ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 94/P din data de 16 mai 2018, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. și tăinuire prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. x/2016 din data de 10.11.2016 întocmit de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. și tăinuire prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., activitatea infracțională a inculpatei constând, în esență, în faptul că în calitate de executor judecătoresc, și-a îndeplinit, cu încălcarea legii, atribuțiile de serviciu cu ocazia desfășurării procedurilor de executare silită în cadrul dosarului nr. x înregistrat pe rolul biroului său, procedând la data de 21.01.2016 la vânzarea prin licitație publică a terenului situat în Mun. Constanța, bd. x, jud. Constanța, cu numărul cadastral x, despre care cunoștea că provenea din săvârșirea unei infracțiuni și asupra căruia fusese instituit sechestrul de către Direcția Națională Anticorupție în dosarul nr. x, aducând vătămări drepturilor și intereselor legitime ale statului român.

De asemenea, s-a reținut că numitul B. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de: instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 25 raportat la art. 246 C. pen. și la art. 248

1

C. pen.. complicitate la fals intelectual prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 26, art. 246 și art. 248

1

C. pen. instigare la complicitate la fals intelectual prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 26 și la art. 289 C. pen. instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. instigare la uz de fals prevăzută de art. 25 raportat la art. 291 C. pen. fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen. complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și la art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 26 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 și la art. 248

1

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. .

În sarcina numitului B. s-a reținut că acesta a participat, împreună cu mai mulți funcționari publici din cadrul unor autorități din județul Constanța, la retrocedarea, cu încălcarea legii, a unor importante suprafețe de teren. S-a mai reținut că numitul B. dobândise el însuși o parte însemnată din terenurile respective.

Prin ordonanța nr. 29/P/2005 din data de 15.02.2008 emisă de Direcția Națională Anticorupție, secția pentru combaterea infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție a fost luată măsura asigurătorie a sechestrului asupra cotei de 50% din terenul situat în mun. Constanța, bd. x, nr. cadastral x, zona C., lot. 2, cu o valoare estimată de 111.000 euro. De asemenea, numitul B. deținea doar cota parte de 22,5% din terenul menționat, restul de 77,95% fiind deținut în devălmășie de B. și soția sa, D..

Din conținutul ordonanței a rezultat că terenul a fost dobândit prin săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală și, potrivit art. 118 lit. e) C. pen. din 1968, este supus confiscării speciale, motiv pentru care a fost indisponibilizat prin instituirea sechestrului.

Conform extrasului de carte funciară aferent terenului situat în mun. Constanța, bd. x, nr. cadastral x, măsura asigurătorie a sechestrului a fost notată în cartea funciară la data de 28.02.2008. Potrivit extrasului de carte funciară, la litera "C. Partea III (foaie de sarcini)", punctul nr. 1 s-a menționat că "se notează sechestrul în baza ordonanței de instituire a sechestrului în vederea confiscării speciale din data de 15.02.2008 și a ordonanței din data de 11.03.2008 emisă în dosar penal nr. 29/P/005 al DNA".

Pe de altă parte, la data de 15.10.2007, între numiții E. și B. a fost încheiat antecontractul autentificat sub nr. x la BNP F.. Potrivit convenției, numitul B. s-a obligat să îi vândă promitentului cumpărător un teren situat în Constanța, Piața x, jud. Constanța, iar numitul E. a achitat un avans total de 750.000 euro. Deoarece și asupra acestui teren a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului în vederea confiscării speciale, prin ordonanța nr. 29/P/2005 din 15.02.2008 a Direcției Naționale Anticorupție, părțile antecontractului au convenit rezilierea antecontractului, stabilind totodată ca numitul B. să plătească promitentului cumpărător suma totală de 910.000 euro.

Totodată, între numitul E. și Cabinetul de Avocat G. a fost încheiat contractul de asistență juridică nr. x/06.11.2008, învestit cu formulă executorie și devenit titlu executoriu conform art. 30 și 129 din Legea nr. 51/1995 și art. 376 C. proc. civ.. Conform contractului de asistență juridică nr. x/06.11.2008 onorariul avocațial era în sumă, de 47.600 euro.

Prin încheierea nr. 2035/21.08.2009 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x a fost încuviințată executarea silită a contractului de asistență juridică dintre E. și Cabinetul de Avocat G..

Prin sentința civilă nr. 22939/19.10.2010 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr. x a fost admisă cererea de validare a popririi formulată de creditorul Cabinetul de Avocat G., în contradictoriu cu debitorul E. și terțul poprit B. și s-a dispus validarea popririi asupra sumelor datorate de către terțul poprit B. debitorului poprit E.. Prin aceeași sentință a fost obligat terțul poprit B. să plătească creditorului Cabinet de Avocat G. suma datorată de debitorul E. creditorului popritor, până la concurența sumei de 46.7600 euro, reprezentând onorariu avocat, 1.332,80 euro, reprezentând penalități convenționale și 8.761,80 RON, reprezentând cheltuieli de executare.

La data de 17.05.2011 a fost înregistrată sub nr. x, la Biroul Executorului Judecătoresc A., cererea de executare silită a sentinței nr. 22939/19.10.2010 a Judecătoriei Constanța, formulată de creditorul Cabinet de Avocat G..

Prin încheierea nr. 8570/01.06.2011 a Judecătoriei Constanța, pronunțată în dosarul nr. x a fost admisă cererea formulată de creditorul Cabinetul de Avocat G., prin BEJ A. și a fost încuviințată executarea silită privind creditorul Cabinetul de Avocat G. și debitorul B., efectuată în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 22939/19.10.2010 pronunțată în dosarul nr. x al Judecătoriei Constanța. Dosarul de executare silită avea numărul x/2011.

În continuare, inculpata A., în calitate de executor judecătoresc, a început efectuarea actelor de procedură necesare punerii în executare a titlului executoriu. În acest sens, au fost stabilite cheltuielile de executare prin procesul-verbal din data de 29.06.2011, au fost emise adrese de înființare a popririi la data de 29.06.2011, către numeroase unități bancare etc. De asemenea, prin adresa din data de 02.12.2011 BEJ A. a solicitat Direcției Naționale Anticorupție relații privind cuantumul prejudiciului asigurat în baza ordonanțelor emise la datele de 15.02.2008 și 11.03.2008 în dosarul nr. x Prin adresa din data de 03.01.2012 Direcția Națională Anticorupție a comunicat că prin ordonanțele emise în datele de 15.02.2008 și 11.03.2008 în dosarul nr. x s-a dispus indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului, în vederea asigurării confiscării speciale a terenurilor dobândite din infracțiunile săvârșite de inculpații trimiși în judecată.

Urmare cererii BEJ A., la data de 10.02.2012 a fost înscrisă în cartea funciară somația nr. x/2011 din 06.02.2012, emisă de BEJ A., cu privire la terenul situat în mun. Constanța, bd. x, Stațiunea Mamaia, zona C..

Inițial, somațiile priveau un număr de patru terenuri susceptibile de a face obiectul executării silite, ce au fost alese de inculpată, conform propriei sale declarații, din acest motiv au fost făcute demersuri pentru evaluarea celor patru terenuri, sens în care la data de 03.05.2012 au fost adresate invitații creditorului și debitorului pentru a se prezenta în vederea evaluării terenurilor .

Prin adresa din data de 10.05.2012, creditoarea G. a solicitat ca executarea silită să fie continuată pentru terenul situat în mun. Constanța, bd. x, Stațiunea Mamaia, indicând un preț de pornire a licitației de 300 euro/mp . Martora G. a declarat în instanță că a ales acest teren deoarece suprafața terenului era apropiată ca valoare de creanța sa și îl făcea mai ușor vandabil.

La data de 10.05.2012 a fost întocmit de BEJ A. un proces-verbal pentru stabilirea prețului terenului, iar conform înțelegerii părților prețul a fost stabilit la 300 euro/mp; procesul-verbal a fost semnat și de martorul B., în calitate de debitor.

La data de 28.05.2012, inculpata A. a emis o publicație de vânzare pentru terenul situat în mun. Constanța, bd. x . Ulterior, pe parcursul procedurii au fost emise mai multe asemenea publicații de vânzare fără însă ca la sediul biroului executor judecătoresc să se prezinte vreo persoană interesată de achiziția acestui teren prin licitație publică.

La data de 28.08.2012 Direcția Națională Anticorupție a comunicat din nou către BEJ A. că terenul situat în mun. Constanța, bd. x, Stațiunea Mamaia face obiectul sechestrului instituit prin ordonanța nr. 29/P/2005 din data de 15.02.2008, în vederea confiscării speciale.

Prin adresa din data de 24.05.2013, creditoarea G. a solicitat ca executarea silită să fie continuată pentru cota de 22,05 % din terenul situat în mun. Constanța, bd. x, Stațiunea Mamaia, cotă ce era deținută exclusiv de debitorul B.

Prin adresa nr. x/16.10.2013, Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța a depus la dosarul de executare silită cererea de înscrierea la masa creditorilor cu suma de 276.358 RON, reprezentând restanțe la bugetul local ale debitorului B. . Suma reprezentând restanțele persoanei vătămate la bugetul local au fost stabilite pe baza unei note de constatare întocmite de Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța și depusă de asemenea la dosarul de executare . La data de 19.03.2015, Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța a depus la dosar o nouă cerere de înscriere la masa creditorilor cu suma de 416.978,16 RON reprezentând creanțe datorate bugetului local, precum și nota de constatare prin care s-a calculat această sumă .

Pe durata desfășurării procedurii de executare silită, inculpata A. a solicitat mai multe extrase de carte funciară pentru terenul executat silit, în toate acestea figurând sechestrul instituit de Direcția Națională Anticorupție în dosarul nr. x În extrasul de carte funciară emis la cererea inculpatei la data de 08.01.2015, apare înscrisă, pe lângă sechestrul instituit prin ordonanța nr. 29/P/2005 din 15.02.2008, și o ipotecă legală a Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța .

După numeroase amânări ale vânzării terenului la licitație publică, ceea ce a generat nemulțumiri ale creditorului (în acest sens sunt înscrisurile de la DUP), la data de 20.01.2016 au fost depuse ofertele de cumpărare formulate de numiții H. și I., participanți la licitația publică organizată de inculpată în dosarul nr. x, pentru terenul situat în mun. Constanța, bd. x, jud. Constanța .

La data de 21.01.2016 a avut loc licitația publică prin care a fost vândută cota de 22,05% din terenul situat în mun. Constanța, bd. x, Stațiunea Mamaia, în suprafață totală de 2.219,13 mp. În cuprinsul procesului-verbal de licitație imobiliară s-a menționat că imobilul era grevat de trei sarcini, consemnate în ordinea înscrierii în Cartea Funciară, respectiv:

"1) sechestru nr. 29/P/2005 emis de DNA; 2) somația nr. 400/2001 emisă de BEJ A.; 3) ipoteca legală în favoarea J.". Conform mențiunilor din procesul-verbal, licitația a fost câștigată de adjudecatara I. care și-a menținut oferta de 52.000 euro, în timp ce H. s-a retras la a doua strigare .

La data de 18.02.2016 BEJ A. a întocmit actul de adjudecare a cotei de 22,05 % din teren, în care se menționa că adjudecatar este numita I., pentru suma de 52.000 euro, preț plătit integral de adjudecatar. În cuprinsul actului de adjudecare s-a menționat că potrivit "dispozițiilor art. 516 pct. 8 C. proc. civ., prezentul înscris constituie titlu de proprietate pentru adjudecatar", dar și că potrivit "dispozițiilor art. 518 alin. (4) C. proc. civ. imobilul se intabulează liber de sarcini".

La data de 10.03.2016 a fost întocmit procesul-verbal de distribuire a sumelor rezultate din executarea silită, prin care inculpata A. a dispus amânarea distribuirii prețului de 235.664 RON obținut în urma vânzării la licitație a terenului, având în vedere tocmai existența prezentei cauze penale, care la acel moment era pe rolul organelor de urmărire penală . Astfel, prețul nu a fost distribuit către creditori.

Martora I. a solicitat Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța radierea notării măsurii sechestrului asupra imobilului teren în suprafață de 489,318 mp (reprezentând cota de 22,05 din suprafața totală de 2219,13 mp), situat în Mamaia, bulevardul x, jud. Constanța, cerere respinsă prin încheierea de reexaminare nr. 37690/11.04.2016 a O. C. pen..I. Constanța.

Martora I. a formulat plângere împotriva încheierii de reexaminare nr. 37690/11.04.2016 a O. C. pen..I. Constanța, ce a fost respinsă prin sentința civilă nr. 10504/21.09.2016 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul civil nr. x/2016 Prima instanță a reținut că "sechestrul instituit de organele de urmărire penală nu poate fi ridicat decât prin contestarea măsurii asigurătorii în procesul penal, în conformitate cu dispozițiile art. 250 și urm. C. proc. pen.. Numai după soluționarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut contestație împotriva aducerii la îndeplinire a măsurii asiguratorii, se poate face contestație potrivit legii civile (art. 250 alin. (8) C. proc. pen.). În aceste condiții, cât timp cauza penală în cadrul căreia s-a dispus instituirea sechestrului în vederea confiscării speciale nu a fost soluționată definitiv (petenta neaducând la cunoștința instanței împrejurarea că respectiva hotărâre ar fi rămas definitivă), nu se poate dispune radierea sechestrului asigurator de către instanța civilă."

Martora I. a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 10504/21.09.2016 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul civil nr. x/2016, care a fost admis prin decizia nr. 798/19.06.2017 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr. x/2016 și s-a dispus admiterea plângerii împotriva încheierii de reexaminare nr. 37690/11.04.2016 a O. C. pen..I. Constanța și radierea notării măsurii sechestrului asigurator asupra imobilului teren în suprafață de 489,318 mp indivizi (reprezentând cota de 22,05 din suprafața totală de 2219,13 mp) situat în Mamaia, bd. x, județul Constanța, înscris în cartea funciară nr. x, având număr cadastral x.

Tribunalul Constanța a reținut că "interpretarea dispozițiilor legale conduce la concluzia că măsura asiguratorie a sechestrului este o interdicție de grevare a bunului urmărit silit, interdicție care, odată efectuată executarea silită, se radiază din oficiu, beneficiarul măsurii urmând a fi îndestulat din prețul vânzării, respectiv suma consemnată în contul executorului judecătoresc în vederea desăvârșirii executării". De altfel, finalitatea măsurii sechestrului asigurător, în situația în care beneficiarul măsurii ar deveni creditor al debitorului executat silit rezidă tot într-o executare silită în care ordinea de preferință este reglementată în cap. III din Cartea V, Despre executarea silită din C. proc. civ.. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele deciziei civile nr. 20/11.05.2017 pronunțată în dosarul nr. x, sesizată cu dezlegarea chestiunii de drept "Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 857 alin. (3) și (4) din C. proc. civ., art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., art. 167 alin. (1) teza finală și art. 195 alin. (5) din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se lămuri dacă în noțiunile de «orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță», respectiv «ipotecile și celelalte sarcini reale», la care fac referire dispozițiile art. 857 alin. (3) și (4) din C. proc. civ. se include și măsura sechestrului prevăzută de dispozițiile art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., astfel încât radierea înscrierii sechestrului în cartea funciară se realizează din oficiu, ca efect al adjudecării, sau exclusiv în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 167 alin. (1) teza finală și dispozițiile art. 195 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, respingând ca inadmisibilă sesizarea, Înalta Curte reține în considerentele deciziei următoarele: " Concret, se cere a se lămuri dacă în noțiunile de "orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță" (alin. (3) al art. 857 din C. proc. civ.), respectiv "ipotecile și celelalte sarcini reale" (alin. (4) al aceluiași articol) este inclusă și măsura sechestrului prevăzută de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.. Acest aspect a primit, în mod constant, o dezlegare unitară, atât în practica instanțelor judecătorești, inclusiv în cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în practica Curții Constituționale, precum și în doctrină, în sensul că măsura asigurătorie, care vizează un bun imobil și care este dispusă într-un proces penal, are valoarea unei inscripții ipotecare. Faptul că se folosește termenul de "sechestru asigurător", și nu acela de "ipotecă", nu a reprezentat o controversă jurisprudențială ori doctrinară"."

Drept consecință, în prezent ar trebui radiată notarea măsurii sechestrului asigurator asupra cotei părți din imobilul teren în indiviziune (reprezentând cota de 22,05 din suprafața totală de 2219,13 mp) situat în Mamaia, bd. x, județul Constanța, însă din copia certificată a cărții funciare, eliberată la 14.03.2018, rezultă că încă nu s-a operat radierea notării măsurii sechestrului asigurator din cartea funciară.

Martora I. a declarat că la începutul anului 2016 a aflat dintr-un ziar sau de pe internet despre executarea silită a unui teren situat în stațiunea Mamaia, zona Butoaie. Martora a declarat că a sunat la biroul executorului judecătoresc și a hotărât să se înscrie la licitație și a precizat că nu știa multe lucruri despre teren, dar că i s-a părut atractivă poziționarea acestuia și, având în vedere că era scos la licitație publică, a considerat că putea obține un preț mai bun. În continuare, martora a arătat că nu a văzut nicio schiță cadastrală, extras de carte funciară și niciun titlu de proprietate ale terenului respectiv, ci doar publicația de vânzare. De asemenea, martora a declarat că, din câte își amintește, asupra terenului era instituită o ipotecă, dar că nu a reținut despre un sechestru al Direcției Naționale Anticorupție, adăugând că la niciun moment nu a studiat dosarul de executare silită.

Martorul B. a declarat că în anul 2008 a fost trimis în judecată, alături de mai mulți funcționari publici, pentru o infracțiune de complicitate la abuz în serviciu, pe motiv că ar fi beneficiat de retrocedări nelegale de terenuri, unul dintre aceste terenuri fiind cel situat în mun. Constanța, bd. x, Stațiunea Mamaia. A mai declarat că în anul 2011 a aflat că terenul respectiv face obiectul unei proceduri de executare silită începută de BEJ A., la cererea creditorului Cabinet de Avocat G. și în cadrul procedurii de executare silită a comunicat inculpatei A. despre existența sechestrului instituit de Direcția Națională Anticorupție. A mai precizat că prețul la care a fost adjudecat terenul este mult inferior prețului de piață, dar nu a formulat vreo contestație la executare

Martora G. a declarat că cererea de executare silită a numitului B., debitor al lui E., care la rândul său era debitorul său, a fost inițial introdusă la BEJ K. care, la scurt timp după aceasta, și-a întrerupt activitatea. Pentru a nu aștepta redistribuirea dosarelor înregistrate la BEJ K., a renunțat la procedura respectivă și a introdus o nouă cerere de executare silită, la biroul inculpatei A. pe care o cunoștea, deoarece colaborau în dosarele de recuperare creanțe. Martora a declarat că știa despre sechestrul instituit de Direcția Națională Anticorupție, dar că, în opinia sa, un bun indisponibilizat prin această măsură asigurătorie poate face obiectul procedurii de executare silită. Martora a mai arătat că nu putea să renunțe la executare silită, deși fusese tergiversată foarte mult timp, deoarece exista pericolul împlinirii termenului de prescripție a executării silite și a adăugat că prin executarea terenului arătat nu a dobândit vreun folos necuvenit și nici nu ar fi putut să obține un asemenea folos, întrucât existau creditori cu rang preferențial cu creanțe superioare celei pe care o deținea ea.

În opinia acuzării, fapta inculpatei A., descrisă anterior, întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. și tăinuire prev. de art. 270 alin. (1) C. pen.

S-a apreciat de acuzare că inculpata a încălcat mai multe dispoziții legale cu ocazia vânzării în cadrul procedurii de executare silită desfășurate în dosarul nr. x, înregistrat pe rolul BEJ A., a terenului situat în mun. Constanța, bd. x, Stațiunea Mamaia. Astfel, conform art. 1, 2 și 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc are ca principală atribuție punerea în executare a titlurilor executorii, realizând un serviciu de interes public, iar actele sale reprezentând act de autoritate publică. Potrivit art. 373

1

alin. (6) C. proc. civ. anterior (aplicabil conform art. 25 C. proc. civ. procedurii desfășurate în dosarul nr. x al BEJ A.), "în tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate". Prin urmare, în aducerea la îndeplinire a procedurilor de executare silită, executorul este obligat să respecte dispozițiile legale precum și drepturile altor persoane interesate. Or, vânzând la licitație publică terenul indisponibilizat, inculpata a încălcat această obligație, prevăzută de art. 373

1

alin. (6) C. proc. civ., deoarece ar fi nesocotit dispozițiile art. 249 alin. (1) C. proc. pen., conform cărora scopul măsurii asigurătorii a sechestrului este de a se evita înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale. De asemenea, procedând în maniera arătată, inculpata ar fi încălcat și prevederile art. 249 alin. (2) C. proc. pen., conform cărora bunurile asupra cărora se instituie sechestrul asigurător în cursul procesului penal se indisponibilizează.

Totodată, sechestrul a fost instituit în vederea confiscării speciale a unui bun dobândit de terțul poprit ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni și nu pentru repararea prejudiciului provocat vreunei părți civile din procesul penal. Calea legală prin care bunul sechestrat în procesul penal ar fi putut fi supus executării silite este procedura prevăzută de art. 168 C. proc. pen. din 1968, respectiv art. 250 alin. (1) C. proc. pen., executorul judecătoresc și respectiv creditorul inculpatului proprietar al bunului sechestrat având calitatea de persoană interesată în sensul acestor texte legale.

În faza camerei preliminare, s-a indicat de procuror că inculpata a încălcat dispozițiile art. 373

1

alin. (6) C. proc. civ. anterior, art. 249 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1, 2 și 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000.

S-a mai reținut că valorificarea terenului s-a realizat prin intermediul licitației publice din data de 21.01.2016, organizată de către inculpată în cadrul procedurilor de executare silită desfășurate în dosarul nr. x, faptă ce realizează cerințele laturii obiective a infracțiunii de tăinuire, iar sub aspectul laturii subiective inculpata A. a acționat cu intenție indirectă, în sensul că a cunoscut în mod nemijlocit că terenul provenea din săvârșirea unei infracțiuni și cu toate acestea, urmărind executarea sa silită, a procedat la valorificarea lui pe calea licitației publice.

De asemenea, inculpata a susținut însă că nu se poate reține săvârșirea celor două infracțiuni. A precizat că măsura asigurătorie nu este de natură să împiedice executarea silită a unui bun și că în practică au mai existat executări silite ale unor bunuri asupra cărora se instituise sechestrul, afirmând că și în ipoteza în care sechestrul asigurător a fost instituit pentru garantarea confiscării speciale a unui bun provenit din săvârșirea unei infracțiuni și a fost înscris în cartea funciară anterior nașterii creanței chirografare a unui creditor, el nu constituie un motiv care să împiedice executarea silită. În ceea ce privește infracțiunea de tăinuire, inculpata a declarat că nu știa că bunul provenea din săvârșirea unei infracțiuni, în lipsa unei hotărâri judecătorești care să ateste aceasta și că, în raport de natura sechestrului instituit de DNA, respectiv pentru confiscarea terenului în temeiul art. 118 lit. e) C. pen. din 1968 și în raport de răspunsul DNA potrivit căruia terenul în discuție provenea din săvârșirea unei infracțiuni, nu a cunoscut și nici nu a prevăzut proveniența ilicită a terenului.

Curtea a reținut că în cauză starea de fapt a fost corect reținută de procuror, în același sens fiind și susținerile inculpatei A., problematica temeiniciei acuzațiilor penale derivând din modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor privind măsura asigurătorie a sechestrului, dispusă de organele de urmărire penală în cursul urmăririi penale (însă analiza este identică și pentru măsura asigurătorie dispusă de instanță, în faza de judecată).

De asemenea, a arătat că astfel cum rezultă din actul de sesizare a instanței, inculpata nu ar fi avut dreptul de a proceda la executarea silită a cotei parte din terenul situat în mun. Constanța, bd. x, Stațiunea Mamaia, dat fiind că acesta făcea obiectul măsurii asigurătorii a sechestrului, instituit prin ordonanța nr. 29/P/2005 din data de 15.02.2008 emisă de Direcția Națională Anticorupție, secția pentru combaterea infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție. S-a reținut de acuzare distincția dintre efectele diferite ale măsurii asigurătorii, în funcție de scopul pentru care a fost instituită - confiscarea specială sau repararea pagubei.

A precizat că, în cauză este cert că măsura asigurătorie a fost luată în vederea confiscării speciale, dat fiind că se susținea că terenul provenea din săvârșirea unor infracțiuni, aspect ce rezultă cu claritate din ordonanța nr. 29/P/2005 din data de 15.02.2008 emisă de Direcția Națională Anticorupție, secția pentru combaterea infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție; acest aspect fiind cunoscut și de inculpata A., căreia în mai multe rânduri i s-a comunicat acest fapt, urmare a corespondenței purtate cu Direcția Națională Anticorupție.

În opinia primei instanțe, problema de drept a efectelor măsurii asigurătorii luate de organele judiciare în cursul procesului penal a constituit un motiv de dispută în doctrină și în jurisprudență, ceea ce a generat apariția mai multor articole în care sunt exprimate opinii juridice diferite, dar și a unei jurisprudențe neunitare, cu consecința sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru rezolvarea acestei probleme de drept.

Astfel, prin Decizia nr. 20/03.04.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările formulate de Tribunalul Călărași, secția civilă în Dosarul nr. x și de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în Dosarul nr. x, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 857 alin. (3) și (4) din C. proc. civ., art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., art. 167 alin. (1) teza finală și art. 195 alin. (5) din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se lămuri dacă în noțiunile de «orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță», respectiv «ipotecile și celelalte sarcini reale», la care fac referire dispozițiile art. 857 alin. (3) și (4) din C. proc. civ. se include și măsura sechestrului prevăzută de dispozițiile art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., astfel încât radierea înscrierii sechestrului în cartea funciară se realizează din oficiu, ca efect al adjudecării, sau exclusiv în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 167 alin. (1) teza finală și dispozițiile art. 195 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 700/2014, cu modificările și completările ulterioare".

Deși sesizarea a fost respinsă, în considerente se redau argumente de natură a indica soluția ce ar trebui dată de instanțele sesizate cu această problemă de drept. Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în motivare că măsura asigurătorie, care vizează un bun imobil și care este dispusă într-un proces penal, are valoarea unei inscripții ipotecare și acest aspect a primit, în mod constant, o dezlegare unitară, atât în practica instanțelor judecătorești, inclusiv în cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în practica Curții Constituționale, precum și în doctrină. Faptul că se folosește termenul de "sechestru asigurător", și nu acela de "ipotecă", nu a reprezentat o controversă jurisprudențială ori doctrinară. S-a mai reținut că "din studierea jurisprudenței puse la dispoziție de curțile de apel se observă că instanțele au pe rol cauze similare în care se identifică aceeași problemă de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, respectiv ipoteza prevăzută de art. 857 alin. (4) din C. proc. civ., practica fiind orientată majoritar spre aceeași soluție. Aceste instanțe consideră că se poate radia din oficiu un sechestru asigurător penal înscris asupra unui imobil, atâta vreme cât a fost notat ulterior notării încheierii urmăririi silite în procedura vânzării la licitație a imobilului. Așa cum s-a menționat în precedent, din niciuna dintre aceste hotărâri nu reiese faptul că instanțele au întâmpinat greutăți în a considera sechestrul asigurător penal ca nefăcând parte din categoria sarcinilor și ipotecilor prevăzute de art. 857 alin. (3) și (4) din C. proc. civ., soluțiile fiind unitare în acest sens."

De asemenea, prin Decizia nr. 2/2018 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău, Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și Colegiul de conducere al Curții de Apel București și a stabilit următoarele:

"Cu referire la dispozițiile art. 249 din C. proc. pen. (art. 163 din C. proc. pen. de la 1968) și art. 2345 din C. civ., existența unui sechestru asigurător penal asupra imobilelor unei persoane fizice sau juridice nu suspendă executarea silită începută de un creditor ipotecar, al cărui drept de ipotecă asupra acelorași bunuri a devenit opozabil terților anterior înființării măsurii asigurătorii din procesul penal și nu determină nulitatea actelor de executare ulterioare înființării măsurii asigurătorii din procesul penal asupra acelorași bunuri."

A arătat că, din minuta deciziei rezultă că analizează, în limitele sesizării, ipoteza efectelor sechestrului asigurător penal asupra imobilelor unei persoane fizice sau juridice, atunci când executarea silită este începută de un creditor ipotecar.

La fel, și în cadrul Deciziei nr. 20/03.04.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se face trimitere la un sechestru asigurător penal instituit după începerea executării silite, ipoteză diferită de speța din cauză când sechestru asigurător penal a fost luat anterior începerii executării silite și chiar anterior titlului executoriu al creditorului Cabinet de Avocat G..

De asemenea, a menționat că există și Decizia nr. 8/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 711 și următoarele din C. proc. civ.

Astfel, în considerentele deciziei se reține că "din studierea jurisprudenței puse la dispoziție de curțile de apel se observă că instanțele au pe rol cauze similare de o bună perioadă de timp, pronunțând în această materie hotărâri definitive. În acest moment, practica este orientată majoritar către același gen de soluție. Astfel, hotărârile judecătorești aflate la dosar cuprind, în cele mai multe cazuri, soluția de respingere a contestațiilor la executare formulate de parchet, reținându-se, în principal, că o măsură asigurătorie instituită într-un dosar penal nu poate constitui un impediment la inițierea sau continuarea executării silite, iar creanța ipotecară are prioritate chiar și în ipoteza în care o parte vătămată ar avea un drept de creanță împotriva proprietarului imobilului supus urmăririi silite. Prin urmare, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul în practica instanțelor, acestea stabilind, în marea lor majoritate, aceeași interpretare. Pe de altă parte, doctrina apărută după adoptarea noului C. proc. civ. este constantă în a afirma că instituirea unui sechestru asigurător nu poate constitui un impediment la inițierea și/sau continuarea executării silite, indiferent de materia în care acesta a fost instituit."

În acest ultim caz, Curtea de Apel a observat că se reține lipsa unui impediment pentru începerea sau continuarea executării silite, chiar dacă este instituit anterior un sechestru asigurător penal, atunci când creditorul are o creanță ipotecară, fără să se facă distincție între scopul pentru care a fost luat sechestrul asigurător penal, respectiv confiscarea specială sau repararea pagubei creată prin infracțiune.

La dosarul cauzei a fost depusă jurisprudență în care se analizează efectele sechestrului asigurător penal, însă în majoritatea cazurilor se observă că este vorba despre un creditor ipotecar, iar nu de un creditor chirografar, cum este cazul creditorului Cabinet de Avocat G.. De asemenea, în multe situații, sechestru asigurător penal era instituit pentru recuperarea pagubei creată prin infracțiune.

În opinia primei instanțe, problema de drept de care depinde existența infracțiunii de abuz în serviciu constă în a se lămuri dacă o măsură asigurătorie instituită de organele judiciare în procesul penal constituie un impediment pentru inițierea sau continuarea executării silite, indiferent de natura creanței și scopul pentru care a fost luată măsura asigurătorie.

Curtea a reținut că sechestru asigurător penal a fost dispus în anul 2008, când era aplicabil C. proc. pen. din 1968, astfel că în cauză trebuie analizate dispozițiile art. 163 C. proc. pen. din 1968, avute în vedere la luarea sechestrului asigurător penal, iar nu dispozițiile art. 249 alin. (1), (2) C. proc. pen. (deși diferențele dintre cele texte nu sunt de esență și nu determină concluzii diferite pentru problema de drept analizată).

Potrivit art. 163 C. proc. pen. (actual art. 249 alin. (1) și (2) C. proc. pen.), măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanța de judecata și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii. Potrivit alin. (4) al aceluiași articol, pentru bunurile imobile sechestrate, organul care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent luarea inscripției ipotecare asupra bunurilor sechestrate, anexând copii de pe actul prin care s-a dispus sechestrul și un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

Astfel, prima instanța a reținut că ceea ce se impune a fi cercetat este concursul dintre cele două instituții și anume indisponibilizarea bunurilor în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii și dreptul creditorului de a-și satisface creanța.

Curtea a apreciat că sechestrul instituit potrivit art. 163 C. proc. pen. din 1968 nu poate să reprezinte un impediment la demararea sau continuarea executării silite ci, ulterior valorificării bunului și adjudecării acestuia liber de orice sarcini, sechestrul se va menține asupra sumei de bani rezultată din diferența dintre prețul de vânzare și valoarea creanței.

Scopul pentru care au fost instituite măsurile asigurătorii este acela de a conserva bunul asupra căruia s-a instituit sechestrul, prin împiedicarea inculpatului să îl distrugă ori să îl înstrăineze sau să își diminueze activul patrimonial. Așadar, scopul unei astfel de măsuri este împiedicarea diminuării patrimoniului inculpatului pentru recuperarea prejudiciului produs în urma infracțiunii sau pentru asigurarea executării pedepsei amenzii ori în vederea confiscării, în eventualitatea pronunțării unei hotărâri de condamnare; scopul acestei măsuri nu este acela de a limita dreptul creditorului de a-și valorifica dreptul său de creanța, ci doar de a indisponibiliza bunul.

A arătat că, în sens etimologic, "indisponibilizarea" are în vedere retragerea (suspendarea) prerogativei dispoziției materiale și juridice de care se bucură proprietarul bunului și privește doar drepturile titularului patrimoniului, nu drepturile unui terț. Mai precis, debitorul, titular al patrimoniului, nu poate face niciun act voluntar care ar putea conduce la scăderea valorii bunului ori la sustragerea lui de la urmărire.

Efectul de indisponibilizare nu afectează drepturile creditorilor care urmăresc vânzarea în cadrul unei proceduri de executare a aceluiași bun, de vreme ce, în această ipoteză, nu se mai poate vorbi de un act voluntar al debitorului, ci de o executare silită, caz în care bunul nu mai iese din patrimoniul debitorului cu liberul său consimțământ. Interdicția de înstrăinare privește doar transmiterea voluntară a proprietății și îl vizează doar pe proprietarul bunului sechestrat, astfel încât nu există nicio justificare pentru a considera că bunul nu poate face obiectul urmăririi silite.

Indisponibilizarea nu se identifică cu inalienabilitatea prevăzută de art. 136 alin. (4) din Constituție ori de C. civ., termen utilizat pentru a da expresie interdicției de înstrăinare a unui bun sau a unui drept subiectiv prin acte juridice de drept privat. Astfel, bunul indisponibilizat nu este în mod necesar și inalienabil. Cu atât mai mult, nu poate fi pus semnul egalității între indisponibilizare și insesizabilitate, de vreme ce situațiile în care un bun este insesizabil, constituind excepții de la principiul potrivit căruia întreaga avere a debitorului formează garanția comună a creditorilor, trebuie expres prevăzute de lege și sunt de strictă interpretare și aplicare.

În acest sens, a invocat dispozițiile art. 727 lit. f) C. proc. civ.. Potrivit cărora nu sunt supuse urmăririi silite bunurile declarate neurmăribile în cazurile și condițiile prevăzute de lege, iar art. 813 alin. (4) din același act normativ arată că nu sunt supuse urmăririi silite imobilele declarate neurmăribile în cazurile și condițiile prevăzute de lege. Prin urmare, trebuie să existe o declarație expresă a legii asupra caracterului insesizabil al bunului. La fel, art. 406 C. proc. civ. anterior stabilește, cu titlu de principiu, bunurile care nu se pot urmări silit, iar printre acestea nu se află și bunurile asupra cărora este instituită o măsură asigurătorie, adică bunurile indisponibilizate, așa încât instituirea sechestrului și indisponibilizarea bunului potrivit art. 163 C. proc. pen. din 1968 nu este de natură să împiedice executarea silită inițiată de un creditor.

Așadar, a concluzionat că nu există nicio justificare legală care să împiedice executarea silită a unui bun asupra căruia a fost instituită măsură sechestrului asigurător, întrucât indisponibilizarea bunului, ca efect al măsurii asigurătorii, nu trebuie confundată cu declararea unui bun ca fiind insesizabil și inalienabil, legiuitorul fiind singurul care poate reglementa prin lege scoaterea unui bun din circuitul civil. Or, nicio dispoziție legală nu conduce către o astfel de concluzie.

De aceea, temporizarea realizării creanței creditorului până la finalizarea procesului penal este o măsură fără justificare legală, în condițiile in care nicio dispoziție nu împiedică executarea silită a unui bun asupra căruia s-a instituit o măsură asiguratorie.

În ceea ce privește argumentele ce vizează necesitatea protejării interesului general al statului, urmărit prin instituirea sechestrului asigurător (respectiv al confiscării speciale, al reparării pagubei produse prin infracțiune sau pentru garantarea executării pedepsei amenzii), în detrimentul interesului particular al creditorului urmăritor, care tinde la realizarea dreptului său de creanță prin procedura de executare silita, Curtea de Apel a reținut că aceste nu pot fi primite. Un posibil creditor ce nu deține o creanță certă, fără un titlu executoriu, nu poate avea un drept mai mare decât alți creditori care sunt deja în posesia unor creanțe certe, lichide și exigibile, deținând un titlu executoriu. Spre exemplu, în cauză măsura asigurătorie a fost dispusă în anul 2008 și nici după 10 ani nu s-a finalizat procesul penal, astfel că este excesiv a pretinde creditorului să aștepte o perioadă așa de lungă fără a-și putea realiza dreptul. În raport de această situație, în doctrină s-a menționat și argumentul desprins din necesitatea respectării dispozițiilor art. 44 din Constituție care prevăd că dreptul de proprietate este garantat, precum și că "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire", astfel încât, imposibilitatea punerii în executare a unui titlu executoriu încalcă dreptul de proprietate și reprezintă, în realitate, o expropriere care nu respectă condițiile prevăzute de textul constituțional. În plus, această soluție se justifică și din perspectiva art. 6 alin. (2) din Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană care prevăd obligația de a nu se aduce atingere drepturilor terților de bună credință.

În opinia primei instanțe, măsura asiguratorie dispusă nu naște în patrimoniul statului un drept de preferință față de alți creditori, decât în condițiile și limitele impuse de legislația în vigoare. În condițiile în care procesul penal s-ar finaliza cu o soluție de condamnare, creanța condițională a statului ar deveni certă, lichidă și exigibilă, care ar avea caracterul unei creanțe fiscale ce s-ar pune în executare cu respectarea normelor din Codul de Procedură Fiscală.

Drept urmare, aprecierea curții este că sechestrul asigurător penal produce aceleași efecte, indiferent de scopul pentru care a fost instituit și de natura creanței creditorului, având în vedere că dispozițiile legale nu stabilesc regimuri juridice distincte pentru măsura asigurătorie, în raport de criteriile menționate anterior.

Regimul juridic al măsurii asigurătorii este unic, lipsind orice reglementări legale specifice pentru ipoteza în care a fost instituit în vederea confiscării speciale. Deși în rechizitoriu se face distincția între sechestrul asigurător penal instituit în vederea confiscării speciale și cel pentru repararea pagubei, o astfel de diferențiere nu își are fundamentul în vreo dispoziție legală. În condițiile în care legiuitorul nu face vreo diferențiere în funcție de scopul pentru a fost luată măsura asigurătorie, nu poate fi primită opinia din actul de sesizare a instanței, având în vedere principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Așa fiind, Curtea a reținut că sechestrul asigurător penal trebuie să producă aceleași efecte juridice, indiferent de scopul pentru care a fost dispus de organele judiciare, întrucât nu se poate accepta ca sechestrul asigurător penal în vederea confiscării speciale să împiedice inițierea sau continuarea executării silite, având un efect similar unei cauze de inalienalibilitate/insesizabilitate a bunului, în timp ce pentru sechestrul asigurător penal în vederea reparării pagubei să se considere ca efectul este unul de indisponibilizare temporară ce afectează dreptul proprietarului de a se dispune de bun, fără a împiedica inițierea sau continuarea executării silite.

În consecință, Curtea a considerat că sechestrul asigurător penal nu împiedică inițierea sau continuarea executării silite, chiar și în cazul în care a fost dispus în vederea confiscării speciale, iar creanța aparține unui creditor chirografar. Lipsa unei reglementări legale exprese care să instituie o soluție în privința concursului dintre sechestrul asigurător instituit într-o cauză penală și procedurile execuționale civile, îndreptate asupra aceluiași bun, astfel cum se regăsește în alte sisteme de drept și, chiar în dreptul românesc, în procedura insolvenței ori în procedura fiscală, îndreptățește la formularea acestei concluzii.

În sarcina inculpatei s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, care este incriminată în art. 297 C. pen., care prevede că "fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește in mod defectuos și prin aceasta cauzează o paguba ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publica".

Prin Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".

Urmare Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen. este reconfigurat, în sensul că neîndeplinirea sau încălcarea de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu îndeplinește condițiile de tipicitate numai în ipoteza în care încălcarea atribuțiilor de serviciu se realizează prin încălcarea legii. Aceeași este situația pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 C. pen. din 1968.

Astfel, orice faptă, prin care o persoană și-a încălcat îndatoririle de serviciu, va putea fi trasă la răspundere penală numai dacă nerespectarea acestor îndatoriri a avut loc prin încălcarea legii, în accepțiunea stabilită de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 405/2016 și Deciziei nr. 392/2017 (legislație primară - legi și ordonanțe simple sau de urgență).

Ținând seama de noua realitate juridică creată prin Decizia nr. 518/06.07.2017 a Curții Constituționale, instanțele de judecată trebuie să analizeze condițiile de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu prin referire la pretinsele acțiuni/inacțiuni de încălcarea de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei cu încălcarea legii.

A subliniat că, astfel cum rezultă din cuprinsul rechizitoriului, dispozițiile legislației primare ce ar fi fost încălcate de inculpata A. sunt cele prevăzute de art. 373

1

alin. (6) C. proc. civ. anterior, art. 249 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1, 2 și 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000.

Astfel, art. 373

1

alin. (6) C. proc. civ. anterior prevede că "În tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate."

Art. 249 alin. (1) C. proc. pen. anterior prevede că "Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procuror