. Acesta susține că reclamantul nu este prevăzut în casarea împotriva deciziei instanței de apel din L 56079/00, 24 iunie 2004), Comisia respinge această excepție. Calitatea de victimă 47. Guvernul susține că reclamantul nu mai este Recurentul se opune excepiei guvernului și susține că suma acordată de instana de apel, combinată cu o plată întârziată, nu permite să se considere că redresarea oferită în lacui este suficientă pentru a remedia încălcarea în cauză. 49. Curtea amintește jurisprudența sa în cauza Cocchiarella c. Italia (citată la punctul 84) potrivit căruia, în astfel de cazuri, este de competența Curții să verifice, pe de o parte, dacă autoritățile au recunoscut, cel puțin în esență, o încălcare a unui drept protejat de convenție și, pe de altă parte, dacă redresarea poate fi considerată adecvată și suficientă. 50. Prima condiție, și anume constatarea încălcării de către autoritățile naționale, nu este controversată, dat fiind că instanța de apel din cadrul L.Aquila a constatat în mod expres. 51. În ceea ce privește a doua condiție, Curtea reamintește caracteristicile pe care trebuie să le aibă o acțiune internă pentru a aduce o redresare adecvată și suficientă ; este vorba în special de faptul că, pentru a evalua valoarea despăgubirii acordate de instanța de judecată, Curtea examinează, pe baza elementelor de care dispune, acest fapt ar fi acordat în aceeași situație pentru perioada luată în considerare de instanța internă (Cocchiarella c. Italia, citată anterior, §§ 86-107). 52. Curtea consideră că, prin faptul că se limitează la acordarea unei sume de 2 000 EUR reclamantului pentru daune morale, instanța de apel din partea L , citată anterior, §§ 69-98), Curtea arată într-adevăr că suma în cauză nu reprezintă mai mult de 20 % din suma pe care o reprezintă, în general, în cauze similare împotriva Italiei. 53. În cele din urmă, Curtea constată că în ceea ce privește dreptul la despăgubiri al reclamantului nu i s-a plătit efectiv decât la 5 aprilie 2004, mai mult de doi ani de la depunerea la grefa deciziei Tribunalului de apel. 54. Având în vedere cele de mai sus și având în vedere deficiențele redresării efectuate, Curtea consideră că reclamantul poate oricând să își asume responsabilitatea pentru victimă, în sensul articolului 34 din convenție. 55. Curtea constată că aceasta nu este în mod evident întemeiată în mod greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție. Prin urmare, este necesar să se declare admisibilă. Pe fond 56. Curtea constată că procedura principală, care a început la 27 martie 1991 pentru a se încheia la 19 octombrie 1999, a durat aproximativ opt ani pentru un grad de jurisdicție. 57. Curtea a tratat în repetate rânduri cereri care ridicau întrebări similare cu cele ale cazului din speță și a constatat o necunoaștere a cerinței de termen rezonabil a termenului de "întârzie," având în vedere criteriile stabilite de jurisprudența sa bine stabilită în acest domeniu (a se vedea, în primul rând, Cocchiarella c. Italia În acest caz, Curtea consideră că este necesar să se constate și o încălcare a articolului 6 alineatul (1). IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 58. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă materială 59. Reclamantul solicită o sumă corespunzătoare diferenței dintre valoarea de piață a terenului și valoarea despăgubirii acordate la nivel național pentru a reevalua și majora dobânda începând cu 26 februarie 1991. 60. Curtea amintește că o hotărâre cu privire la o încălcare antrenează pentru statul pârât obligația de a pune capăt încălcării și de a anula consecințele astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI). 62. Curtea amintește că, în cauza Guiš-Gallisay c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 58858/00, 22 decembrie 2009), Marea Cameră a modificat jurisprudența Curții cu privire la criteriile de despăgubire în cauzele de expropriere indirectă. În special, Comisia a decis să deroge de la revendicările reclamanților în măsura în care acestea se bazează pe valoarea terenului la data hotărârii Curții și să nu mai țină seama, pentru a evalua prejudiciul material, de costul de construcție al clădirilor construite de stat pe teren. 63. Prin urmare, plata despăgubirii trebuie să corespundă valorii totale a terenului în momentul pierderii proprietății, astfel cum a fost stabilită de către instanța competentă în cursul procedurii interne. Apoi, după deducerea eventualei sume acordate la nivel național, această sumă trebuie actualizată pentru a compensa efectele inflației. De asemenea, este necesar să se compenseze, cel puțin parțial, perioada de timp care s-a scurs de la deținerea terenului. 64. În acest caz, reclamantul și-a pierdut proprietatea asupra terenului la 26 februarie 1991. Din experiența Tribunalului din Pesaro rezultă că valoarea terenului la această dată era de 87 160 000 ITL, adică 45 014 EUR. 65. Având în vedere aceste elemente și hotărând în echitate, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde reclamantului 63 000 EUR pentru prejudiciul material, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă. Pagubă morală 66. Reclamantul solicită 51 645, 69 EUR ca prejudiciu moral. 67. 68. Curtea arată că reclamantul a fost invitat să își prezinte observațiile și cererile de satisfacție echitabilă înainte de 13 În observațiile prezentate la 9 iulie 2004, ca urmare a comunicării cererii către guvern, reclamantul a solicitat despăgubiri în conformitate cu criteriile prevăzute de jurisprudența Curții, fără totuși să îl cuantifice. Prin scrisoarea din 5 august 2004, acesta și-a calculat pretențiile și a solicitat 51 645, 69 EUR ca prejudiciu moral. 69. Curtea consideră că, deși reclamantul nu și-a prezentat în detaliu pretențiile referitoare la prejudiciul moral în termenul stabilit, a suferit în mod necesar un prejudiciu ca urmare a deposedării ilegale a bunului său și a duratei procedurii. 70. Statuând în echitate, Curtea acordă reclamantului suma de 13 000 EUR pentru prejudiciul moral. Costuri și cheltuieli de judecată 71. Reclamantul a fost invitat să își prezinte cererea de rambursare a cheltuielilor de procedură înainte de 13 iulie 2004. Cererea sa de rambursare și documentele în sprijinul cererii au fost trimise Curții la 20 noiembrie 2009, în afara termenului stabilit. 72. Curtea reamintește că o alocare a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia, citată anterior, § 54). 73. În speță, Curtea arată că reclamantul a solicitat cu întârziere rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată efectuate în fața Curții și a furnizat cu întârziere documentele în sprijinul cererii sale. Din aceste motive, Curtea respinge cererea de rambursare. Interese moratorii 74. Curtea consideră că este oportun să se califice rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE ACESURI, CURȚA ÎN L § 1 din Convenție din cauza lipsei de echitate a procedurii A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza duratei procedurii A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume 63 000 EUR (șasezeci și trei de mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale (ii) 13 000 EUR (treisprezece mii cinci sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale pe care le-a cauzat de la expirarea termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate dintr-un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 18 decembrie 2012, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Dragoljub Popović Grefier Adjunct Președinte