ÎCCJ, decizie (scj.ro #86785)

Tranzacție judiciară. Neîndeplinirea condițiilor pentru

încheierea valabilă a unui asemenea act juridic.

Cuprins pe materii

. Drept procesual civil. Acte

procesuale de dispoziție ale părților. Tranzacție.

Index alfabetic

. Acte de dispoziție.

- tranzacție

- condiții

de valabilitate

C.proc.civ

.,

art. 271-273

C.civ

., art. 1704 – 1714

În

limitele dreptului procesual civil, tranzacția este învoiala sau contractul

judiciar al părților, în scopul de a pune capăt unui proces

existent, prin care ele își fac concesii

reciproce, renunțând la anumite drepturi ori stipulând pretenții noi.

Cu alte cuvinte, tranzacția este acordul

intervenit între toate părțile, în

prezența instanței și constatată de ea.

Prin

urmare, pentru ca instanța să ia act de tranzacția părților este necesar ca

aceasta să intervină între toate părțile care trebuie să se

înfățișeze în fața instanței, să prezinte

înscrisul sub semnătură privată în care este consemnată învoiala lor privind

încetarea procesului existent și să solicite pronunțarea unei hotărâri de

expedient, fiind fără relevanță că unele dintre acestea nu au exercitat calea

de atac, în speță, a apelului.

Î.C.C.J., Secția

civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 3256 din 22 mai 2008.

Prin

sentința

nr. 129/2005, Tribunalul

București a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta S.C. K.

S.R.L. și a obligat pârâții K.K. și K.G. să lase reclamantei în deplină

proprietate și

posesie terenul în

suprafață de 2.000

m.p

., situat în București; a admis

cererea de chemare în garanție formulată împotriva numitei C.M. pe care a

obligat-o la plata către pârâții

K.K. și

K.G.

a sumelor de 46.000 USD, în

echivalent lei la data plății daunelor interese, 32.255.000 lei taxe notariale

pentru contractele nr. 2044 din 10 iulie 2002 și nr. 2236 din 25 iulie 2002 și

6.882.306 lei impozit plătit de pârâți.

Tribunalul a reținut că dreptul de

proprietate pentru terenul de 2.000

m.p

. situat în

București, a fost constituit

în favoarea

numitei C.E. în baza Legii nr. 18/1991, conform titlului de proprietate nr.

6539/1994 transcris sub nr.

7399/1994.

C.E. și

C.A. au donat terenul fiului lor C.A. prin actul de donație autentificat sub

nr. 15254/1997 la Notariatul de Stat sector 1. C.A. a vândut terenul către

reclamanta S.C. K.S.R.L., conform contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 10420 din 18 mai 1995, transcris la poziția 5741/1995.

C.A. a mai vândut încă o dată terenul în

cauză către C.M., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr.558/2002 la B.N.P. I.N., teren dezmembrat în două loturi, din care lotul nr.

1, de 1000,35

m.p

., a fost vândut către pârâtul K.K.,

conform contractului autentificat sub nr. 2044/2002 la B.N.P. E.M.S., iar lotul

nr. 2 de 996,50

m.p

. a fost vândut de C.M. către

K.G., conform actului de vânzare-cumpărare

autentificat

sub nr. 2236 din 25 iulie

2002, rectificat prin încheierea nr. 6456 din 30 iulie 2002 de B.N.P. E.M.S.

Procedând la compararea titlurilor de

proprietate, tribunalul a dat preferință titlului reclamantei, ca fiind

mai

întâi transcris, conform

principiului „

qui

prior

tempore

,

potior

jure

”.

S-a mai reținut că, chemata în garanție va

răspunde pentru

evicțiune și va fi

obligată la restituirea prețului, a daunelor interese reprezentând diferența de

preț și sporul de valoare, precum și la restituirea tuturor cheltuielilor

efectuate cu autentificarea actelor și plata impozitelor pentru terenul în

litigiu.

Prin decizia nr. 498 din 5 iulie 2007, Curtea

de Apel București a respins cererea de a lua act de tranzacția părților și a

respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții K.K. și K.G., reținând, în

esență, următoarele:

Părțile au depus la 21 iunie 2007, în dosarul

Curții de Apel

București, o

„tranzacție”.

S-a apreciat de către instanța de apel că nu

se poate pronunța o hotărâre care să consfințească

învoiala părților, deoarece în raport de

dispozițiile art. 1704 – 1714 Cod civil și art. 271-273

C.proc.civ

.,

tranzacția nu s-a încheiat cu toate părțile, fiind exclusă de la învoială

chemata în garanție C.M.

Pe de altă parte, s-a constatat că prin

încheierea tranzacției se urmărește realizarea unor efecte, care, în drept, nu

se pot produce. Astfel, față de natura acțiunii în revendicare, nu se poate lua

act de o tranzacție prin care reclamantei și pârâților li se

atribuie câte un lot de teren, iar pentru

egalizarea acestora se stabilește plata unei sume, cu titlu de

sultă.

În speță, reclamanta avea numai posibilitatea

procedurală a renunțării la judecata acțiunii în revendicare, sau renunțării la

drept, dacă ar fi formulat

apel.

Mai mult, prin tranzacție se dispune asupra

unei creanțe care nu este stabilit irevocabil, deci nu este certă, lichidă și

exigibilă, iar debitorul creanței, C.M., nu participă la această învoială.

Pe fond, apelul declarat de pârâții K.K. și

K.G. a fost respins, ca nefondat, apreciindu-se că, în mod legal, tribunalul a

dat

preferabilitate

titlului reclamantei ca mai întâi

transcris, realizându-se astfel opozabilitatea sa față de terți și consolidarea

titlului său.

Chemata în garanție C.M. răspunde pentru

evicțiune și, în mod legal, a fost obligată să restituie pârâților atât prețul

încasat, daunele reprezentând diferența dintre sporul de valoare actual și

prețul inițial, precum și restituirea spezelor contractelor și impozitului

achitat de pârâți pentru teren.

Împotriva acestei decizii civile au declarat

recurs pârâții K.K. și K.G., criticând-o pentru

nelegalitate

,

în sensul că instanța a respins cererea acestora de a se lua act de tranzacția

părților.

Astfel, se arată că nelegal instanța a

considerat că nu a fost îndeplinită condiția ca tranzacția

să intervină cu privire la toate părțile din

proces, deși nici dispozițiile art. 1704-1717

C.civ

.

și nici cele ale art.271-273

C.proc.civ

., nu

prevăd această

cerință.

Se mai arată că instanța a reținut greșit că

nu se poate lua act de tranzacția părților, întrucât obiectul acțiunii este în

revendicare și nu ieșirea din indiviziune pentru a se putea împărți terenul,

deși, în speță, se opun două titluri de proprietate, iar prin tranzacția

încheiată nu se face altceva decât recunoașterea reciprocă a

valabilității titlurilor părților.

Nici afirmația instanței de apel cu privire la

creanța privind-o pe debitoarea C.M. nu poate fi reținută, întrucât aceasta nu

a declarat apel și astfel, în ceea ce o privește hotărârea de fond a rămas

definitivă și

irevocabilă.

Examinând

decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9

C.proc.civ

., Curtea a constatat că recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de apel a respins cererea formulată

de reclamanta S.C. K.T.S.R.L. și pârâții K.K. și K.G. de a se lua act de

tranzacția încheiată

între aceștia, în

mod legal.

Potrivit art. 271 alin. (1) Cod procedură

civilă, „părțile se pot înfățișa în cursul judecății, chiar fără a fi fost

citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească învoiala lor”.

Noțiunea de „parte”, reglementată de acest text de lege, privește toate părțile

și nu numai pe unele dintre acestea.

Or, în speță, tranzacția a fost încheiată

numai între reclamanta S.C. K. S.R.L. și pârâții K.K. și K.G., nu și de chemată

în garanție C.M., în sarcina căreia s-au stabilit obligații prin tranzacția

prezentată în instanță, consemnată într-un înscris sub semnătură privată.

Conform

art. 1704 Cod civil, „tranzacția este un contract juridic prin care părțile

termină un proces început sau preîntâmpină un proces ce poate să se nască”.

În limitele dreptului procesual civil,

tranzacția este învoiala sau contractul judiciar al părților, în scopul de a

pune capăt unui proces

existent, prin

care ele își fac concesii reciproce, renunțând la anumite drepturi ori

stipulând pretenții noi.

Cu alte cuvinte, tranzacția este acordul

intervenit între toate părțile, în prezența instanței și constatată de ea.

Prin urmare, pentru ca instanța să ia act

de tranzacția părților este necesar ca aceasta să intervină între toate părțile

care trebuie să se

înfățișeze în fața

instanței, să prezinte înscrisul sub semnătură privată în care este consemnată

învoiala lor privind încetarea procesului existent și să solicite pronunțarea

unei hotărâri de expedient, fiind fără relevanță că unele dintre acestea nu au

exercitat calea de atac, în speță, a apelului.

Or, aceste condiții nu au fost îndeplinite,

deoarece învoiala de a stinge litigiul nu s-a realizat între toate părțile, așa

cum rezultă din înscrisul sub semnătură privată în care s-a consemnat

tranzacția, iar în fața instanței nu s-au prezentat toate părțile pentru

aplicarea ori

recunoașterea semnăturii

de pe acest înscris.

Pentru aceste considerente, instanța, în baza

art. 312 alin. (1)

C.proc.civ

., a respins recursul

declarat de pârâții K.K. și K.G.