ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5142/2019

Ședința publică din data de 30 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 08 iunie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii (în prezent Ministerul Culturii și Identității Naționale), a solicitat:

- anularea Ordinului Ministrului Culturii nr. 2799 din 10.12.2015 privind aprobarea Regulamentului cadru de organizare și desfășurare a concursului de proiecte de management, a Regulamentului cadru de organizare și desfășurare a evaluării managementului, a modelului cadru al caietului de obiective, a modelului cadru al raportului de activitate, precum și a modelului cadru al contractului de management, cât și a actelor subsecvente, emise în temeiul acestui ordin;

- anularea Ordinului Ministrului Culturii nr. 2168 din 14.03.2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului de proiecte de management pentru Muzeul Național de Artă al României, a Regulamentului de concurs, precum și a tuturor actelor subsecvente ordinului atacat (anunțul public din 15.03.2016, etc.), respectiv a Procedurii de desfășurare a concursului de proiecte de management pentru Muzeul Național de Artă al României.

Prin sentința civilă nr. 4214 din 28 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiate;

(ii) a admis excepția lipsei de interes;

(iii) a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, ca lipsită de interes.

Împotriva sentinței civile nr. 4214 din 28 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În motivarea recursului, reclamanta a susținut că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit cerințele legale referitoare la existența interesului promovării unei cereri de chemare în judecată, respectiv a folosului practic urmărit de titularul acțiunii.

Recurenta-reclamantă a susținut că interesul de a promova și susține cererea de chemare în judecată este generat de faptul că intimatul-pârât Ministerul Culturii a extins condițiile de participare la concursul pentru ocuparea postului de manager la Muzeul Național de Artă al României, acordând dreptul de a participa și licențiaților facultăților de istorie, contrar prevederilor art. 3 lit. c) din O.U.G. nr. 189/2008. În consecință, candidata B., licențiată a Facultății de Istorie, a avut dreptul să participe la concurs, deși nu întrunea condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 189/2008, iar dosarul său trebuia respins de comisia de concurs.

Un alt aspect invocat de recurenta-reclamantă în susținerea interesului procesual privește modalitatea de numire a trei dintre membrii Comisiei de concurs, conform prevederilor celor două ordine atacate, cu încălcarea principiului imparțialității și independenței prevăzut de art. 5 lit. e) din Anexa 1 la Ordinul Ministrului Culturii nr. 2799/2015, precum și a dispozițiilor art. 301 C. pen., care incriminează conflictul de interese.

În acest sens, arată recurenta, membrii Comisiei de concurs sunt asimilați categoriei funcționarilor publici, conform art. 172 alin. (2) C. pen., astfel încât le sunt aplicabile și dispozițiile art. 301 C. pen., privind conflictul de interese. Cei trei membri ai Comisiei de concurs, respectiv domnul C., domnul D. și doamna E., s-au aflat, în ultimii cinci ani, în raporturi de muncă sau au beneficiat indirect de foloase de orice natură din partea unor candidați la postul de manager al Muzeului Național de Artă al României.

Totodată, a învederat reclamanta, și numirea domnului F. în Comisia de concurs s-a realizat cu încălcarea art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 189/2008, a art. 3 din Anexa 1 la Regulamentul cadru aprobat prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2799/2015 și a art. 3 din Anexa 1 la Ordinul Ministrului Culturii nr. 2168/2016, potrivit cărora, în funcție de specificul instituției, membrii Comisiei de concurs trebuie să aibă competență în domeniul de activitate al muzeului. Domnul F. este absolvent al Facultății de Istorie, fiind de profesie arheolog, astfel încât nu are competență în domeniul specific al artei.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă a prezentat și o serie de argumente referitoare la imposibilitatea domnului F. de fi membru în Comisia de concurs, din perspectiva necunoașterii limbii române și, prin urmare, a neînțelegerii proiectelor de management prezentate de candidați în această limbă.

În acest context, reclamanta a apreciat că rezultatul final el evaluării proiectului său de management a fost viciat, prin depunctarea acestui proiect, simultan cu majorarea punctajului acordat contracandidaților, iar criteriile de selecție a candidaților au fost extinse în mod nelegal. Prin anularea celor două ordine atacate, intimatul-pârât ar fi nevoit să organizeze concursul în concordanță cu prevederile legale, ceea ce dovedește folosul imediat și direct urmărit de reclamantă.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21 aprilie 2017, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă nu a încadrat recursul într-unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă, în raport de criticile de nelegalitate invocate, constată că acestea se circumscriu cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Argumentele invocate de reclamantă în cuprinsul cererii de recurs, din perspectiva interesului procesual al formulării cererii de chemare în judecată, nu sunt de natură a conduce la reformarea soluției pronunțate de instanța de fond, aceste argumente fiind prezentate pentru prima dată în fața instanței de recurs, cu încălcarea dispozițiilor art. 478 alin. (3), raportat la art. 494 din C. proc. civ.

Analizând cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că reclamanta a solicitat anularea Ordinelor emise de Ministrul Culturii sub nr. x/2015 și nr. y/2016, arătând, în esență, că primul ordin este emis cu încălcarea dispozițiilor art. 77 și 78 din Legea nr. 24/2000, iar cel de-al doilea încalcă dispozițiile O.U.G. nr. 189/2008 și cele ale H.G. nr. 1301/2009. Prezentând pretinsele motive de nelegalitate ale actelor administrative atacate, reclamanta nu a justificat folosul practic, concret, pe care l-ar putea obține în urma anulării actelor atacate, toate argumentele fiind circumscrise, generic, unor potențiale încălcări ale legislației superioare, fără indicarea unei vătămări proprii, personale, suportate de reclamantă, aspect care a condus instanța de fond spre soluția de admitere a excepției lipsei de interes în susținerea acțiunii.

Examinând motivele cererii de recurs, Înalta Curte constată că reclamanta a invocat, în dovedirea interesului procesual, o serie de aspecte referitoare la neîntrunirea condițiilor de participare la concurs de către candidata B., la incidența unor situații de conflict de interes în privința unora dintre membrii Comisiei de concurs, precum și la lipsa competenței profesionale a unui alt membru al Comisiei de concurs. Aceste argumente nu au fost prezentate în fața instanței de fond, iar înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată nu fac referire la aceste aspecte, fiind evidentă concluzia susținerii lor pentru prima dată, în fața instanței de recurs.

Totodată, în cuprinsul cererii de recurs reclamanta a arătat (primul paragraf, pagina a 3-a) că înțelege să dovedească interesul în promovarea acțiunii prin prezentarea unor aspecte "pe care le anticipam la data introducerii acțiunii, însă care au devenit certitudine odată cu desfășurarea concursului (...)", probând astfel că, la data formulării cererii de chemare în judecată, nu justifica un interes actual în susținerea acțiunii în anulare a actelor administrative.

Potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ.:

"În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot formula pretenții noi.", iar potrivit art. 494 din același act normativ:

"Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune.". Înalta Curte va avea în vedere și dispozițiile art. 483 C. proc. civ., potrivit cărora, prin recurs se examinează conformitatea hotărârii pronunțate cu regulile de drept aplicabile, prevederi care, coroborate cu textele de lege sus indicate, conduc spre concluzia imposibilității formulării unor pretenții noi în calea de atac, în sensul prezentării unor capete de cerere ori a unor motive de nelegalitate suplimentare.

Formularea unei astfel de cereri contravine dreptului la apărare stipulat de art. 13 din C. proc. civ., precum și principiului contradictorialității reglementat de art. 14 din același cod, partea chemată în judecată, în calitate de pârâtă, neavând posibilitatea de a formula apărări și a administra probe față de pretențiile reclamantului.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar nu poate proceda la analizarea unor argumente noi, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la analizarea legalității hotărârii de fond, în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată și de argumentele și apărările formulate de părți în faza procesuală a fondului.

În acest context, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că reclamanta nu a justificat interesul personal în a obține anularea celor două ordine emise de Ministrul Culturii, motivele de nelegalitate invocate privind doar pretinse încălcări ale ierarhiei actelor normative, fără indicarea folosului practic urmărit de reclamantă. Chiar dacă s-a înscris la concursul pentru ocuparea funcției de manager la Muzeul Național de Artă al României, iar ordinele atacate reglementează procedura de organizare a acestui concurs, reclamanta nu a indicat, concret, în ce modalitate au fost afectate drepturile și interesele sale legitime de dispozițiile actelor administrative atacate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 4214 din 28 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2019.