ÎCCJ, decizie (scj.ro #158806)

Competență teritorială. Locul săvârșirii infracțiunii. Mărturie mincinoasă

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea generală. Participanții în procesul penal. Competența organelor judiciare. Competența teritorială a instanțelor judecătorești

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

competență teritorială

C. pen.,

art. 273

C. proc. pen.,

art. 41

În cazul infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută în art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen., săvârșită de către expert și consumată prin depunerea raportului de expertiză la un dosar civil al unei instanțe, locul săvârșirii infracțiunii care determină competența teritorială, conform dispozițiilor art. 41 C. proc. pen., este locul unde își are sediul această instanță.

I.C.C.J., Secția penală, încheierea nr. 93 din 20 februarie 2020

Prin încheierea penală nr. 976 din 10 octombrie 2019 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în baza art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 340 alin. (1) din același cod, a fost declinată competența de soluționare a plângerii formulate de petenta societatea A., prin Unitatea de Construcții Montaj B., împotriva ordonanței din 8 iulie 2019, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în favoarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a reținut că, la data de 3 septembrie 2019, s-a înregistrat pe rolul său plângerea formulată de petenta societatea A., prin Unitatea de Construcții Montaj B., în contradictoriu cu intimații C., D. și E., împotriva ordonanței din 8 iulie 2019, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

La termenul din data de 10 octombrie 2019, judecătorul de cameră preliminară a pus în discuție competența teritorială de soluționare a plângerii ce formează obiectul cauzei.

Examinând actele dosarului, judecătorul de cameră preliminară a reținut următoarele:

La data de 5 decembrie 2014, petenta societatea A. s-a adresat organelor de urmărire penală prin plângere, solicitând tragerea la răspundere penală a numiților C., D. și E., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, constând în aceea că, în calitate de experți tehnici în specialitatea topografie, cadastru și geodezie, desemnați în cauza ce a format obiectul dosarului nr. X. al Curții de Apel București, au făcut afirmații mincinoase în cuprinsul raportului de expertiză și al completărilor la acesta, pe care le-au întocmit și depus la Curtea de Apel București, în acea cauză, astfel că, prin decizia civilă nr. 309/A din 14 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. X., s-a decis anularea, în parte, a deciziei nr. 2674 din 23 ianuarie 2008, emisă de societatea A., în sensul obligării societății la emiterea unei noi decizii, prin care să restituie în natură moștenitorilor foștilor proprietari suprafața de 12.804 mp din suprafața totală de 18.122 mp revendicată.

Prin ordonanța din 8 iulie 2019, dată de procuror în dosarul nr. Y. al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, s-a dispus, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) și alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 314 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută în art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen., reținându-se că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.

Împotriva acestei ordonanțe de clasare petenta societatea A. s-a adresat cu plângere organului ierarhic superior procurorului, respectiva plângere fiind respinsă prin ordonanța din 9 august 2019.

Ulterior, petenta societatea A., prin Unitatea de Construcții Montaj B., a formulat plângerea care formează obiectul prezentei cauze.

S-a reținut că, potrivit art. 340 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată se soluționează de judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Conform art. 41 alin. (1) C. proc. pen., competența teritorială a instanțelor judecătorești este determinată, în ordine, de:

a) locul săvârșirii infracțiunii;

b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;

c) locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta;

d) locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate.

De asemenea, s-a reținut că, potrivit art. 41 alin. (2) C. proc. pen., prin locul săvârșirii infracțiunii se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.

Prin urmare, s-a remarcat faptul că legiuitorul român a instituit mai multe criterii pe baza cărora se stabilește competența teritorială a instanțelor judecătorești de a soluționa cauzele penale privind infracțiunile săvârșite pe teritoriul României, stabilind, totodată, și o ordine de prioritate, astfel încât competența teritorială să nu poată reveni unei instanțe aflate într-o poziție secundară, decât dacă nu se cunoaște locul aflat în poziție principală.

În cauza de față, s-a constatat că locul săvârșirii pretinsei infracțiuni de mărturie mincinoasă, reclamată de către petentă, este în circumscripția Judecătoriei Sectorului 4 București, unde își are sediul Curtea de Apel București, la această din urmă instanță fiind depuse, în dosarul nr. X., atât raportul de expertiză întocmit de către intimații C., D. și E., cât și completările la acesta, întocmite tot de către intimații sus menționați, de altfel Curtea de Apel București fiind și instanța care a pronunțat decizia civilă nr. 309/A din 14 iulie 2014 în dosarul nr. X.

În consecință, având în vedere dispozițiile legale menționate și luând în considerare locul săvârșirii pretinsei infracțiuni de mărturie mincinoasă, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 340 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a plângerii formulate de petenta societatea A., prin Unitatea de Construcții Montaj B., împotriva ordonanței din 8 iulie 2019, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. Y., în favoarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București.

Prin încheierea din 29 ianuarie 2020 a Judecătoriei Sectorului 4 București, în temeiul art. 47 alin. (3) cu referire la art. 41 alin. (1), (2) și (3) C. proc. pen., a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată din oficiu.

S-a dispus declinarea cauzei Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, spre competentă soluționare.

S-a constatat existența conflictului negativ de competență.

În temeiul art. 51 alin. (2) C. proc. pen., a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 4 București a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, petenta societatea A. a formulat plângere, pentru motivele expuse pe larg în cerere, împotriva ordonanței de clasare din 8 iulie 2019, emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, menținută prin ordonanța emisă la data de 9 august 2019, solicitând desființarea soluției de clasare și completarea urmăririi penale, cu consecința punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva intimaților C., D. și E.

Petenta și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile art. 340 și urm. C. proc. pen.

La solicitarea instanței, a fost înaintat dosarul nr. Y. al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Prin încheierea nr. 976 din 10 octombrie 2019, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu de judecătorul de cameră preliminară și, în baza art. 50 C. proc. pen. coroborat cu art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

La data de 17 decembrie 2019, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București.

La termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2020, a fost pusă în discuția părților, din oficiu, de către judecătorul de cameră preliminară, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, în raport cu locul săvârșirii infracțiunii și cu prevederile art. 41 alin. (1) și (2) C. proc. pen. raportat la art. 41 alin. (5) din același cod.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate, judecătorul de cameră preliminară a reținut următoarele:

Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. pen., „competența după teritoriu este determinată, în ordine, de: a) locul săvârșirii infracțiunii; b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul; c) locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta; d) locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate.”

Conform art. 41 alin. (2) C. proc. pen., „prin locul săvârșirii infracțiunii se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.”

Potrivit art. 41 alin. (3) C. proc. pen., „în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanțe, oricare dintre acestea este competentă să o judece.”

Totodată, potrivit art. 41 alin. (4) teza a II-a C. proc. pen., „când sunt sesizate succesiv două sau mai multe instanțe dintre cele prevăzute la alin. (1), competența revine instanței mai întâi sesizate.”

Conform art. 41 alin. (5) C. proc. pen., „ordinea de prioritate prevăzută la alin. (1) se aplică în cazul în care două sau mai multe instanțe sunt sesizate simultan ori urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini.”

Având în vedere dispozițiile legale menționate, s-a observat că, în cazul sesizărilor unice, se va aplica ordinea de preferință prevăzută în art. 41 alin. (1) C. proc. pen.

S-a constatat că societatea A. a formulat plângere penală la data de 5 decembrie 2014 pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută în art. 273 C. pen., de către experții C., D. și E., desemnați să efectueze o expertiză tehnică de specialitate topografie, cadastru și geodezie în dosarul nr. X. al Curții de Apel București.

Prin ordonanța din 20 noiembrie 2015 s-a dispus clasarea cauzei, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din același cod, soluția fiind menținută prin ordonanța prim-procurorului din 14 ianuarie 2016.

Împotriva soluției de clasare a cauzei dispuse prin ordonanța din 20 noiembrie 2015 a fost formulată plângere de către petenta societatea A., plângere ce a fost admisă de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, fiind astfel desființată soluția de clasare și trimisă cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală.

Ulterior, prin ordonanța din 8 iulie 2019, emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a fost dispusă din nou clasarea cauzei, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din același cod, soluția fiind menținută prin ordonanța emisă la data de 9 august 2019.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat că plângerea penală nu vizează anumite declarații date în fața organului judiciar, ci aspectele consemnate în cuprinsul raportului de expertiză tehnică și în completarea la raportul de expertiză tehnică judiciară, întocmite de experții C., D. și E. în cadrul dosarului nr. X. al Curții de Apel București și avute în vedere de instanță la pronunțarea deciziei civile nr. 309/A din 14 iulie 2014. Astfel, instanța a constatat, conform opiniei experților C., D. și E., exprimată după încuviințarea obiecțiunilor și a completării lucrării din data de 15 mai 2014, că apelanta societatea A. deține în fapt suprafața de 18.215 mp în punctul F., iar din această suprafață 4.102 mp sunt neocupați și neîngrădiți, 14.113 mp îngrădiți, din care 1.384 mp stație PECO, inclusiv anexe; 1.524 mp platforme betonate; 783 mp suprafață construită clădire pensiune; 1.720 mp parte din digul de protecție; restul de 8.702 mp diferență până la cei 14.113 mp îngrădiți (HC1) este teren liber. Instanța a reținut prin decizia civilă nr. 309/A din 14 iulie 2014 că, în opinia experților, suprafața totală liberă de construcții este de 12.804 mp (4.102 mp + 8.702 mp), ce ar putea fi restituită în natură din totalul de 18.122,66 mp, motiv pentru care a anulat în parte decizia nr. 2674 din 23 ianuarie 2008, emisă de societatea A. și a obligat pârâta apelantă să emită o nouă decizie prin care să restituie în natură contestatorilor teren în suprafață de 12.804 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză și schițele anexe, efectuat în apel de către experții C., D. și E.

Judecătorul de cameră preliminară a reținut, atât din decizia civilă nr. 309/A din 14 iulie 2014, cât și din raportul de expertiză tehnică și completarea la raportul de expertiză tehnică judiciară, că terenul în litigiu se află în comuna G. - punct F.

S-a constatat că expertiza s-a efectuat (locul expertizei) în comuna G., aici fiind desfășurate activitățile experților de identificare a terenului conform actelor de proprietate și în funcție de ocuparea acestuia, măsurare și stabilire a limitei proprietății, primire a diferitelor acte depuse de părți etc., pe baza situației din teren rezultate în urma măsurătorilor efectuate fiind întocmit raportul de expertiză.

De asemenea, s-a reținut că măsurătorile, datele reținute și introduse în sistemele de proiecție utilizate de către experți în vederea întocmirii raportului reprezintă în mod cert „activitate infracțională” în sensul dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. proc. pen., prin raportare la infracțiunea imputată numiților C., D. și E., activitate desfășurată în comuna G. Având în vedere finalitatea urmărită de dispozițiile art. 41 C. proc. pen. privind competența teritorială (de a stabili instanțele ce au o legătură strânsă din punct de vedere teritorial cu infracțiunea), s-a considerat că noțiunea de activitate infracțională prevăzută în art. 41 alin. (2) C. proc. pen. nu trebuie interpretată în sensul că s-ar limita la acțiunile și inacțiunile ce reprezintă elementul material al infracțiunii, ci în sensul că ar cuprinde toate activitățile conexe elementului material. Prin urmare, competența teritorială se stabilește potrivit art. 41 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen., fiind competentă oricare dintre instanțele Judecătoria Râmnicu Vâlcea și  Judecătoria Sectorului 4 București.

Judecătorul de cameră preliminară a reținut că alegerea uneia dintre instanțele competente s-a produs prin sesizarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea cu plângerea împotriva ordonanței de clasare din 8 iulie 2019, emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, această instanță fiind competentă să soluționeze prezenta cauză, ulterior acestui moment declinarea în favoarea unei alte instanțe ce era competentă alternativ neavând o justificare prin raportare la dispozițiile legale menționate, competența în acest caz revenind instanței mai întâi sesizate.

Față de aspectele învederate, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în temeiul art. 47 raportat la art. 41 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen.

Constatându-se existența conflictului negativ de competență, în temeiul art. 51 alin. (2) C. proc. pen., a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând conflictul negativ de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 51 alin. (1) C. proc. pen., constată că instanța căreia îi revine competența să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 4 București, pentru considerentele care urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 340 alin. (1) C. proc. pen., „persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. ”

Determinarea competenței teritoriale a instanțelor de judecată se realizează în funcție de criteriile prevăzute în art. 41 alin. (1) C. proc. pen., text de lege potrivit căruia, pentru infracțiunile săvârșite pe teritoriul României, competența după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârșirii infracțiunii; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul; locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta și locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate.

Dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. pen. definesc locul săvârșirii infracțiunii ca fiind „locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.”

În speță, prin plângerea formulată la data de 5 decembrie 2014, petenta societatea A. a solicitat tragerea la răspundere penală a numiților C., D. și E., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, constând în aceea că, în calitate de experți tehnici în specialitatea topografie, cadastru și geodezie, desemnați în cauza ce a format obiectul dosarului nr. X. al Curții de Apel București, au făcut afirmații mincinoase în cuprinsul raportului de expertiză și al completărilor la acesta, pe care le-au întocmit și depus la Curtea de Apel București, în acea cauză. Prin decizia civilă nr. 309/A din 14 iulie 2014, pronunțată în dosarul nr. X., Curtea de Apel București, reținând concluziile raportului de expertiză, a decis anularea, în parte, a deciziei nr. 2674 din 23 ianuarie 2008, emisă de societatea A., în sensul obligării societății la emiterea unei noi decizii, prin care să restituie în natură moștenitorilor foștilor proprietari suprafața de 12.804 mp din suprafața totală de 18.122 mp revendicată.

În raport cu aceste circumstanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că presupusa faptă de mărturie mincinoasă s-a consumat prin depunerea raportului de expertiză la dosarul nr. X. al Curții de Apel București, astfel că locul săvârșirii faptei este cel în care își are sediul Curtea de Apel București, respectiv în București, Sector 4, situație în care competența de soluționare a plângerii formulate de petenta societatea A. împotriva ordonanței de clasare din 8 iulie 2019, emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, revine Judecătoriei Sectorului 4 București.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 51 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe petenta societatea A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, instanță căreia i s-a trimis dosarul.