ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1407/2019

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2014, reclamanta Autoritatea Națională pentru Turism a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 182/29.05.2014 privind respingerea Contestației nr. x/29.04.2014 și a notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/24.03.2014.

Prin Sentința nr. 599 din 24 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Autoritatea Națională pentru Turism, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca nefondată.

Împotriva Sentinței nr. 599 din 24 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta Autoritatea Națională pentru Turism, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecarea fondului cauzei.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că hotărârea judecătorească recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Prin titlul de creanță nr. x/24.03.2014 s-a constatat în mod greșit că în cadrul procedurii de atribuire pentru atribuirea contractului de achiziție publică nr. x s-au încălcat prevederile legislației naționale, respectiv art. 2 alin. (1) lit. a), art. 178 alin. (2) art. 188 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 8 din H.G. nr. 925/2006, precum și prevederile Directivei 18/2004 a Parlamentului European și a Consiliului privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publice de lucrări, de bunuri și de servicii. Cerințele ce fac obiectul notei de constatare se regăsesc la nivelul caietului de sarcini și au fost stabilite pentru a satisface necesitățile instituției, având ca punct de plecare documentații de atribuire similare publicate la acel moment.

Elaborarea documentației și derularea procedurii de atribuire s-au realizat anterior verificării documentațiilor de atribuire de către ANRMAP (septembrie 2011) și totodată anterior publicării unor documente care au clarificat/explicitat anumite aspecte referitoare la cerințe de calificare considerate restrictive și modul de aplicare a corecțiilor financiare aplicabile acestora. Ordinul nr. 509 din 14.09.2011 a fost publicat ulterior atribuirii contractului nr. x/08.11.2011; O.U.G. nr. 66 din 29 iunie 2011 a fost publicată ulterior elaborării documentației de atribuire pentru contractul nr. x/08.11.2011, justificarea cerințelor impuse la nivelul caietului de sarcini a fost transmisă Autorității de Management pentru POR prin adresa nr. x/07.08.2013, introducerea acestor specificații tehnice nu a avut ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici, astfel că nu se poate reține în cauză prezența unei nereguli, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Potrivit prevederilor legale, pentru a fi în prezența unei nereguli trebuie să existe o abatere, care constă în acțiunea/inacțiunea beneficiarului prin care s-au încălcat prevederile legale în vigoare și ale contractului de finanțare, precum și un prejudiciu. În speță, nu există o acțiune a beneficiarului de a se abate de la dispozițiile legale în materia achizițiilor publice, precum și de la prevederile contractului de finanțare, prin nerespectarea de către acesta în cadrul procedurii de atribuire a contractului de furnizare, întrucât, astfel cum a demonstrat, în cauză nu există o încălcare a unor prevederi legale exprese care să interzică și să sancționeze formularea unei astfel de cerințe. O altă condiție este producerea de prejudicii atât bugetului Uniunii Europene cât și bugetului de stat, prin încasarea de către beneficiar a unor sume plătite necuvenit. Or, în cauză nu se poate reține că prin formularea unei cerințe așa-zis restrictive s-a produs un prejudiciu bugetului de stat sau bugetului Uniunii Europene.

Se solicită anularea titlului de creanță și a actelor subsecvente pentru incompatibilitatea structurii de control, conform art. 20 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, care reglementează situația incompatibilității structurii de control în cazul în care aceasta este organizată în interiorul autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene și este necesară investigarea unor posibile nereguli în gestiunea fondurilor europene pentru care autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene are calitatea de beneficiar, situație aplicabilă speței în cauză.

Direcția Constatare și Stabilire Nereguli - Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli - POR a efectuat controlul și a aplicat corecții financiare asupra unui contract de achiziție publică încheiat în implementarea unui proiect al cărui beneficiar era însăși autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare, respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, care pentru implementarea proiectului a încheiat și executat contractul de achiziție publică, astfel că structura de control a reținut, în mod neîntemeiat și nelegal, că beneficiar al proiectului în cauză este Autoritatea Națională pentru Turism; în ambele situații descrise de dispozițiile lit. a) și b) ale alin. (3) ale art. 20, incompatibilitatea structurii de control este sancționată de către legiuitor; calitatea de beneficiar îi aparține Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, iar autoritate cu competențe în gestionarea fondurilor europene care poate fi stabilită ca debitor este același Minister al Dezvoltării Regionale și Turismului care a efectuat plățile în cadrul contractului precum și a celei din urmă rambursări de plată aferentă contractului, în anul 2012.

Incompatibilitatea structurii de control rezidă din actele normative de organizare și funcționare, respectiv anexa nr. 1 din H.G. nr. 1631/2009, ce cuprinde structura organizatorică a ministerului, precum și din prevederile art. 5, pct. IV, lit. c), coroborat cu art. 12 al aceluiași act normativ și art. 9 din H.G. nr. 457/2008; în cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului sunt organizate sub formă unor direcții Autoritatea de management pentru Programul operațional regional, precum și structura de control, respectiv Direcția Constatare și Stabilire Nereguli - Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli.

Reorganizarea administrației publice centrale ce a avut loc în luna decembrie 2012, în baza O.U.G. nr. 96/2012, nu a avut influență asupra modului de organizare și funcționare a structurii de control și a autorității de management, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. (1) din H.G. nr. 1/2013, cu modificările și completările ulterioare. Preluarea activităților și structurilor specializate din domeniul turismului de către Ministerul Economiei, respectiv Autoritatea Națională pentru Turism, nu avea cum să conducă la preluarea calității de beneficiar al fondurilor europene, întrucât încheierea și executarea contractului de achiziție publică, respectiv efectuarea plăților din bugetul de stat și rambursarea acestora s-au efectuat de către instituția supusă reorganizării până la data adoptării O.U.G. nr. 96/2012. Potrivit art. 242 Noul C. civ., în cazul reorganizării persoanelor juridice supuse înregistrării, transmiterea drepturilor și obligațiilor se realizează atât între părți, cât și față de terți, numai prin înregistrarea operațiunii și de la data acesteia, or, în speță, nu se află în prezența unei transmiteri de drepturi și obligații de la instituția supusă reorganizării la instituția nou-înființată, întrucât acestea s-au stins odată cu executarea contractului, respectiv la data de 29.03.2012.

Pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Asupra excepției nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 489 C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.", examinând motivele de recurs, Înalta Curte constată că, deși în cererea de recurs se enunță faptul că hotărârea judecătorească recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) C. proc. civ., nu se invocă concret motive de recurs pentru analiza acestuia, motivele de recurs putând fi circumscrise motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, considerente pentru care va respinge excepția nulității recursului.

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și SC A. SRL s-a încheiat contractul de furnizare de produse nr. 354 din data de 08.11.2011, având ca obiect furnizarea de computere portabile pentru implementarea activităților ce fac obiectul Deciziei de finanțare nr. x/07.10.2011, SMIS 37960 Asistență tehnică, domeniul major de intervenție "Sprijinirea implementării managementului și evaluării Programului Operațional Regional', proiect finanțat din POR 2007 - 2013, Axa Prioritară 6 "Asistență Tehnică" Domeniul major de intervenție 6.1. Contractul a fost atribuit în urma organizării procedurii de cerere de ofertă, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 34/2006.

Prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/24.03.2014 emisă de Direcția Constatare și Stabilire Nereguli - Serviciul Constatare și Stabilire Nereguli din cadrul Autorității de Management, s-a aplicat o corecție financiară de 10% din valoarea contractului de achiziție publică nr. x privind furnizarea de computere portabile, în temeiul pct. 2.3. din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, valoarea creanței bugetare fiind în cuantum de 11.532 RON.

S-a constatat că, în cadrul procedurii de atribuire pentru atribuirea contractului de achiziție publică nr. x, s-au încălcat prevederile legislației naționale, respectiv art. 2 alin. (1) lit. a), art. 178 alin. (2), art. 188 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 8 din H.G. nr. 925/2006, precum și prevederile Directivei 18/2004 a Parlamentului European și a Consiliului privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publice de lucrări, de bunuri și de servicii, și anume s-a reținut că autoritatea contractantă a restricționat nemotivat participarea la procedura de atribuire a oricăror posibili ofertanți, prin impunerea de criterii de calificare nerelevante și restrictive, nu a fost asigurată o competiție adecvată, încălcându-se principiul concurenței, cu efecte directe asupra eficienței utilizării fondurilor publice.

Susținerile recurentei privind faptul că s-a constatat în mod greșit că în cadrul procedurii de atribuire pentru atribuirea contractului de achiziție publică nr. x s-au încălcat prevederile legale, sunt nefondate.

Referitor la Ordinul Președintelui Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice nr. 509 din 14.09.2011 privind formularea criteriilor de calificare și selecție, publicat la data de 28 septembrie 2011, ulterior publicării documentației de atribuire a contractului în cauză, s-a reținut că Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/24.03.2014 nu a avut ca temei de drept actul Ordinul ANRMAP nr. 509/2011, astfel că aplicarea retroactivă a dispozițiilor acestui act nu poate fi pusă în discuție.

În ceea ce privește O.U.G. nr. 66 din 29 iunie 2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, în mod corect au fost înlăturate susținerile reclamantei vizând aplicarea retroactivă a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, care a abrogat O.G. nr. 79/2003. Prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, "Activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare", au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 236/7.04.2015, prin care s-a constatat că se vor face în temeiul actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii calificarea neregulii și stabilirea creanțelor bugetare, în vreme ce procedura urmată de organele de control va fi cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului.

În ceea ce privește activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare desfășurate după data intrării în vigoare a ordonanței, procedura urmată de organele de control este cea prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011, iar calificarea neregulii și stabilirea creanțelor bugetare se realizează potrivit actului normativ în vigoare la data săvârșirii neregulii.

Cu privire la posibilitatea aplicării corecțiilor financiare sau a declarării neeligibilității, în cazul nerespectării de către beneficiar a legislației în domeniul achizițiilor publice, este de observat că prin Hotărârea pronunțată la data de 26.05.2016, în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14, Județul Neamț și Județul Bacău cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că principiile securității juridice și protecției încrederii legitime nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare.

Referitor la susținerile privind inexistența unei nereguli, întrucât nu există o acțiune a beneficiarului de a se abate de la dispozițiile legale în materia achizițiilor publice, precum și de la prevederile deciziei de finanțare, introducerea specificațiilor tehnice nu a avut ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici, așa cum prevede art. 38 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, astfel că nu se poate reține că în cauză este o neregulă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a înlăturat susținerile în acest sens ale reclamantei printr-o analiză amplă a situației de fapt, a cerințelor menționate în caietul de sarcini reținute ca fiind restrictive, a incidenței dispozițiilor legale reținute, a motivelor pentru care, raportat la acestea, contrar susținerilor reclamantei, abaterile există, ele fiind în mod corect constatate și individualizate de echipa de control prin intermediul Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/24.03.2015.

Potrivit dispozițiilor art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, "Autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la situația economica și financiară și/sau la capacitatea tehnică și profesională, care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire.".

Atunci când stabilește criteriile de calificare și selecție, acestea trebuie să aibă o legătură concretă cu obiectul contractului care urmează a fi atribuit, conform art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006 autoritatea contractantă are obligația de a respecta principiul proporționalității, iar "nivelul cerințelor minime solicitate prin documentația de atribuire, precum și documentele care probează îndeplinirea unor astfel de cerințe trebuie să se limiteze numai la cele strict necesare pentru a se asigura îndeplinirea în condiții optime a contractului respectiv, luând în considerare exigențele specifice impuse de valoarea, natura și complexitatea acestuia".

Dispozițiile art. 188 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, prin care au fost transpuse prevederile art. 48 alin. (2) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii prevăd că "(1) în cazul aplicării unei proceduri pentru atribuirea unui contract de furnizare, în scopul verificării capacității tehnice și/sau profesionale a ofertanților/candidaților, autoritatea contractantă are dreptul de a le solicita acestora, în funcție de specificul, de cantitatea și de complexitatea produselor ce urmează să fie furnizate și numai în măsura în care aceste informații sunt relevante pentru îndeplinirea contractului, următoarele: a) o listă a principalelor livrări de produse efectuate în ultimii 3 ani, conținând valori, perioade de livrare, beneficiari, indiferent dacă aceștia din urmă sunt autorități contractante sau clienți privați. Livrările de produse se confirmă prin prezentarea unor certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar. în cazul în care beneficiarul este un client privat și, din motive obiective, operatorul economic nu are posibilitatea obținerii unei certificări/confirmări din partea acestuia, demonstrarea livrărilor de produse se realizează printr-o declarație a operatorului economic; b) o declarație referitoare la echipamentele tehnice și la măsurile aplicate în vederea asigurării calității, precum și, dacă este cazul, la resursele de studiu și cercetare; c) informații referitoare la personalul/organismul tehnic de specialitate de care dispune sau al cărui angajament de participare a fost obținut de către candidat/ofertant, în special pentru asigurarea controlului calității; d) certificate sau alte documente emise de organisme abilitate în acest sens, care să ateste conformitatea produselor, identificată clar prin referire la specificații sau standarde relevante: e) mostre, descrieri și/sau fotografii a căror autenticitate trebuie să poată fi demonstrată în cazul în care autoritatea contractanta solicită acest lucru.".

Astfel, cu privire la cerințele ca "producătorul soluției antivirus să fie certificat de B. ca și partener Gold", "producătorul trebuie să aibă minim 3 puncte de lucru proprii pe teritoriul României, precum și o rețea de parteneri autorizați de service în minim 10 județe", având în vedere că nivelul cerințelor minime solicitate de către autoritatea contractantă trebuie să se limiteze numai la cele strict necesare pentru a se asigura îndeplinirea în condiții optime a contractului respectiv, luându-se în considerare exigențele specifice impuse de valoarea, natura și complexitatea acestuia, reclamanta considerând în mod discreționar că numai acei operatori economici care sunt certificați de B. ca și partener Gold sunt în măsură să îndeplinească obligațiile contractuale, alți operatori care erau certificați de B. ca și partener, deținând certificări B. inferioare celei Gold, deși ar fi putut furniza soluția antivirus, neputând participa în condițiile impuse de autoritatea contractantă, s-a reținut în mod corect faptul că prin cerința "producătorul soluției antivirus trebuie să fie certificat de B. ca și partener Gold", impusă de autoritatea contractantă, s-a restricționat accesul posibililor ofertanți la procedura de achiziție.

Cu privire la cerința ca pentru demonstrarea experienței similare să se prezinte cel puțin 10 certificate emise de organizații europene pentru produse antivirus livrate, s-a reținut că nu se referă la o listă în sensul art. 188 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006 în vigoare la momentul desfășurării achiziției, impunerea acestei cerințe minime de calificare stabilind limite pentru potențialii operatori economici care ar fi dorit să participe la această procedură de achiziție, astfel că, prin solicitarea de prezentare a unui anumit număr de certificate emise de organizații europene pentru produse antivirus livrate pentru dovedirea experienței similare, autoritatea contractantă a impus cerințe restrictive, cu încălcarea scopului principal statuat la art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006, promovarea concurenței între operatorii economici; aceleași argumente au fost avute în vedere și pentru cerința ca "producătorul trebuie să aibă minim 3 puncte de lucru proprii pe teritoriul României, precum și o rețea de parteneri autorizați de service în minim 10 județe".

De asemenea, referitor la justificarea cerințelor impuse prin caietul de sarcini, instanța de fond a reținut că prin Nota justificativă invocată de reclamantă nu au fost prezentate motivele pentru care a fost impusă această cerință, nu a fost prezentată relevanța acesteia în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție ce trebuia atribuit, nu a fost precizată legătura concretă a acestei cerințe cu obiectul contractului, nu s-a justificat de ce aceasta a fost strict necesară pentru a se îndeplini în condiții optime contractul, nu au fost luate în considerare exigențele specifice impuse de valoarea, natura și complexitatea contractului. Nota justificativă invocată reprezintă pct. de vedere transmis de reclamantă pârâtului, la data de 7.09.2013, cu privire la suspiciunea de neregulă.

Cu privire la toate aceste considerente, recurenta nu a formulat critici în cererea de recurs prin care să combată concret cele reținute de instanța de fond, prin raportare la aplicarea dispozițiilor legale.

De asemenea, și în ceea ce privește prejudiciul, simpla susținere a recurentei privind faptul că în cauză nu se poate reține că prin formularea unei cerințe așa-zis restrictive s-a produs un prejudiciu bugetului de stat sau bugetului Uniunii Europene este nefondată, raportat la analiza amplă efectuată în mod corect de instanța de fond privind faptul că neregula constă în acțiunea beneficiarului de a se abate de la dispozițiile legale în materia achizițiilor publice, precum și de la prevederile contractului de finanțare, aducându-se astfel prejudicii atât bugetului Uniunii Europene cât și bugetului de stat, prin încasarea de către beneficiar a unor sume plătite necuvenit. În raport de dispozițiile art. 1 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului, art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului, potrivit cărora "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care "are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu" la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general, în mod corect s-a reținut că existența abaterii/neregulii/cheltuielii nejustificate presupune implicit potențialitatea/existența prejudicierii bugetului U.E.

Curtea de Justiție a Comunității Europene a stabilit în jurisprudența sa că producerea unor nereguli, abateri sau fraude, produce un prejudiciu bugetului UE, iar statele membre au obligația de a solicita de la beneficiar restituirea fondurilor utilizate necorespunzător, regula fiind ca orice abatere să conducă la retragerea avantajului obținut nejustificat (Hotărârea din 15 septembrie 2005, Irlanda împotriva Comisiei Comunităților Europene, C-199/03).

Motivele de recurs privind nulitatea titlului de creanță pentru incompatibilitatea structurii de control, conform art. 20 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, în ambele situații descrise de dispozițiile lit. a) și b), sunt, de asemenea, nefondate.

Potrivit acestor dispoziții, "(3) În cazul în care structura de control este organizată în interiorul autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, atunci aceasta este incompatibilă în ceea ce privește constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare, în situațiile în care: a) este necesară investigarea unor posibile nereguli în gestiunea fondurilor europene pentru care autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene are calitatea de beneficiar; b) este necesară investigarea unor posibile nereguli, altele decât cele prevăzute la lit. a), pentru care autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene poate fi stabilită ca debitor.".

Aceste situații nu se regăsesc în cauză, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului neavând calitatea de beneficiar sau de debitor la data efectuării controlului. Raportat la dispozițiile legale în vigoare la data emiterii Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din data de 24.03.2014 și efectele acestora, nu sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, astfel cum în mod eronat susține reclamanta.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a fost înființat potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale prin reorganizarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței și prin preluarea activității și structurilor specializate în domeniul turismului de la Ministerul Turismului, care s-a desființat.

Ulterior, însă, în baza O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, art. 2, s-a înființat Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin reorganizarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și prin preluarea activității în domeniul administrației publice, a structurilor și a instituțiilor specializate în acest domeniu de la Ministerul Administrației și Internelor, și Ministerul Economiei, prin reorganizarea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și prin preluarea inclusiv a activităților și a structurilor specializate din domeniul turismului de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

Autoritatea Națională pentru Turism a fost înființată în subordinea Ministerului Economiei și în coordonarea ministrului delegat pentru întreprinderi mici și mijlocii, mediul de afaceri și turism, ca instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, prin preluarea structurilor și activităților în domeniul turismului. De asemenea, potrivit art. 1 din H.G. nr. 9/2013 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Turism, aceasta s-a organizat ca instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei, prin preluarea activităților și structurilor specializate din domeniul turismului de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

În conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (3) din O.U.G. nr. 96/2012, ministerele, celelalte autorități ale administrației publice și instituțiile publice nou-înființate sau care au preluat activități de la alte instituții publice, în cazul de față Autoritatea Națională pentru Turism, au preluat personalul aferent acestor activități în condițiile legii și s-au subrogat în drepturile și obligațiile instituțiilor care derulau aceste activități.

În ceea ce privește dispozițiile art. 242 C. civ., care prevăd că transmiterea drepturilor și obligațiilor se realizează atât între părți, cât și față de terți, în cazul reorganizării persoanelor juridice supuse înregistrării, numai prin înregistrarea operațiunii și de la data acesteia, reclamanta a invocat faptul că drepturile și obligațiile s-au stins odată cu executarea contractului, însă problema în cauză nu privește acest aspect, ci stabilirea creanței bugetare rezultate din săvârșirea unei nereguli pentru încălcarea obligațiilor, în care instituția nou înființată s-a subrogat, conform dispozițiilor legale menționate din O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă, este legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind întemeiate motivele de nelegalitate a actelor administrative emise de pârât, raportat la dispozițiile legale incidente.

Pentru aceste considerente, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurenta reclamantă, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.