ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4613/2019

Ședința publică din data de 10 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se constate calitatea pârâtul A. de lucrător al Securității.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2650 din 27 iunie 2017, a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, solicitând ca în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. să se dispună casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să fie admisă acțiunea reclamantului așa cum a fost formulată.

În motivarea opțiunii sale procesuale reclamantul a susținut următoarele:

Prima instanță nu a negat îndeplinirea condiției legale referitoare la calitatea persoanei verificate de fost ofițer de decuritate.

De asemenea, prima instanță nu a negat împrejurarea că, prin acțiunea în care a fost angrenat intimatul, securitatea a încălcat dreptul la viață privată în ceea ce îl privește pe cetățeanul urmărit.

Mai mult, prima instanță nu a negat faptul că măsurile întreprinse de securitate au dat doar aparența soluționării unei cauze penale, adevăratul obiectiv al securității constituindu-l "stabilirea sferei relaționale a celui urmărit".

Cu alte cuvinte, prima instanță a considerat că dosarul de urmărire informativă pe care s-a bazat acțiunea noastră a reprezentat un act abuziv al fostei securități, care a presupus încălcarea dreptului la viață privată al persoanei urmărite, însă, potrivit primei instanțe, nu s-ar putea demonstra, în mod riguros, implicarea intimatului-pârât în activitatea de suprimare sau îngrădire a dreptului la viață privată. În acest sens, prima instanță a considerat că atât timp cât intimatul a semnat pentru un alt ofițer de Securitate, "aflat în imposibilitate temporară de a semna" ar exista "o îndoială serioasă asupra contribuției efective a pârâtului în desfășurarea activităților prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturile și libertățile fundamentale ale celui urmărit". De asemenea, prima instanță a avut în vedere că intimatul nu a semnat un alt document în respectivul dosar, deși a mai fost menționat într-o notă în care se arată răspunderea sa în instrumentarea respectivului caz.

În acest context se consideră că prin sentința atacată s-a distins acolo unde prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008 nu distinge.

Astfel, legiuitorul nu a condiționat constatarea calității de lucrător al securității de existența unei pluralități de acte de încălcare a unui drept fundamental, ci a considerat că este suficient un singur astfel de act pentru reținerea calității amintite.

Majoritatea covârșitoare a hotărârilor judecătorești prin care s-a constatat calitatea de lucrător al Securității au avut în vedere un singur act îndeplinit de ofițerul sau subofițerul verificat.

Prin urmare, atât timp cât a considerat că pentru reținerea calității de lucrător al Securității ar fi fost necesar ca intimatul să semneze mai multe acte în derularea unei acțiuni abuzive a securității, sentința atacată a adăugat la lege și a considerat, în mod eronat, că, pentru reținerea respectivei calități, ar fi nevoie de existența unei pluralități de acte de încălcare a unui drept fundamental, contrar prevederilor de drept material ale art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

Mai mult, prima instanță a considerat că semnarea unui document esențial - în desfășurarea unei acțiuni prin care a fost încălcat dreptul la viață privată, în locul unui alt ofițer de Securitate, "aflat în imposibilitate temporară de a semna" ar crea "o îndoială serioasă asupra contribuției efective a pârâtului în desfășurarea activităților prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturile și libertățile fundamentale ale celui urmărit."

Această abordare a primei instanțe dovedește, o dată în plus, că introduce distincții neprevăzute de lege.

Atât timp cât intimatul a semnat un document esențial în instrumentarea acțiunii abuzive a Securității, nu mai poate prezenta, din punctul de vederea al art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, absolut nicio relevanță dacă intimatul și-a asumat respectivul act în locul unui alt ofițer de Securitate, "aflat în imposibilitate temporară de a semna".

Prin semnarea unui act determinant în derularea acțiunii abuzive a securității - un plan de măsuri - intimatul și-a asumat conținutul acestuia, nemaiavând relevanță alte aspecte.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare intimatul pârât A. a solicitat respingerea recursului reclamantei, apreciind că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, judecătorul fondului aplicând corect prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 în sensul ca, după ce a analizat temeinic documentele din dosar, într-o interpretare corectă și obiectivă, a concluzionat lipsa de implicare efectivă a pârâtului în activitatea de suprimare sau îngrădire a dreptului la viață privată a celui urmărit informativ și a respins acțiunea ca neîntemeiată.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantului este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de reclamantă prin cererea de recurs, se constată și atrage casarea unor hotărâri judecătorești atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Procedând la propria analiză, în limitele legale menționate, instanța de control judiciar constată că motivul de nelegalitate invocat este incident în cauză, soluția primei instanțe fiind rezultatul interpretării și aplicării eronate a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Esențial pentru stabilirea acestei calități este ca persoana evaluată din acest punct de vedere, să aibă calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității, indiferent de atribuțiile concrete în cadrul acestei instituții, iar în privința pârâtului este necontestat că în perioada de referință analizată (1988 - 1989) a avut gradele de maior și de locotent-colonel în cadrul Securității Municipiului București.

În îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției și gradului avut, intimatul a fost menționat în primul plan de măsuri din 16.01.1988, propus de către locotentul B. și de către șeful de serviciu, locotentul-colonel, C., fiind aprobat de către adjunctul Securității Municipiului București, D.. Menționarea numelui intimatului în calitate de șef de colectiv trebuie privită în contextul relațiilor ierarhice existente în cadrul fostei securități, care erau cu specific militar, unde, pentru îndeplinirea unui ordin sau unei sarcini, nu era necesar consimțământul scris al celui care-l primea, cum încearcă a acredita judecătorul fondului.

Menționarea intimatului în cadrul acelui plan de măsuri denotă că acesta a fost desemnat să facă parte, potrivit dispoziției superiorilor săi, din personalul însărcinat să aducă la îndeplinire măsurile dispuse și aprobate, care în calitate de șef de colectiv avea sarcina coordonării acțiunilor colegilor săi pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse.

În ceea ce privește cel de-al doilea plan de măsuri, nu se poate susține, așa cum a reținut judecătorul fondului, că nu ar aparține intimatului, întrucât ar fi semnat în locul locotentul C., aflat în imposibilitate temporară de a semna. Împrejurarea că intimatul îl înlocuia pe ofițerul respectiv, demonstreză că pe timpul existenței acestei situații, intimatul era cel care îl înlocuia în exercițiul atribuțiilor sale, astfel că se poate afirma că acest plan de măsuri a fost întocmit în exclusivitate de intimat, care a avut sarcina conceperii și punerii lui în aplicare.

Prin urmare, în mod eronat a reținut instanța de fond îndoială serioasă asupra contribuției efective a pârâtului în desfășurarea activităților, prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturile și libertățile fundamentale ale celui urmărit informativ, cerință indispensabilă pentru reținerea calității de lucrător al Securității în înțelesul O.U.G. nr. 24/2008.

Pe de altă parte, propunerea de cercetare a persoanei urmărite, și măsurile dispuse, despre care nu exista îndoială că au fost puse în aplicare, demonstrează caracterul profund abuziv al acțiunilor desfășurate de organele de securitate, cu participarea directă a pârâtului, apte prin efectul lor de a limita și afecta nejustificat dreptul la viață privată și dreptul la secretul corespondenței al celui cercetat.

Este de subliniat în acest context, că urmărirea informativă a subiectului analizat a continuat și în condițiile în care s-a dispus de organele de cercetare penală scoaterea de sub urmărire penală a acestuia pentru faptele care au declanșat cercetarea sa, dispunându-se a se face verificări prin care să se stabilească comportamentul și atitudinea lui la locul de muncă, stabilirea anturajului și cercului de relații, măsurile pe care acesta le intreprinde la locul de muncă, cât și dispozițiile pe care le dă, controlul secret al corespondenței pe o perioadă de 6 luni și interceptarea legăturilor telefonice internaționale.

Prin urmare, în mod nelegal a apreciat instanța de fond că activitățile desfășurate de intimatul pârât în calitate de ofițer în cadrul Securității Municipiului București nu se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și în consecință a respins acțiunea reclamantei.

2.2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței nr. 2650 din 27 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa hotărârea atacată și rejudecând va fi admisă acțiunea și se va constata calitatea pârâtului A. de lucrător al Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței nr. 2650 din 27 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, admite acțiunea formulată de reclamant.

Constată calitatea pârâtului A. de lucrător al Securității.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2019.