ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6183/2019

Ședința publică din data de 5 decembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 19.12.2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Energiei și S.C. B. S.A., anularea și suspendarea, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a H.G. nr. 664/2018 privind aprobarea unor măsuri pentru realizarea stocurilor de siguranță ale Sistemului electroenergetic național în ceea ce privește combustibilul lignit, publicată în Monitorul Oficial în 31.08.2018.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin încheierea de ședință din 8 februarie 2019, instanța a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes, ca neîntemeiate, și a respins cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

A apreciat recurenta-reclamantă că instanța de fond a ignorat prevederile Convenției de la Aarhus privind suspendarea efectelor actelor sau procedurilor prevăzute în Anexa 1 a Convenției, art. 9.2 prevăzând că în aceste cauze trebuie să se asigure posibilitatea suspendării acestora.

Prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt contrare art. 9.2, întrucât condițiile impuse de legea națională sunt mai restrictive decât dispozițiile Convenției de la Aarhus, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituția României, instanța trebuie să aplice cu prioritate dispozițiile Convenției și să interpreteze noțiunea de pagubă iminentă prin prisma acestei Convenții.

Instanța nu a analizat actele care se întocmesc de beneficiar în vederea punerii în funcțiune a unui depozit de combustibili fosili. Astfel, trebuie să fie întocmite toate actele specifice evaluării impactului asupra mediului (EIA) și evaluării strategice de mediu (SEA) precum și emiterii autorizației de construire, fără acestea nefiind posibilă funcționarea unui proiect cu impact asupra mediului, definit astfel de Anexa II pct. 3 lit. e) din H.G. nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului.

În spețele având ca obiect suspendarea unor acte de reglementare de mediu, cauzele de suspendare se referă la aplicarea principiului prevenției și precauției în luarea deciziei, în temeiul căruia, trebuie oprite proiectele cu impact asupra mediului pentru care nu au fost realizate studiile necesare care să asigure din punct de vedere tehnic un impact negativ cât mai mic asupra mediului.

Principiul legalității actelor administrative presupune atât ca autorități administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. Suspendarea actului administrativ se impune atunci când se constată că este mai echitabil ca actul administrativ să nu producă efecte asupra persoanelor vizate până când evaluarea legalității actului administrativ este finalizată.

Prin urmare, instanța de fond avea posibilitatea să examineze formal indiciile de nelegalitate, fără a se pronunța pe fondul cauzei și să suspende actul administrativ atacat, ținând seama și de preeminența normelor comunitare în materie de protecția mediului, care obligă statele membre să se asigure că s-au luat toate măsurile de protecție a mediului înainte de punerea în funcțiune a unor proiecte industriale cum este și cel în cauză, precum și de preeminența Convenției de la Aarhus, care se aplică cu prioritate față de normele interne.

Paguba iminentă într-un litigiu implicând un proiect cu impact asupra mediului cum este cel de față, rezultă, implicit, din efectele recunoscute de lege pentru un astfel de proiect, efecte dovedite cu înscrisurile depuse la dosar. Faptul că măsurătorile sunt mai vechi nu prezintă relevanță, având în vedere faptul că este vorba de același depozit de lignit, pe același amplasament la care nu au avut loc modificări tehnice.

Cu privire la argumentul reținut de instanță privind siguranța sistemului electroenergetic național, a apreciat recurenta-reclamantă că nu a fost dovedit în dosar faptul că ar fi pusă în pericol furnizarea energiei electrice, România dispunând de un mix energetic impresionat, care ar putea acoperi și acoperă cu ușurință nevoile energetice, astfel încât România este exportator de energie electrică.

3.1. Intimatul-pârât Guvernul Românei a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca lipsit de interes, având în vedere că actul a cărui suspendare se solicită, H.G. nr. 664/2018, s-a aplicat în intervalul 01.09.2018-15.03.2019. Astfel, recurenta nu ar obține niciun folos efectiv urmare a unei eventuale admite a recursului.

În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

3.2. Intimatul-pârât Societatea B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de obiect a cererii de recurs (calificată ca excepția lipsei de interes de către instanță), pentru că H.G. nr. 664/2018 a avut o perioadă limitată de aplicabilitate, fiind valabilă pentru perioada 01.09.2018-15.03.2019.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, constată că recursul este lipsit de interes, astfel că va fi analizat strict sub acest aspect, conform art. 499 teza a II-a C. proc. civ.

4.1. Înalta Curte reține că suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

4.2. Analizând situația concretă dedusă judecății, se constată că, prin H.G. nr. 664/2018 a cărei suspendare s-a solicitat prin acțiune, s-a dispus, la art. 1, aprobarea activării și utilizării parțiale a depozitului Roșia, din cadrul Exploatării Miniere de Carieră Rovinari din cadrul Societății B. S.A., începând cu data de 1 septembrie 2018 și până la data de 15 martie 2019.

Așa fiind, se pune problema subzistenței interesului în promovarea căii de atac exercitate, de vreme ce hotărârea de Guvern atacată și-a încetat de drept efectele, având aplicabilitate limitată, până la 15.03.2019.

Înalta Curte reține că, pentru a putea fi suspendată executarea unui act administrativ, este necesar ca acesta să fie susceptibil de executare, cu alte cuvinte să producă efecte în curs, a căror stopare se tinde a se realiza prin cerere.

Nu poate fi suspendat un act administrativ care și-a epuizat efectele înainte de pronunțarea instanței, fie chiar și după sesizarea acesteia, deoarece hotărârea emisă de instanță se raportează la momentul pronunțării.

În acest sens, este de necontestat că H.G. nr. 664/2018 și-a produs efectele juridice anterior judecării definitive a cererii de suspendare, situația reglementată prin hotărârea contestată epuizându-se la data de 15.03.2019, aspect ce face lipsită de sens analiza instanței prin prisma dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, pentru că o astfel de analiză are, ca situație premisă, existența unui act administrativ susceptibil de a produce efecte.

4.3. În raport cu aspectele evidențiate anterior, instanța de control judiciar constată că, în cauză, recurenta-reclamantă nu mai justifică un interes în soluționarea prezentei căi de atac, astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de A. împotriva încheierii din 8 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 decembrie 2019.