ÎCCJ, decizie (scj.ro #158190)

Contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I din Codul de procedură civilă din 1865. Condiții de admisibilitate din perspectiva noțiunii de ”greșeală materială”

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic: contestație în anulare

greșeală materială

C. proc. civ. din 1865, art. 100 alin. (4), art. 318 alin. (1) teza I

Textul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. reglementează contestația în anulare specială, îndreptată împotriva hotărârii instanței de recurs, care este rezultatul unei greșeli materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Astfel,

trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale cu caracter procedural, care au condus la pronunțarea unei soluții eronate, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente ori date materiale importante, existente la dosarul cauzei.

Prin urmare, motivul contestației în anulare prevăzut de art. 318 alin. 1 teza I C. proc. civ. nu vizează aspecte ce țin de judecata în fond a cauzei, constând în aprecierea greșită a probelor administrate în cauză sau interpretarea ori aplicarea greșită a unor dispoziții legale, toate aceste aspecte neputând fi subsumate noțiunii de „greșeală materială”, specifică contestației în anulare speciale.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 945 din 7 mai 2019

Prin decizia nr. 562 din 20 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2/2012**, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă a respins ca tardiv recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Finanțelor Publice și ca rămas fără interes recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 230 din 29 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că recurentului-reclamant i-a fost comunicată hotărârea recurată la 14 ianuarie 2019, așa cum rezultă din dovada aflată la fila nr. 208 din dosarul de apel.

Aceeași instanță a constatat că recursul recurentului-reclamant a fost declarat la 31 ianuarie 2019, peste termenul prevăzut de lege, astfel cum reiese din dovada de depunere a recursului direct la registratura Curții de Apel București, aflată la fila nr. 3 din dosarul de recurs.

În urma aplicării dispozițiilor art. 100 alin. 4 C. proc. civ., instanța de recurs a statuat că nu pot fi reținute argumentele recurentului-reclamant cu privire la comunicarea hotărârii recurate la 15 ianuarie 2019, data înregistrării recursului la registratura sa.

Reținând că recurentul-reclamant nu a formulat o cerere de repunere în termen și nici nu a dovedit o împrejurare mai presus de voința sa, de împiedicare a promovării recursului în termenul legal, instanța a admis excepția tardivității.

Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A., instanța de recurs a expus anumite considerații teoretice cu privire la condiția interesului în exercitarea acțiunii civile.

Aceeași instanță a reținut că recursul recurentei-pârâte a vizat exclusiv greșita respingere a excepției prescripției extinctive a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de cesiune de creanță nr. 932200 din 16 decembrie 1999.

De asemenea, instanța de recurs a constatat că prin sentința recurată au fost respinse ca neîntemeiate atât excepția prescripției extinctive, cât și capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de cesiune de creanță nr. 932200 din 16 decembrie 1999, formulat de reclamantul Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și A. S.A.

Cum recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Finanțelor Publice a fost respins ca tardiv, soluția pe acest aspect a rămas irevocabilă, motiv pentru care recurenta-pârâtă nu mai justifică interes în susținerea propriului recurs.

Împotriva deciziei instanței de recurs, Ministerul Finanțelor Publice a formulat contestație în anulare, prin care a solicitat admiterea căii de retractare, anularea deciziei atacate și fixarea unui termen pentru judecarea recursului său.

În motivare, contestatorul a susținut, în esență, că soluția respingerii ca tardiv a recursului său este rezultatul unei greșeli materiale.

În concret, autorul căii de atac a învederat că sentința recurată i-a fost comunicată la 15 ianuarie 2019.

În acest sens, contestatorul a subliniat că la sfârșitul ședinței din 20 martie 2019, reprezentantul său a depus la dosarul cauzei dovada comunicării sentinței recurate, pe care este aplicată ștampila oficiului poștal de la sediul destinatarului, ce poartă data de 15 ianuarie 2019.

În aceste condiții, Ministerul Finanțelor Publice a învederat că data de la care a început să curgă termenul de 15 zile pentru exercitarea recursului este 15 ianuarie 2019, conform art. 102 C. proc. civ.

În continuare, contestatorul a susținut că a înregistrat cererea de recurs la instanța care a pronunțat hotărârea recurată la 31 ianuarie 2019.

Prin urmare, Ministerul Finanțelor Publice a conchis că, față de data la care i-a fost comunicată decizia recurată, respectiv 15 ianuarie 2019 și data la care a fost înregistrată cererea de recurs, respectiv 31 ianuarie 2019, rezultă că recursul său a fost exercitat cu respectarea termenului de 15 zile, calculat pe zile libere, conform art. 101 C. proc. civ.

În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. 1 teza I C. proc. civ.

Intimata A.A.A.S. a depus întâmpinare la 19 aprilie 2019, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare.

Intimata A. S.A. a depus întâmpinare la 6 mai 2019, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă. Excepția inadmisibilității a fost calificată de instanța supremă drept o apărare pe fondul contestației în anulare, în ședința publică din 7 mai 2019.

Analizând contestația în anulare formulată în prezenta cauză

în raport de temeiul de drept și argumentele invocate, Înalta Curte a reținut următoarele:

Potrivit art. 318 alin. 1 teza I C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Textul de lege anterior evocat reglementează contestația în anulare specială, îndreptată împotriva hotărârii instanței de recurs, care este rezultatul unei greșeli materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Având în vedere caracterul de excepție al acestui text de lege, analiza criticilor privind existența unei „greșeli materiale” presupune o interpretare restrictivă.

Astfel, trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale cu caracter procedural, care au condus la pronunțarea unei soluții eronate, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente ori date materiale importante, existente la dosarul cauzei.

Prin urmare, motivul contestației în anulare prevăzut de art. 318 alin. 1 teza I C. proc. civ. nu vizează aspecte ce țin de judecata în fond a cauzei, constând în aprecierea greșită a probelor administrate în cauză sau interpretarea ori aplicarea greșită a unor dispoziții legale. Toate aceste aspecte nu pot fi subsumate noțiunii de „greșeală materială”, specifică contestației în anulare speciale.

Fiind o cale de atac de retractare, în cadrul contestației în anulare nu poate fi realizată o noua examinare în fond a cauzei.

Pornind de la aceste considerații, instanța supremă reține că Ministerul Finanțelor Publice susține, în esență, că soluția respingerii ca tardiv a recursului său este rezultatul unei greșeli materiale. În acest sens, aceeași parte a arătat că, din dovada depusă în fața instanței de recurs, rezultă că sentința recurată i-a fost comunicată la 15 ianuarie 2019, nefiind astfel împlinit termenul de 15 zile la data depunerii cererii de recurs, respectiv la 31 ianuarie 2019.

În legătură cu aceste aserțiuni, instanța supremă reține că dovada comunicării deciziei recurate, la care a făcut referire contestatorul, a fost avută în vedere de instanța de recurs la pronunțarea soluției de respingere ca tardiv a recursului.

Relevante în acest sens sunt considerentele din decizia atacată, în care instanța de recurs a aplicat dispozițiile art. 100 alin. 4 C. proc. civ., după care a statuat că nu pot fi reținute argumentele recurentului-reclamant cu privire la comunicarea hotărârii recurate la 15 ianuarie 2019, data înregistrării recursului la registratura sa.

Astfel, nu a existat o omisiune a instanței de recurs cu privire la proba depusă de contestator în dovedirea datei la care i-a fost comunicată hotărârea recurată.

În aceste condiții, instanța supremă reține că argumentele contestatorului vizează în realitate modul de aplicare a dispozițiilor art. 100 alin. 4 C. proc. civ., în raport de care instanța de recurs a determinat data de la care a început să curgă termenul de exercitare a recursului.

Or, în cadrul contestației în anulare nu poate fi cenzurat modul de aplicare a unor dispoziții legale, întrucât s-ar ajunge pe această cale la rejudecarea aceluiași recurs, aspect nepermis în cadrul unei căi de atac de retractare.

Prin urmare, argumentele invocate de contestator nu se circumscriu noțiunii de eroare materială în sensul art. 318 alin. 1 teza I C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 320 C. proc. civ., a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei instanței de recurs.