ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 103/2018

Asupra contestației în anulare de față, din actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 488 din 14 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2011, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția lipsei procedurii prealabile a concilierii directe; a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților A. și S.C. B. S.A.; a respins cererea de introducere în cauză a moștenitorilor pârâtului A.; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor S.C. B. S.A., S.C. C. S.A. și D. S.A.; a admis excepția lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii; a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului prin Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, în contradictoriu cu pârâții S.C. E. S.A., F., A., S.C. C. S.A., S.C. B. S.A., și D. S.A.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, prin care a solicitat admiterea apelului, anularea în parte a sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Prin Decizia nr. 1153/2017 din 23 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat reclamant împotriva Sentinței civile nr. 488 din 14 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2011.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecința admiterii apelului și anulării în parte a sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Prin Decizia nr. 1665 din 10 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins ca tardiv recursul declarat de recurentul-reclamant Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului împotriva Deciziei nr. 1153/2017 din 23 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În motivarea acestei decizii s-a reținut, în esență, că decizia recurată a fost comunicată recurentului-reclamant Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului la 17 iulie 2017, conform dovezii de primire și procesului-verbal de predare aflate la dosar apel, termenul de recurs împlinindu-se la 2 august 2017.

Recurentul-reclamant a exercitat calea de atac a recursului la 9 august 2017 - dosar recurs, prin transmiterea cererii de recurs prin fax, după împlinirea termenului de recurs.

De altfel, cererea de recurs a fost înregistrată în evidențele Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului cu numărul de ieșire 3670 din 9 august 2017.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 301 raportat la art. 101 alin. (1) și art. 103 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, instanța de recurs a admis excepția tardivității recursului, invocată din oficiu și a respins ca tardiv recursul declarat în cauză.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamantul Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, prin care a solicitat anularea deciziei contestate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de recurs.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul a arătat, în esență, că este incident motivul de anulare prevăzut la art. 318 C. proc. civ., întrucât hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale.

În acest sens, a susținut că prin decizia contestată a fost admisă excepția tardivității recursului, invocată din oficiu, deși contestatorul a învederat instanței de recurs că hotărârea pronunțată în apel nu a fost comunicată către Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului.

Astfel, decizia pronunțată în apel a fost comunicată, din eroare, către Ministerul Economiei, care reprezintă o entitate distinctă față de Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului.

Dat fiind că decizia anterior evocată nu a fost comunicată către contestator nici până în prezent, rezultă că nu a început să curgă termenul de declarare a recursului.

Astfel, greșeala materială a instanței de recurs constă în neobservarea faptului că la dosarul cauzei nu se regăsește dovada de comunicare a deciziei pronunțate în apel către contestator.

În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 261 alin. (3), art. 266 alin. (3), art. 303 alin. (1), art. 318 C. proc. civ. din 1865, art. 25 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134 din 2010 și art. 40

1

din Legea nr. 137/2002.

Intimata S.C. E. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată.

Contestatorul a depus concluzii scrise, prin care a reiterat motivele pentru care solicită admiterea contestației în anulare.

Analizând argumentele invocate în susținerea contestației în anulare, subsumate motivului prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 318 teza I C. proc. civ. din 1865, "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale (...)".

Dispozițiile legale anterior menționate reglementează contestația în anulare specială, care poate fi exercitată atunci când hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Având în vedere caracterul de excepție al textului de lege anterior evocat, analiza criticilor privind existența unei "greșeli materiale" presupune o interpretare restrictivă, în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale care au caracter procedural și care au dus, în mod necesar, la pronunțarea unei soluții eronate, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante existente la dosarul cauzei.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că titularul contestației în anulare susține, în esență, că soluția dată în recurs este rezultatul unei erori materiale, constând în neobservarea de către instanța de recurs a faptului că la dosarul cauzei nu se regăsește dovada de comunicare a deciziei pronunțate în apel către contestatorul Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, entitate distinctă față de Ministerul Economiei.

Verificând actele și dovezile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, prin cererea de apel, contestatorul a menționat că sediul său social este situat în București, str. x, fără să indice o altă adresă la care să îi fie comunicate actele de procedură.

Decizia nr. 1153/2017 din 23 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2017, a fost comunicată funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței, la sediul indicat în cuprinsul cererii de apel, respectiv cel din București, str. x, conform dovezii aflate la dosar apel.

Prin urmare, la dosarul cauzei există dovada care atestă că decizia instanței de apel a fost comunicată contestatorului, conform art. 266 alin. (3) C. proc. civ. din 1865.

Faptul că la adresa anterior evocată își desfășoară activitatea și alte entități juridice nu poate conduce la concluzia că decizia instanței de apel nu a fost legal comunicată contestatorului, din moment ce comunicarea deciziei s-a realizat la adresa indicată de această parte în cuprinsul cererii de apel.

Opțiunea contestatorului de a indica instanței o adresă la care funcționează o registratură generală, utilizată și de alte entități juridice, nu se poate constitui într-o neregularitate procedurală, întrucât în acest mod s-ar ajunge la protejarea unei conduite nediligente a unei părți din procesul civil.

Astfel, modul de organizare a corespondenței de la sediul contestatorului reprezintă o chestiune administrativă internă ce nu poate fi opusă instanței de judecată.

Având în vedere că la dosarul cauzei există dovada comunicării la sediul contestatorului a deciziei pronunțate în apel, rezultă că soluția instanței de recurs de respingere ca tardiv a recursului declarat de această parte, prin raportare la data menționată pe dovada respectivă, nu este consecința unei greșeli materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Pentru aceste considerente, constatând că motivul prevăzut la art. 318 teza I C. proc. civ. din 1865 nu este incident în privința deciziei instanței de recurs, în temeiul art. 320 din același normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului împotriva Deciziei nr. 1665 din 10 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în Dosarul nr. x/2017.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2018.

Procesat de GGC -NN