AFFAIRE LOMBARDI c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

15.11.2012

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété (article 1 al. 1 du Protocole n° 1 - Respect des biens)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE LOMBARDI c. ITALIE (CtEDO, 2012)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNEA CAUZA ROSARIO LOMBARDI c. ITALIA (solicitarea nr. 66394/01) HOTĂRÂREA acestei versiuni a fost rectificată la 21 noiembrie 2013 în conformitate cu art. 81 din Regulamentul Curții. STRASBURG 15 noiembrie 2012 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Lombardi c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (- secțiunea), care se află într-un comitet compus din Isabelle Berro-Lefevre, președinte, Guido Raimondi, Helen Keller, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune, După ce a intenționat în camera Consiliului la 23 octombrie 2012, rend la chetă că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 66394/01) îndreptată împotriva Republicii Italiene și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnii. La 10 februarie 2001, Rosario Lombardi și Mauro Lombardi au sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( E. Spatafora, și de co-agenții săi domnii F. Crisafolli și N. Lettieri. La 19 februarie 2004, cererea a fost comunicată guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet. ÎN FAVOAREA CIRCULONSTANCES DE LA L Reclamanții au deținut un teren situat la Lizzanello. Printr-un decret din 29 ianuarie 1987, administrarea Lizzanello a fost de 3 353 de metri pătrați de teren, pentru o perioadă maximă de cinci ani, în vederea exproprierii sale pentru construirea unei secții de pompieri. La 4 iunie 1987, municipalitatea Lizzanello a început lucrările de construcție la locul de muncă și a inițiat procedura de achiziționare a terenului. Printr-un act notificat la 21 iulie 1992, reclamanții au introdus în fața Tribunalului Civil din Lecce o acțiune în despăgubire împotriva municipiului Lizzanello și au susținut că ocupația terenului era ilegală pe motiv că acesta fusese ocupat sine titulo începând din 1987. Reclamanții solicitau o sumă corespunzătoare valorii de piață a terenului. Potrivit raportului expertului desemnat de instanță, valoarea de piață a terenului reclamanților era de 135 460 lire italiene (ITL) pe metru pătrat, și anume un total de 454 187 000 ITL (234 568 EUR). Tribunalul din Lecce a declarat că reclamanții trebuiau să se considere privați de proprietatea lor începând cu iunie 1990 ca urmare a realizării activității publice. Reclamanții aveau dreptul la despăgubiri, calculate în conformitate cu Legea nr. 662 din 1996, între timp intrată în vigoare. Prin urmare, Tribunalul a acordat despăgubiri de 452 378, 04 EUR [1] din care 37 721 Aproximativ 1 000 ITL (19 481 EUR) cu titlu de ocupație temporară, care urmează să fie indexată în ziua pronunțării. 11. Hotărârea a devenit definitivă până la 12 noiembrie 2001 cel târziu la 3 octombrie 2002, administrarea Lizzanello a fost transferată reclamanților în suma de 503 073, 56 EUR în executarea hotărârii Tribunalului. [2] Procedura Pinto 12. La 11 aprilie 2002, reclamanții au sesizat Tribunalul de Primă Instanță al lui Lecce, în sensul Legii nr. 89 din 24 martie 2001 (Legea Pinto) pentru a se plânge de durata procedurii descrise mai sus. Prin decizia din 25 iunie 2002, tribunalul de apel și-a constatat incompetența teritorială și a retrimis cauza în fața tribunalului din Potenza. 13. Reclamanții au solicitat Curții din Potenza să ajungă la concluzia încălcării articolului 6 alineatul (1) din convenție și să condamne statul italian și Ministerul Justiției la despăgubiri pentru prejudiciile morale și pentru prejudiciile materiale pe care le considerau a fi suferit din cauza duratei excesive a procedurii și a aplicării legii nr 359/1992 14. Printr-o decizie din 4 decembrie 2002, Curtea de Casație din Potenza a declarat inadmisibilă cererea de satisfacție echitabilă. Împotriva acestei decizii, reclamanții s-au ocupat de casare. 15. Curtea de Casație a Casa și a anulat decizia și a retrimis cauza în fața tribunalului din Potenza. 16. Printr-o decizie din 30 octombrie 2007, instanța de apel din Potenza a constatat o durată rezonabilă de depășire a cererii, a acordat reclamanților 5 000 EUR în mod echitabil ca compensație pentru prejudiciul moral, a respins cererea de satisfacție echitabilă privind prejudiciul material și a respins, de asemenea, cererea pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Prin hotărârea din 15 februarie 2011, Curtea de Casație a acceptat recursul reclamanților pentru partea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată și a acordat 4 421 EUR. Înalta instanță a respins recursul pentru partea privind prejudiciul material și moral, confirmând în același timp hotărârea Curții din Potenza. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 18. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârea Guiso Gallisay c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 58858/00, 22 decembrie 2009, ÎN DREPTUL VIOLAȚIEI ALOCATE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 19. Reclamanții au declarat că au fost privați de terenul lor într-un mod incompatibil cu art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 20. Guvernul ridică o excepție de neobosire a căilor de atac interne pe motivul că instanțele nu au interjectat recursul instanței de judecată a Lecce. 22. În cazul în care instanța de judecată din Lecce se opune excepției de la epuizarea guvernului și susțin că nici un recurs, nici un recurs în Casație nu ar fi adus atingere situației denunțate23. Curtea amintește că a respins deja excepții similare în cauzele Giacobbe și în alte cauze c. Italia 16041/02, 15 decembrie 2005) și Chirićc. Italia , (n 5), (n 67197/01, 11 octombrie 2005). Ea nu are niciun motiv să deroge de la concluziile sale anterioare și, prin urmare, respinge excepția în cauză24. Guvernul susține că cererea este tardivă în măsura în care aceasta a fost introdusă la mai mult de șase luni de la momentul în care ocupația terenului a devenit fără titlu. 25. Reclamanții solicită respingerea excepției. 26. Curtea amintește că a respins deja o excepție similară în cauza Chir 65137/01, 11 octombrie 2005). Ea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluziile sale anterioare și, prin urmare, respinge excepția în cauză. 27. Curtea constată că În plus, aplicarea Legii nr. 662 din 1996 le-ar fi privat de orice reparație mai mare decât prejudiciul suferit 29. Potrivit guvernului, în pofida lipsei unui decret de expropriere și de transformare a terenului în mod ireversibil prin construirea unei lucrări de interes public, făcând imposibilă restituirea sa, ocupația în cauză a fost efectuată în cadrul unei proceduri administrative bazate pe o declarație de utilitate publică. Liquiditatea în cazul de față a criteriului de evaluare a despăgubirii introdus prin Legea nr. 662 din 1996 nu ar fi constituit un obstacol în calea obligației de a asigura un echilibru just între sacrificiul impus persoanelor fizice și compensația acordată acestora. 30. Curtea remarcă mai întâi că părțile au declarat că a existat o proprietate 31. Curtea face trimitere la jurisprudența sa în materie de expropriere indirectă (a se vedea, printre altele, Belvedere Alberghiera S.r.l. Italia, nr 31524/96, CEDH 2000-VI Scordino c. Italia (n 3), 43662/98, 17 mai 2005; Velocci c. Italia, n 1717/03, 18 martie 2008) pentru recapitularea principiilor relevante și pentru o prezentare generală a jurisprudenței sale în materie 32. În prezenta cauză, Curtea arată că, prin aplicarea principiului "lanexpropriere indirectă," instanțele interne au considerat reclamanții privați de bunurile lor începând cu data la care s-a realizat lucrarea publică. Or, în lipsa unui act formal de expropriere, Curtea consideră că această situație nu poate fi considerată ca fiind previzibilă. Prin urmare, autoritățile publice consideră că principiul exproprierii indirecte a fost aplicat în mod efectiv și că achiziționarea terenului de către autoritățile publice a fost consacrată. În ceea ce privește privarea de teren care nu mai devreme de 12 noiembrie 2001, data la care hotărârea Tribunalului din Lecce a devenit definitivă. 33. Curtea consideră că ingerința în litigiu nu este compatibilă cu principiul legalității și că aceasta a încălcat, prin urmare, dreptul la respectarea bunurilor reclamanților care conduc la încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA PRIVIND LEGĂTURA DE ÎNDEPLINIRE A PROCEDURII PRIVIND admisibilitatea 34. Reclamanții se plâng în esență de lipsa de echitate a procedurii. Ei susțin că nu vor putea fi despăgubiți la valoarea de piață a terenului prin intermediul Legii nr. 662 din 1996, intrată în vigoare în cursul procedurii. 35. Curtea amintește că, în momentul comunicării cauzei, aceasta a considerat că reclamanții se plâng în esență de o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil, astfel cum este garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție, care, în pasajele sale relevante, dispune de Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale civile (...) 36. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie să se declare admisibil. Pe fond 37. Curtea tocmai a constatat, sub aspectul articolului 1 din Protocolul nr. 1, Curtea consideră că nu este necesar să se stabilească separat dacă, în speță, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) (a se vedea Macrei și alții c. Italia, nr 14130/02, § 49, 12 iulie 2011; Rivera și di Bonaventura c. Italia; 63869/00, § 30, 14 iunie 2011). III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA PRIVIND DURATA EXCESIVĂ A PROCEDURII 38. Reclamanții se plâng de durata procedurii civile și de insuficiența redresării obținute în cadrul căii de atac Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 39. Curtea nu consideră necesar să o examineze. Cu toate acestea, Comisia consideră că, în cazul în care o măsură de ajutor de stat nu poate fi considerată compatibilă cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat, aceasta nu poate fi considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. 64886/01, § 84) potrivit căreia, în astfel de cazuri, este de competența Curții să verifice, pe de o parte, dacă autoritățile, cel puțin în esență, au recunoscut o încălcare a unui drept protejat de convenție și, pe de altă parte, dacă redresarea poate fi considerată adecvată și suficientă. 41. Prima condiție, și anume constatarea încălcării de către autoritățile naționale, nu este controversată, deoarece instanța de apel a Potenza la a constatat în mod expres. 42. În ceea ce privește a doua condiție, Curtea reamintește caracteristicile pe care trebuie să le aibă o acțiune internă pentru a aduce o redresare adecvată și suficientă ; este vorba în special de faptul că, pentru a evalua valoarea despăgubirii acordate de instanța judecătorească, Curtea examinează, pe baza elementelor de care dispune, acest fapt ar fi acordat în aceeași situație pentru perioada luată în considerare de instanța internă (Cocchiarella c. Italia, citată anterior, §§ 86-107). 43. Curtea ia notă de faptul că Tribunalul de Primă Instanță al Potenza a acordat reclamanților suma totală de 5 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit, ceea ce reprezintă aproximativ 50% din ceea ce ar fi putut aloca reclamanților. 16605/03, 16641/03 și 16644/03, 18 mai 2006). 44. În consecință, reclamantul nu mai poate pretinde că a fost victima încălcării duratei procedurii. Prin urmare, această cauză este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 34 și 35 alin. (3) și 4 din Convenție. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 45. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune materiale 46. Reclamanții solicită o sumă corespunzătoare diferenței dintre valoarea de piață a terenului și valoarea despăgubirii acordate la nivel național, care urmează să fie reevaluată și majorată cu dobândă începând cu iunie 1990. În momentul depunerii cererii lor de satisfacție echitabilă în 2004, aceștia au luat în considerare acest prejudiciu la 650 453 EUR. 47. Curtea amintește că o hotărâre cu privire la o încălcare antrenează pentru statul pârât obligația de a pune capăt încălcării și de a anula consecințele astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI). 49. Curtea amintește că, în cauza Guiš-Gallisay c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 58858/00, 22 decembrie 2009), Marea Cameră a modificat jurisprudența Curții cu privire la criteriile de despăgubire în cauzele de expropriere indirectă. În special, Comisia a decis să deroge de la revendicările reclamanților în măsura în care acestea se bazează pe valoarea terenului la data hotărârii Curții și să nu mai țină seama, pentru a evalua prejudiciul material, de costul de construcție al clădirilor construite de stat pe terenuri. 50. Prin urmare, plata despăgubirii trebuie să corespundă valorii totale a terenului în momentul pierderii proprietății, astfel cum a fost stabilită de către instanța competentă în cursul procedurii interne. Apoi, după deducerea eventualei sume acordate la nivel național, această sumă trebuie actualizată pentru a compensa efectele inflației. Ar trebui, de asemenea, să existe posibilitatea de a compensa, cel puțin parțial, perioada de timp care s-a scurs de la deposedarea terenului. 51. În acest caz, reclamanții și-au pierdut proprietatea asupra terenului lor în iunie 1990 (a se vedea punctul 10 de mai sus). Din competența judecătorească a tribunalului din Lecce rezultă că valoarea terenului la acea dată era de 454 187 La 3 octombrie 2002, reclamanții au primit suma de 503 073, 56 EUR în executarea hotărârii Tribunalului din Lecce (punctul 11 de mai sus). [3] 52. Având în vedere aceste elemente și hotărând în mod echitabil, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamanților 36 000 EUR [4] plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă. 53. Rămâne de evaluat pierderea de șanse suferită ca urmare a exproprierii în litigiu (Giso-Gallisay c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC] citată anterior, § 107). Curtea apreciază că este necesar să se ia în considerare prejudiciul care rezultă din la mai multe terenuri în perioada cuprinsă între începutul ocupației legale și momentul pierderii proprietății. Statuând în echitate, Curtea atribuie în comun reclamanților 12 000 EUR. Rău moral. 54. În observațiile prezentate ca urmare a comunicării cererii către guvern, reclamanții au solicitat despăgubiri în conformitate cu criteriile prevăzute de jurisprudența Curții, fără totuși să îl cuantifice pe acesta. 55. În cazul în care o parte a cererii de despăgubire a unui presupus prejudiciu moral suferit este considerată a fi afectată, aceasta solicită Curții să respingă partea din cererea de despăgubire a unui prejudiciu moral suferită. 56. Curtea consideră că, deși instanțele nu și-au detaliat pretențiile referitoare la prejudiciul moral, acestea au suferit în mod necesar un prejudiciu ca urmare a deposedării ilegale a bunurilor lor. 57. Statuând în echitate, Curtea acordă în comun reclamanților suma de 10 000 EUR pentru prejudiciul moral. În observațiile prezentate ca urmare a comunicării cererii către guvern, reclamanții au solicitat rambursarea cheltuielilor de procedură, fără a cuantifica totuși acest lucru. 59. Curtea amintește că achitarea cheltuielilor și a cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor ( Latridis c. Grecia, citată anterior, § 54). 60. În speță, Curtea arată că reclamanții au solicitat rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor efectuate în fața Curții, fără a furniza documentele în sprijinul cererii lor. Din aceste motive, Curtea respinge această cerere. Interese moratorii 61. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CESURI, CURȚA ÎN LÂNGANIMITATE, Declara cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile întemeiate pe art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție și art. 6 alin. (1) din Convenție, din motive de lipsă a legalității procedurii și inadmisibilă pentru surplus; A declarat că a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Déclare queily nu are nici un drept de a lua în considerare spătarul scos din art. 6 alin. (1) din Convenție din cauza lipsei de echitate a procedurii Așa-numita pe care statul pârât trebuie să le plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni, următoarele sume 000 EUR [5] (aproximativ opt mii EUR) plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale (ii) 000 EUR (zece mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplusul făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 15 noiembrie 2012, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 77 alineatul (3) din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Isabelle Berro-Lefevre Grefier Adjunct Președinte [1] Rectificat la 21 noiembrie 2013, textul a fost următorul: Hotărârea a devenit definitivă până la 12 noiembrie 2001 [3] Rectificată la 21 noiembrie 2013 textul a fost următorul: "În cazul de față, reclamanții și-au pierdut proprietatea asupra terenului în iunie 1990 (a se vedea punctul 11 de mai sus). Din informațiile furnizate de instanța din Lecce rezultă că valoarea terenului la acea dată era de 454 187 000 ITL, adică 234 568 EUR [4] Rectificat la 21 noiembrie 2013 textul a fost următorul, având în vedere aceste elemente și hotărând în mod echitabil, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamanților 347 300 EUR plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă [5] rectificată la 21 noiembrie 2013. pe care statul pârât trebuie să le plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni, următoarele sume: (i) 359 300 EUR (trei sute cincizeci și nouă de mii trei sute de euro) plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale